Binele si raul de dupa moarte īncep īnca de pe pamīnt, iar aceia care le stīrnesc trebuie sa primeasca rasplata pentru toate roadele pe care acestea le-au facut. Iata de ce aceia care fac binele sau raul nu pot primi rasplata deplina a faptelor lor decīt atunci cīnd viata pamīnteasca va fi īncetat. Numai atunci fiecare va vedea cu proprii sai ochi la ce piscuri s-a ridicat binele sau raul facut īn generatia sa si fiecare va putea sa spuna atunci: „Savīrsitorul acestora sīnt eu!” Numai atunci vom vedea ca noi īnsine am fost pricina mīntuirii pentru unii si a pierzaniei pentru altii, dupa cum am fost lucratorii binelui sau ai raului. De aceea Apostolul spune cu dreptate: «ca ei sa nu ia fara noi desavīrsirea». Asadar, lipsa trupului si urmarile propriilor fapte fac ca petrecerea sufletului dincolo de mormīnt, īn prima etapa (adica dupa judecata particulara), sa fie nedeplina. Aceasta este īnvatatura Sfīntului Grigorie Teologul si a Sfīntului Ioan Hrisostom.
            Noi vom raspunde nu numai de propria noastra viata si de propriile noastre fapte, ci si de viata si de faptele acelora ce urmeaza īndemnurile noastre. Deci aceasta viata pamīnteasca si urmarea ei nu se vor sfīrsi decīt īn cea din urma zi a lumii acesteia. Cīte blesteme vor auzi atunci unii din partea celor care au fost atrasi la pierzanie pentru ca au urmat calea raului semanat de aceia! Altii, dimpotriva, vor primi binecuvīntarile celor care au urmat calea binelui. Numai atunci vor vedea īn deplinatatea lor raul sau binele pe care fiecare īl va fi facut, daca totusi raul nu a fost sters prin adevarata pocainta si printr-o viata plina de fapte bune. Noi vom vedea binele si raul pe care le-a facut fiecare, cu toate urmarile lor, si aceia care le-au propovaduit vor gusta ei īnsisi mai īntīi din roadele lor. Astfel īnvatau si īnvata īnca Sfintii Parinti si īnvatatori ai Bisericii cu privire la fericirea nedeplina a dreptilor īn rai, īn prima perioada a vietii de dincolo de mormīnt, ca si la chinul nedeplin al osīnditilor din gheena. […] Fiindca viata sufletului sta īn primul rīnd īn cunoasterea propriului sine, existenta īn rai va da adevarata si deplina cunoastere de sine, dar aceasta numai dupa o cercetare aspra, cu toata luarea aminte, a tuturor faptelor proprii. […]
            Īn pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar este īnfatisata atīt starea de dincolo de mormīnt a dreptilor īn prima perioada, cīt si cea a pacatosilor, pīna la īnvierea mortilor. Din aceasta pilda, Sfīntul Ioan Hrisostom trage urmatoarea īnvatatura: oricīt de mare era prapastia dintre unii si altii, fie ca se cunosteau sau nu, noi īntelegem ca nenorocitul bogat, fiind īn iad, a recunoscut pe Avraam pe care nu-l vazuse niciodata mai īnainte. Deci, dupa ce sufletul este despartit de trup, simturile sale pastreaza ascutimea lor dintru īnceput si lucrarea lor se largeste. Locuitorii raiului vad si cunosc pe locuitorii iadului si ai pamīntului; si, de asemenea, locuitorii iadului vad si cunosc pe locuitorii raiului si ai pamīntului. Daca bogatul nu ar fi vazut si nu ar fi cunoscut viata fratilor sai de pe pamīnt, el nu s-ar fi rugat ca sa fie trimis Lazar la ei. Aceasta īnseamna ca raposatii, oriunde s-ar afla ei, īn rai sau īn iad, cunosc starea noastra, vad si aud, stiu toata viata noastra, iar cugetarile si simtamintele noastre tainice nu vor mai fi mult timp o taina pentru ei. Ochiul launtric al sufletului va sluji la aceasta cunoastere launtrica a altora. […]
            Sfīntul Atanasie cel Mare spune īn cuvīntarea sa despre raposati: „Dumnezeu a īngaduit celor ce sīnt mīntuiti sa ramīna īmpreuna pīna la ziua Īnvierii si sa se bucure, asteptīnd dreptatea dumnezeiasca cea vesnica. Īnsa pacatosii vor fi lipsiti chiar de aceasta bucurie, caci ei nu se vor mai cunoaste. Deci la acea judecata obsteasca toate faptele lor vor fi descoperite īn fata tuturor, dupa care va avea loc despartirea vesnica si fiecare va merge la locul pe care si l-a pregatit. Dreptii vor merge cu totii la Dumnezeu, īn timp ce pacatosii, departati de Dumnezeu si de prietenii lor, se vor duce īmpreuna īn muncile vesnice, dar nerecunoscīndu-se unii pe altii, caci ei vor fi lipsiti chiar de aceasta mīngīiere. Ce rusine pentru pacatosii ale caror fapte vor fi cunoscute de toti, caci rusinea este mare pentru acela care este judecat īn fata tuturor. Este un adevar de netagaduit si fara de īndoiala ca noi ne vom recunoaste cu desavīrsire unii pe altii si atunci vina celor care au trait rau pe pamīnt va fi cunoscuta de toti”. […]
            Nu numai ca ne vom recunoaste si ne vom vedea unii pe altii, dar īnca, datorita firii duhovnicesti a sufletului liber, vom vedea toate tainele inimii. Ce fericire atunci cīnd iubirea adevarata, curata si sincera care ne-a unit pe pamīnt va face ca regasirea sa fie fara mustrari, plina de o bucurie cereasca, īn īmparatia pacii si a iubirii! Īnsa vai, iubirii fatarnice, dincolo de mormīnt! Inima care a iubit pe cel fatarnic cu o iubire sincera pe pamīnt se va īntoarce de la el cu dispret. Soti crestini, nu rupeti legaturile voastre pe pamīnt, ca sa nu fiti despartiti dincolo de mormīnt! Pentru ca sa va revedeti cu bucurie, paziti pīna la moarte juramintele pe care le-ati facut īn ziua cununiei! […] Legaturile de prietenie si de rudenie sīnt pentru totdeauna rupte īntre osīnditi. Parintii nu-si vor putea apara copiii pierduti, nici copiii nu vor putea veni īn ajutorul parintilor lor osīnditi. Copiii cei rai vor blestema pe parintii lor pentru ca nu i-au īnvatat credinta si faptele bune, iar chinul parintilor nepasatori va fi īndoit la vederea chinurilor copiilor lor. Madularele turmei pierdute se vor plīnge pastorilor lor pentru ca nu le-au aratat calea unei vieti evlavioase, ca nu le-au īndreptat greselile, ca nu le-au insuflat frica de Dumnezeu, ca au fost nepasatori la neiertata lor slabiciune. Raspunderea ce apasa asupra pastorilor Bisericii este nemasurata si īnfricosatoare. Ei trebuie sa se gīndeasca necontenit la mīntuirea turmei lor, a fiilor lor duhovnicesti, sa-i pregateasca pentru despartirea de lumea pamīnteasca si sa le povatuiasca duhul si inima catre vesnicie. Dar vai pastorului nepasator care va fi pierdut chiar si un singur suflet prin nepurtarea sa de grija, cīnd mīntuirea acelui suflet atīrna cu totul de el si cīnd acesta se va īnfatisa īnaintea Judecatorului tuturor fara a se fi curatit de pacatele sale si fara sa fi fost īnsotit de ultimele sfaturi ale duhovnicului sau, de pocainta si de īmpartasirea cu trupul si sīngele lui Hristos! Oare nu va blestema vesnic acest suflet pe pastorul sau? Oare nu va apasa o durere vesnica asupra sufletului acestui pastor nepasator? Constiinta īi va īnvinovati vesnic pe pastori pentru pierderea acelora pe care Dumnezeu i-a īncredintat lor pe pamīnt. Regasirea prietenilor care s-au īndemnat unii pe altii la pacat va fi foarte trista si plina de blesteme. Cu toate acestea, aceia care nu au urmat pilda cea rea de pe pamīnt vor fi pentru totdeauna despartiti de aceia care nu au cinstit legea lui Dumnezeu. Barbatii, femeile si copiii osīnditi, precum si toti fratii, surorile, prietenii si rudele acestora vor vedea cu rusine si cainta pe fericitii care au vietuit īn aceleasi conditii pe pamīnt si care, dispretuind pacatul, s-au curatit totusi printr-o cainta sincera si astfel dincolo de mormīnt se numara īn ceata alesilor. Prin īnvatatura Domnului Iisus Hristos din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, noi vedem ca īn prima perioada a vietii de dincolo de mormīnt locuitorii raiului vad pe cei din iad si sīnt vazuti de aceia. […]
            Īn iad, ca si īn rai, sufletele intra, dupa judecata particulara a lui Hristos, īn a patruzecea zi dupa moarte. De asemenea, īn iad intra sufletele crestinilor care, desi īn stare de pacat, la moarte s-au cait, dar n-au avut timp pentru a se pocai. Tot īn iad intra si pacatosii a caror soarta nu a fost hotarīta pentru totdeauna la judecata particulara. Sufletele īnchise aici nu vor ramīne īn acest loc decīt vremelnic. Spre deosebire de duhurile raului, carora le-a fost pregatita o munca vesnica mai īnainte de toti vecii spre pedeapsa lor, aceasta munca este si partea acelor oameni care, vietuind pe pamīnt, au fost īn legatura nu cu bunii īngeri, ci cu duhurile raului.
            Asadar, dupa īnvatatura Domnului, munca duhurilor rele este partea tuturor celor rai, cruzi, īmpietriti, straini de faptele de milostenie, care nu pot, prin urmare, sa fie īn īmparatia iubirii de dincolo de mormīnt, si mostenesc dupa moarte starea sufletelor lor: gheena (Matei 25: 31-46). Dupa īnvatatura Bisericii Ortodoxe („Teologia dogmatica ortodoxa” de Antonie Arhimandritul, p. 247), īn gheena intra, numaidecīt dupa moarte, cei ce sīnt osīnditi pe pamīnt: pacatosii nepocaiti (īmpietriti, deznadajduiti), necredinciosii, liber-cugetatorii, hulitorii, urītorii de oameni, care sīnt de-a dreptul si aruncati īn gheena pentru totdeauna, fara nici o nadejde de mīntuire si cu totul pierduti pentru īmparatia lui Dumnezeu, necredinciosii, cei ce nu cred īn Hristos, ereticii, facatorii de rau si acei crestini ortodocsi care si-au petrecut viata īn nedreptati sau au facut vreun pacat de moarte fara a se fi pocait. Toti acestia mostenesc munca vesnica, care este partea īngerilor cazuti. […]