[…] Sfīnta Scriptura ne īnvata (Īntelepciunea lui Solomon 1:13) ca moartea este īmpotrivnica firii omului; prin urmare, firesti sīnt viata si iubirea vietii vesnice. Dupa cadere, īnsa, dupa ce omul si-a īntors inima spre lucrurile oprite, iubirea de vesnicie a fost īnlocuita prin iubirea de cele materiale si a lucrurilor lumesti. Sufletul si-a tradat firea sa. El se gaseste īn stare bolnava si iubeste tot ce e īmpotrivnic firii sale. Moartea, ca pedeapsa, este de fapt o binefacere pentru om, caci ea face sa īnceteze raul. Biserica Ortodoxa īnvata ca, dupa caderea omului, moartea se arata a fi de trebuinta, ca un mijloc de a īmpiedica raspīndirea raului pe pamīnt. Daca Adam, dupa cadere, ar fi ramas - trupeste - nemuritor, tot asa si raul ar fi fost nemuritor, iar omul ar fi fost lipsit de toata nadejdea mīntuirii. […] Prin vointa lui Dumnezeu, sufletul unit cu trupul se desparte de acesta prin aceeasi vointa prin care el forma omul. Sufletul, la iesirea sa din trup, trece īn īmparatia fiintelor asemenea lui, adica īn īmparatia duhovniceasca a īngerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu īngerii cei buni īn rai sau cu īngerii cazuti īn iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos Care, īn pilda bogatului nemilostiv si a lui Lazar, ne īnvata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra īn aceeasi zi īn rai sau īn iad. « Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine īn rai » (Lc. 23: 43), a zis Hristos tīlharului celui bun.
            Astfel, fiecare suflet despartit de trupul sau va fi īn rai sau īn iad. Cīnd? Astazi, a zis Mīntuitorul. Ce īntelegem prin cuvīntul astazi si cum īl īmpacam cu īnvatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?
            Pe pamīnt sīnt zile, nopti si ani; dincolo de mormīnt nu este decīt vesnicie luminoasa sau īntunecata. Pentru ca sufletul care este dincolo de mormīnt sa poata ajunge la starea de lumina sau de īntuneric, īi trebuie un oarecare timp ce corespunde celor 40 de zile de pe pamīnt. Feluritele stari ce trebuie sa strabata sufletul dupa despartirea sa de trup corespund unui oarecare numar de zile pe pamīnt. […]
            Astfel īnfatiseaza Sfintii Parinti ce se īntīmpla īn timpul īn care sufletul se desparte de trup: „Īngerii - buni si rai -se vor īnfatisa īnaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfīrsita tulburare, dar va gasi o mīngīiere la vederea si ocrotirea īngerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sīnt īn acel ceas de un mare ajutor si sīnt o mare bucurie pentru dīnsul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sīnt sprijin sufletului, care urca catre Domnul īntr-o mare bucurie si īnsotit de īngerii cei buni; īn acest timp sufletul plin de patimi si pacate este dus de diavoli īn iad, unde va suferi vesnic” (Sfīntul Teodor Studitul). […]
            Mīntuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a spus ca moartea pacatosului este cumplita, pe cīnd cea a dreptului este frumoasa. ,,Nebune, īntru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau!” (Lc. 12: 20), a zis El despre cel dintīi, īn timp ce al doilea va fi dus de īngeri īn sīnul lui Avraam (Lc. 16: 22). Asadar, de noi īnsine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atīrna felul mortii noastre, noi putīnd sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi īndeplinit poruncile lui Hristos: „Fiti gata īn tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti īn Evanghelie”. Ca urmare, o cainta necurmata si o credinta vie īn Domnul nostru Iisus Hristos ne va īnlesni o moarte dulce si pasnica. Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfīrsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel īmbelsugat din Evanghelie, merg īn iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet. […]
            Iata ce scrie Sfīntul Efrem Sirul despre moartea dreptului: „Dreptii si nevoitorii se bucura īn clipa mortii avīnd īnaintea ochilor faptele nevointelor lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cīnd sīnt chemate sa iasa din trup si sa reintre īn odihna lor vesnica” (Ps. 114:7). […] Iata ce spune Sfīntul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: „Cīnd sufletul pacatosului paraseste trupul, se petrece o mare taina. O haita de diavoli si de puteri īntunecate īnconjoara sufletul si-l duc īn teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind īnca pe pamīnt, le-a dat ascultare si s-a facut robul lor, el cade cu atīt mai mult īn puterea lor cīnd paraseste aceasta lume.” […]
            Sfīntul Macarie Alexandrinul ne īncunostiinteaza despre descoperirile īngeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor īn timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cīnd s-a savīrsit taina mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamīnt īnca doua zile si cerceteaza īmpreuna cu īngerii locurile pe unde a facut binele; el umbla īmprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramīne cīteodata līnga sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa pilda Mīntuitorului, Care a īnviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer pentru a slavi pe Facatorul a toata lumea. De aceea, Biserica se roaga īn acea zi pentru cei morti. Deci, a treia zi dupa moarte se face un parastas pentru cel mort. […] Pe pamīnt sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. Īn schimb, dincolo de mormīnt, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au īngerii cei cazuti. Diavolii, ca stapīni ai raului pe pamīnt, o sa-i īnfatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata īmprejurarile care au īnsotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decīt o īntarire a ceea ce sufletul deja a rostit asupra lui īnsusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc nici la vami, nici la judecata. La rīndul lor, īngerii cei buni īnfatiseaza la vami faptele bune ale sufletului. Tot locul dintre pamīnt si ceruri este īmpartit īn 20 de parti sau scaune de judecata, si sufletul, trecīnd pe acolo, este īnvinuit de catre diavoli de pacatele sale. […]
            Noi īmprumutam din marturisirea Sfintei Teodora aratarea ordinii īn care urmeaza vamile. Pe calea cerului, mergīnd spre rasarit, sufletul īntīlneste īntīia vama, unde duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul īnsotit de īngerii cei buni, īi īnfatiseaza pacatele sale facute prin cuvīnt (vorbe desarte, flecareala, cuvinte necuviincioase, jigniri, luare īn rīs a lucrurilor sfinte, cīntece, cīntari patimase, rīs s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramīnt, luarea numelui lui Dumnezeu īn desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor īnaintea duhovnicului); a treia vama este a defaimarii (defaimarea aproapelui, vorbirea de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul de a mīnca īntre mese si īn ascuns, uitarea rugaciunii īnainte si dupa mese, nepaza postului, īmbuibarea, desfatarile, īn sfīrsit, toate formele de gastrolatrie); a cincea vama este a leneviei (lenevire la dumnezeiestile slujbe si la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fata); a saptea vama este aceea a zgīrceniei si a iubirii de arginti; a opta vama este a camatariei; a noua vama este a īnselatoriei (judecati strīmbe, masuri mincinoase si alte īnselatorii); a zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama e a mīndriei (ambitii, mīndrie, prea buna parere de sine, lipsa de cinstire fata de parinti, cler, superiori, a neascultarii īndeobste); a douasprezecea vama este a mīniei; a treisprezecea vama este a razbunarii; a paisprezecea vama este a uciderii; a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de otravuri, farmece, chemarea diavolilor); a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat: gīnduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin casatorie, placerea desfranata, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama este aceea a preacurviei (necredinta īn casatorie, caderea īn pacat a persoanelor harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (patimi īmpotriva firii, incest); a nouasprezecea vama este a ereziei (cugetari mincinoase asupra dreptei-credinte, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia); īn sfīrsit, cea de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.
            Preasfintitul Episcop Macarie scrie: „Īnvatatura Bisericii despre vami este raspīndita peste tot, mai cu seama īntre īnvatatorii credintei veacului al IV-lea, iar acest fapt marturiseste netagaduit ca īnvatatura a fost transmisa de catre īnvatatorii veacurilor dinainte si īsi are originea īn traditia apostolica” („Teologia Dogmatica Ortodoxa”, vol. 5). Cunoscīnd starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si īnfatisarea īnaintea lui Dumnezeu, care toate au loc īn a treia zi, Biserica si rudele, aratīndu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe Domnul a-i ierta pacatele si a-i īnlesni trecerea vamilor. Iertarea pacatelor īnseamna īnvierea sufletului la o viata de fericire vesnica. Asadar, luīnd ca pilda pe Domnul nostru Iisus Hristos, īnviat din morti a treia zi, se fac rugaciuni pentru cel raposat, ca si el, la rīndul lui, sa īnvieze a treia zi la o viata vesnica si slavita īn īnsotirea Mīntuitorului. Dupa ce sufletul s-a īnchinat Domnului, el e purtat prin feluritele locasuri ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului. Aceasta cercetare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, īn care sufletul se minuneaza si slaveste pe Dumnezeu, a toate Ziditorul. Īn aceasta contemplatie el uita cu totul scīrbele ce le-a avut fiind īn trup; dar, cu toate acestea, daca el este īmpovarat de pacate, se īntristeaza, mustrīndu-se ca si-a irosit viata īn negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.
            Ispravind cercetarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la Dumnezeu pentru a I se īnchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti īn ziua a noua. Cunoscīnd starea sufletului raposatului īntr-a noua zi dupa moarte, cīnd are loc a doua īnchinare, Biserica si rudele roaga pe Dumnezeu sa aseze sufletul aceluia īn numarul celor noua cete de īngeri.
            Dupa a doua īnchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor, aude plīngerile, gemetele si scrīsnirea dintilor. Īn timpul celor 30 de zile sufletul cerceteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie osīndit acolo pe vecie. Īn sfīrsit, īntr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se īnchine Ziditorului. Si atunci, Judecatorul vesnic hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului dupa faptele sale si dupa viata pamīnteasca. Astfel, are loc judecata particulara īn a patruzecea zi dupa moarte si iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti īn acea zi. […] Prin urmare noi putem, cu toata īncrederea, sa luam parte la viata de dincolo de mormīnt a raposatilor nostri. Compatimind cu soarta acelora ce s-au dus īnaintea noastra, noi sīntem datori sa le īmbunatatim petrecerea lor īn Iisus Hristos, Care a venit pe pamīnt pentru mīntuirea lor. «Urmeaza Mie » (Lc. 9: 59), acest cuvīnt a fost rostit aceluia ce cerea de-a īngropa mai īntīi pe parintele sau. Iata singurul mijloc de a-l ajuta pe raposat. Viata celor vii fara credinta īn Hristos si īn afara Duhului Sau nu poate īmbunatati starea raposatilor.
            Apostolul Pavel ne sfatuieste, cu privire la rugaciunea pentru cei vii, ca si pentru cei morti, de a-i urma asa cum el īnsusi I-a urmat lui Hristos. „M-am rugat sa fiu eu īnsumi despartit de Hristos pentru ca fratii mei sa fie mīntuiti”. Si el īntindea aceasta rugaciune chiar asupra necredinciosilor. Iata pīna la ce jertfelnicie trebuie sa mearga iubirea noastra pentru aproapele, fie pentru vii, fie pentru morti. Trebuie sa ne dam sufletul nostru pentru mīntuirea altuia, mort sau viu. Asadar, sa rugam pe Domnul a-i ierta cu milostenie pe raposatii nostri. […]
            Domnul vorbeste despre nefolosinta anumitor rugaciuni: «Ei Ma cinstesc cu buzele lor, dar inima lor e departe ». Noi ne rugam astfel: „Odihneste, Doamne, sufletele adormitilor robilor Tai”. Si cu toate acestea credeti ca parintii, mamele, sotii si sotiile noastre, fratii, surorile si prietenii nostri pot gasi odihna īn Domnul atīta vreme cīt noi, fiii lor, sotii si sotiile lor, fratii, surorile si prietenii lor, vii fiind, traim - cugetam si lucram - īn afara Duhului lui Dumnezeu? La ce bucurie, la ce mīngīiere se pot astepta parintii raposati din partea unor fii ce vietuiesc īn rele? Tot astfel si pentru fratii, surorile, sotii, sotiile si prietenii acelora ce nu cunosc pe Hristos si sfīnta Sa vointa.