Ce e mai īnspaimīntator ca viata īn iad? Cu toate acestea, dupa cuvintele Domnului, chiar īn aceasta stare nenorocita, bogatul cel rau se īntrista de viata ce duceau fratii sai pe pamīnt; deci, daca viata lor ar fi fost placuta lui Dumnezeu, raposatul ar fi suferit mai putin. Iata cum noi, prin viata noastra, putem pricinui odihna sau suferinta raposatului. Viata noastra evlavioasa este dezvoltarea duhului parintilor nostri nevoitori (Mt. 23: 32), si ei sīnt cu noi īn duh. Īn schimb, viata noastra īn pacat este dezvoltarea duhului stramosilor nostri celor rai si noi īmplinim masura lor (Idem). Īnsa, cīnd duhul parintilor buni nu este cu noi, el este īngrijorat si tulburat de pierderea sufletelor ce calca īn picioare principiile cele bune. Pentru a nu rupe legatura cu raposatii evlaviosi, sa urmam pilda lor. Astfel vom fi īn legatura cu ei, īn timp ce, sfarīmīnd raul, facem bine si raposatilor care au lasat dupa ei seminte rele.
            Sfarīmīnd raul īnabusim glasul blestemului si contribuim la curatirea si odihna raposatilor care au fost unealta fara voie a raului, care si-au cunoscut deja greseala. «Cereti si vi se va da, cautati si veti afla », ne īnvata Izvorul vietii. Nu īn zadar zice: «Cereti, cautati! », caci harul Domnului, oricīt de mare si puternic ar fi, nimic n-ar face fara propriile noastre silinte, nici pentru noi si nici pentru raposatii nostri. Toate īi sīnt cu putinta numai celui ce crede: «Fie tie dupa credinta ta ». Dreptii si sufletele evlavioase se bucura de desavīrsirea noastra duhovniceasca. Prin urmare, raposatii lucreaza īntru cei vii si roadele duhului parintilor se coc īn faptele fiilor lor. […] Fiintele īnzestrate cu o constiinta treaza, īndeplinind īndatoririle lor catre Dumnezeu, sīnt īn īmpartasire cu Acesta. Īndeplinind īndatoririle catre alti oameni, ele se gasesc īn īmpartasire cu acestia. Rugīndu-se sfintilor si respectīndu-si īndatoririle catre raposati, cei vii intra īn legatura si cu unii, si cu altii. Rugaciunea si faptele bune savīrsite īn numele raposatilor pricinuiesc, deopotriva, aceasta legatura. […]
            De cīnd īngerul īntunericului si tovarasii sai au fost izgoniti din cer, au pierdut dreptul de a fi madulare ale Īmparatiei lui Dumnezeu; ei nu sīnt ai Domnului (Mt. 25: 41). Mīndria, ambitia, rautatea, acestea sīnt trasaturile ce-i deosebesc de īngerii buni. De la zidirea omului, lucreaza la pieirea lui. Īntinzīnd curse oamenilor, ei lupta īmpotriva vietii evlavioase, si omul este silit a-si sili inima la bine. «Din zilele lui Ioan Botezatorul pīna acum īmparatia cerurilor se ia prin straduinta, si cei ce se silesc pun mīna pe ea. », īnvata Sfīnta Scriptura (Mt. 11:12). Ei lucreaza asupra sufletului si trupului omului si, fiindca acestea sīnt urzite prin legaturi īntreolalta, omul poate, prin urmare, sa fie īn īmpartasire cu duhurile rele prin trup si prin suflet.
            Pacatosii nepasatori, trufasi, sīnt īn legatura nevazuta, prin cugetare, cu duhurile īntunericului, dar cīteodata si prin simturi. Toti sfintii au purtat īmpotriva lor lupte necontenite, iar ucenicii lui Hristos - adevaratii crestini - sīnt si acum īntr-un razboi neīmpacat. Lucrarea īngerilor cazuti se arata prin īmpotivire la vointa lui Dumnezeu. Este o lucrare plina de rautate, de invidie si de ura īmpotriva lui Dumnezeu si īmpotriva omului credincios, atragīndu-l sa participe la soarta sa blestemata! - iata trasatura ce-i deosebeste pe īngerii cazuti. Daca omul īn lucrarea sa īi urmeaza pe īngerii cazuti, este vadit faptul ca este īn unire cu ei, īnfaptuind vointa lor.
            Duhurile raului lucreaza asupra sufletului omului prin gīnduri si insinuari. Legatura si īmpreuna-vorbirea cu ei sīnt ucigatoare, de aceea Īnsusi Dumnezeu īl numeste pe diavol «ucigator de om ». Pentru a ne amagi, lucrarile duhurilor rautatii ajung sa se asemene cu faptele bune ale credintei. Ele s-au aratat īn vis sau īn chip simtit, nu numai pacatosilor pentru a-i atrage la pierzanie, ci si sfintilor pentru a le īmpiedica mīntuirea. Cīteodata ele preziceau viitorul ca fiind deja cunoscut īn lumea duhovniceasca, si avem ca pilda ispitele Sfīntului Iov, zdrobirea lui Ahav, regele lui Israel, ispita Sfīntului Ioan, Arhiepiscop de Novgorod si altele. Viitorul, īndeobste, nu le este cunoscut; de aceea, īnselīndu-se ele īnsele, īnseala si pe oameni, spre a-i īmpinge la pacat. Ele biruiau pe oamenii fara experienta, īn vreme ce persoanele īntarite īn credinta triumfau adesea asupra lor, aratīndu-le necunostinta viitorului. […]
            Locuitorii Īmparatiei duhovnicesti nu pot fi despartiti pīna la punctul de a nu se cunoaste īntre ei. [...] Prin urmare īntre locuitorii Īmparatiei lui Dumnezeu - vii sau morti - exista o legatura, o unire neīntrerupta. Ca urmare a celor doua stari diferite ale raposatilor, legaturile celor vii cu ei sīnt neaparat de doua feluri: legaturi cu sfintii care locuiesc īn cer si legaturi cu sufletele nedesavīrsite, ce n-au ajuns īnca la sfintenie si nu sīnt primite īn rai, dar care, cu toate acestea, nu sīnt cu totul pierdute Īmparatiei lui Dumnezeu. Aceasta este īnvatatura Sfintei noastre Biserici despre legatura dintre lumea pamīnteasca si lumea de dincolo de mormīnt („Teologia Dogmatica” a Arhimandritului Antonie). Si totusi, īn lumea de dincolo de mormīnt, exista un al treilea fel de petrecere a sufletelor - aceea a sufletelor cu totul pierdute pentru Īmparatia cerurilor. Asa dupa cum madularele vii ale unui trup nu pot avea nici o legatura cu madularele īntepenite, moarte sau amputate, tot asa si sufletele cu totul pierdute pentru Īmparatia cerurilor nu pot fi īn legatura cu ceilalti membri ai familiei duhovnicesti, al caror Parinte este Dumnezeu. […]
            Primii crestini credeau īn dogma rugaciunilor si a mijlocirii īngerilor si a tuturor sfintilor din cer īn folosul nostru. Aceasta credinta este aratata īn vechile Liturghii (Sfīntul Apostol Iacov), īn hotarīrea Sinodului al VII-lea ecumenic precum si īn scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii. […] Sfīnta noastra Biserica se roaga pentru morti astfel: „Odihneste, Doamne, sufletele robilor Tai, raposati īntru credinta si īntru nadejdea īnvierii! Da, Doamne, odihna tuturor crestinilor ortodocsi!” Iata care sīnt aceia pentru care se roaga Biserica si cu care este īn neīntrerupta legatura si īmpartasire. Prin urmare, nu poate fi legatura si īmpreuna-vorbire cu acei ce nu sīnt crestini sau cu cei care nu sīnt ortodocsi, nici cu acei ce sīnt crestini doar cu numele si n-au murit crestineste, fara credinta si nadejde, nici cu sinucigasii, daca totusi ei nu s-au sinucis īntr-o toana de nebunie. Nici un fel de moarte, afara de sinucidere, nu rupe pentru un adevarat crestin legatura si īmpreuna-vorbirea cu cei vii, cu Biserica. Un adevarat crestin, supus vointei lui Dumnezeu, nu trebuie sa se teama de nici o moarte silnica, nici de apa, nici de foc, nici de fierul dusmanului sau al facatorului de rau, nici de foame, nici de sete, nici de frig sau de caldura; el nu trebuie sa se teama de nimic, caci nici un fel de moarte nu poate rupe legatura si īmpreuna-vorbirea īntre madularele Bisericii lui Hristos; sfintii si viii se roaga pentru el ca pentru un madular viu al unui trup viu. […]
            Astfel, temeiul celei dintīi īndatoriri crestine – aceea a rugaciunii pentru morti - este iubirea si credinta. Credinta noastra īn nemurirea sufletelor raposatilor si īn porunca Domnului: «Cereti, si vi se va da! » (caci noi stim ca soarta raposatilor este īn sfintele Sale mīini), ne sileste a mijloci, a ne ruga pentru ei. Iata temeiul rugaciunii noastre, prin care noi īndraznim a-L ruga pe Dumnezeul milostivirii de a-i ierta pe pacatosii care ne sīnt scumpi. „Pentru ce dar - striga Sfīntul Ioan Damaschinul - ar fi greu si cu neputinta a cere lui Dumnezeu iertarea pacatelor raposatilor?” Calea scaparii din iad pentru pacatosii care totusi cred īn Domnul nostru Iisus Hristos si care Īl marturisesc chiar īn iad prin slavirea lor, ei bine, aceasta cale este Iisus Hristos. El īnsusi a deschis-o prin crucea Sa, sfarīmīnd iadul si scotīnd din el pe toti aceia ce asteptau venirea Sa. Astazi, ca si atunci, El are puterea de a scoate din iad pe pacatosii vrednici de acest har. Nu trebuie decīt o singura pricina pentru a ierta si Dumnezeu este gata de a mīntui pe pacatosi, caci El Īnsusi a zis: «Nu voiesc moartea pacatosului. » Sfīnta Tecla, īntīia mucenica, a mīntuit o pagīna, pe Falconila, dupa moartea acesteia din urma; mijlocirea Sfīntului Grigorie l-a mīntuit pe Īmparatul Traian, un pagīn, dupa moartea acestuia (īnsa Dumnezeu l-a oprit de a se mai ruga pe viitor pentru necredinciosi); daca mijlocirea Sfīntului Macarie Egipteanul aducea oarecare alinare pagīnilor, daca īmparateasa Teodora a dobīndit iertarea pacatelor raposatului sau sot Teofil, cel din urma persecutor al crestinilor pentru sfintele icoane - cum am putea noi, crestinii, dupa atītea dovezi, sa ne īndoim sau sa nu credem īn cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a dat credinciosilor Sai fagaduinta de a asculta rugaciunile facute cu credinta, caci aceasta este īn temeiul sfintei Sale vointe de a mīntui pe oameni. […] Nesfīrsita bunatate a lui Dumnezeu este unul dintre temeiurile pe care Sfīnta Biserica si-a zidit īnvatatura sa asupra putintei de a veni īn ajutorul raposatilor din cealalta lume. «Nu voiesc moartea pacatosului! » - aceasta este dorinta lui Dumnezeu si omul trebuie, prin viata sa si prin mijloacele aratate de Domnul, sa slujeasca la īndeplinirea acestei dorinte si sa-L īndemne prin acestea pe Dumnezeu la mila si sa īntoarca asprimea judecatii. Daca Biserica nu ar crede cu tarie ca anumiti pacatosi pot fi mīntuiti dupa moartea lor si scapati din iad, ea nu s-ar ruga pentru ei. Ea se roaga pentru ei, caci ea crede ca raposatii vrednici de rugaciuni pot fi mīntuiti prin mijlocirea celor vii. [...]
            Rugaciunea celor vii pentru odihna sufletelor raposatilor īmpreuna cu sfintii va fi ascultata negresit, daca totusi ei n-au savīrsit vreun pacat īmpotriva Duhului Sfīnt, caci Domnul a zis: «Tot pacatul si toata hula se va ierta oamenilor; īnsa hula īmpotriva Sfīntului Duh nu se va ierta, nici īn veacul acesta, nici īn cel viitor » (Mt. 12:32). Pe pamīnt noi putem lucra la mīntuirea noastra prin marturisire, prin fapte de cainta care īncearca dorinta omului de a sterge pe cīt se poate pacatele sale. Faptele de pocainta ce au puterea de a scapa sufletul din iad sīnt: rugaciunea, cainta sincera pentru greselile īnfaptuite, īndepartarea de pacat, milostenia, faptele de milostenie catre aproapele si iubirea de Dumnezeu. Cei ce se caiesc īn ceasul mortii, dar n-au timp de a dovedi cainta lor prin fapte, primesc o oarecare alinare īn viata viitoare si chiar pot fi scapati din muncile iadului prin mijlocirea celor vii, carora le este poruncit de a se ruga pentru astfel de pacatosi morti īn cainta. „Cei vii sa se roage, si viata li se va da (raposatilor).” «De va vedea cineva pe fratele sau pacatuind, pacat nu de moarte, sa ceara si se va da lui viata, adica celui ce nu pacatuieste de moarte. Este si pacat de moarte; nu zic sa se roage pentru acela » (I In. 5: 16). Asadar, pentru raposatii care s-au cait īn ultima clipa, noi trebuie sa ne rugam cu credinta si nadejde neīndoita ca pacatele lor vor fi iertate dupa īnsasi fagaduinta Domnului. Cu toate acestea, unor pacatosi gresalele nu se vor ierta nici īn lumea aceasta, nici īn cealalta, dupa marturisirea Domnului: celor ce L-au tagaduit pe Hristos si harul Sau si care s-au īmpietrit, nepocaiti, neevlaviosi, īn sfīrsit, celor care se gasesc īn afara de īmpartasire cu Biserica. Pentru acestia rugaciunea este zadarnica. Chiar Sfīntul Apostol Ioan, care avea o inima plina de iubire pentru aproapele, opreste īn prima sa epistola de a se ruga pentru niste asemenea pacatosi (I In. 5: 16), caci soarta lor este hotarīta de Domnul: «Nu li se va ierta nici īn veacul acesta (pe pamīnt), nici īn cel viitor (īn lumea de dincolo de mormīnt) ». Sfintii Parinti ai īntīiului Sinod Ecumenic au repetat acest adevar al Mīntuitorului si acea porunca a Apostolului care arata pentru cine trebuie a ne ruga si pentru cine nu trebuie a ne ruga, regula (canonul) a cincea: „Toti aceia ce au murit īn adevarata cainta sīnt iertati de pacatul de moarte prin aceea chiar ca s-au cait; īnsa un pacat este de moarte cīnd pacatosii staruiesc īn pacatul lor si lupta cu mīndrie smerenia si adevarul; nu este Dumnezeu īntru ei daca nu se umilesc si nu ies din starea lor de pacat” (a cincea regula). Credinta sfintei Biserici Ortodoxe cu privire la putinta de a dobīndi iertarea pacatelor pentru acei ce au murit īn cainta este rostita īn marturisirea Patriarhilor Bisericii din Rasarit prin urmatoarea „Marturisire de credinta ortodoxa” (articolul 18). Marturisirea acestei dogme este facuta astfel: „Noi credem ca sufletele acelora ce au savīrsit pacate de moarte, dar care, departe de a deznadajdui, s-au cait cu sinceritate īnaintea mortii lor, fara īnsa sa fi avut putinta de a face nici una din faptele de pocainta (rugaciuni, lacrimi, īngenuncheri, īntristare, milostenie catre saraci si tot felul de fapte ce arata iubirea de Dumnezeu si de aproapele), sufletele unor asemenea pacatosi merg īn iad si sufera si īndura chinurile care le sīnt hotarīte, fara īnsa a fi lipsite de nadejdea de a fi scapati de ele. Ele primesc usurarea chinurilor lor prin bunatatea nesfīrsita a Domnului, prin mijlocirea rugaciunilor preotilor si a faptelor de milostenie facute īn numele lor; dar mai cu seama prin puterea jertfei celei fara de sīnge, adusa de preot pentru fiecare crestin īn parte si pe care Biserica Soborniceasca si Apostoleasca o aduce īn fiecare zi pentru toti.” […]
            Proorocul si īmparatul David zicea ca starea raposatilor poate fi īmbunatatita prin purtarea de grija a celor vii, dar ca mortii nu pot face nimic pentru ei īnsisi. Dupa moarte nu este pocainta. «Ca nu este īntru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine » (Ps. 6: 5). «Au doara va spune cineva īn mormīnt mila Ta si adevarul Tau īntru pierzare? » (Ps. 87: 11). Cel ce a murit nu se poate ajuta pe sine īnsusi. De-a lungul vietii sale, el avea la īndemīna toate mijloacele pentru mīntuirea sa - marturisirea si faptele bune - mijloace ce nu le mai are dincolo de mormīnt. De aceea David se roaga Domnului de a-i face mila sa-l vindece de pacate īn timpul vietii. «Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea īndurarilor Tale sterge faradelegea mea » (Ps. 50: 1). Daca cel ce a trait pe pamīnt nu este plecat spre marturisire, e sigur ca, trecīnd īn viata viitoare īn iad, acolo nu poate avea pocainta, caci aceasta īnsusire nu este proprie raposatilor a caror petrecere e asemenea cu starea duhurilor rele. De aceea zice David ca «… nu este īntru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine ». Pocainta, fie deplina, fie īn parte, nu exista decīt pe pamīnt, si acei ce o practica nu mor - ei sīnt totdeauna vii, īn vreme ce acei ce nu cunosc pe Domnul si Legile Sale si nu fac voia Sa sīnt deopotriva morti pe pamīnt ca si īn viata viitoare. De aceea David striga: «Au doara va spune cineva īn mormīnt mila Ta si adevarul Tau īntru pierzare? ». Caci, chiar īn viata fiind acela, nu lauda numele lui Dumnezeu prin faptele lui, si cu atīt mai putin ar putea-o face īn iad, unde este īn īmpartsire cu duhurile raului, potrivnicii lui Dumnezeu. David numeste vii pe aceia ce-L cunosc pe Dumnezeu si fac voia Sa, īn timp ce el numeste morti pe acei ce se īnchina idolilor si pe pacatosii nepocaiti.