Sfantul Ioan Gura de Aur - Despre Casatorie 01

            Mi-a parut rau ca n-am luat parte si eu la trecuta adunare a voastra, dar m-am bucurat ca v-ati îndestulat acolo dintr-o prea-bogata masa. Cel ce poarta jugul cu mine a taiat brazda proaspata, a aruncat samînta în vorbirea sa îmbelsugata si cu multa grija a lucrat asupra sufletelor voastre. Ati vazut curatenia vorbei, ati ascultat cuvîntarea bine întocmita, v-ati adapat din apa care tîsneste catre viata vesnica, ati vazut izvor care arunca rîuri de aur curat.
            Se zice ca este un rîu care aduce locuitorilor din prejurul lui nisip de aur; nu ca firea apelor lui ar produce aur, ci pentru ca izvoarele rîului iau nastere din muntii metalici, prin care curgînd si rapind nisip de aur, el se face comoara pentru locuitori, dîndu-le o bogatie neasteptata. Asemenea cu acest rîu, învatatorul care v-a vorbit de curînd, trecînd prin minele Sfintelor Scripturi, a luat de acolo învataturi mult mai pretioase decît aurul si le-a împartit sufletelor voastre. Si stiu ca ale mele vor parea astazi mult mai sarace: caci acela care se bucura întotdeauna de o masa saraca, daca i se întîmpla una mai îmbelsugata, cînd se întoarce iarasi la a lui, îi vede cu mult mai bine saracia. Cu toate acestea, nu ma voi da îndarat de la datoria mea. Voi stiti, caci ati învatat de la Pavel, si sa mîncati, si sa rabdati, si sa aveti belsug, si sa duceti lipsa de orice, si sa laudati bogatia, si sa nu dispretuiti pe saraci (Filip 4:I2). Si, dupa cum iubitorii de vin si de bautura lauda vinul bun fara a dispretui pe cel slab, tot asa si voi, bucurîndu-va pentru ascultarea cuvintelor dumnezeiesti, primiti pe prea-învatati vostri dascali, dar si celor mai putin îndemînateci le dati ascultare încordata. Adevarat, oamenii îmbuibati se îngretosaza chiar daca se aseaza la o masa bogata; din contra, cei care flamînzesc si însetoseaza alearga cu mare pofta si la o masa saraca.
            Si, ca nu este lingusire în cuvintele mele, ati vazut bine de tot în cuvîntarea tinuta acum de curînd. Fiindca am vorbit mult despre casatorie, aratîndu-va ca este adevarata prea-curvie sa-ti departezi femeia sau sa iei pe una alungata, cîta vreme traieste barbatul cel dintîi. Si va aminteam legea lui Hristos, care zice: Cine va lasa pe femeia sa, afara de pricina de prea-curvie, o face sa savîrseasca prea-curvie; iar cine va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32). Si am vazut [atunci] pe multe plecîndu-si capul, lovindu-se peste fata si neputîndu-si nici macar sa-si ridice privirea. Ei bine, atunci, ridicîndu-mi ochii spre cer am zis: Bine cuvîntat este Dumnezeu, pentru ca glasul meu nu izbeste urechi moarte, ci cuvintele mele patrund cu multa greutate în inimile ascultatorilor.
            Bine ar fi sa nu gresim deloc, dar nu este putin lucru pentru mîntuire sa suferi greu dupa pacat, sa recunosti greseala sufletului tau si sa-ti mustri cugetul cu multa tarie; o astfel de cainta este o parte de îndreptatire si te povatuieste pe drumul nepacatuirii. De aceea se bucura Pavel cînd îi întristeaza pe cei pacatosi, nu pentru ca i-a întristat, ci pentru ca prin întristare i-a îndreptat. Acum ma bucur nu pentru ca ati fost întristati, ci pentru ca ati fost întristati spre pocainta; caci întristarea care este dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mîntuire fara de cainta (2 Corinteni 7:9, 10). Deci, fie ca v-ati îndurera de pacatele voastre, fie de ale altora, sînteti vrednici de nenumarate laude. Cînd cineva se întristeaza pentru pacatele altora, arata simtire apostolica si urmeaza pe Fericitul care zice: Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine se sminteste si eu sa nu ard? (2 Corinteni 11:29). Iar acela care se caieste mult pentru pacatele sale a stins pedeapsa hotarîta pentru cele faptuite si prin aceasta durere s-a facut mai tare pentru viitor. De aceea - cînd v-am vazut cu capul plecat, gemînd si lovindu-va fata - si eu m-am bucurat, gîndindu-ma la rodul cel mult al acestei suferinte. Pentru aceea, si astazi va voi vorbi despre acelasi lucru, încît cei ce ar voi sa se casatoreasca sa se gîndeasca mult la cea ce fac. În adevar, daca atunci cînd avem sa cumparam o casa, sau robi, ne interesam mult de stapînii dinainte, ne îngrijim de starea caselor, de înfatisarea trupului si de caracterul sufletului [robilor], cu atît mai mult trebuie sa aratam multa bagare de seama cînd e vorba de ales o femeie. Casa, daca este rea, poti sa o vinzi iarasi, si tot asa poti sa înapoiezi vînzatorului robul gasit neîndemînatec; dar ca sa înapoiezi iarasi femeia luata celor ce ti-au dat-o nu se poate, ci esti silit sa o tii în casa toata viata; iar daca te scapi de ea departînd-o, te faci pricina de prea-curvie, dupa legea Domnului. Deci, cînd ai de gînd sa-ti iei femeie, sa citesti nu numai legile lumesti, dar si pe cele bisericesti, caci dupa acestea si nu dupa acelea ai sa fii judecat de Dumnezeu în ziua judecatii viitoare. Dispretuindu-le pe cele lumesti, de obicei ai de pierdut o suma de bani; dar, daca le calci pe cele bisericesti, aduci sufletului chinuri vesnice si focul nestins al gheenei.
            Cînd ai de gînd sa-ti iei femeie, tu alergi cu mare graba la legiuitori lumesti si, învîrtindu-te pe lînga ei, cercetezi cu toata îngrijirea ce se va întîmpla daca femeia moare fara copii, daca are un copil, doi sau trei, cum sa-si foloseasca averea cît traieste tatal ei si cum dupa moartea lui, si ce se va cadea fratilor ei din mostenire si ce sotiei, cînd aceasta va fi stapîna pe toata averea si cînd va trebui sa dea din ea tuturor. Si multe altele de felul acesta îi întrebi pe ei si cercetezi, cautînd în toate chipurile sa nu cada vreo parte din bunurile sotiei la vreo ruda a ei. Desi, dupa cum am spus mai sus, chiar daca ti-ar iesi ceva gresit, toata paguba va sta în pierderea de bani; cu toate astea nu lasi nimic din ele necercetate. Oare nu este fara rost sa aratam atîta rîvna pentru o tocmeala de bani, iar cînd e vorba de primejduirea sufletului nostru si de seama pe care o vom da acolo sus, sa nu avem nici o grija pentru un lucru care cere, mai mult decît oricare altul, munca, graba si grija?
            De aceea, îndemn pe cei ce au de gînd sa se însoare, sa se sfatuiasca cu Fericitul Pavel si sa citeasca legile pentru casatorie asezate de acela, învatînd mai întîi ce îndeamna el sa faci cînd ai parte de o femeie rea si desfrînata, data la betie, cicalitoare, fara judecata sau avînd vreun alt neajuns. Caci, daca vezi ca el îti da voie sa o alungi si sa aduci alta în locul ei daca gasesti în ea vreuna din aceste împrejurari, sa fii sigur ca nu e nici o primejdie; iar daca nu-ti da acest drept si îti porunceste ca, afara de prea-curvie, sa o iubesti si sa o tii la tine, chiar cu toate celelalte neajunsuri, atunci întareste-te pe tine în gîndul ca trebuie sa înduri toata rautatea femeii tale. Iar de îti pare grea si nesuferita aceasta porunca, da-ti toata silinta sa-ti iei o femeie buna, înteleapta, ascultatoare, stiind ca, luînd una rea, urmeaza unul din acestea doua: sau sa înduri o suparare necurmata sau, daca nu vrei asta, sa te faci vinovat de prea-curvie, alungînd-o. Cine va lasa femea sa, afara de pricina de prea-curvie, o face sa savîrseasca prea-curvie; iar cine va lua pe cea lasata savîrseste prea-curvie (Matei 5:32).
            Daca ne-am patruns de acestea înainte de casatorie si am cunoscut bine aceste legi, vom avea mare grija sa ne alegem de la început o femeie virtuoasa si potrivita cu firea noastra. Astfel, nu vom cîstiga doar aceasta, ca nu o vom alunga niciodata, dar o vom iubi cu multa dragoste, asa cum ne îndeamna Pavel. Cînd a zis: Barbati, iubiti-le pe femeile voastre [...] (Efeseni 5:25), nu s-a oprit la aceasta, ci ne-a dat si masura dragostei: [...] cum Hristos a iubit Biserica. Si, spune-mi, cum a iubit-o Hristos? Ca S-a dat pe Sine pentru ea. Asa ca, daca trebuie sa mori pentru sotia ta, sa nu mai stai la tocmeala: caci, daca Stapînul a iubit-o pe roaba într-atît, încît si pe El S-a dat pentru ea, cu atît mai mult trebuie ca tu s-o iubesti pe tovarasa ta de robie. Dar sa vedem, nu cumva frumusetea sotiei sau virtutea sufletului l-a fermecat pe barbat? Nu putem spune aceasta! Cum ca a fost urîta si necurata, asculta urmatoarele, [caci] - dupa ce a zis: S-a dat pentru ea - a adaugat: Ca sa o sfinteasca pe ea, curatind-o cu baia apei în cuvînt (Efeseni 5:26). A aratat ca înainte a fost murdara si întinata, si nu de o murdarie obisnuita, ci de cea mai grozava necuratie: era plina de grasime, de fum, de sînge si de tot felul de pete (E vorba de grasimea, fumul, sîngele jertfelor Legii Vechi, asezate de Dumnezeu pentru îmblînzirea salbaticiei Iudeilor celor vechi, iar nu pentru ca El Însusi ar fi avut trebuinta de carnea lor, precum si zice: Au doara voi mînca carne de tauri? Sau sînge de tapi voiu bea? (Psalm 49:14).
            Iar prin „pete” se înteleg toate pacatele savîrsite în Biserica din Ierusalim, unde s-au savîrsit într-o vreme jertfe idolesti, cum citim în cartile Macabeilor). Cu toate acestea, nu s-a dezgustat de urîtenia ei, ci i-a vindecat ranile, i-a schimbat chipul, i-a îndreptat formele, i-a dres neajunsurile (Atunci cînd a întemeiat Biserica Noului Asezamînt, cum se va arata). Fa si tu la fel: chiar daca sotia ta ar gresi cu mii de pacate în fata ta, uita-le pe toate, iarta tot; chiar daca are o fire rea, îndrepteaz-o cu dulceata si bunatate, ca si Hristos Biserica, [careia] nu numai ca i-a sters necuratenia, dar a dezbracat-o de batrînete, dezbracînd pe omul cel vechi, care cazuse în toate pacatele. Aceasta întelege Apostolul Pavel prin vorbele: Ca sa o puna înainte pe ea Lui-Si Biserica marita, neavînd întinaciune, nici zbîrcitura (Efeseni 5:27). N-a facut-o numai frumoasa, dar si tînara, nu numai la trup, dar si la suflet si vointa. Si a învrednicit-o nu numai de aceasta cinste: caci, primind-o fara chip, nu S-a scîrbit de urîtenia ei, dar S-a si dat pe Sine mortii si a adus-o pe ea la o frumusete de necrezut. Si, chiar dupa aceasta, vazînd-o adesea necurata si întinata, nu a gonit-o, nici nu a rupt lantul casatoriei, ci a binevoit sa o îngrijeasca si sa o îndrepteze. Caci, spune-mi, cîti n-au gresit dupa ce au primit credinta, si, cu toate acestea, nu S-a scîrbit de ei? Ca pilda sta acela care, în Corint, facuse cea mai mare desfrînare si care era din fiii Bisericii. N-a taiat acel madular, ci l-a vindecat. Biserica Galatenilor a iesit toata din calea cea buna si a cazut în iudaism; cu toate acestea, n-a lepadat-o, ci, îngrijind-o prin Pavel, a adus-o iarasi la starea dîntîi. Tot asa, daca se iveste vreo boala în trupurile noastre, nu taiem madularele, ci departam boala. Asa sa facem si cu femeia: daca vreuna ar fi plecata spre prea-curvie, sa nu o alungam, ci sa dapartam rautatea. Si este mai cu putinta sa îndreptezi o femeie decît sa vindeci un madular vatamat, pe care nu-l taiem, desi stim ca nu e cu putinta vindecarea lui. Multi au picioarele sucite, cu fluierele strîmbe, si mîini uscate si ochi cu albeata; cu toate acestea, nici ochiul nu si-l scot, nici piciorul nu si-l taie, nici mîna nu si-o reteaza. Si, desi acestea sînt nefolositoare si fac rusine celorlalte madulare, le pastreaza, pentru ca sînt legate de trup. Oare nu este fara rost sa ai atîta grija cînd îndreptarea si folosul nu este cu putinta, dar sa te împotrivesti vindecarii cînd sînt bune nadajdi si lesnicioasa schimbarea? Neajunsurile trupului sînt peste putinta de îndreptat, dar o vointa stricata poti sa o îmbunatatesti.
            În zadar vei spune ca boala femeii tale este de nevindecat, ca ea, cu toate îngrijirile, vrea sa urmeze aplecarile ei rele. Nu este o pricina binevenita pentru a o alunga: caci, din faptul ca nu poti sa vindeci un madular, nu urmeaza ca trebuie sa-l tai. Iar femeia este unul din madularele tale: [...] vor fi amîndoi un trup - zice Scriptura (Facerea 2:24). Iar cînd e vorba de un madular [trupesc], odata ce leacurile sînt neputincioase în fata bolii, nu mai trebuie nici o îngrijire. Dimpotriva, daca bolnavul este însasi femeia ta, chiar daca boala ei nu se va putea vindeca, ai în vedere ca tu vei primi plata pentru lectiile si pentru îngrijirile tale. Si, chiar daca n-am culege nici un rod, Dumnezeu va sti sa plateasca rabdarea noastra, pentru ca temerea Sa ne-a facut sa aratam atîta încordare, sa înduram cu dulceata neajunsurile tovarasei noastre, sa îndreptam acest madular al nostru. Madular chiar al nostru - zic - si madular nedespartit: de aceea trebuie sa-l iubim mai ales. Aceasta ne învata Sfîntul Pavel, cînd zice: Barbatii sînt datori sa-si iubeasca femeile ca pe trupurile lor însesi. Cel ce îsi iubeste femeia pe sine se iubeste. Ca nimeni nu si-a urît trupul sau vreodata, ci îl hraneste si îl încalzeste, precum si Hristos Biserica; ca madulare sîntem ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui (Efeseni 5:28-30). Vrea sa spuna ca, dupa cum Eva este nascuta din coasta lui Adam, tot asa si noi (Noi, cei care alcatuim Biserica) sîntem nascuti din coasta lui Hristos. Într-adevar, aceasta însemneaza din carnea si din oasele Sale. Iar pentru Eva stim toti ca a fost nascuta din coasta lui Adam, caci Scriptura spune lamurit cum Dumnezeu a trimis somn lui Adam, a luat una din coastele lui si i-a facut lui femeie. Acum, prin ce ne încredintam ca Biserica este zidita din coasta lui Hristos? Si acest lucru, tot Scriptura îl arata: cînd Hristos a fost rastignit sus pe cruce si a murit, unul din ostasi a împuns coasta Lui cu sulita, si îndata a iesit sînge si apa (Ioan 19:34), si din acel sînge si din acea apa s-a întocmit Biserica. Chiar Hristos marturiseste aceasta, zicînd ca: De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre întru împaratia lui Dumnezeu» (Ioan 3:5). Sîngele este duhul. Si ne nastem din apa botezului si ne hranim cu sînge. Vedeti cum noi sîntem din oasele si din carnea Sa, nascuti, crescuti cu sîngele si cu apa Sa? Si, dupa cum femeia s-a zidit dupa ce a adormit Adam, tot asa si Biserica s-a zidit din coasta lui Hristos cînd El murise.
            Si nu numai pentru aceasta trebuie sa ne iubim femeia, fiindca este madular al nostru si are început al zidirii din noi, ci si pentru ca Dumnezeu a asezat lege, zicînd: De aceea, va parasi omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa, si vor fi amîndoi un trup (Facerea 2:24). Din aceeasi pricina ne-a citit legea si Pavel, ca sa fim împinsi din toate partile catre aceasta dragoste. Priveste întelepciunea apostolica: ne îndeamna la dragostea femeilor nu numai dupa legile dumnezeiesti sau numai dupa cele omenesti, dar vorbeste si de unele, si de altele, pe rînd; asa ca suflelete înalte si pline de întelepciune sînt împinse sa iubeasca prin încredintari ceresti, iar sufletele slabe dimpotriva, prin temeiuri pamîntesti si firesti. Pentru aceasta, el se sprijineste mai întîi pe întelepciunea lui Hristos si începe îndemnul sau astfel: Iubiti femeile voastre cum Hristos a iubit Biserica. Dar ceea ce vine este omenesc: Oamenii trebuie sa iubeasca pe femeile lor cum îsi iubesc trupurile lor. Urmarea este a lui Hristos: Ca madulare sîntem ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui (Efeseni 5:30). Apoi, iarasi vin temeiuri pamîntesti: Pentru aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa, si vor fi amîndoi un trup (Efeseni 5:31). Si, dupa ce a citit aceasta lege, zice: Taina aceasta mare este (Efeseni 5:32). În ce fel este mare? - întrebati voi. În aceea ca o fecioara, închisa pîna atunci în camera ei, poate sa-si iubeasca si sa-si pretuiasca, din prima zi si ca pe însusi trupul ei, sotul pe care nu l-a vazut niciodata înainte; si iarasi, pentru ca, din prima zi, barbatul pe care ea nu l-a vazut niciodata pune înaintea tuturor lucrurilor o femeie cu care el înainte nu schimbase un cuvînt, si o pune înaintea prietenilor, cunoscutilor, a tatalui si a mamei sale. Sa vorbim acum de parinti. Daca li se întîmpla, afara de aceasta împrejurare, sa piarda niscaiva bani, se întristeaza, se îndurereaza si duc înaintea judecatii pe cei ce i-au pagubit; iar omul pe care ei nu l-au vazut niciodata, nici nu l-au cunoscut, primeste de la ei, odata cu fecioara lor, si o zestre destul de mare. Si se bucura facînd aceasta si nu socotesc ca pierdere ceea ce au dat. Cînd îsi vad fiica plecata din casa si luînd cu dînsa si o parte din averea lor, nu simt nici parere de rau, nici necaz, nici durere, ba înca multumesc si socotesc ca li s-au împlinit dorintele. Pavel ia seama la toate acestea si - vazînd cum cei doi soti îsi parasesc parintii pentru a se lipi unul de altul, si cum noua însotire capata o mai mare putere decît vechea obisnuinta de la parinti – gîndeste ca aici nu-i vorba de un fapt omenesc, ci ca Dumnezeu seamana aceasta dragoste în suflete si insufla acea veselie atît parintilor, cît si sotilor. Ca urmare, a zis: Taina aceasta mare este. Dupa cum copilul care se naste îi recunoaste de la început pe parintii sai, înainte de a putea vorbi, tot asa sotul si sotia, fara sa fie apropiati, fara sa fie îndemnati, lamuriti asupra datoriilor lor, de la vederea dintîi se si unesc.
            Apoi, vazînd ca acelasi lucru s-a facut cu Hristos si cu Biserica, Apostolul se mira mult. Si cum s-a petrecut aceasta? Dupa cum barbatul paraseste pe tatal sau si îsi cauta femeie, tot asa Hristos a parasit tronul parintesc si a venit la mireasa. În loc de a ne chema sus, S-a coborît El singur catre noi. Iar prin acest cuvînt, El a parasit, sa nu întelegeti o despartire, ci o coborîre, caci, chiar fiind cu noi, era si cu Tatal Sau. De aceea a zis Pavel: Taina aceasta mare este. Mare, negresit, chiar daca s-ar face numai pentru oameni. Dar, cînd vad ca aceasta este adevarata si cu privire la Hristos si Biserica, atunci sînt miscat si ma minunez. De aceea - dupa ce a zis: Taina aceasta mare este - a adaugat: Eu însa zic de Hristos si de Biserica (Efeseni 5:32). Tu sti acum ce taina este casatoria, sti ce chip de fapta mare este; gîndeste-te deci mult si cu îngrijire si nu cauta bogatie cînd te casatoresti. Nu socoti casatoria ca un negot, ci ca întovarasire a doua vieti.
            Am auzit pe multi zicînd: Cutare era sarac, casatoria l-a îmbogatit, a luat o femeie bogata; traieste acum în stralucire si îmbelsugare. Ce spui, omule? Tu vrei ca femeia sa-ti aduca bani? Poti sa spui asta fara rusine si fara sa rosesti, nu te ascunzi în fundul pamîntului, cînd cauti asa mijloace de cîstig? Asa vorbeste un sot? Numai o singura însarcinare are femeia: sa-i pazeasca pe cei nascuti, sa aiba grija de veniturile tale si de casa ta. De aceea ti-a dat-o Dumnezeu, ca sa te îngrijeasca în acestea, ca si în toate celelalte. Pentru ca viata noastra cuprinde doua feluri de lucrari, cele obstesti si cele de casa, Dumnezeu a împartit sarcina între om si femeie: ei i-a dat conducerea casei, lui - toate treburile obstesti, toate cele care se faptuiesc în afara: judecati, sfatuiri, conducerea armatei si celelalte. Femeia nu poate sa poarte lancea, sa arunce sageata, dar poate sa tina furca, sa teasa pînza, sa puna rînduiala în întreaga casa. Nu e în stare sa dea o hotarîre într-un sfat, dar poate sa-si dea parerea într-ale casei, pe care barbatul le împarte cu ea. Ea nu poate sa mînuiasca bine banii obstesti, dar poate sa-si creasca bine copiii, comoara mai scumpa decît toate; poate sa vegheze la lucrul si la purtarea slugilor, sa dea încredere barbatului, sa-l descarce de toate grijile pe care le cere o gospodarie, adica de camara, de tesut, de mîncare, îmbracaminte si celelalte care nu sînt nici potrivite, nici usoare pentru barbat, daca ar vrea sa le ia el asupra-si. Este o parte din bunavointa si întelepciunea dumnezeiasca faptul ca acela care se pricepe bine în lucrurile mari se arata neputincios si nepriceput în lucrurile mici, pentru ca omul sa aiba nevoie de femeie. Într-adevar, daca Dumnezeu l-ar fi zidit pe barbat deopotriva îndemînatic în amîndoua sarcinile, neamul femeilor ar fi fost dispretuit; si, pe de alta parte, daca ar fi dat femeilor ocupatii mai înalte si mai de pret, ele s-ar fi umplut de trufie. De aceea nu a încredintat pe amîndoua numai unuia, ca nu cumva soarta celuilalt sa fie mai înjosita si zadarnica; si n-a împartit deopotriva însarcinarile, ca sa nu se iveasca între ei lupta de întîietate si femeile sa nu ceara de la barbati întîiul rang. Ci, ca sa îngrijeasca si de unire, si de întîietate, a împartit fiecaruia însarcinarea sa astfel încît partea barbatului sa fie mai de folos si mai însemnata, iar a femeii mai mica si mai jos putin; asa ca nevoile vietii ne îndeamna sa o cinstim [pe femeie], iar micimea însarcinarii sale nu o lasa sa se ridice împotriva barbatului sau.