Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           

SFANTUL IOAN GURA DE AUR
OMILII DESPRE POCAINTA

~ 01 ~ + ~ 02 ~ + ~ 03 ~


            Nici tu dar nu-ti pierde nadejdea din pricina pacatelor tale, ca mai grozav decīt pacatul este ramīnerea īn pacat, mai cumplita decīt caderea este neridicarea din cadere. Aceasta si Pavel o jeleste si o plīnge, spunīnd ca este vrednica de plīns o astfel de stare: „Nu cumva, venind la voi, sa ma umileasca Dumnezeu si sa plīng pe multi, nu din cei care au pacatuit, ci din cei care nu s-au pocait de necumpatarea, de necuratia si de desfrīnarea pe care au facut-o!” (II Corinteni 12:21). Si care timp poate fi oare mai potrivit pentru pocainta decīt timpul postului? [...] Sa nu intram dar īn post cu betie si nici sa iesim din post tot cu betie, ca sa nu ni se īntīmple la fel ca unui om bolnav, care, vrīnd sa se ridice īn picioare, este trīntit iarasi jos. Asta se īntīmpla si cu sufletul nostru, cīnd – din doua parti, si la īnceputul, si la sfīrsitul postului – umbrim trezvia pricinuita de post cu norul betiei. Dupa cum cei ce vor sa lupte cu fiarele salbatice, īnainte de īnceperea luptei, īsi acopera madularele mai de seama cu multe arme si aparatori, tot asa sīnt acum multi oameni care, cīnd īncep postul, ca si cum ar avea de luptat cu postul ca si cu o fiara salbatica, īsi īnarmeaza stomacul, manīnca de plesnesc, īsi īntuneca mintea si īntīmpina cu multa nebunie fata linistita si pasnica a postului. Daca te-as īntreba: Pentru ce te duci la baie astazi? – ai sa-mi raspunzi: Ca sa intru īn post cu trupul curat. Daca te-as īntreba din nou: Pentru ce te īmbeti? – ai sa-mi raspunzi iarasi: Pentru ca am sa intru īn post! Nu-i oare o nebunie sa īntīmpini aceasta prea-frumoasa sarbatoare1 cu trupul curat, dar cu sufletul necurat si beat?
            [...] Caci se poate sa īnduri osteneala postului, si sa nu iei plata postului! Cum? Cīnd ne īnfrīnam de la mīncari, dar nu ne īnfrīnam de la pacate; cīnd nu mīncam carne, dar mīncam casele saracilor; cīnd nu ne īmbatam cu vin, dar ne īmbatam cu pofte rele; cīnd stam toata ziua nemīncati, dar ne petrecem toata ziua la spectacole pline de desfrīnare. Iata osteneala pentru post, dar fara plata pentru post! Da, atunci cīnd ne ducem la spectacolele teatrale cele nelegiuite! Nu spun asta despre voi! Stiu ca nu va atinge aceasta īnvinuire! Dar este obiceiul celor īndurerati sa-si verse focul pe cei de fata, cīnd nu pot pune mīna pe vinovati. Care e cīstigul celor ce postesc, cīnd se duc la spectacole teatrale nelegiuite2, cīnd intra īn scoala obsteasca a desfrīnarii, īn locul cel public de deprindere a desfrīului, ca sa sada pe scaunul ciumatilor (Ps. 1:1)? N-ai gresi daca ai da teatrului – locului aceluia prea-rau, plin de tot felul de boale, cuptorului din Babilon – toate aceste nume prea-urīte: scaun de ciumati, scoala de desfrīnare, loc de deprindere a desfrīului. Cīnd diavolul duce pe locuitorii orasului la teatru3, īi azvīrle ca īntr-un cuptor! Asa īi arde! Nu pune dedesubt vreascuri – ca barbarul acela din Babilon, nici pacura, nici cīlti, nici smoala – ci alte materii, cu mult mai cumplite: chipuri desfrīnate, cuvinte de rusine, trupuri dezgolite, cīntece pline de pacate. Cuptorul din Babilon a fost aprins de mīini barbare; cuptorul acesta este aprins de gīnduri mai nesocotite decīt mīinile barbarilor. Mai cumplit este cuptorul acesta decīt cel din Babilon, pentru ca si focul e mai cumplit; nu arde trupul, ci buna stare a sufletului; iar grozavia e ca cei care ard nici nu-si dau seama; ca, de si-ar da seama, n-ar rīde cu gura plina de cele ce vad pe scena. Grozavia cea mai mare e atunci cīnd cel bolnav nu stie ca-i bolnav, cīnd cel ce arde īn chip ticalos si netrebnic nu simte ca sta pe jaratec. Care-i folosul postului cīnd opresti trupul de la mīncarile legiuite, dar dai sufletului hrana nelegiuita, stīnd toata ziua īn teatru, ca sa vezi cum se schimonosesc si se fac de rīs oamenii, ca sa vezi femei desfrīnate, ca sa vezi oameni care aduna pacatele din fiecare casa si joaca scene de prea-curvie? La teatru vezi si desfrīnari, si prea-curvii, si auzi si hule, ca boala sa-ti intre īn suflet si prin ochi, si prin urechi. Actorii īnfatiseaza lucruri de rusine, de aceea si numele ce-l poarta e nume de rusine. Ce cīstig ai de pe urma postului, cīnd īti hraneste sufletul cu o hrana ca aceasta? Cu ce ochi te vei mai uita la sotia ta, cīnd te īntorci de la astfel de spectacole? Cu ce ochi vei privi pe copilul tau, pe sluga ta, pe prietenul tau? Trebuie neaparat sa te schimonosesti daca vrei sa povestesti cele īnfatisate pe scena, sau sa taci si sa-ti acoperi fata de rusine.
            Mare-i īntr-adevar rusinea – si pentru tineri, si pentru batrīni – sa alerge la teatru cu zor. Dar de s-ar margini raul numai la rusine! Desi nici asta nu-i de īndurat pentru un barbat liber, ci rusine si cea mai mare paguba pentru un om cu judecata! Dar raul nu se margineste numai la rusine, ci atrage si mare pedeapsa si mare osīnda. Caci toti cei care se duc la teatru sīnt neaparat cuprinsi de pacatul desfrīnarii, nu pentru ca fac desfrīnare cu femeile de acolo, ci pentru ca le privesc cu ochi desfrīnati. Caci si acestia sīnt cuprinsi de desfrīu! Nu va voi spune cuvīntul meu, ca sa nu-mi dispretuiti cuvīntul, ci va voi citi Legea dumnezeiasca pe care n-o puteti dispretui. Ce spune dar Legea cea dumnezeiasca? „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu curvesti! Iar Eu va spun voua: Oricine se uita la o femeie, ca sa o pofteasca, a si curvit cu ea īn inima lui!” (Matei 5:27-28). Ai vazut ca desfrīnarea s-a savīrsit deplin? Ai vazut ca pacatul s-a īmplinit? Si ceea ce-i mai cumplit e ca cel ce a savīrsit desfrīnarea va da socoteala de pacatul sau nu īn fata unei judecati omenesti, ci īnaintea judecatii lui Dumnezeu, unde pedepsele sīnt vesnice: „Oricine se uita la o femeie ca sa o pofteasca a si facut curvie cu ea īn inima lui.” Legea aceasta nu stīrpeste numai boala, ci si radacina bolii; iar radacina curviei este pofta curveasca. De aceea Dumnezeu pedepseste nu numai curvia, ci si pofta, mama curviei.
            [...] Si tu dar – cīnd vezi o femeie frumoasa la chip si minunat īmbracata, cīnd vezi ca pofta te atīta, cīnd vezi ca sufletul doreste s-o priveasca – ridica atunci ochii la cununa ce ti-e gatita sus, ca sa treci cu vederea peste un astfel de chip!... Copiii, cīnd sīnt īnsotiti de pedagog, nu alearga de colo-colo, nu stau pe drum cu gurile cascate, nici nu se minuneaza de orice; cu atīt mai mult, tu n-ai sa faci asta cīnd vezi ca Hristos este alaturi de gīndurile tale! „Cel care se uita la o femeie ca sa o pofteasca a si facut curvie cu ea īn inima lui!” Īmi place sa va citesc mai des cuvintele Legii! O, de-as putea sa vi le citesc toata ziua! Dar, mai bine spus, nu voua, ci celor vinovati de pacate; dar si voua, ca si voi veti ajunge mai īntariti, iar cei bolnavi īsi vor redobīndi iute sanatatea. „Cel care se uita la o femeie ca sa o pofteasca a si facut curvie cu ea īn inima lui!”
            E de-ajuns numai citirea acestor cuvinte ca sa curatiti tot puroiul pacatului. Dar, iertati-ma! Eu caut sa curat rani; iar cel ce curata rani trebuie neaparat sa puna pe rani si doctorii usturatoare. Cu cīt veti auzi mai mult cuvintele acestea, cu atīt mai mult se va curati si veninul pacatului. Dupa cum focul, cu cīt sta mai mult līnga aur, cu atīt mai mult macina zgura din aur, tot asa si frica de aceste cuvinte, cu cīt glasuieste mai mult īn sufletul nostru, cu atīt mai mult curateste tot pacatul desfrīnarii. Sa ardem aici desfrīnarea cu cuvīntul īnvataturii, ca sa nu fim siliti sa o ardem acolo cu focul gheenei. Daca plecam de aici cu sufletul curat, focul acela nu ne va vatama; dar, daca plecam de aici cu sufletul plin de pacate, focul acela ne va primi. „Lucrul fiecaruia – spune Pavel – īl va īncerca focul, ca sa arate ce fel este (I Corinteni 3:13). Sa ne punem la proba acum, fara durere, ca sa nu fim pusi atunci la proba, cu durere.
            Orice-ai zice – mi se poate spune – Legea este greu de īmplinit! Si ce-i cu asta? Oare Dumnezeu ne porunceste lucruri cu neputinta de īmplinit? Nu spun asta! Atunci, taci! Nu īnvinui pe Stapīn. Aceste cuvinte nu-s cuvinte de aparare, ci adaos de pacat, mai cumplit decīt cel dintīi. Multi pacatosi au obiceiul sa dea vina pe Dumnezeu pentru pacatele lor. Asculta! A venit la stapīn cel ce primise cinci talanti, si a mai adus alti cinci; a venit si cel ce primise doi talanti, si a mai adus alti doi (Matei 25:14-23); a venit si cel ce primise un talant; si, pentru ca n-a avut sa mai aduca īnca un talant, a adus īn locul talantului īnvinuire. Ce-a spus? „Am stiut ca esti om aspru” (Matei 25:24). Ce sluga nerecunoscatoare! Nu-i este de-ajuns pacatul! Mai si īnvinuieste pe Stapīn, spunīndu-i: „Seceri de unde n-ai semanat si aduni de unde n-ai risipit” (Matei 25:24). Tot asa si īn viata cea de toate zilele: toti cīti nu fac nimic bun īsi īnmultesc pacatele īnvinuind pe Stapīn.
            [...] Nu īnvinui dar Stapīnul! Nu ti-a dat porunci cu neputinta de īndeplinit. Vrei sa afli ca nu ti-a poruncit lucruri cu neputinta? Iata, multi au facut mai mult decīt li s-a poruncit; daca poruncile ar fi fost cu neputinta de īndeplinit, nu le-ar fi īntrecut prin propria lor vointa. Dumnezeu n-a poruncit fecioria, si totusi multi traiesc īn feciorie! Dumnezeu n-a poruncit saracia de bunavoie, si totusi multi arunca averile lor, marturisind cu fapta cīt de usoare sīnt poruncile! Nu le-ar fi īntrecut, daca poruncile n-ar fi fost usoare.
            Cel ce se uita la o femeie ca sa p pofteasca, a si facut desfrīnare cu ea in inima lui (Matei 5:28). Da! Dar pentru ce Hristos citeste din Legea Veche (ca pentru asta am facut ocolul de mai īnainte)? Caci a spus: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu faci desfrīnare!” (Matei 5:27). Hristos stia ca porunca aceasta e grea, nu prin firea ei, ci din pricina trīndaviei ascultatorilor. Multe lucruri, chiar usoare prin firea lor, ajung foarte grele cīnd ne trīndavim; dupa cum altele, care sīnt chiar grele, ajung lesnicioase si usoare cīnd le facem cu tragere de inima. Greutatea nu sta īn firea lucrurilor, ci īn vointa celor ce fac un lucru sau altul. Ca acesta e adevarul se va vedea din cele ce am sa spun. Mierea, prin firea ei, este dulce si foarte placuta; celor bolnavi īnsa le este amara si neplacuta, nu din pricina firii ei, ci din pricina bolii acestora. Tot asa si cu porunca aceasta! Daca pare a fi īmpovaratoare, apoi nu-i din pricina firii ei, ci din pricina trīndaviei noastre. Si nu mi-e mare osteneala sa arat ca porunca aceasta se īndeplineste usor. Ca sa o faca grea, Hristos ar fi trebuit sa graiasca altfel. Asa īnsa a spus: Fugi din fata femeii! Departeaza-te de desfrīnare! Deci, ca sa o faca grea, ar fi trebuit sa spuna cu totul altfel: Uita-te la femei! Iscodeste frumusetile cele straine! Si, totusi, cauta de-ti īnfrīnge pofta! De ne-ar fi dat o astfel de porunca, porunca aceasta ar fi fost grea! Dar – cīnd ne spune: Fugi de cuptor, departeaza-te de foc, nu te apropia de vapaie, ca sa ramīi nevatamat! – atunci porunca e tare usoara, caci este potrivita firii.
            „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu faci desfrīnare!” Dar pentru ce ne aminteste de Legea cea Veche, odata ce avea sa ne dea alta? Ca, din asemuire, sa afli ca nu se īmpotriveste o lege cu alta. Cīnd le asemuiesti, atunci le poti judeca mai bine. Pentru ca unii aveau sa-I aduca vina ca da legi potrivnice Legii Vechi, Domnul le spune: Iata, pun una līnga alta amīndoua legile! Īncercati-le si cunoasteti potrivirea dintre ele! Dar nu numai din pricina asta, ci ca sa si arate ca e usoara porunca Lui si ca e data la timp. De aceea a spus: Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu curvesti! Ati īnvatat atīta vreme Legea cea Veche! Domnul, voind sa-i ridice la niste porunci mai īnalte, le graieste cum ar grai un dascal unui copil lenes, care vrea sa ramīna īnca la lectiile cele vechi: Gīndeste-te de cīta vreme īnveti lectia asta! Tot asa si Hristos, amintindu-le ca au īnvatat si au pus īn lucrare multa vreme Legea Veche, le spune ca a sosit timpul sa se ridice la una mai īnalta. De aceea le pune īn fata legiuirea data parintilor, spunīnd: „Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu faci desfrīnare!” Porunca aceea s-a dat celor de demult, „dar Eu va spun voua: Cel care se uita la o femeie ca sa o pofteasca a si facut curvie cu ea īn inima lui!” Daca Domnul ar fi grait asa celor de demult, pe buna dreptate te-ai fi suparat, zicīnd: Cum, atunci cīnd firea omeneasca nu era desavīrsita? Dar acum, cīnd omul s-a mai desteptat, cīnd a ajuns mai desavīrsit, acum a venit vremea unor īnvataturi mai desavīrsite. De aceea Domnul, chiar la īnceputul legiuirii Sale – ca nu cumva cineva, vazīnd īnaltimea filozofiei Sale, sa se trīndaveasca si sa pregete – a spus: „Daca nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decīt a carturarilor si fariseilor, nu veti intra īn Īmparatia cerurilor!” (Matei 5:20). Deci – ca sa nu spuna cineva: Īmi ceri mai multa osteneala? Pentru ce? N-am si eu aceeasi fire ca si cei de demult? Nu sīnt si eu om ca si aceia? – deci, ca sa nu spuna oamenii: Pentru ce ne maresti ostenelile? Pentru ce ne faci mai grele luptele? – Domnul le-a vorbit de Īmparatia cerurilor si cu asta a zdrobit mai dinainte orice īmpotrivire, spunīndu-le: Va aduc mai mare rasplata! Dupa ce a vorbit de lupte, dupa ce a vorbit de īnaltimea noii legiuiri, a amintit si de rasplata, spunīndu-le: Nu va dau Palestina, nici un pamīnt īn care curg miere si lapte (Iesire 3:8), ci va aduc īnsusi Cerul! Acum nu ne este numai rasplata mai mare pentru faptele noastre bune, ci si pedeapsa mai aspra pentru caderile īn pacate. Dupa cum cei care au trait īnainte de Lege sīnt pedepsiti mai blīnd decīt cei din timpul Legii (caci „toti cīti au pacatuit fara Lege vor si pieri fara Lege” (Romani 2:12), adica nu īi īnvinuieste Legea, ci-i osīndeste firea lor, pentru ca „gīndurile lor se īnvinuiesc sau se apara īntre ele” (Romani 2:15) – dupa cum spune Pavel), tot asa si cei care au pacatuit īn timpul harului vor suferi o pedeapsa mai cumplita decīt cei care au pacatuit īn timpul Legii. Pavel a aratat deosebirea dintre aceste diferite categorii de pacatosi, graind asa: „De calca cineva Legea lui Moise, este omorīt fara mila, pe marturia a doi sau trei martori. Gīnditi-va cu cīt mai aspra va fi pedeapsa cuvenita celui ce a calcat īn picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care a socotit ceva de rīnd sīngele Legamīntului si a facut de ocara darul harului?” (Evrei 10:28-29). Vezi ca, pe timpul harului, mai mare e pedeapsa, dupa cum mai mari sīnt si rasplatile?
            [...] Dumnezeu rabda īndelung pe pacatosi, ca si pacatosul sa se mīntuiasca, dar si ca sa nu-i īnlature de la mīntuire pe urmasii lui. Chiar daca pacatosul nu se pocaieste, Dumnezeu de multe ori cruta radacina ca sa fereasca roadele; adeseori schimba chiar radacina, dupa cum am spus mai īnainte; iar cīnd radacina se īnrautateste desavīrsit, Dumnezeu īntīrzie cu folos pedeapsa, asteptīnd mīntuirea celor ce au sa se pocaiasca. Si acum, asculta! Terah (Facere 11:24-32), tatal lui Avraam, era īnchinator la idoli. Cu toate acestea, nu l-a pedepsit aici pentru necredinta sa. Si pe buna dreptate! Daca Dumnezeu ar fi taiat mai īnainte aceasta radacina, cum ar mai fi dat un rod de credinta atīt de mare? Cine a fost mai rau ca Isav? Vezi-mi aici temeiul unei alte iubiri de oameni a lui Dumnezeu! Ce rautate este mai mare ca rautatea lui Isav? Nu era el desfrīnat si spurcat, precum spune Apostolul (Evrei 12:16)? Nu era, cu gīndul, ucigas de mama, ucigas de tata, ucigas de frate? Nu era urīt de Dumnezeu? Scriptura o marturiseste, spunīnd: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urīt” (Maleahi 1:2, Romani 9:13). Pentru ce nu l-a nimicit Dumnezeu, daca era desfrīnat, ucigas de frate, spurcat si urīt de Dumnezeu? Pentru ce nu i-a curmat viata? Pentru ce nu i-a dat īndata pedeapsa ce i se cuvenea? Pentru ce? E bine, īntr-adevar, sa va spun si pricina: daca i-ar fi curmat viata, lumea ar fi pierdut, odata cu el, cel mai mare rod de dreptate. Si care rod, asculta: „Isav a nascut pe Raguel; Raguel a nascut pe Zara; Zara a nascut pe Iov” (Facere 36:1-34). Vezi dar ce minunata floare de rabdare ar fi pierit daca Dumnezeu taia mai dinainte radacina?
            Īn tīlcuirea tuturor faptelor din Scriptura sa ai īn vedere deci aceasta regula. Pentru aceasta i-a rabdat īndelung pe Egipteni, care huleau pe Dumnezeu cum nu se putea mai mult; i-a rabdat pentru bisericile care īnfloresc acum īn Egipt, pentru manastirile de acolo si pentru cei care au īmbratisat viata īngereasca. Si, dupa cum spun cei ce cunosc legile civile si dupa cum hotarasc legile romane, o femeie īnsarcinata, condamnata la moarte, nu este ucisa īnainte de a naste copilul. Si pe buna dreptate: caci au judecat drept cei ce au facut legile, ca nu trebuie sa piara odata cu cea vinovata si cel nevinovat. Deci, daca legile omenesti cruta pe cei care n-au pacatuit cu nimic, apoi pe buna dreptate cu mult mai mult va pastra Dumnezeu radacina, pentru a pastra, pentru roadele ei, binefacerile pocaintei. Vezi dar ca si asupra celor pacatosi se revarsa binefacerile pocaintei, ca si ei au parte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu! Daca judecata lui Dumnezeu ar fi luat-o īnaintea īndreptarii oamenilor, lumea ar fi pierit īn īntregime; daca Dumnezeu ar fi fost grabnic la pedeapsa, Biserica n-ar fi avut pe Pavel, n-ar fi primit īn sīnul ei un om atīt de mare, un om ca acesta. De aceea Dumnezeu a amīnat pedepsirea celui ce a hulit, ca sa arate pe cel ce s-a pocait. Īndelunga-rabdare a lui Dumnezeu a facut pe prigonitor propovaduitor; īndelunga-rabdare a lui Dumnezeu a schimbat pe lup īn pastor; īndelunga-rabdare a lui Dumnezeu a facut din vames, evanghelist; īndelunga-rabdare a lui Dumnezeu ne-a miluit pe toti, pe toti ne-a schimbat, pe toti ne-a īntors la Dumnezeu. Daca vezi pe vreunul, care era altadata betiv, ca posteste; daca vezi pe vreunul, care altadata hulea, ca vorbeste despre Dumnezeu; daca vezi pe vreunul, care altadata īsi murdarea gura cu cīntece rusinoase, ca acum īsi curata sufletul cu cīntece dumnezeiesti, admira īndelunga-rabdare a lui Dumnezeu si lauda pocainta; iar din schimbarea aceasta ia prilej ca sa zici: „Aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaīnalt” (Ps. 76:10). Dumnezeu este bun cu toti, dar īn chip deosebit īsi arata īndelunga Lui rabdare cu pacatosii.
            [...] Daca Dumnezeu ar īnfricosa pe cel pacatos‚ pe cel ce cade īn pacate, l-ar īmpinge la deznadejde; daca l-ar ferici pe omul drept, i-ar slabi taria virtutii lui, l-ar face sa nu mai fie atīt de sīrguincios, odata ce se si vede fericit de Dumnezeu. De aceea pe pacatos īl miluieste, iar pe cel drept īl īnfricoseaza. „Īnfricosator este pentru toti cei din jurul Lui!” (Ps. 88:8). Si: „Bun este Domnul cu toti!” (Ps. 144:9). A spus: „Īnfricosator este pentru toti cei din jurul Lui!” Si cine sīnt aceia decīt sfintii? David spune: „Dumnezeu, cel preaslavit īn sfatul sfintilor, mare si īnfricosator este pentru toti cei din jurul Lui!” (Ps. 88:8). Daca vede pe cineva cazīnd, Dumnezeu īi īntinde mīna iubirii de oameni; daca vede pe altul stīnd, īi baga frica īn oase... Aceasta este o fapta de dreptate si de dreapta judecata. Pe omul drept īl īntareste prin frica, iar pe cel pacatos īl ridica prin iubire de oameni.
            [...] Legea veche pedepsea fara nici o mila pe pacatosi, harul īnsa amīna pedeapsa cu multa īndelunga-rabdare, ca sa aduca īndreptarea. Sa primim dar, fratilor, pocainta, leac spre mīntuire! Sa primim leacul care ne sterge pacatele! Iar pocainta nu-i cea spusa cu cuvīntul, ci cea īntarita cu fapta! Pocainta cea din toata inima sterge murdaria necredintei. „Spalati-va – spune Dumnezeu – curatiti-va! Stergeti rautatile din inimile voastre, dinaintea ochilor Mei!” (Isaia 1:16). Ce vor sa spuna cuvintele acestea de la urma, care par de prisos? N-au spus oare totul cuvintele: „Stergeti rautatile din inimile voastre”? Pentru ce a mai adaugat: „dinaintea ochilor Mei”? Pentru ca altfel vad ochii oamenilor, si altfel vede ochiul lui Dumnezeu! „Omul vede la fata, iar Dumnezeu īn inima” (I Īmparati 16:7). Nu va pocaiti cu fatarnicie – zice Dumnezeu – ci aratati roadele pocaintei īnaintea ochilor Mei, care cerceteaza cele ascunse!”
            Dupa ce ne-am curatit de pacate, trebuie sa pastram īnaintea ochilor pacatele acestea. Dumnezeu, din iubirea Sa de oameni, īti iarta pacatul, dar tu, pentru siguranta sufletului tau, sa ai īnaintea ochilor pacatul. Amintirea pacatelor trecute este oprire a pacatelor viitoare. Cel care se īntristeaza de pacatele trecute este mai hotarīt sa nu le mai repete. De asta si David spunea: „Si pacatul meu īnaintea mea este pururea” (Ps.50:4). Avea īnaintea ochilor pacatele trecute, ca sa nu cada īn altele viitoare. Ca o stare sufleteasca ca aceasta cere Dumnezeu de la noi, asculta ca Īnsusi o spune: „Eu sīnt Cel ce sterg pacatele tale si nu-mi voi aduce aminte de ele! Tu īnsa adu-ti aminte de ele si sa ne judecam! – zice Domnul. Spune tu mai īntīi pacatele tale, ca sa te īndreptezi!” (Isaia 43:25-26). Dumnezeu nu cere mult timp de pocainta! Ti-ai spus pacatul, te-ai īndreptat! Te-ai pocait, ai fost miluit! Nu timpul te īndreptateste, ci chipul cum te pocaiesti īti stinge pacatul. Se poate ca timpul cīt te pocaiesti sa fie lung, dar sa nu capeti mīntuire; si se poate ca, īn scurta vreme, marturisindu-te din inima, sa lepezi pacatul. Mult timp a irosit fericitul Samuil rugīndu-se pentru Saul si multe nopti a petrecut priveghind pentru mīntuirea celui ce pacatuise! Dar Dumnezeu n-a primit timpul (caci pocainta pacatosului nu īnsotea rugaciunea Proorocului) si i-a spus Proorocului Sau: „Pīna cīnd vei plīnge pentru Saul, ca Eu l-am lepadat?” (I Īmparati 16:1). Cuvintele „pīna cīnd” arata timpul si staruinta celui ce se ruga. Dumnezeu īnsa n-a primit timpul rugaciunii Proorocului, caci pocainta īmparatului nu īnsotea rugaciunea dreptului. Fericitul David īnsa, care a primit prin Proorocul Natan mustrarea pentru pacat, īn fata amenintarii, a aratat īndata īntoarcere curata si a spus: „Am pacatuit Domnului” (II Īmparati 12:12). Ei bine, acest singur cuvīnt a adus fericitului David, care s-a pocait din toata inima, īntr-o clipita, īntreaga mīntuire. Pocainta a schimbat īndata hotarīrea, caci Natan i-a spus: „Si Domnul a iertat pacatul tau” (II Īmparati 12:13).
            [...] Cīt este de mare īntelepciunea Celui ce ameninta! Daca pocainta a īnvrednicit-o pe Rahav aceea de o atīt de mare mīntuire, īncīt sa fie propovaduita de gura sfintilor – Isus al lui Navi sa strige īn pustie: „Sa traiasca Rahav, curva!” (Iosua Navi 6:17), iar Pavel sa spuna: „Prin credinta, Rahav, curva, n-a pierit īmpreuna cu cei necredinciosi” (Evrei 11:31) – cu cīt mai mult nu ne vom mīntui noi, daca ne pocaim? Timpul de acum e timp de pocainta. Mare sa ne fie teama de pacatele ce le avem īn spate, daca pocainta n-o ia īnaintea pedepsei! „Sa īntīmpinam fata Lui īntru marturisire” (Ps. 94:2). Sa stingem vīlvataia pacatelor, nu cu apa multa, ci cu putine lacrimi. Multul foc al pacatului e stins si cu o picatura de lacrimi. Ca lacrimile sting vīlvataia pacatelor si spala mirosul greu al pacatului, o marturiseste fericitul David, spunīnd si aratīnd cīt de mare e puterea lacrimilor: „Spala-voi īn fiecare noapte patul meu cu lacrimile mele, asternutul meu voi uda!” (Ps. 6:6). Daca ar fi vrut sa arate numai belsugul de lacrimi, ar fi fost de ajuns sa spuna atīt: Cu lacrimile mele asternutul meu voi uda! Dar atunci, pentru ce a spus īnainte: „spala-voi”? Ca sa arate ca lacrimile sīnt baie si mijloc de curatire de pacate.
            Pacatele sīnt pricina tuturor relelor. Din pricina pacatelor – supararile; din pricina pacatelor – tulburarile; din pricina pacatelor – razboaiele; din pricina pacatelor – bolile si toate suferintele greu de vindecat ce vin peste noi. Dupa cum doctorii iscusiti nu cerceteaza numai cele ce arata bolile pe dinafara, ci cauta sa afle si pricina bolilor, tot asa si Mīntuitorul, vrīnd sa arate ca pacatul este pricina tuturor relelor ce vin peste oameni, a spus celui slabanogit cu trupul: „Iata. te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau!” (Ioan 5:14) – pentru ca Doctorul sufletelor a vazut ca sufletul īi e slabanogit, iar din pricina lui si trupul. Asadar, pacatul fusese pricina bolii de care zacuse slabanogul. Pacatul e pricina pagubei, pacatul e pricina supararii, pacatul e pricina oricarei suferinte. Eu īnsa ma minunez de aceea ca Dumnezeu, Care la īnceput a hotarīt omului suferinta pentru pacatul savīrsit, pune capat hotarīrii acesteia printr-o alta hotarīre, si alunga osīnda chiar prin osīnda. Sa-ti lamuresc cum! Dumnezeu a dat omului suferinta din pricina pacatului; dar, prin suferinta, pune capat pacatului. Fii cu mare luare-aminte! Cīnd Dumnezeu a amenintat pe femeie si a osīndit-o pentru calcarea de porunca, i-a spus: „Īn dureri vei naste fii!” (Facere 3:16). A aratat ca suferinta este rodul pacatului. Dar cīt e de darnic Dumnezeu! Ceea ce daduse ca pedeapsa, aceea Dumnezeu a prefacut īn mijloc de mīntuire! Pacatul a dat nastere suferintei, dar suferinta sterge pacatul; si, dupa cum cariul se naste din lemn si macina lemnul, tot asa si suferinta se naste din pacat, dar nimiceste pacatul, cīnd e īnsotita de pocainta. De aceea spunea Pavel: „Īntristarea cea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mīntuire, de care nu-ti pare rau” (II Corinteni 7:10). Buna este īntristarea pentru cei ce se pocaiesc sincer! Cei ce pacatuiesc trebuie sa plīnga pentru pacatul lor, caci „fericiti – cei ce plīng, ca aceia se vor mīngīia!” (Matei 5:4). Plīnge-ti dar pacatul, ca sa nu jelesti osīnda! Apara-te īnaintea judecatorului īnainte de a te duce la scaunul de judecata! Nu stii oare ca toti cei care vor sa roage pe judecator nu fac aceasta atunci cīnd are loc judecata, ci īnainte de a se duce la scaunul de judecata, fie prin prieteni, fie prin protectori, fie īn vreun alt chip? Asa si cu Dumnezeu! Īn timpul judecatii n-ai sa-L īndupleci pe Judecator; dar īnainte de judecata poti sa-L īndupleci. De aceea spunea David: „Sa īntīmpinam fata Lui īntru marturisire!” (Ps. 94:2). Īnaintea scaunului de judecata, arta oratorica a aparatorilor nu poate īnsela pe marele Judecator; puterea nu-l īndupleca; dregatoria īnalta nu-L convinge; de fata omului nu tine seama; de bani nu e ademenit, ci dreapta Lui judecata este īnfricosatoare si neīnduratoare. Aici, pe pamīnt asadar, sa īnduplecam pe Judecator si sa I ne rugam; aici, pe pamīnt, sa-L rugam din toata puterea, dar nu cu bani. Dar, mai bine zis, daca trebuie sa spun adevarul, iubitorul de oameni Dumnezeu este īnduplecat si cu bani: nu-i primeste El, ci prin saraci. Da celui nevoias bani, si-ai īnduplecat pe Judecator! Asta v-o spun prieteneste, pentru ca pocainta fara milostenie este moarta si fara aripi. Pocainta nu poate zbura daca nu are aripa milosteniei. De aceea lui Corneliu, cel ce s-a pocait bine, milostenia i-a fost aripa credintei: „Milosteniile tale – spune Scriptura – si rugaciunile tale s-au suit la cer” (Fapte 10:4). Daca pocainta n-ar fi avut milostenia aripa, nu s-ar fi urcat la cer. Astazi, iarmarocul milosteniei e deschis: vedem pe prinsii de razboi si pe saraci; vedem pe cei ce striga; vedem pe cei ce lacrimeaza; vedem pe cei ce ofteaza. Iarmaroc minunat sta īn fata noastra; iarmarocul nu are alt rost, iar negustorul nu se gīndeste la altceva decīt sa cumpere ieftin si sa vīnda scump. Nu-i oare acesta scopul oricarui negustor? Nimeni nu se apuca de negustorie cu alt gīnd decīt ca sa vīnda mai scump marfurile cumparate cu bani putini si sa scoata cīstig mare de pe urma negotului. Un astfel de iarmaroc ne-a pus noua īn fata Dumnezeu. Cumpara fapte de dreptate cu putini bani, ca sa le vinzi īn viata ce va sa fie cu bani grei, daca trebuie totusi sa numesti vīnzare rasplata pe care o vei primi dincolo! Aici, pe pamīnt, cumperi dreptatea cu putini bani, cu un codru de pīine, cu o haina ponosita, cu un pahar cu apa rece: „Cel care va da un pahar cu apa rece, amin zic voua – spune Dascalul negutatoriei celei duhovnicesti – nu-si va pierde plata sa!” (Matei 10:42). Sa-si aiba plata sa un pahar cu apa rece, iar hainele si banii, date ca sa faci bine, sa nu-si aiba plata lor? Dimpotriva, chiar multa plata! Dar pentru ce Domnul a vorbit de un pahar cu apa rece? Ca sa-ti arate ca milostenia nu īnseamna cheltuiala. Ca sa dai un pahar cu apa rece n-ai nevoie sa-ti golesti lada, nici sa faci vreo alta cheltuiala. Daca, acolo unde datul este fara cheltuiala, harul binefacerii este atīt de mare, cīt de mare trebuie sa fie plata primita de la Dreptul Judecator acolo unde datul sta īn belsug de haine, de bani si de alte bunuri? Deci, atīta vreme cīt putem cumpara faptele bune la un pret atīt de scazut, sa le luam, sa le rapim, sa le cumparam de la marele Daruitor: „Cei īnsetati – spune Domnul – mergeti la apa si toti cīti nu aveti argint mergeti si va cumparati!” (Isaia 55:1). Atīta vreme cīt iarmarocul e īn toi, sa cumparam milostenii; dar, mai bine spus, prin milostenie sa cumparam mīntuirea! Īmbracīnd un sarac, īmbraci pe Hristos. Asta o stiu si eu, si o stiu prea bine – īmi poti raspunde. Am īnvatat asta mai īnainte, nu esti tu primul care sa ma īnveti! Nu am auzit asta īntīi de la tine, nu-mi predici o noutate, ci cele ce m-au īnvatat demult multi din cei de fata! Stiu si eu, stiu ca acestea si altele ca acestea le-ati auzit de multe ori. Dar faca Dumnezeu sa le auzim de multe ori, ca sa facem putin bine! „Cel ce miluieste pe sarac īmprumuta pe Dumnezeu” (Pilde 19:17). Sa īmprumutam lui Dumnezeu milostenia, ca sa luam de la El īn schimb, ca rasplata, iubirea de oameni. Cīt de īntelepte sīnt aceste cuvinte: „cel ce miluieste pe sarac īmprumuta pe Dumnezeu”!
            [...] „Cel ce miluieste pe sarac īmprumuta pe Dumnezeu.” Ai īncredere – spune Dumnezeu – ca pe Mine Ma īmprumuti! Dar ce cīstig atīt de mare am daca Te īmprumut pe Tine? E cea mai mare nelegiuire sa ceri socoteala lui Dumnezeu. Totusi, Ma plec nelegiuirii tale si cu iubirea de oameni voi pune capat neomeniei tale. Sa stam dar de vorba si sa ne socotim: cīt cīstigi cīnd īmprumuti pe ceilalti oameni? Ce dobīnda le ceri? Nu-i asa ca unu la suta, daca ceri o dobīnda legiuita? Daca lacomia ti-e mai mare, iei o dobīnda nedreapta, de doua sau de trei ori mai mare. Eu īnsa am sa-ti satur lacomia! Īti voi da mai mult decīt ti-e pofta nesatului tau. Acopar cu darnicia Mea nesatul tau. Ceri o dobīnda de unu la suta? Eu īti dau de o suta de ori mai mult. Daca-i asa, Te īmprumut, Doamne! Te īmprumut cu milostenia pe care o dau aici saracului! Dar cīnd ai sa-mi dai īnapoi īmprumutul? Vreau sa hotarīm conditiile. Vreau sa īntarim īnvoiala! Spune-mi timpul īnapoierii banilor! Hotaraste scadenta! Īntrebarea asta, mai ales, este de prisos, caci „Dumnezeu este credincios īn toate cuvintele Lui” (Ps. 144:13). Dar, pentru ca un bun platnic are obiceiul si dorinta de a masura timpul si de a hotarī ziua scadentei, asculta cīnd si unde īti va plati datoria Cel ce S-a īmprumutat de la tine prin mīna saracului: „Cīnd va sedea Fiul Omului pe tronul slavei Lui si va pune oile de-a dreapta Lui, si caprele de-a stīnga Lui, va zice celor din dreapta...” Aici, ia aminte cum graieste Datornicul cel recunoscator creditorului Sau, cum īi multumeste Datornicul: „Veniti, binecuvīntatii Parintelui Meu, de mosteniti Īmparatia gatita voua de la īntemeierea lumii!” Si pentru ce? „Ca am flamīnzit, si Mi-ati dat sa manīnc; am īnsetat, si Mi-ati dat sa beau; gol am fost, si M-ati īmbracat, īn temnita, si ati venit la Mine; bolnav am fost, si M-ati cercetat; strain am fost, si M-ati primit” (Matei 25:31-36). Apoi, cei care au slujit bine la vreme se vor uita la nimicnicia lor si la vrednicia Celui īmprumutat, si vor spune: „Doamne, cīnd Te-am vazut flamīnd, si Te-am hranit? Sau īnsetat, si Ti-am dat sa bei?” (Matei 25:37). Tie, spre Care ochii tuturor nadajduiesc, Tie, Care le dai lor hrana la buna vreme (Ps. 144:16)? [...] „Īntrucīt ati facut – raspunde El – unuia dintr-acestia prea-mici, Mie Mi-ati facut” (Matei 25:40). Nu-i adevarat deci cuvīntul ca cel ce miluieste pe sarac īmprumuta pe Dumnezeu? Si, iata, lucru de mirare! N-a amintit de nici o alta fapta buna, decīt de milostenie. Si doar ar fi putut sa spuna: Veniti, binecuvīntatilor, ca ati trait īn curatenie trupeasca si sufleteasca, ca ati trait īn feciorie, ca ati dus viata īngereasca! Dar le trece pe acestea sub tacere! Nu ca sīnt nevrednice de a fi pomenite, ci pentru ca vin īn urma iubirii de oameni. Si, dupa cum celor din dreapta le-a daruit Īmparatia pentru milostenia lor, tot asa si pe cei din stīnga i-a amenintat cu pedeapsa, pentru asprimea lor: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, īn īntunericul cel mai din afara, care este gatit diavolului si īngerilor lui!” (Matei 25:41). Pentru ce? Pentru care pricina? „Pentru ca am flamīnzit, si nu Mi-ati dat sa manīnc!” (Matei 25:42). N-a spus: „ca ati facut desfrīnare, ca ati facut prea-curvie, ca ati furat, ca ati dat marturie mincinoasa, ca ati jurat strīmb”. Toata lumea stie ca si acestea sīnt pacate, dar vin īn urma neomeniei si a nemilosteniei. Pentru ce, Doamne, nu pomenesti si de celelalte cai de pacat? Nu judec pacatul – raspunde Domnul – ci neomenia! Nu judec pe pacatosi, ci pe cei ce nu s-au pocait. Pentru neomenie va osīndesc! Ati avut un leac atīt de mare si atīt de bun pentru mīntuire, milostenia, cu care puteati sterge orice pacat, si ati dispretuit o atīt de mare binefacere. Ocarasc neomenia, ca radacina a pacatului si a toata necredinta; laud omenia, ca radacina a tuturor bunatatilor. Pe unii īi amenint cu focul cel vesnic, iar altora le fagaduiesc Īmparatia cerurilor. Bune sīnt, Stapīne, fagaduintele Tale, buna este si Īmparatia Ta, pe care o asteptam, dar si gheena, cu care ne ameninti! Una ne īndeamna, cealalta ne īnfricoseaza: Īmparatia ne īndeamna spre bine, gheena ne īnfricoseaza cu folos. Dumnezeu ne ameninta cu iadul, nu ca sa ne arunce īn iad, ci ca sa ne scape de iad. Daca ar fi vrut sa ne pedepseasca, nu ne-ar fi amenintat mai īnainte, pentru ca, īntariti, sa fugim de cele ce ne ameninta. Ne ameninta cu pedeapsa ca sa scapam de pedeapsa. Ne īnfricoseaza cu cuvīntul ca sa nu ne pedepseasca cu fapta.
            [...] Asta e pricina ca vorbesc mereu de pocainta. Ca pocainta, cumplita si īnfricosatoare pentru pacatos, este leac pacatelor, istovire a faradelegilor, secatuire a lacrimilor, īndraznire catre Dumnezeu, arma īmpotriva diavolului, sabie care-i taie capul, nadejdea mīntuirii, pieirea deznadejdii. Pocainta deschide cerul, pocainta ne baga īn rai, pocainta biruie pe diavol, dupa cum īncrederea īn noi ne face sa cadem. De aceea va vorbesc mereu de pocainta! Esti pacatos? Nu deznadajdui! Si eu nu voi īnceta a va unge neīncetat cu aceste alifii. Stiu doar ce arma puternica avem īmpotriva diavolului atunci cīnd nu pierdem nadejdea. De ai pacate, nu deznadajdui! Si n-am sa īncetez de a-ti spune necontenit aceasta: De pacatuiesti īn fiecare zi, īn fiecare zi pocaieste-te! Sa facem cu noi ceea ce facem cu casele noastre, care se īnvechesc; cīnd parti din ele putrezesc, scoatem partile putrezite si punem īn loc materiale noi; si nu īncetam a face asta. Te-ai īnvechit azi din pricina pacatului? Īnnoieste-te prin pocainta! Dar pot sa ma mīntuiesc daca ma pocaiesc? Da, poti! Am trait toata viata īn pacate! Daca ma pocaiesc, ma mīntuiesc?
            Da! De unde stiu? De la iubirea de oameni a Stapīnului tau! Sa am oare īncredere numai īn pocainta de care īmi vorbesti? Este oare īn stare pocainta sa stearga atītea pacate? Daca ar fi numai pocainta, atunci pe buna dreptate, teme-te! Dar, cīnd iubirea de oameni a lui Dumnezeu se alatura pocaintei, prinde curaj! Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunatatea Lui nu se poate talmaci cu cuvīntul. Pacatul tau are hotar, leacul īnsa nu are hotar. Pacatul tau, oricum ar fi, este pacat facut de om; dar iubirea de oameni a lui Dumnezeu este negraita. Ai curaj! Pocainta biruie pacatul! Īnchipuieti o scīnteie ce cade īn ocean! Poate ramīne ea aprinsa? Poate sa se vada? Nu! Ei bine, ce e scīnteia fata de ocean, aceea e pacatul fata de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dar, mai bine spus, nici atīta. Oceanul, oricīt de mare ar fi, tot are margini. Bunatatea lui Dumnezeu īnsa e fara de margini. Nu va spun acestea ca sa va fac trīndavi, ci ca sa va fac si mai sīrguitori.
            [...] Stiindu-le dar pe toate acestea, gīndindu-ne la ziua cea īnfricosatoare a Judecatii, la focul iadului si la muncile cele īnfricosatoare de acolo, sa ne īntoarcem de pe calea noastra cea ratacita. Va veni vremea cīnd teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; dupa trecerea acestei vieti, nu mai putem negutatori; dupa ce s-a īnchis stadionul, nu mai putem fi īncununati. Timpul de acum e timp de pocainta; acela, de judecata! Timpul de acum e timpul luptelor; acela, al cununilor! Timpul de acum e timp de osteneala; acela, de odihna! Timpul de acum e timp de munca; acela, de rasplata!
            Desteptati-va, va rog, desteptati-va, si sa ascultam cu rīvna cele spuse! Am trait cu trupul, sa traim si cu duhul! Am trait īn placeri, sa traim si īn fapte bune! Am trait īn trīndavie, sa traim si īn pocainta! „Pentru ce te trufesti, tina si cenusa?” (Sirarh 10:9). Pentru ce te mīndresti, omule? Pentru ce te falesti? Ce nadajduiesti de la slava lumii si de la bogatie? Sa ne ducem la morminte, va rog, si sa vedem tainele de acolo. Sa vedem pe om īmputit, oasele roase, trupurile putrezite. Daca esti īntelept, priveste! Daca esti priceput, spune-mi: Cine e īmparatul, cine e ostasul? Cine e stapīnul, cine e robul? Cine e īnteleptul, cine e neīnteleptul? Unde-i frumusetea tineretii? Unde-i fata cea frumoasa? Unde-s ochii cei stralucitori? Unde-i nasul cel bine īntocmit? Unde-s buzele cele arzatoare? Unde-i frumusetea obrajilor? Unde-i fruntea cea luminoasa? Nu-s toate praf? Nu-s toate cenusa? Nu-s toate pulbere? Nu-s toate putreziciune?
            Gīndindu-ne la acestea, fratilor, si aducīndu-ne aminte de ziua noastra cea din urma, sa ne īntoarcem, cīt mai avem timp, de pe calea noastra cea ratacita. Am fost cumparati cu Sīnge scump (I Petru 1:18-19). Pentru aceasta „Dumnezeu pe pamīnt S-a aratat” (Baruh 3:38). Pentru tine, omule, Dumnezeu pe pamīnt S-a aratat si nu avea unde sa-Si plece capul (Luca 9:58). Vai, ce minune! Judecatorul vine sa fie judecat pentru cei vinovati! Viata gusta moarte! Ziditorul este palmuit de faptura Lui! Cel ce nu poate fi privit de Serafimi este scuipat de rob, gusta otet si fiere, este īmpuns cu sulita, este pus īn mormīnt! Si tu, spune-mi, te trīndavesti, dormi, dai din umeri cu dispret, omule? Nu stii ca, de ti-ai varsa sīngele tau pentru El, nici asa n-ai facut ce erai dator sa faci, caci altul e sīngele Stapīnului si altul sīngele robului?! Pocaieste-te si īntoarce-te īnainte de iesirea sufletului, ca nu cumva sa vina moartea si tot leacul pocaintei sa fie fara de folos! Ca aici, pe pamīnt, are putere pocainta, si numai aici. Īn iad n-are nici o putere. Sa cautam pe Domnul cīt avem timp! Sa facem binele, ca sa scapam de iadul cel fara de sfīrsit ce va sa fie si sa ne īnvrednicim de Īmparatia cerurilor, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea īn vecii vecilor! Amin!

Omilii despre pocainta ale Sfīntului Ioan Gura de Aur, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a B. O. R., Bucuresti, 1998
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~