[...] Haide dar acum sa mergem mai departe, si sa va pun īn fata a patra cale de pocainta. Care-i aceasta? Milostenia, īmparateasa faptelor bune, aceea care duce iute pe oameni īn boltile cerurilor, aparatoarea noastra prea-buna. Mare lucru este milostenia. De aceea si Solomon striga: „Mare lucru este omul si de pret barbatul milostiv” (Pilde 20:6). Mari sīnt aripile milosteniei: strabate vazduhul, lasa īn urma luna, īntrece razele soarelui, se urca pīna īn boltile cerurilor. Dar nici acolo nu se opreste, ci lasa īn urma si cerul, si popoarele de Īngeri, si cetele de Arhangheli si toate Puterile cele de sus, si se īnfatiseaza chiar īnaintea tronului celui īmparatesc. Afla asta chiar din Scriptura, care zice: „Cornelie, rugaciunile tale si milosteniile tale s-au suit īnaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10:4). Cuvintele „īnaintea lui Dumnezeu” īnseamna: De-ai avea multe pacate, nu te teme, ca ai milostenia aparatoare! Nici una dintre Puterile cele de sus nu-i va sta īmpotriva. Milostenia īsi cere datoria, stīnd cu polita īn mīna. Īnsusi Stapīnul ne-o spune: „Cel care va face unuia dintre acestia prea-mici, Mie Mi-a facut” (Matei 25:40). Milostenia deci īti usureaza toate pacatele tale, oricīte ai avea.
            [...] Ai un banut? Cumpara cerul cu el! Nu ca cerul e ieftin, ci ca Stapīnul e bun! Nu ai un banut? Da un pahar de apa rece. „Cel ce va da un pahar de apa rece unuia dintre acestia prea-mici, pentru Mine, nu-si va pierde plata lui!” (Matei 10:42). Cerul e negutatorie buna, iar noi o uitam. Da o bucata de pīine, si ia raiul! Da lucruri mici, si ia lucruri mari! Da cele pieritoare, si ia pe cele nepieritoare! Da pe cele stricacioase, si ia pe cele nestricacioase! Daca ar fi iarmaroc, si toate marfurile din iarmaroc ar fi ieftine, de-ar fi acolo belsug de bucate si toate la pret de nimica, oare n-ai vinde tot ce ai, n-ai nesocoti toate celelalte treburi si nu te-ai duce sa faci īn iarmaroc buna negutatorie? Aratati atīta graba pentru niste lucruri pieritoare, dar va trīndaviti atīta si va descurajati cīnd e vorba sa cumparati lucruri nemuritoare!? Da saracului, pentru ca, chiar daca tu vei tacea, sa vorbeasca pentru tine mii si mii de guri, sa stea de fata milostenia si sa te apere! Rascumparare de suflet este milostenia! De aceea – dupa cum īnaintea usilor bisericii sīnt vase pline cu apa, ca sa va spalati mīinile – tot asa, īn afara bisericii, stau saracii, ca sa va spalati mīinile sufletului. Ti-ai spalat mīinile trupului cu apa? Spala-ti si mīinile sufletului cu milostenia! Nu-mi spune ca esti sarac. O vaduva, saraca lipita pamīntului, a gazduit pe Ilie (III Īmparati 17:9-24); saracia nu i-a fost piedica, ci l-a primit cu multa bucurie; de aceea a si primit īn schimb roade frumoase si a secerat spicul milosteniei. Dar poate ca unul dintre cei ce ma asculta īmi va spune: Adu-mi si mie īn casa pe Ilie! Pentru ce ceri pe Ilie? Īti aduc īn casa pe Stapīnul lui Ilie, si totusi nu-I dai de mīncare! Daca ar veni Ilie, cum l-ai gazdui? Porunca lui Hristos, Stapīnul tuturor, este aceasta: „Cel care va face unuia dintre acestia prea-mici, Mie Mi-a facut” (Matei 25:40). Daca un īmparat ar chema pe cineva la masa si ar spune slugilor din jurul lui: Multumiti-l pe omul acesta cu de toate, ca pe mine, ca omul acesta mi-a dat de mīncare si m-a gazduit pe cīnd eram īn saracie, mi-a facut mult bine īn vremea strīmtorarii mele! – care din cei din jurul īmparatului nu si-ar cheltui toti banii cu omul acela caruia īmparatul īi era dator sa-i multumeasca? Oare n-ar cauta fiecare sa-i puna totul īnaintea lui si sa se īmprieteneasca cu el? Ati vazut puterea cuvīntului īmparatesc? Daca are atīta pret cuvīntul unui īmparat muritor, gīndeste-te ce pret va avea īn ziua aceea cuvīntul lui Hristos! Īn fata Īngerilor si a tuturor Puterilor ceresti, Hristos va spune: Omul acesta M-a gazduit‚ pe pamīnt, omul acesta Mi-a facut de mii si mii de ori bine, omul acesta m-a adunat de pe drumuri, pe cīnd eram strain! Gīndeste-te la īndraznirea omului acestuia īnaintea Īngerilor, la lauda lui īnaintea Puterilor celor de sus! Cum sa nu aiba īndraznire mai mare decīt Īngerii acela despre care Hristos da marturie? Mare lucru este dar milostenia, fratilor! Sa o īmbratisam, caci n-are seaman pe lume. E īn stare sa stearga pacatele si sa alunge de la noi osīnda! Pe cīnd tu taci, ea e de fata si te apara! Dar – mai bine spus – pe cīnd tu taci, mii si mii de glasuri multumesc pentru tine. Atītea bunatati avem de pe urma milosteniei, si noi o uitam si ne trīndavim! Da pīine dupa puterea ta! N-ai pīine? Da un banut! N-ai nici un banut? Da un pahar cu apa rece! N-ai nici atīt? Plīngi īmpreuna cu cel īndurerat, si ti-ai luat plata. Fapta facuta de sila n-are plata, ci fapta facuta de bunavoie.
            [...] Mare lucru este fecioria! Cīnd are īnsa ca sora milostenia, nici o primejdie n-o doboara, e mai presus de toate! De aceea fecioarele acelea n-au intrat īn camara de nunta, pentru ca n-au avut si milostenia pe līnga feciorie [vezi Matei 25:1-12, n. n.]. Vrednice de multa rusine sīnt cuvintele ce vi le spun, fecioarelor: Ati biruit placerea, dar n-ati dispretuit banii! V-ati lepadat de lume, dar vi-s dragi banii, chiar cīnd sīnteti rastignite pentru lume! De-ati fi poftit barbat, pacatul nu v-ar fi fost atīt de mare! Pofteati ceva ce era de aceeasi fiinta cu voi. Dar asa, vina va e mai mare, ca ati poftit ceva strain de voi. Fie, femeile maritate īsi mai gasesc īn copii o scuza pentru nemilostivirea lor! Cīnd le spui: Da-mi milostenie!, pot sa-ti raspunda: Am copii si nu pot! Totusi, gīndeste-te, femeie, Dumnezeu ti-a dat copii si ai primit rod al pīntecelui tau ca sa fii omenoasa, nu neomenoasa! Nu face din temeiul omeniei temei de neomenie! Vrei sa lasi frumoasa mostenire copiilor tai? Lasa-le milostenia, ca toti sa te laude si sa lasi pe toate buzele amintirea ta. Dar tu, fecioara, care n-ai copii, ci te-ai rastignit pentru lume, pentru ce strīngi bani? Mi-e īnsufletit cuvīntul cīnd vorbesc de calea pocaintei si de milostenie. Va spuneam ca mare avutie este milostenia; si, de la milostenie, cuvīntul m-a dus pe oceanul fecioriei.
            Ai dar, iubite, milostenia primita si mare cale de pocainta, īn stare sa te izbaveasca de siruri de pacate. Dar mai ai si o alta cale de pocainta, tot atīt de lesnicioasa, prin care poti scapa de pacate: rugaciunea. Roaga-te īn fiecare clipa! Nu pregeta a te ruga, nici nu cere cu trīndaveala iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Dumnezeu nu-ti īntoarce spatele, de-L rogi cu staruinta, ci-ti iarta pacatele si-ti īmplineste cererea. De-ti īmplineste cererea, cīnd Īl rogi, continua sa-I multumesti, rugīndu-te! De nu ti-o īmplineste, staruie, rugīndu-te, ca sa ti se īmplineasca. Sa nu spui: M-am rugat mult, si nu mi-a dat ce i-am cerut! Asta, de multe ori, se īntīmpla īn folosul tau. Dumnezeu stie ca esti trīndav si nepasator; stie ca, daca ti se īmplineste cererea, pleci si nu I te mai rogi; te amīna tocmai pentru ca stie ca ai nevoie sa vorbesti mai des cu El si sa zabovesti la rugaciune. Daca, atunci cīnd esti īn atīta nevoie si ai atīta trebuinta, te trīndavesti si nu starui īn rugaciune, ce ai face daca n-ai avea nevoie de nimic? Deci si Dumnezeu face asta tot pentru folosul tau: vrea sa nu te departeze de rugaciune. Continua dar sa te rogi si nu te trīndavi. Multe poate savīrsi, iubite, rugaciunea! Nu te īndrepta spre rugaciune ca spre un lucru de mic pret! Rugaciunea ne iarta pacatele. Dumnezeiestile Evanghelii ne dau īnvatatura asta.
            [...] Cīnd un om pacatuieste des – si Dumnezeu īi trece cu vederea pacatele, dar el nu cīstiga nimic de pe urma īndurarii lui Dumnezeu si nu se departeaza de pacat – atunci atrage asupra lui cea mai mare nenorocire, care-l striveste desavīrsit, ca nu mai are vreme de pocainta. Asa cum s-a īntīmplat cu Faraon. Faraon s-a bucurat de īndelunga-rabdare a lui Dumnezeu si la īntīia plaga, si la a doua, si la a treia, si la a patra, si la plagile de mai tīrziu; dar, pentru ca n-a ajuns mai bun, a fost īn sfīrsit strivit si a pierit cu toata oastea lui (Iesire 14:28). Asa au patit si Iudeii. De aceea si Hristos, vrīnd sa arate ca locuitorii Ierusalimului au sa piara si ca Ierusalimul are sa fie pustiit, a spus: „De cīte ori am voit sa adun pe fiii tai, si n-ai voit. Iata, vi se lasa casa pustie” (Luca 13:34-35). Ma tem sa nu patim si noi asa. Nu ne īnvatam minte nici din suferintele altora, nici din suferintele noastre. Nu va spun aceste cuvinte doar voua, celor acum de fata, ci si celor care si-au pierdut zelul lor de fiecare zi, celor care au uitat necazurile ce mai īnainte, celor carora nu īncetam a le spune, spargīndu-mi pieptul: Dupa ce vor trece īncercarile, sa ramīna īn sufletele noastre amintirea īncercarilor, pentru ca, amintindu-ne necontenit de binefacerea lui Dumnezeu, sa multumim neīncetat Celui ce ne-a facut aceasta facere de bine! Acestea vi le spuneam atunci; vi le spun si acum; si, prin voi, acelora. Sa urmam pe sfinti, care n-au fost doborīti de necazuri, dar nici n-au ajuns trīndavi cīnd au avut iarasi viata linistita, asa cum au ajuns multi dintre noi, ca niste corabii usoare scufundate de orice val. Cīnd a bīntuit saracia, eram smeriti si cu capul plecat; dar, dupa ce ne-am īmbogatit, iarasi ne-am īngīmfat si am ajuns neīnchipuit de nepasatori. De aceea va rog sa lasam la o parte totul si sa ne punem īn rīnduiala sufletele spre mīntuirea fiecaruia dintre noi. Daca sufletul este īn buna rīnduiala, īnduram cu usurinta, de dragul poruncii Stapīnului si al nadejdii īn El, foametea, sau boala, sau clevetirea, sau pierderea averilor sau orice altceva. Dupa cum, iarasi, daca sufletul nostru nu-i īmpacat cu Dumnezeu, grijile si multele suparari ne vor sfīsia viata, de-ar curge bogatia pīrīu, de-am avea copii, de-am avea bani cu nemiluita. Sa nu umblam dar dupa bogatie, nici sa fugim de saracie; ci fiecare sa ne īngrijim īnainte de toate de sufletul nostru; sa-l facem destoinic si pentru chivernisirea vietii de aici, si pentru plecarea de aici. Īnca putin, si se va face cercetarea fiecaruia dintre noi, cīnd toti ne vom īnfatisa īnaintea īnfricosatorului scaun de judecata al lui Hristos, īnsotiti de faptele noastre, cīnd cu ochii nostri vom vedea, aici, lacrimile orfanului, colo, desfrīnarile noastre nerusinate, cu care ne-am īnnebunit sufletele; aici, suspinele vaduvelor, colo, purtarea nemiloasa fata de saraci, jefuirea sarmanilor. Si nu numai acestea si cele asemenea acestora, ci si faptele noastre netrebnice pe care le-am savīrsit cu mintea. Caci Hristos a spus ca este Judecator al gīndurilor, Judecator al cugetelor (Evrei 4:12); si, iarasi, ca cerceteaza „inimile si rarunchii” (Ps. 7:9); si, iarasi, ca rasplateste „fiecaruia dupa faptele lui” (Matei 16:27). Cuvintele acestea le spune nu numai celor care traiesc īn lume, ci si celor care si-au ridicat chilii īn munti, ca sa duca acolo viata singuratica, pentru ca unii ca acestia nu sīnt datori sa-si pazeasca numai trupurile de īntinaciunea desfrīnarii, ci si sufletul de orice pofta draceasca. Apostolul Pavel nu vorbeste numai femeilor, ci si barbatilor si īntregii Biserici, spunīnd ca cel ce traieste īn feciorie trebuie sa fie sfīnt si cu trupul, si cu duhul (I Corinteni 7:34); si iarasi: „Īnfatisati trupurile voastre .fecioara curata!” (II Corinteni 11:2). Cum, curata? „Neavīnd pata sau zbīrcitura” (Efeseni 5:27). Ca si fecioarele acelea care au avut candelele stinse (Matei 25:1-12) erau fecioare la trup, dar nu erau curate la inima; chiar daca nu le stricase barbatul, le stricase dragostea de bani; trupul le era curat, dar sufletul le era plin de desfrīnare‚ de gīnduri rele cuibarite īn el, de dragostea de avutii, de neomenie, de mīnie, de invidie, de lene, de uitare, de mīndrie. Toate acestea pīngareau sfintenia fecioriei lor, de aceea spunea si Pavel: „Fecioara sa fie sfīnta si cu trupul, si cu duhul” (I Corinteni 7:34); si iarasi: „Sa se īnfatiseze fecioara curata lui Hristos” (II Corinteni 11:2). Dupa cum trupul se strica de desfrīnare, tot asa si sufletul se pīngareste de gīnduri dracesti, de īnvataturi rele, de cugete netrebnice. Cel care spune: Sīnt curat la trup! – dar poarta īn suflet pizma fratelui sau, acela nu-i curat. Pizma i-a stricat fecioria. Tot asa, nu-i curat nici cel care umbla dupa slava desarta; dorinta de slava i-a stricat fecioria. Odata intrata aceasta patima īn suflet, fecioria sufletului s-a dus. Cel care uraste pe fratele sau este mai degraba ucigas decīt curat la trup si suflet, decīt fecior. Pe scurt, īsi pierde fecioria orice om stapīnit de o patima rea. De aceea, Pavel a izgonit toate aceste amestecuri rele si ne-a poruncit sa fim feciorelnici īn asa chip, ca sa nu primim de buna-voie nici un gīnd vrajmas īn sufletul nostru.
            Ce sa va mai spun pe līnga acestea? Sa va spun cum putem fi miluiti de Dumnezeu, cum sa ne mīntuim? Sa va spun! Sa suim totdeauna īn inima noastra rugaciunea si roadele ei, adica smerenia si blīndetea. „Īnvatati de la Mine – spune Hristos – ca sīnt blīnd si smerit cu inima, si veti avea odihna sufletelor voastre!” (Matei 11:29). Iar David spune: „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima īnfrīnta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50:18). Nimic nu lauda si iubeste atīta Dumnezeu ca sufletul blīnd, smerit si recunoscator. Ia si tu aminte, frate! Cīnd vezi ca te loveste si te supara o nenorocire la care nu te asteptai, nu alerga la oameni, nu umbla dupa ajutor omenesc, ci lasa la o parte pe toti si alearga cu mintea la Doctorul sufletelor. Numai Cel ce a plasmuit inimile noastre deosebi si cunoaste toate lucrurile noastre (Ps. 32:15), numai Acela poate vindeca inima. El poate sa intre īn constiinta noastra, sa ne atinga inima si sa ne mīngīie sufletul. Daca nu ne mīngīie El inimile, mīngīierile omenesti sīnt zadarnice si fara de folos; dupa cum, iarasi, cīnd ne mīngīie Dumnezeu, nu ne poate vatama nimeni, de ne-ar necaji mii si mii de oameni. Cīnd Dumnezeu īntareste inima, nimeni n-o poate clatina.
            Stiind acestea, iubitilor, sa alergam totdeauna la Dumnezeu, Care vrea si poate sa ne scape de necazuri si nenorociri. Cīnd e vorba sa rugam pe oameni, trebuie neaparat sa dam mai īntīi ochii cu portarii lor, sa rugam pe cei iubiti de ei si pe lingusitorii lor, sa batem cale lunga. Dar, cīnd e vorba sa rugam pe Dumnezeu, nimic din toate acestea! Pe Dumnezeu Īl rugam fara mijlocitori, fara bani, El ne asculta rugamintea fara cheltuieli. E de-ajuns numai sa strigam din inima si sa varsam lacrimi, ca sa intram īndata la Dumnezeu si sa-L atragem spre mila. Cīnd rugam pe un om, de multe ori ne temem ca nu cumva sa fie de fata un dusman sau unul dintre potrivnicii nostri, sa auda cererea noastra si sa īnfatiseze spusele noastre altfel, stricīnd dreptatea. Cīnd īnsa rogi pe Dumnezeu, nu poti banui nimic din acestea. Dumnezeu ne spune: Cīnd vrei sa Ma rogi, vino singur la Mine, fara sa fie cineva de fata, striga cu inima, fara sa misti buzele! „Intra – spune Hristos – īn camara ta! Īnchide usa si te roaga Tatalui tau īntru ascuns. Si Tatal tau, Care vede īntru ascuns, īti va rasplati la aratare!” (Matei 6:6). Vezi ce cinste covīrsitoare? Dumnezeu īti spune: Cīnd Ma rogi, sa nu te vada nimeni! Dar, cīnd te cinstesc Eu, aduc martora īntreaga lume pentru binefacerea ce-ti fac! Sa ne īncredinteze aceste cuvinte sa nu ne rugam de ochii lumii, nici īmpotriva dusmanilor nostri, si nici sa-L īnvatam pe Dumnezeu cum sa ne ajute. Daca aparatorilor si avocatilor le spunem numai pricina pentru care ne judecam, si lasam pe seama lor chipul apararii, sa rīnduiasca ei lucrurile noastre cum vor, apoi cu mult mai mult trebuie sa facem asta cu Dumnezeu. I-ai spus Lui pricina ta? I-ai spus ce ai patit? Nu-I mai spune cum sa te ajute, Dumnezeu stie bine folosul tau. Sīnt multi oameni care pun īn rugaciunile lor mii de cereri, spunīnd: Doamne, da-mi sanatate trupului, īndoieste-mi averile, pedepseste pe dusmanul meu! – cereri pline de multa nesocotinta. Trebuie sa lasi la o parte toate aceste cereri si sa te rogi lui Dumnezeu asa cum s-a rugat vamesul: „Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului!” (Luca 18:13) – si El stie cum sa te ajute. „Cautati – spune Domnul – mai īntīi īmparatia lui Dumnezeu, si toate acestea se vor adauga voua!” (Matei 6:33). Asadar, iubitilor, asa sa filozofam: sa ne rugam cu durere īn suflet si cu smerenie, batīndu-ne pieptul ca si vamesul, si vom dobīndi ceea ce cerem. Dar, daca ne rugam plini de mīnie si de furie, Dumnezeu Se va scīrbi de noi si ne va urī. Sa ne zdrobim dar inima, sa ne smerim sufletele, sa ne rugam si pentru noi, dar si pentru dusmanii nostri. Daca vrei sa īndupleci pe Judecator ca sa vina īn ajutorul sufletului tau si sa-L faci sa fie de partea ta, nu-L ruga niciodata īmpotriva dusmanului tau. Asa este felul de judecata al Judecatorului nostru. Face dreptate si īmplineste cererile acelora care se roaga pentru dusmani, care nu poarta īn suflet dor de razbunare, care nu se ridica īmpotriva dusmanilor lor. Si, cu cīt se roaga mai mult lui Dumnezeu asa, cu atīt Dumnezeu īi pedepseste mai cumplit pe dusmanii lor, daca ei nu se lasa de rautatile lor, daca nu se pocaiesc. Cautati, iubitilor‚ sa nu va necajiti īndata si sa nu va suparati cīnd va ocaraste cineva, ci, filozofīnd, sa multumiti, asteptīnd ajutorul Domnului.
            N-ar putea oare Dumnezeu sa ne dea cele bune īnainte de a-L ruga? N-ar putea oare sa ne daruiasca o viata lipsita de dureri si fara de necazuri? Da, dar n-o face, din dragoste pentru noi. Dar pentru ce īngaduie sa avem necazuri si nu ne scapa iute de ele? Pentru ca noi sa staruim cerīnd sprijinul Lui, sa alergam la El si sa-L chemam mereu īn ajutor. Dumnezeu trimite peste noi dureri trupesti, lipsa de roade, foamete, pentru ca, siliti de aceste strīmtorari, sa stam totdeauna cu ochii atintiti spre El, si asa, datorita unor necazuri trecatoare, sa mostenim viata cea netrecatoare. Sīntem deci datori ca si pentru necazuri sa-I multumim lui Dumnezeu, Care pe multe cai ne vindeca si ne mīntuieste sufletul. [...] Pentru toate acestea dar, sa alergam necontenit la Dumnezeu: īn orice necaz, sa cautam mīngīierea Lui; īn orice nenorocire, mila Lui, izbavirea Lui; īn orice īncercare, ajutorul Lui. Oricīt de mare ar fi raul, oricīt de mari nenorocirile, Dumnezeu le poate pune capat, le poate īndeparta. Nu numai atīt, ci bunatatea Lui ne va da si toata taria, si puterea, si slava cea buna, si sanatatea trupului, si filozofia sufletului, si bunele nadejdi, si putinta de a nu pacatui iute. Sa nu murmuram dar, ca robii cei nerecunoscatori, nici sa-L īnvinuim pe Stapīn, ci īn toate sa-I multumim si o singura fapta sa o socotim rea: pacatul fata de El. Daca vom fi īnsufletiti de astfel de gīnduri fata de Dumnezeu, nu vor veni peste noi nici boala, nici saracia, nici necinstea, nici lipsa de roade, nimic din cele ce par a fi pline de tristete, ci vom avea necontenit bucurii curate si sfinte si vom dobīndi si bunatatile cele viitoare.
            Dumnezeu, vrīnd sa arate taria postului, i-a dat postului puterea ca, dupa rostirea poruncii si a osīndei, sa-i smulga din mijlocul caii pe cei dusi la moarte si sa-i aduca iarasi la viata. Si postul a facut aceasta nu cu doi sau trei sau douazeci de oameni, ci cu un norod īntreg, cu cetatea cea mare si minunata a Ninivitenilor. Ninive fusese īngenuncheata, capul i se īnclinase spre prapastie; avea sa primeasca lovitura de moarte, venita de sus; dar postul, ca o putere coborīta din cer, a smuls-o din portile mortii si a readus-o la viata. Dar, daca vrei, sa ascultam si istoria cetatii Ninive. „Si a fost – spune Scriptura – cuvīntul Domnului catre Iona, zicīnd: Scoala-te si du-te īn Ninive, cetatea cea mare!” (Iona 1:1-2). Dumnezeu voieste sa-l īnduplece de la īnceput pe Iona cu maretia cetatii, pentru ca stia mai dinainte ca Proorocul avea sa fuga. Dar sa auzim si predica lui Iona! „Īnca trei zile, si Ninive va fi nimicita!” (Iona 3:5).
            Dar pentru ce, Doamne, spui mai dinainte nenorocirile pe care ai sa le aduci asupra cetatii? Ca sa nu fac ceea ce prezic! De aceea Dumnezeu ne-a amenintat cu iadul, ca sa nu ne duca īn iad. Va īnfricosez cu cuvīntul – ne spune Domnul – ca sa nu va īntristez, cu fapta! Dar pentru ce ai dat Ninivitenilor un ragaz asa de scurt? Ca sa afli si fapta buna a barbarilor, adica a Ninivitenilor, care au putut, īn trei zile, sa puna capat unei urgii atīt de mari, venita asupra-le din pricina pacatelor lor. Si ca sa te si minunezi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care S-a multumit cu o pocainta de trei zile pentru un noian atīt de mare de pacate. Si, īn sfīrsit, ca tu sa nu cazi īn deznadejde, chiar de-ai pacatuit de mii de ori. Dupa cum cel cu suflet trīndav si nepasator nu face mare lucru chiar daca ar avea mult timp de pocainta, si nici nu se īmpaca cu Dumnezeu, din pricina trīndaviei lui – tot asa cel cu minte treaza si cu rīvna clocotitoare, cel care se pocaieste cu multa rīvna, poate sterge īntr-o clipita pacatele a ani īntregi. Nu s-a lepadat Petru de trei ori (Matei 26:69-74)? Nu, cu juramīnt, a treia oara? Nu s-a temut el de cuvintele unei slujnice de rīnd? Si ce s-a īntīmplat? A avut nevoie de multi ani pentru pocainta? Deloc, ci īn aceeasi noapte a si alunecat si s-a si ridicat; a primit si lovitura, si leacul; s-a si īmbolnavit, si s-a si vindecat! Cum? Īn ce chip? Plīngīnd si tīnguindu-se. Dar, mai bine spus, nu plīngīnd ca sa plīnga, ci cu multa rīvna si mare zdrobire de inima. De aceea, si Evanghelistul n-a spus doar: „a plīns”, ci: „a plīns cu amar” (Matei 26:75). Nici un cuvīnt nu poate īnfatisa cīt de mare a fost puterea lacrimilor lui, dar o arata lamurit deznodamīntul lucrurilor. Mare, īntr-adevar, a fost caderea lui Petru, ca lepadarea de Hristos este un pacat fara asemanare; totusi, dupa un pacat atīt de mare, Hristos l-a pus din nou īn cinstea de mai-īnainte si i-a īncredintat conducerea Bisericii. Si ceea ce-i mai mult decīt orice este ca Petru ne-a aratat ca are pentru Stapīn o dragoste mai mare decīt toti Apostolii: „Petre – īl īntreaba Domnul – Ma iubesti tu mai mult decīt acestia (Ioan 21:15)? Nimic nu poate fi asemenea unei astfel de fapte bune! Si, ca sa nu spui ca Dumnezeu a iertat pe Niniviteni pentru ca erau barbari si nestiutori – ca a spus Domnul: „Robul care nu cunoaste voia stapīnului, si n-o face, putin se va bate” (Luca 12:48) – deci, ca sa nu spui asta, de aceea ti-am dat ca pilda si pe Petru, un rob care mai ales cunostea voia Stapīnului. A pacatuit si el, savīrsind cel mai mare pacat; si iata la ce īnaltime de īndraznire l-a ridicat Hristos!