Numai viilor care īl slavesc pe Dumnezeu Cel viu este dat a-L lauda īn aceasta lume pe pamīnt si īn cealalta īn rai. Īn iad moartea opreste de a lauda pe Dumnezeu. Īnvatatura lui Hristos īncepe prin aceste cuvinte: «Pocaiti-va », rostite acelora ce vietuiau pe pamīnt; prin urmare, pocainta nu e proprie decīt sufletului unit cu trupul. Īn timp ce, dupa despartirea sa de trup si trecut īn lumea de dincolo de mormīnt, el nu mai are nici puterea, nici mijloacele de pocainta. «Acelui ce nu e īmbracat cu haina de nunta, i se leaga mīinile si picioarele si se arunca īn īntunericul cel mai din afara, acolo va fi plīngerea si scrīsnirea dintilor » (Mt. 22: 13). Īntelegem din aceasta ca raposatii nu pot face nimic pentru propria lor mīntuire; numai cei ce sīnt īnca pe pamīnt pot sa le vina īn ajutor urmīnd porunca: „Iubiti-va unii pe altii, rugati-va si veti fi auziti, cautati Īmparatia lui Dumnezeu si dreptatea Sa.”
            Marturisirile Noului Testament cu privire la folosul rugaciunii pentru cei raposati sīnt: īnvatatura Domnului Īnsusi privitoare la viata viitoare; Traditia apostolica; canoanele Sinoadelor Ecumenice si locale; īnvatatura Sfintilor Parinti si īnvatatori ai Bisericii. Īnsusi Domnul nostru Iisus Hristos a marturisit ucenicilor Sai ca iertarea pacatelor poate avea loc dincolo de mormīnt, dar numai prin mijlocirea celor vii, carora le-a zis: «Cereti si vi se va da! » «Oricine va zice cuvīnt īmpotriva Fiului Omului se va ierta lui, iar cine va zice īmpotriva Duhului Sfīnt nu se va ierta lui nici īn veacul de acum, nici īn cel ce va sa fie” (Mt. 12: 32; Mc. 3: 28, 29). Prin urmare, pacatele ce nu sīnt hula īmpotriva Sfīntului Duh pot fi iertate īn viata viitoare. Pacatele de capatenie, pentru care nu este iertare nici īn lumea aceasta, nici īn cealalta: desavīrsita lipsa de smerenie, nepocainta, īnvīrtosarea inimii, revolta īmpotriva adevarului lui Dumnezeu, īmpotrivirea īndaratnica la harul lui Dumnezeu unita cu dusmania īmpotriva a tot ceea ce e sfīnt si placut lui Dumnezeu (Evr. 10: 26, 29). Acestea sīnt pacatele ce sīnt hule īmpotriva Sfīntului Duh ce nu sīnt iertate nici īn lumea aceasta, nici īn lumea cealalta, pentru ca iertarea pacatelor nu poate fi data decīt pocaintei. […]
            Daca cei vii nu īntind o mīna de ajutor raposatului nepocait, singur harul cu toata puterea sa nu va putea scapa pe pacatos. Astfel, pentru a atrage asupra pacatosului harul lui Hristos, iubirea nemasurata a lui Dumnezeu ce nu voieste moartea pacatosului, El a īncredintat celor vii, pentru a fi nu prin ei īnsisi, ci prin harul lui Dumnezeu, uneltele mīntuirii pentru raposati, mīntuire pe care ei pot s-o dobīndeasca prin mijloace din afara, caci sufletul de dincolo de mormīnt nu mai poate face nimic pentru sine. […]
            Marele īnvatator a toata lumea, Sfīntul Ioan Hrisostom, īnvata cu cuvīntul si cu fapta de a ne ruga pentru cei ce au trecut īntr-o lume noua, vesnica. Īn Liturghia sa, rugaciunea pentru morti se repeta de trei ori; si el īnvata īntre altele turma sa duhovniceasca aceasta fapta buna, īnfatisīndu-i toata īnsemnatatea, toata binefacerea unei astfel de rugaciuni, atīt pentru cei ce ramīn pe pamīnt, cīt si pentru acei ce se despart de aceasta viata pamīnteasca. Sa dam de pilda cīteva pasaje din scrierile sale insuflate de Sfīntul Duh. „Nu numai ca nu trebuie nici sa plīngem, nici sa ne īntristam de moartea celor ce ne sīnt scumpi ci, din contra, trebuie sa ne bucuram. Daca cel ce a murit era un om care a facut fapte bune, un bun crestin, noi nu trebuie sa-l plīngem, ci sa ne bucuram de moartea sa, caci el a purtat cu rabdare povara vietii pamīntesti si se odihneste acum īn Hristos, pentru Care mai mult sau mai putin a suferit, pazind si aparīnd adevarul. Daca, cu toate acestea, raposatul este un pacatos, noi nu trebuie īnca a-l plīnge, ci a ne bucura de aceea ca raul spre care era aplecat raposatul nu va mai creste. Trebuie sa plīngem nu moartea sa, ci pacatele ce le-a faptuit. Plīngīnd pentru pacatele raposatului, cei vii sīnt īndatorati īn acelasi timp a crede cu tarie īn Acela ce a ridicat pacatele a toata lumea, si prin urmare si pe acelea ale raposatului nostru. Rugaciunea, milostenia, jertfa cea fara de sīnge pot face mult pentru soarta pacatosului īn lumea de dincolo de mormīnt. Fiindca rugaciunile si jertfele lui Iov pentru fiii sai curatau pe acestia din urma, ce poate īmpiedica pe Dumnezeu de a curati prin rugaciunile si jertfele noastre pe cei raposati? Caci Domnul da unora dupa rugaciunea celorlalti. Acesta este deci scopul pentru care ni s-a poruncit de a ne ruga unul pentru altul, pentru ca unii sa se vindece prin mijlocirea altora. O mīna spala pe alta si amīndoua se albesc. Astfel, rugaciunile pentru cei raposati mīntuiesc pe unii si pe altii. Pentru ce dar sa ne īntristam īn zadar, daca cei vii pot gasi har īnaintea lui Dumnezeu pentru raposati?” (Explic. Epist. I catre Corint. cap. V, lect. 41; Explic. Fapt. cap. IX, lect. 21). Ne rugam pentru acei ce nu sīnt despartiti de noi decīt prin spatiu, si rugaciunile noastre nu vor fi nici nefolositoare, nici zadarnice, caci rugaciunea este unul dintre mijloacele ce ne-a dat Dumnezeu pentru mīntuirea noastra si pe aceea a aproapelui, oriunde s-ar afla el, pe pamīnt sau īn lumea de dincolo de mormīnt. […]
            De aceea Sfīntul Ioan Damaschinul scrie: „Sa ne ajutam unii pe altii si sa facem jertfe de iubire frateasca tuturor acelora ce iubesc pe aproapele si care sīnt milosi īnaintea lui Dumnezeu pentru cei morti. Caci El primeste aceste jertfe cu cea mai mare blīndete si celor ce au murit grabnic si fara sa fi fost pregatiti de moarte li se vor socoti binefacerile rudelor lor, facute īn numele lor. Caci Domnul Cel īndurat voieste ca noi sa-L rugam si asculta rugaciunile care se refera la mīntuire. El aude īnca cu mai multa placere cīnd ne rugam, nu pentru propria noastra mīntuire, ci si pentru aceea a aproapelui. Caci noi ne īnaltam la chemarea Domnului, cerīnd binele pentru altul ca un har pentru noi īnsine; dam prin aceasta pilda de cea mai deplina iubire si ajungem la propria noastra mīntuire, dobīndind pe aceea a sufletului raposatului, ceea ce este o mare fapta” (Cuvīntul sau despre raposatii īntru credinta).
            El scrie mai departe: „Bunatatea si īndurarea lui Dumnezeu vor continua sa īnvinga osīndirea pacatului pīna la ziua Judecatii cea de Apoi. Pacatul osīndeste, īnsa pocainta cheama īndurarea dumnezeiasca. Nu e pacat care sa nu fie iertat prin pocainta. Īnsa pocainta are un chip marginit, dupa care ea nu va mai putea avea loc. Fericit e acela ce duce o viata aspra pentru mīntuirea sa, īnsa acela ce o duce īn acelasi timp pentru mīntuirea aproapelui īnca mai fericit este, caci este īnca mai placut lui Dumnezeu Cel īndurat ca fiecare sa se ocupe de mīntuirea aproapelui. Domnul voieste ca noi sa facem bine aproapelui nostru īn timpul vietii sale ca si dupa moartea sa. Caci altminteri El nu ne-ar fi dat ocazia de a ne ruga pentru raposati īn timpul jertfei celei fara de sīnge, precum si a treia zi, a noua zi, a patruzecea zi, la zilele aniversare si alte zile hotarīte de Biserica pentru rugaciunile mortilor” (Sf. Ioan Damaschinul, op. cit.). […] Nu toti crestinii se roaga deopotriva pentru raposatii lor. Sīnt unii care se roaga, si altii care nu se roaga deloc. Unii se roaga cu adevarat si rugaciunea lor este unita cu o viata plina de credinta; altii se roaga numai prin cuvinte, pe cīnd faptele lor sīnt īmpotrivitoare rugaciunii: «Ei cinstesc pe Dumnezeu cu buzele lor, pe cīnd inima lor e departe de El », zice Cuvīntul lui Dumnezeu. Asadar, nu toti cei care se roaga sīnt ascultati, precum, de asemenea, nu toti raposatii primesc mīntuirea dupa rugaciunile viilor. […]
            Puterea jertfei celei fara de sīnge, adusa de preoti dupa cererea unui crestin pentru raposatii sai iubiti, curata pacatele celor ce au murit īn cainta, īn credinta, īn nadejdea īnvierii si a vietii vesnice. Dupa īnvatatura Parintilor si īnvatatorilor Bisericii, mijlocul cel mai puternic pentru a īndupleca pe Dumnezeu spre īmbunatatirea soartei raposatului este de a aduce jertfa cea fara de sīnge pentru odihna sufletului sau. Ceea ce ajuta īn chip precumpanitor la curatirea de pacate a sufletelor care sīnt īn iad si, prin urmare, le scoate de acolo, este slujba Sfintei Liturghii. Vii si mortii, ale caror nume se pomenesc īn clipa turnarii particelelor de prescura īn sīngele sfintitor al lui Hristos, se curata de pacatele lor īn acest sīnge care, dupa Apostolul Pavel, «curata constiinta noastra de faptele cele moarte, ca sa slujim Dumnezeului Celui viu » (Evr. 9: 14).
            Aceasta este clipa cea mai īnsemnata a Liturghiei, cīnd Iisus Hristos Īnsusi este jertfa si jertfitor īn acelasi timp (Evr. 6: 17, 27) sau, dupa cuvīntul Sfīntului Vasile cel Mare si a Sfīntului Ioan Hrisostom, El este „Cel ce aduce si Cel ce Se aduce” sau īnca, dupa īnvatatura Apostolului Ioan: „El este mijlocitorul catre Tatal si jertfa de curatire pentru pacatele noastre” (I In. 2: 1, 2). Sfīntul Ioan Hrisostom zice: „Cu o jertfa atīt de mare si atīt de puternica este, oare, cu putinta sa nu īnduplecam pe Dumnezeu la īndurare spre cei raposati, cīnd jertfa, īn persoana preotului, se aduce de Catre Īnsusi Iisus Hristos?” Toti Sfintii Parinti, īnvatatori si scriitori ai Bisericii, marturisesc īn unanimitate ca mijlocul cel mai puternic de a curati de pacate sufletele ce sīnt īn iad este jertfa Sfintei Liturghii. Jertfa cea fara de sīnge adusa pentru raposati mijloceste catre Dumnezeu, Cel atotīndurat, dupa cum scrie si Sfīntul Dimitrie de Rostov. Liturghia pentru morti sau jertfa cea fara de sīnge adusa spre mīntuirea raposatilor este mijlocul cel mai puternic pentru a atrage mila lui Dumnezeu asupra raposatilor. Putem noi, oare, sa nu nadajduim la iertarea si alinarea pacatosului daca Īnsusi Fiul Īmparatului este Cel Care mijloceste īn folosul sau? Deci noi trebuie sa credem cu tarie ca pacatele tuturor raposatilor nostri, pentru care se aduce jertfa cea fara de sīnge, vor fi iertate si ca sufletele lor vor trece īntr-o stare mai buna īn lumea de dincolo de mormīnt. „Noi credem”, scriu Patriarhii din Rasarit īn marturisirea lor de credinta (articolul 17), „ca jertfa cea fara de sīnge este adevarata jertfa de curatire adusa pentru toti cei ce vietuiesc si mor īn credinta, asa cum este spus īn rugaciunile acestei taine, transmise Bisericii de catre Apostoli, dupa porunca lui Dumnezeu, spre mīntuirea tuturor”. […] Rugaciunile celor vii nu sīnt lucratoare decīt pentru acei dintre raposati a caror viata pamīnteasca a fost o lupta necurmata cu patimile, pentru aceia care au adormit īn credinta si īn cainta, dar care nu au avut timpul de a arata prin viata lor parasirea patimilor care īi stapīneau si de a se pocai. Sfīntul Grigorie zice: „Rugaciunile viilor nu sīnt folositoare decīt acelora dintre raposati care īn viata aceasta se feresc de faptele rele, si acestia primesc o iertare desavīrsita a pacatelor savīrsite din slabiciune, din nestiinta, din uitare, si parasesc iadul pentru a merge īntr-un loc de lumina, de racoare si de odihna.” Sfīntul Ioan Damaschinul, de asemenea, scrie privitor la raposatii pentru care rugaciunile viilor sīnt mīntuitoare: „Nu toti oamenii, ci numai aceia dintre ei care au īn sine aluatul faptelor bune, dar care nu au avut timp de a framīnta din el pīinea, cu toata bunavointa lor, ori din lenevire, ori din nepasare, ori din slabiciune omeneasca, ori pentru ca amīnīnd dintr-o zi īn alta au fost surprinsi de moarte, aceia nu vor fi uitati de Domnul si Judecatorul tuturor, īnsa dupa moartea sa Dumnezeu va īndemna la rugaciune pe rudele sale si pe prietenii sai, va īndrepta gīndurile si inimile lor, va povatui sufletele lor pentru a le sari īn ajutor” („Cuvīnt asupra raposatilor”). […]
            Pacatele ce sīnt blasfemie (hula) īmpotriva Sfīntului Duh, cum ar fi necredinta, īnvīrtosarea inimii, apostazia, necainta si alte pacate de acest fel, duc la pierderea desavīrsita a oamenilor, si rugaciunile Bisericii si ale oamenilor nu le pot fi de nici un ajutor, caci ei au vietuit si au murit īn afara de Biserica, de aceea Biserica nu se roaga pentru astfel de pacatosi. Rugaciunile viilor nu pot fi folositoare acelora dintre raposati care nu s-au īngrijit nicidecum de viata lor viitoare. Acela care a dus o viata patimasa, plina de necuratii si de nedreptati, acela care n-a ascultat glasul constiintei sale si s-a afundat cu nepasare si orbire īn adīncul desfrīnarii, satisfacīnd toate placerile, toate dorintele trupului, fara a se īngriji nicidecum de sufletul sau, acela ale carui cugetari erau cu totul napadite de simtualitate si care a fost surprins de moarte īntr-o astfel de stare duhovniceasca, aceluia nimeni nu-i va īntinde o mīna de ajutor, nici sotia sa, nici copii sai, nici fratii sai, nici una din rudele sale, caci Dumnezeu nu va asculta rugaciunile lor. Sfīntul Vasile cel Mare zice: „Nu e mila pentru sufletele lacome, pentru tīlhari, pentru īmpietriti, pentru cei cruzi cu inima de piatra, caci acestia sīnt osīnditi... De-a lungul īntregii vietii, tavalindu-te īn placeri si īn lux, n-ai aruncat niciodata ochii asupra saracilor; deci, la ce mīngīieri te poti astepta īn clipa mortii?” (Cuvīntul Sfīntului Ioan Damaschinul asupra celor ce au murit īn credinta). Pe scurt, raposatii ce nu sīnt vrednici de mijlocirea viilor nu pot fi scapati din iad, caci rugaciunea nu se īntinde decīt asupra acelora ce sīnt vrednici de a fi mīntuiti. Deci care sīnt acei raposati care sīnt vrednici de mijlocirea viilor? Aceia care īn timpul vietii lor se ocupa mai mult sau mai putin de mīntuirea lor. Prin urmare, lenesii neīngrijitori, care nu cugeta nicidecum la soarta lor de dincolo de mormīnt nu se bucura īn nici un fel de rugaciunile viilor pentru ei. Mai spune Sfīntul Ioan Damaschinul ca pentru raposatii care nu sīnt vrednici de mīntuire, Dumnezeu nu desteapta dorinta de a se ruga nici īn parintii lor, nici īn sotii lor, nici īn rudele si prietenii lor; despre asemenea raposati, Proorocul a zis ca erau blestemati - aceia pentru care nu se roaga nimeni pe pamīnt; si nu se roaga pentru ca acest lucru nu e potrivit cu vointa lui Dumnezeu, pentru ca rugaciunea pentru ei ar fi nefolositoare, cīta vreme raposatii sīnt nevrednici de mīntuire. prin hula lor īmpotriva Sfīntului Duh. Fericitul Augustin zice ca: „Raposatii nevrednici de mijlocirea viilor nu primesc nici o alinare dincolo de mormīnt nici prin rugaciune, nici prin milosteniile facute pentru ei, nici chiar prin Sfīnta Liturghie pentru mīntuirea lor de catre cei vii”. […]