[…] Este un adevar dumnezeiesc, care este oferit din belsug în Biserica, tuturor celor ce vor sa asculte; este oferit si prin citirea cuvântului lui Dumnezeu, si în predici, si în cântarile bisericesti, si în toate rânduielile si tipicurile Bisericii, si în scrierile Sfintilor Parinti, si într-o multime de carti mântuitoare. Doritorii se adapa de aici din belsug cu lumina adevarului dumnezeiesc si se veselesc de stralucirea lui. Dar nu toti fac asa si nu toti cei ce par a fi purtatori ai adevarului lui Dumnezeu îl cuprind cu adevarat în sufletul lor. Exista oameni care îsi pierd zilele si noptile studiind vreo stiinta, matematica, fizica, astronomie, istoric si altele‚ crezând ca-si hranesc sufletul cu adevarul, dar sufletul lor se vlaguieste si se chinuieste. De ce? Din pricina ca nu se afla adevar acolo unde ei îl cauta! Nu spun ca stiintele n-ar putea cuprinde adevarul, ci ca adesea ele îl izgonesc, înlocuindu-l cu iluzii sau cu presupuneri potrivnice adevarului. Dar sufletul nu-l poti însela, cum nu poti însela pe un om înfometat, dându-i o piatra în loc de pâine. De aceea sufletul se chinuieste! Dar acestea, stiintele, înca par preocupari serioase. Dar ce sa mai zicem de cititorii împatimiti ai publicatiilor noastre periodice? Priviti cu câta stradanie se zbate un tânar, sau uneori chiar unul mai putin tânar sa obtina cât mai repede banalul numar al vreunei reviste lunare, cu câta nestapânire se arunca sa devoreze, cum se zice, prada obtinuta! Nu-i mai arde nici de mâncare, uita uneori si de somn... Si care-i folosul? ! Doua-trei fraze reusite, câteva fantezii mincinoase, câteva presupuneri înselatoare, si atât... Restul nu-i bun de nimic. Iar sufletul ramâne nemultumit. Luam o alta carte, apoi alta... mereu, acelasi lucru... Te doare sufletul! Începem conversatiile... Mereu, acelasi lucru, pentru ca atât subiectele conversatiilor, cât si modul lor de tratare sunt preluate din aceleasi carti... Adaugati la aceasta mediocritatea ocupatiilor si a relatiilor de zi cu zi si veti întelege ca, daca am descoperi acel auz care aude vocea sufletului, am deslusi un strigat amar: „Scoateti-ma afara din aceasta închisoare!... Ma înabus aici! Dati-mi sa privesc macar o clipa lumina lui Dumnezeu!“. Asa si este. Dar cine-l asculta?! Vedeti, aici nu este de bon ton sa hranesti sufletul cu adevarul lui Dumnezeu... Si sufletul se chinuieste. Si macar dac-ar trebui sa mearga departe dupa acest adevar! Dar nu, el este aici, însa nu vor sa-si deschida ochii ca sa-i primeasca lumina. Intra în biserica, asculta ce se cânta, ce se citeste si se face aici si vei vedea lumina adevarului lui Dumnezeu. Deschide Evanghelia sau macar tine în mâini aceasta carte dumnezeiasca si deja se va bucura sufletul tau. Iar scrierile parintilor, nu avem destule acum, în traduceri accesibile tuturor? Si alte carti ziditoare de suflet si tiparituri periodice duhovnicesti câte nu avem?! Dar noi nu cunoastem toate aceste comori ale adevarului dumnezeiesc, n-am auzit nici de titlurile lor! Frati si parinti! Ce fel de crestini suntem, când nici nu ne atingem de cartile în care este explicat crestinismul, în schimb citim cine stie ce aiureli? Si ne chinuim sufletul într-un întuneric înabusitor, noi, fiii zilei si ai luminii, cum ne numea Sfântul Apostol! […] Acela care nu stie decât de baluri si de teatre, de plimbari la serate, tablouri, scamatorii si altele asemenea, când ramâne singur cu el însusi, sufletul aceluia tânjeste si sufera de dor .... Si sufletul îi spune atunci: „Ma sufoc... Ia-ma de aici si du-ma acolo unde aerul este întotdeauna curat si cerul este senin. […] Iata de ce sunt bolnave, suferinde si tânjesc sufletele celor cufundati numai în griji lumesti sau numai în treburile de la serviciu sau, si mai rau, în lucruri patimase, iar a face vreo fapta buna nici nu le trece prin minte. Cu toate ca nu pierd nici o particica hranitoare pentru suflet, ea se ofileste tot mai mult. Nu vreau sa spun ca treburile de la serviciu si cele ale traiului zilnic, grijile de familie, negustoria, feluritele tranzactii si întreprinderi, ar fi pagubitoare de suflet... Nu. Nu ele însele sunt pagubitoare, ci pagubitor este a ne ocupa numai de ele, neglijând faptele bune, cât si preocuparea cu ele nu întru slava lui Dumnezeu, ci pentru anumite scopuri individualiste. Asa cum sevele trupului nostru se transforma în sânge viu prin unirea cu oxigenul din aer, la fel toate treburile, si cele de la serviciu, si cele ale traiului zilnic se pot transforma într-o stihie hranitoare de suflet, daca le vom închina lui Dumnezeu! Iar când nu facem asa si nici fapte bune nu avem, atunci cu ce sa se hraneasca sufletul?! […] Asta-i tot dar, fratilor, pe toate acestea le cunoasteti! Stiti ca sufletul, luminat din belsug de lumina adevarului lui Dumnezeu, pastrat în aerul curat si ceresc al rugaciunilor si al ierurgiilor Bisericii si întarit cu hrana bogata a faptelor bune, este asemeni unui copac rasadit lânga ape izvorâtoare, care-si va da rodul la timpul cuvenit, si frunza nu-i va cadea. Iar un alt suflet, lipsit de toate acestea, se aseamana cu o planta nobila tinuta cu cruzime, într-un loc fara lumina, fara aer curat si fara umezeala, si care se vlaguieste! Le stiti pe toate acestea. Fericiti sunteti, daca le faceti. De ce, omule, îti tiranizezi sufletul, robindu-te, orb si fara socotinta, zbuciumului vietii lumesti?! Aceste gânduri, pe care vi le-am expus acum, mi le-a sugerat ziua de astazi, închinata Sfântului Ioan Scararul, care a trait în pustie si a fost un îndrumator al vietii pustnicesti. Multi cred ca pustia sau lacasurile de însingurare sunt locuri uscate, care nu ofera nimic hranitor pentru suflet. Dar priviti faptele Sfântului Ioan, deschideti Scara lui si cititi orice din ea si veti vedea câta viata si putere era în el! Pustia epuizeaza numai trupul, dar sufletul îl hraneste din belsug cu felurite bunuri ceresti. Lumea vi se pare bogata, dar ea îngrasa numai trupul, dar sufletul îl epuizeaza prin înfometare, neoferindu-i o cât de mica particica hranitoare. Chivernisiti-va viata dupa aceasta deosebire, toti cei ce vreti sa va cresteti sufletul ca sa devina un pom viu, vrednic de a fi rasadit în raiul ceresc.[…]

Sf Teofan Zavorâtul, Viata Launtrica, Editura: Sofia, Bucuresti, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim