Stiind dar acestea, sa nu deznadajduim nici noi, dar nici sa ne trīndavim. Amīndoua sīnt pierzatoare. Deznadejdea nu-l lasa pe cel cazut sa se scoale, iar trīndavia īl culca la pamīnt pe cel īn picioare. Una ne lipseste de bunatatile pe care le putem avea; cealalta nu ne lasa sa scapam de pacatele ce ne apasa. Trīndavia ne arunca jos, chiar de-am fi īn cer; deznadejdea ne pogoara īn adīncul pacatului; dar īndepartarea deznadejdii ne face sa ne ridicam repede din adīncul acela.
            Sa-ti spun cīta putere au si una, si alta! Diavolul, la īnceput, a fost bun; trīndavindu-se si deznadajduind, a ajuns atīt de rau, ca nu s-a mai putut ridica din rautatea Iui. Ca a fost bun, asculta ce spune Hristos: „Vazut-am pe satana ca un fulger cazīnd din cer” (Luca 10:18). Asemanarea cu fulgerul arata si vietuirea lui stralucita de mai īnainte, si iuteala caderii sale. Pavel a hulit, a prigonit, a ocarīt; dar, pentru ca s-a sīrguit si nu a deznadajduit, s-a ridicat si a ajuns asemenea cu Īngerii. Iuda a fost apostol; dar, pentru ca s-a trīndavit, a ajuns vīnzator. Tīlharul, iarasi, dupa o atīt de mare rautate, pentru ca nu a deznadajduit, a intrat īnaintea tuturor celorlalti īn rai (Luca 23:43). Fariseul, īncrezīndu-se, a fost pogorīt din īnaltimea faptei sale bune; vamesul, nepierzīndu-si nadejdea, asa s-a īndreptat, ca a lasat īn urma pe fariseu (Luca 18:10-14).
            [...] Stiindu-le pe acestea, sa nu deznadajduim niciodata! Nici o arma a diavolului nu-i atīt de tare ca deznadejdea! Diavolul nu se bucura atīta cīnd pacatuim, cīt se bucura cīnd deznadajduim. Asculta! Pavel s-a temut mai mult de caderea īn deznadejde a desfrīnatului din Corint decīt de pacatul lui. Scriindu-le Corintenilor, le graia asa: „Īndeobste se aude ca la voi este desfrīnare, si asa desfrīnare cum nici la pagīni nu se pomeneste (I Corinteni 5:1). N-a spus: „cum nici la pagīni nu se savīrseste”, ci: „nu se pomeneste”, [adica]: Fapta pe care pagīnii n-o pot suferi nici cu numele, pe aceea voi īndrazniti sa o savīrsiti. „Si v-ati semetit” (I Corinteni 5:2). Pavel n-a spus: „acela s-a semetit”, ci, lasīnd la o parte pe cel ce a pacatuit, vorbeste cu cei sanatosi. Asa cum fac si doctorii: lasa la o parte pe cei bolnavi si vorbesc mai mult cu rudele bolnavilor. Corintenii erau vinovati de semetie pentru ca nu l-au mustrat pe cel ce pacatuise, nici nu l-au pedepsit. Pavel i-a facut partasi la pacat si pe Corinteni, pentru ca sa vindece mai repede rana.
            Cumplit lucru este sa pacatuiesti, dar cu mult mai cumplit sa te lauzi cu pacatele! Daca, laudīndu-te cu dreptatea, pierzi dreptatea, apoi cu mult mai multa paguba ai daca te lauzi cu pacatele; pacatul acesta e mai mare decīt pacatele cu care te lauzi. De aceea spune Domnul: „Cīnd veti face totul, spuneti: Slugi netrebnice sīntem!” (Luca 17:10). Deci, daca cei care īndeplinesc toate poruncile trebuie sa se smereasca, apoi cu mult mai mult cel ce pacatuieste trebuie sa plīnga si sa se numere printre cei din urma. Aceasta aratīnd-o, Pavel spunea: „N-ar fi trebuit oare mai degraba sa plīngeti?” (I Corinteni 5:2). Ce spui, Pavele? A pacatuit altul, si sa plīng eu? Da – raspunde Pavel. Sīntem legati unii de altii ca madularele de trup. La trup, daca e ranit piciorul, simte durerea si capul. Si ce este mai de pret decīt capul? Si totusi capul uita de vrednicia sa īn timp de nenorocire. Fa si tu tot asa! De asta ne si īndeamna Pavel „sa ne bucuram cu cei ce se bucura si sa plīngem cu cei ce plīng” (Romani 12:15). De asta le si spune Corintenilor: „N-ar fi trebuit oare mai degraba sa plīngeti, ca sa fie scos din mijlocul vostru cel ce a facut fapta aceasta?” (I Corinteni 5:2). N-a spus: „N-ar fi trebuit oare mai degraba sa va straduiti?” Dar ce? „N-ar fi trebuit oare mai degraba sa plīngeti?” – ca si cum o boala obsteasca, ciuma, ar fi cuprins toata cetatea. Aproape ca le-a spus: E nevoie de rugaciune si de marturisire, ca sa piara boala din toata cetatea.
            Ai vazut cīta frica a atīrnat Pavel deasupra capetelor lor? Deoarece Corintenii socoteau ca raul se margineste numai la cel ce savīrseste pacatul, de aceea Pavel le trezeste luarea aminte, spunīndu-le: „Oare nu stiti ca putin aluat dospeste toata framīntatura?” (I Corinteni 5:6). Cuvintele lui Pavel. au acest īnteles: Daca raul īnainteaza, va cuprinde si celelalte madulare; trebuie deci sa va īngrijiti de pacatul acesta ca si cum ati avea de luat hotarīri cu privire la niste rele obstesti. Sa nu-mi spui mie ca numai acela a pacatuit, ci gīndeste-te la aceea ca raul e un puroi care ameninta sa se īntinda īn tot trupul. Si – dupa cum, cīnd arde o casa, sar īn ajutor si se grabesc si cei care n-au suferit nici un rau, nu mai putin decīt cei cu casa aprinsa, ca nu cumva focul sa se īntinda si sa ajunga si la usile lor – tot asa si Pavel īi trezeste pe Corinteni, spunīndu-le: Pacatul savīrsit īntre voi e un foc; sa iesim īntru īntīmpinarea raului, sa stingem focul, īnainte de a cuprinde Biserica! Daca nu-ti pasa de pacat, pentru ca este īn trupul altuia, afla ca si tu esti bolnav, caci acela este madular al īntregului trup. Dar gīndeste-te si la aceea ca, daca trīndavesti, daca treci cu vederea raul, raul te va cuprinde si pe tine. Deci, daca nu pentru fratele tau, fii treaz macar pentru tine! Opreste ciuma, pune stavila puroiului, zagazuieste īntinderea lui! Acestea si mai multe ca acestea spunīndu-le si poruncindu-le sa-l dea satanei (I Corinteni 5:5), mai tīrziu, pentru ca s-a schimbat si a ajuns mai bun, Pavel le-a spus: „Destul este pentru unul ca acesta pedeapsa aceasta de la cei mai multi. (II Corinteni 2:6). Īntariti īn el dragostea!” (II Corinteni 2:8). Uita-te cīta staruinta pune acum Pavel ca sa-l īmpreune si sa-l alipeasca iarasi de turma, pentru ca mai īnainte īl aratase ca dusman si vrajmas obstesc tuturor, pentru ca-l izgonise din turma si-l taiase din trupul Bisericii! Nu le-a spus simplu: „Iubiti-l!”, ci: „Īntariti īn el dragostea!” adica: Aratati-i prietenie trainica si statornica, dragoste fierbinte, īnflacarata, care sa cumpaneasca ura voastra de mai īnainte; purtati-va cu el cu bunavointa!
            Spune-mi, Pavele, ce s-a īntīmplat? Nu l-ai dat satanei? Da, dar nu ca sa ramīna īn mīinile satanei, ci ca sa-l scap iute de tirania satanei. Dupa cum spuneam mai īnainte, uita-te cīt se temea Pavel de deznadejde, ca de o arma puternica a diavolului. Spunīnd: „Īntariti īn el dragostea!”, a adaugat si pricina: „... ca nu cumva sa fie doborīt de mai multa tristete unul ca acesta” (II Corinteni 2:7). Oaia e īn gura lupului – spune Pavel – sa-l ajungem! Sa i-o luam din gura, īnainte de a mīnca si strica madularul nostru! Corabia este īn mijlocul furtunii, sa ne grabim s-o scapam, īnainte de a se scufunda! Dupa cum corabia se scufunda cīnd marea se ridica si valurile se īnalta de pretutindeni, tot asa si sufletul se īnabusa iute, daca nu are pe cineva sa-i īntinda mīna de ajutor cīnd e īnconjurat de pretutindeni de tristete; caci tristetea, mīntuitoare pentru iertarea pacatelor, e pierzatoare cīnd depaseste masura.
            Uita-te cu cīta limpezime a grait Pavel! N-a spus: „Sa nu-l piarda diavolul!” Dar ce? „... ca sa nu ne lasam prinsi de lacomia satanei” (II Corinteni 2:11). Iar lacomia este dorire de bunuri straine. Aratīnd deci ca pacatosul din Corint a scapat de diavol si ca, prin pocainta, a ajuns iar īn turma lui Hristos, Pavel a spus: „... ca sa nu ne lasam prinsi de lacomia satanei.” Daca diavolul mai pune gheara pe el – vrea sa spuna Pavel – atunci rapeste madularul nostru, ia oaia turmei lui Hristos. Caci acela, prin pocainta, lepadase pacatul. Pavel stia ce a facut diavolul cu Iuda, De aceea s-a temut sa nu se īntīmple acelasi lucru si cu pacatosul din Corint. Dar ce a facut diavolul cu Iuda? Iuda s-a pocait, ca a zis: „Am pacatuit, vīnzīnd sīnge nevinovat!” (Matei 27:4). Diavolul a auzit cuvintele acestea; stia ca ele īl pun pe Iuda pe calea cea buna, ca īl duc la mīntuire, si s-a temut sa nu se schimbe. Ca-si spunea diavolul: Are Stapīn iubitor de oameni; a plīns pentru el si l-a sfatuit īn fel si chip, cīnd avea de gīnd sa-L vīnda. Oare nu-l va primi cu mult mai mult acum, cīnd se pocaieste? Īl tragea la El si-l chema cīnd n-avea de gīnd sa se īndrepte. Oare nu-l va trage cu mult mai mult la El acum, cīnd īl vede ca se īndreapta si-si recunoaste pacatul? Ca pentru asta a si venit sa Se rastigneasca!” Si ce-a facut atunci diavolul? I-a tulburat sufletul lui Iuda: i-a īntunecat mintea cu o tristete peste masura de mare, l-a prigonit, l-a alergat pīna l-a dus la spīnzuratoare (Matei 27:5).L-a scos din viata aceasta si l-a lipsit si de rīvna de a se pocai. Daca traia, s-ar fi mīntuit si el. Dovada, rastignitorii. Daca Domnul a mīntuit pe cei ce L-au ridicat pe cruce, daca, pe cruce fiind, īl ruga pe Tatal si-I cerea sa le ierte fapta lor īndrazneata (Luca 23:34), este lamurit ca l-ar fi primit si pe vīnzator cu toata dragostea, daca s-ar fi pocait cum trebuie. Iuda īnsa, doborīt de o tristete peste masura de mare, n-a vrut sa se foloseasca de leacul pocaintei. Pavel, deci, temīndu-se de asta, sileste pe Corinteni sa smulga pe om din gura diavolului.
            Dar pentru ce trebuie sa vorbesc eu de cele petrecute īn Corint? Petru, dupa ce se īmpartasise cu Sfintele Taine, s-a lepadat de trei ori de Domnul (Matei 26:69-74), dar, plīngīnd, si-a sters tot pacatul (Matei 26:75). Pavel a prigonit, a hulit, a ocarīt; si nu numai pe Cel rastignit, ci a prigonit si pe toti cei ai lui Hristos; dar, pocaindu-se, a ajuns Apostol. Dumnezeu ne cere sa-I dam numai putin prilej si ne iarta multime de pacate. [...] Nu-ti cere nimic altceva decīt numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptura spune: „Spune tu pacatele tale īntīi, ca sa te īndreptezi!” (Isaia 43:26). Spune pacatul, ca sa scapi de pacat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseala, nici de siruri de cuvinte, nici de cheltuiala de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvīnt, fii sincer fata de pacat si spune: Am pacatuit!
            Dar de unde stiu – mi se poate spune – ca, daca spun eu īntīi pacatul, scap de pacat? Am īn Scriptura pilde de oameni care si-au spus pacatul, si au scapat de el; dar si de oameni care nu l-au spus, si au fost osīnditi. Cain a ucis pe Avel, fratele sau, pentru ca īl pizmuia. Omorul a urmat invidiei. L-a luat cu el la cīmp si l-a ucis (Facere 4:8). Ce i-a spus Dumnezeu? „Unde este Avel, fratele tau?” (Facere 4:9). Cel Care le stie pe toate īntreaba nu pentru ca nu stie, ci ca sa atraga pe ucigas la pocainta. Ca l-a īntrebat stiind de ucidere, o arata īnsasi īntrebarea: „Unde-i Avel, fratele tau”? Iar Cain i-a raspuns: „Nu stiu. Sīnt eu oare pazitorul fratelui meu?” (Facere 4:9). Fie, nu esti pazitorul lui! Dar pentru ce esti ucigasul lui? Nu l-ai pazit, dar pentru ce l-ai ucis? Marturisesti asta? Atunci esti vinovat si ca nu l-ai pazit. Ce i-a spus Dumnezeu? „Glasul sīngelui fratelui tau striga catre Mine din pamīnt!” (Facere 4:10). L-a mustrat īndata si i-a dat si pedeapsa, nu atīt pentru omor, cīt pentru īndrazneala. Ca Dumnezeu nu uraste atīt de mult pe cel ce pacatuieste, cīt pe cel ce se poarta cu nerusinare. Fara īndoiala, Dumnezeu nu l-a primit pe Cain cīnd a venit la pocainta, pentru ca nu a spus el īntīi pacatul. Caci, ce spune Cain? „Mai mare este pacatul meu decīt a mi se ierta” (Facere 4:13), īn loc sa spuna: Am facut mare pacat! Nu sīnt vrednic sa mai traiesc! Si ce-i raspunde Dumnezeu? „Gemīnd si tremurīnd vei fi pe pamīnt!” (Facere 4:12). Si i-a dat o pedeapsa cumplita si grea: N-am sa te ucid – i-a spus Dumnezeu – ca sa nu se dea uitarii adevarul, dar am sa te fac lege citita de toti, ca nenorocirea ta sa ajunga mama filosofiei! Si pribegea Cain, lege īnsufletita, stīlp miscator si tacut, dar slobozind glas mai puternic decīt glasul trīmbitei, ca spunea: Sa nu mai faca cineva aceasta, ca sa nu pateasca la fel! A primit pedeapsa pentru nerusinarea lui. Nu si-a spus pacatul, dar i-a fost dovedit si a fost osīndit pentru pacat. Daca si-ar fi marturisit singur pacatul, si-ar fi sters el mai īntīi pacatul.
            Dar, ca sa vezi ca asa stau lucrurile, sa-ti spun de un altul care, spunīndu-si el mai īntīi pacatul, si-a sters pacatul. Sa venim la David, Proorocul si īmparatul. Dar mie īmi place mai mult sa-l numesc Prooroc. Īmparat a fost īn Palestina, Prooroc īnsa, pīna la marginile lumii. Domnia lui a tinut cītava vreme, dar proorocia lui are cuvinte nemuritoare. Mai degraba se va stinge soarele decīt sa fie date uitarii cuvintele lui David. David a savīrsit si prea-curvie, si omor. A vazut – spune Scriptura – o femeie frumoasa facīnd baie, si s-a īndragostit de ea (II Īmparati 11:2). Gīndul si l-a prefacut apoi īn fapta, si a cazut Proorocul īn prea-curvie, margaritarul īn mocirla. Si nu-si dadea seama ca pacatuise, atīt era de īmpatimit. Vizitiul se īmbatase si trasura mergea anapoda. Ceea ce sīnt vizitiul si trasura, aceea sīnt sufletul si trupul: de-ti este īntunecat sufletul, trupul se rostogoleste īn mocirla; cīta vreme vizitiul e treaz, alearga si trasura bine; cīnd vizitiului i se slabesc puterile si nu mai e stapīn pe haturi, ajunge si trasura īn prapastie. Asa si cu omul: atīta vreme cīt sufletul e treaz si privegheaza, este si trupul curat; dar, cīnd sufletul se īntuneca, se rostogoleste si trupul īn mocirla, īn placere. Ce a facut David? A prea-curvit! Nu si-a dat seama si nici altul nu i-a atras luarea-aminte. Si a facut asta cīnd era cu parul alb! Ca sa vezi ca nici batrīnetea nu ti-e de folos, de esti nepasator, dupa cum nici tineretea nu te poate vatama, de esti cu mintea treaza. Fapta buna nu atīrna de vīrsta, ci de vointa si gīnd. Daniel era de doisprezece ani, si era judecator, iar batrīnii, īnvechiti īn zile, urzeau fapta de curvie (Istoria Suzanei 1:1-64). Batrīnilor nu le-a folosit batrīnetea, nici pe Daniel nu l-a vatamat tineretea. Si ca sa vezi ca nu vīrsta, ci vointa si gīndul sīnt totul, uita-te la David. David era cu parul alb, si a cazut īn prea-curvie si a savīrsit omor. Sufletul lui era īntr-o stare ca aceea ca nici nu-si dadea seama ca a pacatuit. Mintea conducatoare era beata de neīnfrīnare.
            Ce a facut Dumnezeu? A trimis la el pe Proorocul Natan. Proorocul se duce la Prooroc. Asa se īntīmpla si cu doctorii: cīnd un doctor se īmbolnaveste, e nevoie de alt doctor. Tot asa si aici: un prooroc pacatuise, si un alt prooroc i-a adus doctoriile. A venit dar la el Natan. Nu l-a mustrat de cum a intrat pe usa si nu i-a spus: Nelegiuitule, blestematule, prea-curvarule, ucigasule! Ai primit de la Dumnezeu atīt de mari cinstiri, si tu ai calcat īn picioare poruncile Lui! Natan nu i-a grait asa, ca sa nu-l faca mai īndaratnic. Ca faci īndaratnic pe pacatos cīnd īi dai īn vileag pacatul. S-a dus dar la el si-i tese toata drama. Ce-i spune? Am sa-ti spun, īmparate, o pricina de judecata! Erau un bogat si un sarac. Cel bogat avea multe turme si cirezi; saracul avea numai o mielusea, care bea din paharul lui, mīnca la masa lui si dormea la soldul lui (II Īmparati 12:1-3). Prin aceste cuvinte, Proorocul voia sa arate cīt de mult tinea sotul la sotia sa. Si a venit un strain la bogat; bogatul si-a crutat vitele sale, si a luat mieluseaua saracului si a taiat-o (II Īmparati 12:4). Ai vazut cum tese aici drama, tinīnd ascuns cutitul? Ce a raspuns īmparatul? Socotind ca hotaraste īmpotriva altuia, a rostit o osīnda foarte aspra. Asa sīnt oamenii: īmpotriva altora rostesc cu placere si cu asprime osīndele. Ce sentinta a dat David? „Viu este Domnul – a spus el – vrednic de moarte este un om ca acesta! Sa dea īnapoi patru mielusele pentru una!” (II Īmparati 12:5-6). Natan ce-a facut? N-a mai acoperit multa vreme buboiul, ci l-a descoperit īndata si l-a taiat repede cu cutitul, ca sa nu-i scape simtirea durerii: „Tu esti acela, īmparate!” (II Īmparati 12:7) – i-a spus Proorocul. Ce-a raspuns īmparatul? „Am pacatuit īnaintea Domnului!” (II Īmparati 12:13). N-a raspuns: Cine esti tu, de ma mustri pe mine? Cine te-a trimis sa te rastesti la mine? De unde īndrazneala asta, ca sa-mi vorbesti asa? N-a grait asa, ci si-a recunoscut pacatul. Ce-a spus? „Am pacatuit īnaintea Domnului!” Ce i-a raspuns Natan? „Si Domnul a iertat pacatul tau!” (II Īmparati 12:13). Pentru ca te-ai osīndit singur – īi spune Dumnezeu – īti iert vina. Te-ai marturisit din inima, ti-ai sters pacatele, ti-ai dat singur osīnda, si Eu am ridicat osīnda! Ai vazut ca s-a īmplinit ce este scris: „Spune tu pacatele tale īntīi, ca sa te īndreptezi!” (Isaia 43:26). Ce oboseala este sa-ti spui tu īntīi pacatul?
            Ai si o alta cale de pocainta! Care-i aceea? Sa-ti plīngi pacatul! Ai pacatuit? Plīngi, si ti-ai sters pacatul! Este vreo oboseala? Nu! Nu-ti cer mai mult decīt sa-ti plīngi pacatul! Nu-ti spun sa strabati oceane, nici sa te cobori īn porturi, nici sa calatoresti, nici sa pleci la drum lung, nici sa scoti din punga bani, nici sa strabati valuri salbatice. Dar ce? Plīnge-ti pacatul! Dar de unde stiu ca, daca-mi plīng pacatul, mi-l si sterg? Ai si pentru asta dovada din dumnezeiasca Scriptura. Era un īmparat, Ahav. Om drept si acesta, dupa cum marturiseste Scriptura. Dar mīnat de Izabela, femeia lui, a īmparatit rau. Ahav a poftit via unui oarecare Nabot Isreeliteanul si a trimis la el zicīnd: Da-mi via ta, ca o poftesc, si-ti dau pe ea sau bani, sau alt loc īn schimb! Nabot i-a zis: Sa nu mi se īntīmple sa-ti vīnd mostenirea parintilor mei! Ahav poftea mai departe via, dar nu voia sa-l sileasca. Din pricina asta a cazut Ahav īn mare tristete. Izabela, femeie nerusinata, necurata si blestemata, a venit la el si i-a spus: Pentru ce esti trist si nu manīnci? Scoala si manīnca! Te voi face eu sa mostenesti via lui Nabot Isreeliteanul!” Si a scris o scrisoare, ca din partea īmparatului, catre batrīni, īn care spunea: „Rīnduiti post si puneti barbati mincinosi īmpotriva lui Nabot, care sa dea marturie ca Nabot a hulit pe Dumnezeu si pe īmparat” (III Īmparati 21:1-10). O post plin de cumplita faradelege! A rīnduit post ca sa savīrseasca ucidere! Si ce s-a īntīmplat? Nabot a fost lovit cu pietre si a murit. Izabela, cīnd a auzit, i-a spus lui Ahav: Scoala-te, sa mostenim via, ca a murit Nabot! Ahav, la īnceput, s-a īntristat, dar mai pe urma s-a dus si a luat īn stapīnire via. Dumnezeu l-a trimis la Ahav pe Ilie Proorocul. „Du-te – i-a spus Dumnezeu – si spune-i lui Ahav: Pentru ca ai ucis si ai mostenit, se va varsa sīngele tau, si cīinii vor linge sīngele tau si desfrīnatele se vor spala īn sīngele tau!” (III Īmparati 21:19). Mīnia e dumnezeiasca, hotarīrea luata, osīnda, ca si īmplinita. Si uita-te unde-l trimite Dumnezeu pe Ilie! La via luata de la Nabot! (III Īmparati 21:18). Unde s-a savīrsit nelegiuirea, acolo si pedeapsa. Si ce a spus Ahav? Cīnd Ahav l-a vazut pe Ilie, i-a spus: „M-a gasit dusmanul meu!” (III Īmparati 21:20), īn loc de: M-ai gasit vinovat ca am pacatuit! Acum ai pricina sa ma lovesti! „M-a gasit dusmanul meu!” Mereu īl mustrase Ilie pe Ahav. Acum, stiind ca a pacatuit, i-a spus: Mereu m-ai mustrat, dar acum pe buna dreptate ma lovesti! Stia ca pacatuise. Si Ilie īi citeste cu voce tare hotarīrea lui Dumnezeu: Acestea zice Domnul – īi spune Ilie – pentru ca ai ucis si ai mostenit, si ai varsat sīnge de barbat drept, tot asa se va varsa sīngele tau, si cīinii īl vor linge si desfrīnatele se vor spala īn sīngele tau. La auzul acestor cuvinte, Ahav s-a īntristat si a plīns pentru pacatul lui. Si-a recunoscut pacatul si a sters hotarīrea rostita de Dumnezeu īmpotriva lui.
            Dar Dumnezeu l-a lamurit mai īntīi pe Ilie pentru ce a schimbat hotarīrea, ca sa nu para Proorocul mincinos si sa pateasca ce-a patit Iona. Ca la fel s-a īntīmplat si lui Iona. Dumnezeu i-a spus: „Du-te, predica in cetatea Ninive, īn care locuiesc o suta douazeci de mii de oameni, fara femei si copii, si spune-le: Īnca trei zile, si Ninive va fi nimicita” (Iona 3:4). Dar Iona n-a vrut sa plece, ca stia iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Si ce-a facut? A fugit! Caci īsi spunea: Eu, Doamne, am sa ma duc sa le predic. Tu īnsa ai sa Te īntorci, pentru ca esti iubitor de oameni, iar eu am sa fiu ucis ca Prooroc mincinos. Marea l-a primit pe Iona, dar nu l-a ascuns, ci l-a dat īnapoi pamīntului si l-a adus iarasi sanatos si teafar īn Ninive. Marea l-a aparat ca un prieten care-si apara prietenul. „S-a coborīt Iona sa fuga – spune Scriptura – si a gasit o corabie care mergea la Tarsis. A platit drumul si s-a suit īn ea” (Iona 1:3). Unde fugi, Iona? Te duci īn alt pamīnt? Dar „al Domnului este pamīntul si plinirea lui” (Ps. 23:1). Sau īn mare? Dar nu stii ca „a Lui este marea si ca El a facut-o”? (Ps. 94:5). Sau īn cer? Dar n-ai auzit pe David spunīnd: „Voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale” (Ps. 8:3)? Totusi, stapīnit de frica, lui Iona i se parea ca fuge. Dar nu-i cu putinta sa fugi de Dumnezeu. Si asa, dupa ce marea l-a dat īnapoi, si a venit īn Ninive, a predicat spunīnd: „Īnca trei zile, si Ninive va fi nimicita! Si – ca sa vezi ca asta avea Iona īn minte cīnd a fugit, anume ca lui Dumnezeu, fiind iubitor de oameni, Īi va parea rau de raul ce-l graise despre Niniviteni si ca el are sa fie socotit Prooroc mincinos – o arata Iona īnsusi. Dupa ce a predicat īn Ninive, a iesit din oras si se uita sa vada ce are sa se īntīmple. Cīnd a vazut ca au trecut trei zile si amenintarea lui nu s-a īnfaptuit, atunci a gīndit ce gīndise mai īnainte si a spus: Oare nu sīnt acestea cuvintele pe care le spuneam eu, ca Dumnezeu este milostiv, si īndelung-rabdator si-I pare rau de rautatile oamenilor?
            Deci, ca sa nu pateasca Ilie ce patise Iona, Dumnezeu īi spune lui Ilie pricina pentru care l-a iertat pe Ahav. Ce-i spune Dumnezeu lui Ilie? „Ai vazut cīt a plīns Ahab si cīt de trist a plecat din fata Mea? Nu voi face dupa rautatea lui” (III Īmparati 21:29). Vai, Stapīnul se face avocatul robului! Dumnezeu Īsi īndreptateste īnaintea unui om purtarea Lui fata de alt om! Sa nu socotesti – i-a spus Dumnezeu lui Ilie – ca fara temei l-am iertat! Nu! Si-a schimbat purtarea, de aceea Mi-am schimbat si Eu mīnia. Mi-am potolit-o. Nici tu sa nu te socotesti un Prooroc mincinos! Ai grait adevarul. Daca Ahav nu-si schimba purtarea, avea sa sufere osīnda. Dar el si-a schimbat purtarea si Mi-am potolit si Eu mīnia. Si a zis Dumnezeu catre Ilie: Ai vazut cīt a plīns Ahab si cīt de īndurerat a plecat? Nu voi face dupa mīnia Mea! Ai vazut ca plīnsul sterge pacatele? Ai si o a treia cale de pocainta. Ti-am vorbit de multe cai de pocainta, pentru ca, prin felurimea cailor, sa-ti fac usoara mīntuirea. Care este aceasta, a treia cale de pocainta? Smerenia. Smereste-te, si ti-ai sters siruri de pacate! Ai si pentru aceasta dovada din dumnezeiasca Scriptura, pilda vamesului si a fariseului (Luca 18:10-14). S-au suit, spune Domnul, fariseul si vamesul la biserica sa se roage. Si a īnceput fariseul sa-si īnsire faptele bune: Eu nu sīnt un pacatos ca toata lumea, – spune el – si ca vamesul acesta! Suflete ticalos si nefericit! Ai osīndit toata lumea, pentru ce-l mai īndurerezi pe cel de līnga tine? Nu te multumesti cu īntreaga lume decīt daca osīndesti si pe vames? Pe toti i-ai hulit, pe nici un om n-ai crutat! Eu nu-s ca toata lumea – spui tu – nici ca vamesul acesta! Postesc de doua ori pe saptamīna, dau zeciuiala din averile mele saracilor! Cuvinte de lauda rostea! Om ticalos! Fie, ai osīndit īntreaga lume, pentru ce lovesti si īn vamesul de līnga tine? Nu te saturi cu hulirea īntregii lumi decīt daca osīndesti si pe cel de līnga tine? Ce-a facut vamesul? A auzit tot ce spunea fariseul, dar n-a zis: Cine esti tu, de spui unele ca acestea despre mine? De unde-mi stii viata? N-am crescut īmpreuna! N-am trait la un loc, n-am fost unul līnga altul! Cine da marturie de faptele tale bune? Pentru ce te lauzi singur? Pentru ce te cinstesti singur? Nici un cuvīnt din acestea nu a grait vamesul, ci, plecīndu-si capul la pamīnt, s-a īnchinat si a spus: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!” Vamesul s-a smerit, si a ajuns drept. Fariseul s-a pogorīt de la biserica pierzīndu-si dreptatea. Vamesul s-a pogorīt dobīndind dreptatea. Si totusi, aceea nu era smerenie. Atunci e smerenie, cīnd unul mare se micsoreaza pe sine. Fapta vamesului nu era smerenie, ci adevar, adevarate erau cuvintele lui ca era pacatos.
            [...] Vrei sa vezi cine-i smerit? Uita-te la Pavel, cel cu adevarat smerit, la Pavel, dascalul lumii, oratorul cel duhovnicesc, vasul alegerii (Faptele Apostolilor 9:15), limanul cel neīnviforat, turnul cel neclatinat, omul cel mic la trup care a īnconjurat lumea, si a īnconjurat-o ca si cum ar fi avut aripi; uita-te la cel smerit, la cel neiscusit (II Corinteni 11:6) si filozof, la cel sarac si bogat! Pe Pavel īl numesc cu adevarat smerit, pe cel care a trecut prin mii si mii de osteneli, pe cel care a avut mii si mii de biruinte īmpotriva diavolului, pe cel care propovaduia si zicea: „Harul Lui īn mine n-a fost zadarnic, dar m-am ostenit mai mult decīt toti” (I Corinteni 14:10). Omul care a īndurat īnchisori, lovituri, batai; omul care, cu epistolele sale, a vīnat lumea; omul care a fost chemat cu glas ceresc; omul acela se smereste, spunīnd: „Eu sīnt cel mai mic dintre Apostoli, care nu sīnt vrednic sa ma numesc Apostol” (I Corinteni 15:9). Ai vazut maretia smereniei? Ai vazut pe Pavel smerindu-se, numindu-se cel mai mic? Eu sīnt – spune el – cel mai mic dintre Apostoli, care nu sīnt vrednic sa ma numesc Apostol. Atunci e smerenie cu adevarat, cīnd te smeresti īn toate si te numesti cel mai mic. Gīndeste-te cine a fost cel ce a spus aceste cuvinte! Pavel, cetateanul cerului, cel de forma īmbracat cu trup, stīlpul Bisericii, Īngerul cel pamīntesc, omul cel ceresc.