Asadar, puneti de o parte toate faptele pacatoase si patimase, iar de cealalta patimile pacatoase, si cugetati astfel: atunci când veti parasi toate faptele patimase se va putea spune ca lumea s-a rastignit fata de voi; iar când veti stinge însesi patimile, se va putea spune ca si voi v-ati rastignit fata de lume. Iata în ce sens va punem si voua, mirenilor, legea de a avea lumea rastignita fata de voi si pe voi rastigniti fata de lume. Prima parte a legii se împlineste prin aceea ca omul pacatos paraseste viata dezmatata, stricata, rusinoasa si începe o viata serioasa, îndreptându-si purtarea; iar cea de-a doua se împlineste prin aceea ca omul nu are doar purtare buna, ci îsi pastreaza bune, curate si bineplacute lui Dumnezeu si simtamintele inimii. Prima parte e mai usoara, a doua mai anevoioasa. Ca atare, nu orice om care si-a îndreptat purtarile si-a îndreptat si inima. […]
            Într-adins am staruit mai mult asupra acestui loc apostolic, pentru a va insufla ca boala pe care o avem aproape toti în comun - crutarea si îngaduinta fata de trup - este cu totul nepotrivita celor ce cauta si asteapta împaratia lui Dumnezeu. Vrei împaratia ? Nu-ti cruta trupul. Daca îti va parea rau de trup, nu vei primi împaratia. Ah ! Cum nu este pe gustul nostru aceasta vietuire aspra, ce chinuieste trupul, si ce smecherii nu întrebuintam pentru a ne scuti de ea ! Iata, acum e post: si cine posteste asa cum trebuie? Unii nu dau doi bani pe post; altii îl petrec în asa fel ca trupul nu simte nici o asprime în urma lui. Si ce nu spun acestia spre a se dezvinovati ! De cei carora nu le pasa defel de mântuire, ce sa mai spunem - acestia nu traiesc decât trupeste; dar iata, si râvnitorii cucerniciei au aplecarea de a-si hrani si încalzi trupul în tot chipul. „Eu", zic unii ca acestia, „ma voi îndeletnici cu cugetarea la cele Dumnezeiesti, si la biserica o sa merg, voi citi carti mântuitoare, voi face milostenie, si sunt gata sa fac si altele; pe trup, însa, lasa-l sa aiba parte de toata tihna si îndestularea - în mâncare, în somn, în lipsa de osteneala si înlaturarea tuturor greutatilor". Si ce mai zic ei ? Ei zic: „Chinuirea trupului e lucrare trupeasca, iar noi suntem duhovnicesti; prin lucrari duhovnicesti vom si ajunge în Împaratia Cerurilor - cea fara de materie".
            La aceste argumente si la cele asemanatoare lor voi spune doar un lucru: în ce masura era duhovnicesc Apostolul Pavel ? Si cine se poate compara cu el în ce priveste cunoasterea lucrarii pe care trebuie sa o facem?! Si vedeti ce a scris? A aratat cununa cea nestricacioasa, si tuturor celor ce vor sa puna mâna pe ea le-a poruncit sa chinuie si sa supuna robiei trupul lor: n-a rânduit nici un alt mijloc si nimic altceva n-a adaugat. Aici chinuirea trupului, dincolo cununa cea nestricacioasa. O vrei pe cea din urma? Apuca-te de cea dintâi; iar argumentele viclene lasa-le. Daca si pe mine ar începe cineva sa ma bata la cap: „Explica-mi cutare si cutare lucru", i-as spune: „Ce mare filozofie este aici ? Ce înseamna cununa cea nestricacioasa este limpede ? Fireste, limpede. Ce înseamna chinuirea si înrobirea trupului este limpede ? Si asta, bineînteles, e limpede. Asadar, mergi de chinuie trupului tau si-l supune robiei, si vei primi cununa cea nestricacioasa. Iar de vei face altfel, nu numai ca nu vei primi cununa, ci te vei arata netrebnic, precum se teme sfântul Apostol si pentru sine, si pentru noi. Iar despre cel netrebnic stii ce sa zis ? S-a zis: pe robul cel netrebnic aruncati-l în întunericul cel mai dinafara, unde e plânsul si scrâsnirea dintilor. Iata nefericitul sfârsit al odihnirii trupului!" […]
            Iata, asta e tot! Tine-ti trupul în continua neodihna si patimire, iar sufletul puneti-l, adunându-ti în tine însuti luarea-aminte, înaintea judecatii lui Dumnezeu, si schimba toate rânduielile vietii tale, netemându-te si nerusinându-te de nimic. Fa asa, si vei fi neprimejduit din partea caderilor. Ca sa o spun pe sleau: trebuie sa dobândesti, prin frica de moarte si de judecata, necrutare fata de trup, neluare în seama a parerii oamenilor despre tine si frica de Dumnezeu, fiind cu luare-aminte la tine însuti. Atunci când vei pune în tine aceasta rânduiala, vrajmasul nu va mai putea ajunge la tine; iar daca se va si apropia vreodata, va fi îndata lovit si pus pe fuga. Prin luarea-aminte vei baga de seama îndata apropierea lui si, înhatându-l prin necrutarea de sine si nefrica de judecatile omenesti, îl vei lovi cu frica judecatii. Necrutarea de sine, nepasarea fata de ceea ce vor spune oamenii si frica de judecata sunt trei sabii ascutite pe amândoua partile, împotriva carora nu poate tine piept nici o ispita a vrajmasului. Atâta vreme cât sunt întregi si în putere în tine aceste arme, vrajmasul nici nu va veni la tine. Ca atare, daca te-ai aprovizionat cu ele si le pazesti, vrajmasul nu se va apuca sa te ispiteasca prin nimic, ci toata viclenia si-o va întoarce spre a îti smulge armele acestea, adica fie spre a-ti împrastia luarea-aminte, fie spre a te face sa slabesti frâiele trupului si dorintei de a placea oamenilor, fie spre a stinge frica de judecata si a salaslui în inima ta raceala. Daca va reusi în aceasta, va începe sa te traga si la pacat; iar daca nu va reusi, se va departa de la tine. Stiind aceasta, mai presus de toate pazeste-ti armele, stai mereu înaintea judecatii lui Dumnezeu, fugi de toata odihna trupului si pazeste-ti neschimbata rânduiala de viata, chiar daca ai fi în vremea de fata ocarât si chiar batut - si fara îndoiala ca vei rezista, cu ajutorul harului dumnezeiesc.
            Cu toate acestea, spune sfântul Ioan Scararul, trebuie sa privim cu agerime de unde si încotro bate vântul, ca sa dam pânzelor noastre îndreptare pe masura. Vrajmasul nu doarme si va întrebuinta toate viclesugurile spre a te amagi. La început, el se va departa cu totul si va înceta sa îti mai dea bataie de cap cu ispitele, ca sa crezi ca te-ai slobozit deja de patima care te stapânea si, dedându-te leneviei, sa îti slabesti luarea-aminte. Daca nu-ti vei da seama de viclesugul acesta si vei slabi luarea-aminte, vrajmasul te va atrage în cugetari multe si, mai înainte de a-ti veni în fire, va pricinui conglasuirea inimii tale cu fapte pacatoase, dupa care te vei face singur dusman tie.
            Daca nu va reusi în aceasta, va începe sa se apropie cu gânduri subtiri si fulgeratoare, ca sa te ademeneasca afara din cetatea ta, iar odata ce te va prinde în câmp deschis sa te dezarmeze si sa te înrobeasca. Uite, se întâmpla asta: în mijlocul unei oarecare fapte, zboara prin mintea ta ca fulgerul gândul ca, pasamite, ai sporit destul. Gândul zboara, si parca n-ar mai fi. Urma lui, însa, ramâne ca o zgârietura pe suflet, si daca nu vei lua în seama acest lucru puterile vor începe îndata sa îti slabeasca si în suflet vor prinde a-ti rasuna chemari ademenitoare ba la îngaduinta fata de tine însuti, ba la împrastiere, ba la parasirea obisnuitei asprimi în rânduieli. Supune-te, si vei fi nu departe de cadere.
            Daca nici asta nu îi va reusi vrajmasului, el va începe sa te atâte la nevointe peste masura: fie la postire prea aspra, fie la rugaciuni prea lungi, fie la însingurare sau vreun alt lucru dincolo de masura pe care ne-am pus-o atunci când am stabilit rânduiala noii noastre vieti. Lipsa de masura întotdeauna slabeste puterile nevoitorului, strica rânduiala lui si îi aduce tulburare - în care vrajmasului îi e deja usor sa te învinga.
            Daca nici aici nu va reusi, va începe sa împleteasca raul în fiecare lucru bun pe care-l ai, asa cum se înfasoara iedera parazita în jurul copacilor. Tu te îndeletnicesti cu cugetarea ziditoare la cele Dumnezeiesti, iar el te abate în iscodirea desarta a tainelor Scripturii, care îl raceste pe om si dezvolta în el parerea de sine cea pierzatoare. Tu te îngrijesti cum sa nu jignesti pe nimeni, iar el te abate în dorinta cea pierzatoare de a fi pe placul oamenilor. Tu te temi sa nu osândesti pe cineva, iar el se grabeste sa îti insufle nepasare atât fata de bine cât si fata de rau. Deopotriva îsi împleteste vrajmasul în multe cele ale sale, spune sfântul Ioan: în dragostea de oaspeti lacomia pântecelui, în chibzuinta - asprimea, în blândete - fatarnicia, în bucurie - parerea de sine, în nadejde - lenevia, si asa mai departe.
            Uita-te câte curse (cum numesc aceste atacuri ale vrajmasului oamenii încercati în lupta cu ele); uita-te câte curse, si fii de doua ori mai cu luare-aminte si mai priveghetor. Iar ca sa te ajuti, iata ce sa faci: gaseste-ti un parinte duhovnicesc bun si, încredintându-i-te cu totul, roaga-L pe Domnul sa-i dea sa-ti spuna întotdeauna ceea ce este bine, spre zidirea ta; sau daca poti afla-ti un frate de un cuget cu tine si fiti deschisi unul fata de celalalt, povatuindu-va si întarindu-va unul pe celalalt. Daca stii sa citesti, aprovizioneaza-te cu carti mântuitoare si, studiindu-le, cauta în ele învatatura si limpezirea feluritelor lucruri nelamurite din gândurile, simtamintele si miscarile inimii tale. Prin aceste mijloace, daca vei avea dorinta sincera de a fugi de rau si de a te întoarce în rugaciune catre Dumnezeu, vei avea întotdeauna putere sa descurci viclenele împletituri ale vrajmasului, sa vezi raul pe care el ti-l pregateste si sa îl pui apoi pe fuga cu armele tale duhovnicesti.[…]
            Este o îndepartare de lume cu trupul - aceasta este îndepartarea în pustie; dar este si o îndepartare de lume fara a iesi din lume: îndepartarea de felul ei de viata. Prima nu e la îndemâna tuturor si nu sta în puterea tuturor; a doua e de datoria tuturor si trebuie împlinita de catre toti. Si iata, tocmai la aceasta ne chema sfântul Andrei în canonul sau atunci când sfatuia sa ne îndepartam în pustie prin legiuirea buna. Asadar, leapada naravurile lumesti, si fiecare fapta a ta, fiece pas al tau, sa le savârsesti asa cum porunceste legea cea buna a Evangheliei: si ai sa vietuiesti în mijlocul lumii ca în pustie. Aceasta buna legiuire se va face între tine si lume ca un perete despartitor, din pricina caruia nu vei vedea lumea. Ea va fi înaintea ochilor tai, însa ca si cum nu ar fi. În lume vor continua schimbarile ei, iar tu vei avea rânduielile tale. Lumea va merge la teatru, tu la biserica; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va fi la plimbare, tu acasa, în însingurare; ea va fi întru graire desarta si glume, tu întru tacere si slavoslovire a lui Dumnezeu; ea va fi în placeri, tu în osteneli; ea va citi romane desarte, tu vei citi Dumnezeiestile Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti; ea va fi la petreceri, tu vei sta de vorba cu cei de un cuget cu tine sau cu parintele duhovnicesc; ea îsi va face socoteli egoiste, tu vei face jertfa de sine; ea va fi în visari patimase, tu în cugetare la cele Dumnezeiesti. Si astfel, în toate traseaza-ti reguli si introdu-ti rânduieli de viata potrivnice obiceiurilor lumesti - si vei fi în lume în afara lumii, ca în pustie. Nici tu nu vei fi vazut în lume, nici lumea nu se va vedea în tine. Vei fi în lume pustnic - si vei deveni urmator al sfintei Maria, fara a te îndeparta în pustie. Daca, precum am amintit, vei adauga la aceasta si tinerea trupului tau în post, în osteneli, în priveghere si, îndeobste, în lipsa de orisice odihna, vei stapâni amândoua mijloacele cu care si-a biruit patimile sfânta Maria Egipteanca si s-a mântuit.
            Pe scurt, în doua vorbe: fugi de odihna trupului si pune-ti rânduieli de viata potrivnice obiceiurilor lumesti, altfel spus îngradeste-te cu legiuirea cea buna. Fa asa: vei birui patimile si tu, te vei mântui. Caci, iata, potrivit învataturii sfântului Isaac, ce va fi cu tine daca vei stapâni amândoua aceste mijloace: supunere a simturilor, trezvie a mintii, blândete a gândurilor, miscari luminoase ale mintii, sârguinta la fapte, gânduri înalte si subtiri, lacrimi ce nu cunosc masura, pomenire a mortii, întreaga întelepciune curata, departe de orice închipuire ce ispiteste gândul, întelegere de taina, la care mintea ajunge cu ajutorul cuvintelor Dumnezeiesti, frica ce taie lenevia si nepasarea si stinge orice pofta - iar în cele din urma, libertatea omului adevarat, bucuria si învierea sufleteasca împreuna cu Hristos întru împaratia Lui. Iata si mântuirea.
            Iar daca cineva se va arata nepasator fata de aceste doua mijloace, sa stie urmatorul lucru: nu doar ca se va vatama pe sine în toate privintele, ci va clatina si însasi temelia virtutilor. Acestea, daca le va pastra în sine si va ramâne întru ele, sunt începutul si capul lucrarii Dumnezeiesti în suflet, usa si calea catre Hristos: asijderea, daca cineva se rupe si se departeaza de ele, ajunge la patimile potrivnice lor: rasfatul trupului si ratacirea trupeasca, adica umblarea dupa obiceiurile lumii, care deschid intrare în suflet tuturor pacatelor si tuturor patimilor. Caci arata numai îngaduinta fata de obiceiurile lumii, care nu sunt altceva decât ratacire trupeasca - arata numai îngaduinta fata de aceasta ratacire, si sa vezi ce o sa iasa! Alunecari nepotrivite si neasteptate (continui cuvântul sfântului Isaac), care apropie de caderi, viforul simtirilor [senzatiilor] puternice stârnite prin vaz, grabnica aprindere ce pune stapânire pe trup, gândurile neînfrânate, ce tind catre cadere, racirea dragostei fata de cele Dumnezeiesti si desavârsita parasire a regulilor vietii tale noi, reînnoirea faptelor rele care fusesera uitate si deprinderea altora, pe care înainte nu le cunoscusei. Si patimile care, cu harul lui Dumnezeu, fusesera deja omorâte în suflet si nimicite prin uitarea aducerilor aminte pastrate în minte, încep sa se puna iar în miscare si sa sileasca sufletul la lucrarea lor. Iata ce se întâmpla în tine ca urmare a primei "îngaduinte fata de pacat, adica a ratacirii trupului dupa naravurile lumii si a nerabdarii în suferirea petrecerii necajite în noua rânduiala de viata. Iar cele ce au loc ca urmare a facerii pe placul trupului si mai ales pe placul pântecelui, sunt cu neputinta chiar a fi însirate: greutate în cap, mare împovarare în trup si slabiciune în muschi, parasirea pravilelor de rugaciune, lenevia de a face metanii, întunecarea si racirea inimii, îngrosarea mintii si gândurilor, o ceata groasa si de nepatruns, ce se întinde în tot sufletul, o puternica trândavire si plictiseala în orisice lucrare dupa Dumnezeu, precum si neputinta de a gusta în vremea citirii dulceata cuvintelor Dumnezeiesti, ratacirea gândurilor pe tot pamântul, privelisti spurcate ce umplu sufletul si aprind pofta; neîncetata si nesuferita aprindere în tot trupul, de unde vin noi gânduri amagitoare, cu care împreunându-se sufletul, cade în patimi de ocara, la început în sine însusi - prin încuviintare -, apoi si în afara - prin fapta.
            Iata roadele amare care se nasc din ratacirea dupa naravurile lumii si din toata odihna trupului! Stie vrajmasul ca cel ce i se va supune va fi prada lui sigura. Ca atare, se straduieste în fel si chip fie sa strice noile rânduieli de viata buna, fie sa ne plece spre a face oarecare îngaduinta trupului. Faci o asemenea îngaduinta, cazi în alta - si în nici una dintre ele nu vei scapa de caderea în pacat si de întoarcerea patimilor dinainte. Fii îngaduitor fata de trup, si el te va aduce la îngaduinta si fata de naravurile lumii. Un vrajmas te va da pe mâna altuia, fara a înceta sa te lucreze si el; si în doi te vor duce de fiecare data la cadere. Stiind de acest necaz, sa tii piept cu tarie în ceea ce ai început. Pentru trup va lupta iubirea de aceasta viata, pentru lume - dorinta de a placea oamenilor. Adu împotriva lor ajutoare: în chinuirea trupului simtirea vietii celei adevarate, si în respingerea obiceiurilor lumii - tovarasia cu oamenii adevarati. Trupul va începe sa se smiorcaie si sufletul sa tânjeasca? Înarmeaza-te cu rabdare. Însufleteste-te cu acest gând: ca te asteapta moartea. Îngaduinta fata de trup si de naravurile lumii naste moartea prin caderea în pacat: moartea cea adevarata si vesnica. Si trupul dimpreuna cu lumea îi sperie cu moartea pe cei ce merg împotriva cerintelor lor, însa aceasta moarte e paruta - nu adevarata, ci nascocita de vrajmas ca sa bage în sperieti. Mai bine sa fim gata de aceasta moarte spre mântuire, pentru a scapa de moartea cea pierzatoare.
            Bineînteles, acesta e un lucru greu. De asta se si cheama calea aceasta „calea strâmta si necajita": numai ca Dumnezeu, Cel Nemincinos, a unit-o cu fagaduinta mângâietoare ca ea duce la viata. Numai nebunii, spune sfântul Isaac, prefera o mica odihna din fata lor unei împaratii îndepartate, nestiind ca mai bine este sa rabzi chinuri în nevointa decât sa te odihnesti pe patul împaratiei pamântesti si sa fii osândit pentru lenevie. Cei întelepti vor mai bine moartea, numai sa nu cada sub învinuirea ca au împlinit vreuna din faptele lor fara trezvie. Nu fii trândav atunci când este vorba de ceea ce te face viu cu adevarat, si nu te lenevi sa mori pentru aceasta.
            Cu asemenea gânduri si asemenea povete Parintesti [patristice] întariti-va hotarârea de a rezista în noile rânduieli bune de viata, în împotrivirea fata de naravurile lumii, si de a nu face grija de trup spre pofte. Prin asta veti scapa de lucrul cel chinuitor - de robia pacatului, si veti intra degraba în libertatea fiilor lui Dumnezeu, atunci când, întariti fiind de puterea lui Dumnezeu, veti începe sa umblati deja fara împiedicare, fara sfortari, fara jertfe deosebite, întru poruncile Domnului, asa cum umbla fii în casa tatalui lor. Amin.

Sfântul Teofan Zăvorâtul – Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, editura Sophia, Bucureşti, 2002 Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim