Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           


AVVA DOROTEI
DESPRE SMERENIE
~ 01 ~ + ~ 02 ~ + ~ 03 ~ + ~ 04 ~ + ~ 05 ~


            […] De se va īntāmpla sa vezi pe fratele tau pacatuind, nici sa nu-l treci cu vederea tacānd si lasāndu-l sa se piarda, dar nici sa nu-l mustri cu cuvinte proaste, ci cu īntristare si cu frica de Dumnezeu sa o spui celui ce poate sa-l īndrepteze sau īnsusi cu dragoste si cu smerenie sa-i zici: Iarta-ma, frate, precum vad nu umblam cu buna rānduiala si cutare lucru nu-l facem bine. Iar de nu te va asculta, spune celui catre care stii ca fratele are evlavie, batrānului sau sau egumenului, ca dupa greseala sa-l īndrepteze. Īnsa, cum am spus, numai cu scop de īndreptare a fratelui – sa faci aceasta – si nu cu ponosire, nu cu graire de rau, nu spre necinste, nu ca sa-l rusinezi, nu ca sa-l osāndesti. Nu cumva cu pricina de īndreptare sa ai īn inima vreuna din cele de mai sus; ca īn adevar īti spun, chiar si duhovnicului tau de vei spune o greseala a fratelui, īnsa nu cu gānd de īndreptare, ci cu defaimare si īnfruntare, mozavirie faci si este pacat. […] De aceea īnvatati-va si voi, iubitilor, sa purtati greutatea unul altuia, īnvatati-va sa va rusinati unul de altul. Iar daca cineva dintre voi se va īntāmpla a auzi cuvānt care sa nu-i placa sau de va suferi vreo īmpotrivire de la cineva, sa nu se mānie īndata, nici sa se tulbure sau sa se scārbeasca, ca sa nu-si piarda osteneala si folosul, avāndu-si inima tulburata si neīnstare a suferi putina ispita.
            […] Māntuirea se savārseste cu mult sfat. Nu zice sa se sfatuiasca cu multi, ci ca la toate lucrurile se cade sa se sfatuiasca. Īnsa de la īnceput se ia sfat de la cel īn care are credinta si īncredere. Sa nu spuna numai unele, iar pe altele sa le tainuiasca, ci pe toate sa le marturiseasca si pentru toate sa se sfatuiasca. Unora ca acestora māntuirea se savārseste īntru mare sfat. De nu va va spune cineva toate gāndurile sale si mai ales de nu va descoperi deprinderea cea rea si strāmba sa alcatuire, diavolul, aflānd īntr-īnsul vreo voie ascunsa, vreun dreptar de viata de sine izvodit, unindu-se cu acesta, īl strica desavārsit. Caci diavolul, cānd vede pe cineva ca de sine nu voieste sa pacatuiasca, nici nu are pornire fireasca sa creada ca face vreun rau, ca la acea pornire sa adauge si el īndemn spre pacat, nici el nu-l supara sau sileste catre cele ce omul nu are pornire. Nu-i zice adica, du-te de curveste, nici mergi de fura, daca pricepe ca omul nu vrea si nu primeste sa le faca; ca nu-si bate capul diavolul sa ne īndemne spre cele ce nu vrem. Dar daca afla vreo voie de a noastra, īnclinata spre pacat sau vreo rānduiala de sine īntru noi, cu acestea ne strica, gasind cale usoara. De aceea se zice: Vicleanul atunci face rau, cānd se va alcatui cu īndreptarea noastra. Diavolul este viclean si atunci face rau cānd se uneste cu īndreptarea noastra; fiindca atunci sporeste mai mult, atunci mai rau strica, atunci lucreaza cu mai multa prisosire. Fiindca de suntem stapāniti de voia noastra si urmam īndreptarilor noastre, si raul pe care-l facem īl socotim drept lucru bun.
            […] Diavolul uraste glasul sfatuirii. Nu numai sfatul īl uraste, dar nici īnsusi glasul sfatuirii nu-l poate suferi. Chiar īnainte de a īncepe a face ceva din lucrul īntrebat, chiar īnainte de a vedea vrajmasul de pazesti sau nu ceea ce ai auzit, uraste īnsasi īntrebarea ce o faci pentru folosul tau. De ce oare nu sufera nici sunetul īntrebarii? Fiindca stie ca prin īntrebare si prin cercetare se vadesc mestesugirile lui; de aceea se īntristeaza mai mult decāt orice cānd i se descopera vicleniile, pentru ca nu mai poate sa īnsele dupa cum pofteste, fiindca cu īntrebarea se īndrepteaza sufletul.
            Marturisindu-ti adesea toate gāndurile, afli de la cel mai iscusit care stie: aceasta s-o faci, iar aceasta nu; aceasta este rea, iar aceasta este buna; aceasta este īndreptare, iar aceea voie. Auzi de asemenea: acum nu e vreme pentru cutare lucru; alta data: acum e vreme potrivita. Iar diavolul nu gaseste vreme sa te strice sau sa te prinda īn cursa, caci te vede pururea povatuit de altul, fiind din toate partile īntarit. Asa se savārseste, precum am zis, māntuirea, cu mare sfat. Pe cāt de mult vicleanul nu voieste si uraste sfatul, pentru ca pofteste sa faca rau, pe atāt se bucura de cei ce n-au povatuire. Pentru ce? Pentru ca asemenea frunzelor cad.
            […] Poate va zice cineva ca, de nu va avea pe cine sa īntrebe ce sa faca? Adevarul va zic: de va vrea cineva din toata inima sa faca voia lui Dumnezeu nu-l va parasi Dumnezeu, ci pururea īl va povatui dupa vrerea sa. Iar de nu va vrea sa faca voia lui Dumnezeu, iar va zic adevarul, ca si la prooroc de va merge, dupa inima lui cea razvratita va primi raspuns de la prooroc, precum zice Scriptura: de va gresi, prooroc graind, eu am ratacit pe proorocul, zice Domnul.
            […] Mare pacat este osāndirea aproapelui! Nu uraste Dumnezeu altceva mai mult si nici nu este alt pacat mai rau decāt osāndirea, īntru care rautate nu cade cineva decāt numai din nebagarea de seama a celor mici, cum am zis mai sus. Ca, obisnuindu-te a primi cea mai mica meteahna asupra vecinului si a zice: ce este de voi auzi ce graieste acest frate? sau ce este de voi zice si eu un cuvānt? si ce este de voi iscodi ce merge sa faca acest frate sau acel strain? īncepe mintea sa-si lase pacatele sale si cerceteaza pe ale altora. Din aceasta se naste clevetirea, osānda, defaimarea si apoi, din parasirea lui Dumnezeu, īnsuti cazi īn cele ce ai osāndit pe altul. Iar necercetānd cineva rautatile sale, nici plāngāndu-si mortul sau, (precum au zis parintii), nici odinioara nu se va putea īndrepta pe sine īntru ceva, fiindca īsi pierde vremea iscodind lucrurile vecinului sau. Si alt nimic nu atāta atāta mānia lui Dumnezeu si nici nu despoaie pe om de darul lui Dumnezeu ca sa caza īn parasire decāt grairea si osāndirea aproapelui. Sa stiti si aceasta ca: alta este a cleveti, alta a osāndi si alta a defaima.
            A cleveti este cānd cineva zice ca cutare a spus minciuni sau s-a māniat sau a curvit sau altceva asemenea a facut. Acesta a grait rau īmpotriva aproapelui, adica a vestit pacatul aceluia cu patima. Iar a osāndi este cānd cineva zice ca cutare este mincinos sau betiv sau curvar. Unul ca acesta a osāndit toata starea sufletului aceluia si a hotarāt pentru toata viata lui ca īntr-acest chip este, īncredintat ca este asa. Si greu lucru este! Ca alta este a zice ca s-a māniat si alta ca este mānios si a hotarī, precum am zis, asupra īntregii lui vieti. Iar osānda este cu atāt mai grea decāt tot pacatul, cu cāt īnsusi Hristos zice: Fatarnice, scoate mai īntāi bārna din ochiul tau si atunci sa cauti sa scoti si gunoiul din ochiul fratelui tau. Luati seama ca pacatul vecinului l-a asemanat cu gunoiul, iar pacatul osānditorutui l-a asemanat cu bārna, atāt este de rea osānda ca īntrece tot pacatul. Pentru aceea si fariseul acela, cānd se ruga si spunea faptele sale cele bune multumind lui Dumnezeu, nu spunea minciuni, ci adevarul spunea. Nu pentru aceasta s-a osāndit, ca avem datoria sa multumim lui Dumnezeu cānd ne īnvrednicim sa facem vreun bine, fiindca El ne ajuta. Ca, pentru ca multumea lui Dumnezeu si īsi spunea faptele sale si pentru ca a zis ca nu sunt ca ceilalti oameni, nu s-a osāndit, ci numai pentru ca, īntorcāndu-se catre vames, a zis: nu sunt nici ca acest vames. Atunci s-a māniat Dumnezeu ca l-a osāndit īn fata si i-a hulit īnsasi starea sufletului aceluia si, īn scurt, i-a defaimat toata viata. Pentru aceea zice: Vamesul s-a pogorāt mai īndreptat decāt acela. Nu este, dar, alt pacat mai greu si nici mai rau, precum de multe ori am zis, decāt a osāndi si a defaima si a necinsti pe aproapele.
             […] Adevarat, se īntāmpla de greseste vreun frate din prostime, dar are si o fapta buna, cu care place lui Dumnezeu īn toata viata sa, iar tu sezi si osāndesti si-ti pierzi sufletul. Ca, desi se īntāmpla de greseste ceva ca un om, dar ce stii cāt s-a nevoit si s-a silit luptāndu-se ca sa nu cada. Iar pentru ca nu i s-a īntāmplat caderea din lenevire, ci din slabiciunea firii sau din biruinta razboiului celui mare, pe care l-a suferit īnainte de a se īmpila, sa stii ca greseala unuia ca acestuia poate afla oarecare īndreptare īnaintea lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu a vazut osteneala si scārba ce a avut pāna a cazut si-i este mila de dānsul si-l iarta. Asa ca Dumnezeu īl iarta, iar tu īl osāndesti si-ti pierzi sufletul. Dar oare stii tu cāte lacrimi a varsat el īnaintea lui Dumnezeu pentru acea greseala? Tu īi stii pacatul, dar pocainta nu i-o stii. Si de multe ori nu numai osāndim, ci si defaimam; ca alta este osāndirea, precum am zis, si alta defaimarea. Defaimarea este cānd nu numai osāndesti pe altul, ci te si scārbesti de el si-l urasti ca pe un spurcat. Iar aceasta este mult mai rea decāt osānda.


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~