Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           


SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL
VIATA LAUNTRICA


            […] Asadar, cuvântul meu vi se adreseaza voua, crestinilor pe din afara, care nu aveti duhul lui Hristos, care nu aveti inima în întregime afierosita Domnului, care nu aveti râvna în a-I bineplacea Lui si numai Lui! ... Sau, nu numai voua, ci noua, caci si eu sunt primul dintre voi.
            Ce avem a ne spune? Ah, fratilor, sa ne straduim a ne înalta pâna la sentimentul grijii fata de suflet si fata de partea noastra din vesnicie... Gânditi-va ce spun despre noi adevaratii iubitori ai lui Hristos, atât cei ce se afla înca aici, pe pamânt, cât si cei din cer! Ce altceva pot spune, decât: „Iata niste oameni care par sa fie de-ai nostri, dar nu sunt”. Cuvântul pare simplu, dar ce înfricosator este! Caci, daca nu suntem ai lor, înseamna ca nici ei nu sunt ai nostri si nimic din ce-i al lor nu este al nostru. Adica, nici Hristos nu este al nostru, nici toate fagaduintele Lui, nici raiul, nici fericirea vesnica. Iar daca nu-s ale noastre, stim foarte bine ce urmeaza sa fie al nostru... Vedeti ce nenorocire! În acelasi timp, priviti în jurul vostru: aproape tot ce avem este crestin: obiceiurile ne sunt crestine, conceptele ne sunt crestine, cuvintele ne sunt crestine, avem multe legi si lucrari tot crestine .... Ce ne lipseste? Inima crestina! Inima nu într-acolo ni se-ndreapta... nu în Dumnezeu îi este fericirea, ci în ea însasi si în lume si nu în cer îi este raiul, ci pe pamânt. Ne lipseste aceasta râvna, tare ca moartea, pentru mântuire si de a-i fi pe plac Domnului. Ca si cum am fi adormit si amortit, ne miscam unde ne poarta curgerea vietii. Haideti sa trezim în noi aceasta râvna, caci cine o va face, daca nu noi?! Singuri ne-am legat de lume, singuri sa ne si rupem de ea. Haideti sa intram în recile noastre inimi, trândave si nepasatoare, si sa începem sa le înduplecam prieteneste ca sa-si vina, în sfârsit, în fire, sa-si scuture legaturile patimilor si ale lumii, cu care s-au legat de bunavoie, si sa se îndrepte spre Dumnezeu […]
            Cauta-L pe Domnul! Ori Dumnezeu, ori lumea: cale de mijloc nu exista. Sau dormi atât de lipsit de grija, încât nu vezi nimic?! Acolo este totul, aici, nimic; acolo este adevarul, aici, mirajul; acolo este linistea, aici, grijile chinuitoare; acolo, multumirea, aici, necontenite suferinte; acolo, bucuria si veselia, aici, numai necazuri si durerea inimii. Le stii pe toate acestea, le-ai încercat pe toate, dar ramâi, totusi, în aceeasi stare de desertaciune a mintii si a inimii… Vrei sa aduci raiul pe pamânt?! Iata, este al optulea mileniu, cum iubitorii de lume se tot straduiesc cu toate mijloacele sa instaureze raiul pe pamânt... Si nu numai ca nu reusesc, ci, dimpotriva, totul merge din ce în ce mat rau... Nu-ti va reusi nici tie ci numai te vei epuiza în goana dupa bunastarea înselatoare a lumii, precum copiii dupa curcubeul care fuge pe cer[.]…Si oare este mult ceea ce ni se cere?! Caci nu suntem straini cu totul de Domnul! Doar ca nu punem pe primul plan a-I bineplacea Lui: nu este acesta primul nostru scop, ci este mai degraba un fel de adaos. Caci telul nostru este de a-i place lumii si obiceiurilor lumesti. Puneti acum pe primul plan a-I bineplacea Domnului si rearanjati-le pe toate celelalte potrivit cererilor acestui unic tel: si se va schimba starea voastra launtrica... Totul va ramâne ca mai înainte... numai inima va fi noua. Asta-i tot! Este mult, oare?![…]
            Caci ce fel de mântuire poate astepta cineva care nu pastreaza învatatura adevarata a credintei si a Bisericii si gândeste gresit sau despre Dumnezeu, lume si om, sau despre actuala stare decazuta a noastra, sau despre mijlocul restaurarii fiintei noastre, care este unul singur, sau despre moarte si viata noastra viitoare, sau despre oricare dintre dogme, când Însusi Domnul ne spune ca, de se va lepada cineva de cuvintele Lui „în neamul acesta desfrânat si pacatos”, de acela se va lepada si El în fata Tatalui Sau, care este în ceruri (Marcu 8, 38)? Iar cel ce va fi lepadat de Domnul, unde îsi va gasi locul? Desigur ca nu în împaratia cerurilor. Dar iata ca exista oameni care spun: „crede cum vrei, este suficient sa traiesti corect si nu te teme de nimic”, ca si cum poti trai corect fara sa ai principii sanatoase despre lucrurile pe care ne învata adevarata credinta! Nu va amagiti, fratilor! În alcatuirea vietii adevarate nu intra numai comportamentul, ci si modul sanatos de judecata, asa ca despre cel caruia îi lipseste acesta nu putem spune ca viata lui este buna si dreapta. Pe de alta parte, a trai corect înseamna a trai într-un mod bineplacut lui Dumnezeu; o viata bineplacuta Domnului este traita în întregime dupa voia lui Dumnezeu, iar una dintre primele definitii ale voii lui Dumnezeu fata de noi este sa credem în Cel pe care L-a trimis, adica în Domnul Iisus Hristos si în Dumnezeiasca Sa învatatura. Asadar, cel ce spune „crede cum vrei, numai traieste corect”, în timp ce avem porunca sa tinem adevarata credinta, se aseamana cu acela care îsi distruge singur fundatia pe care vrea sa-si ridice casa, sau cu cel care vrea sa traverseze un râu cu o barca, al carei fund îl gaureste chiar el. Ce fel de mântuire poate astepta acela care încalca anumite porunci dumnezeiesti, ca de pilda porunca dreptatii sau a milosteniei, a înfrânarii sau a harniciei, a curateniei sau a neagonisirii, a fidelitatii conjugale sau oricare alta, micsorându-si greutatea pacatelor cu unele interpretari deformate, ca de exemplu „firea îndeamna, inima cere”, sau încercând sa le ascunda chipul hâd de constiinta prin unele fapte de evlavie vizibile si usor de împlinit, ca umblatul pe la biserici, împodobirea icoanelor pretioase sau aprinderea candelelor? Ce fel de mântuire, repet, pot astepta acestia, când este spus clar ca, de vrei sa intri în viata, pazeste poruncile (I In. 3;23; Mt. 19,17), si ca nedreptii, de orice fel ar fi, nu pot mosteni împaratia lui Dumnezeu (I Cor. 6,9) ? Desigur ca este nevoie, este într-adevar nevoie pentru mântuire si de fapte vizibile de evlavie, dar nu numai de acestea: este obligatorie si împlinirea tuturor celorlalte porunci ale lui Dumnezeu. „Pe acestea trebuia sa le faceti si pe acelea sa nu le lasati”, spune Domnul (Mt. 23,23). Nu poti merge fara picioare si nu poti zbura fara aripi; la fel, nu poti ajunge la împaratia cereasca fara împlinirea poruncilor.[…]

Sf Teofan Zavorâtul, Viata Launtrica, Editura: Sofia, Bucuresti, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~