Fiii mei si prea cinstiti frati, iarasi deschid gura mea si va impartasesc cuvantul povatuirii, cu toate ca sunt nevrednic si cuvantul meu nu are nici o putere. Dar fiind voi si la intelepciune iscusiti si la pricepere intregi, nu va trebuie multe cuvinte de indemn, ca destoinici sunteti singuri sa va invatati, pentru ca s-a revarsat peste voi cunostinta lui Dumnezeu si frica Domnului a luminat cugetele voastre, prin Sfintele Scripturi, prin propovaduirea Evangheliei si prin invataturile cele duhovnicesti.
            Eu nu indraznesc sa ma socotesc vrednic de aceste daruri, ca sunt intunecat de intinaciunea faptelor si a cuvintelor; ma sarguiesc dar si eu cu voi; indraznind, ma silesc a urma voua; sculandu-ma, umblu si eu in urma voastra si va indemn spre calea dreapta si fara de primejdie, faptele bune, si va invat ca sa va paziti de calea rea si primejdioasa, ce duce spre pierzare, adica de rautatile patimilor. Deci nu va suparati ascultand, fratilor, nici nu va leneviti slujind lui Dumnezeu, nici nu conteniti osteneala si truda aceasta, ca sa nu pierdeti castigul cel viitor. Ci toate sa le suferiti cu vitejie: si cuvintele de mustrare si de ocara, si lucrurile pricinuitoare de scarba, suferind unul altuia in dragostea lui Dumnezeu, ajutorandu-va unul pe altul. Pentru ca chiar o sutade ani de veti petrece in truda si osteneala nici cat un ceas nu se socoteste pe langa multimea nemarginita a veacurilor nemuririi, pe care, fericiti sunt cei ce o vor castiga. Patimiti putin rau ca intr-un vis, ca sa castigati viata cea fara de sfarsit. Sa nu ne fie mila de trupul nostru, care este vrajmasul infranarii poftelor noastre. Sa rabdam putina vreme, deoarece scapam de aceasta viata, dupa cum vedem in toate zilele pe unul cate unul dintre frati mergand spre ingropare. Ziua trecuta zece au murit deodata, fiindca s-au innecat in apa. Mai inainte iarasi au murit doi deodata si lasa noua numai dragostea lor si pomenirea lor, nimic altceva din cele trupesti. Asa ca, nici noi nu vom ramane aici, fratilor, nicidecum. Vai de noi, vai de noi fratilor, cat de infricosata este taina mortii si cum avem datoria sa fim pururea destepti, curati, ingrijiti, socotind ca intr-o clipa putem muri. Cum va fi oare despartirea sufletului de trup? Si venirea ingerilor lui Dumnezeu, nu zic si aratarea dracilor, pentru ca la cei ce se supun patimilor si acestia se arata? Cum va fi, apoi, vazand fata lor cea grozava si auzind glasul lor infricosat: vino suflete, iesi? Oh! Ce cumplita munca va fi atunci; o ce durere vom suferi la despartire! Atunci faptele buna si stiinta neprihanita vor fi de mare ajutor, mangaiere si bucurie celor ce se despart de trup. Atunci supunerea are mare indraznire, smerenia mare mangaiere, lacrimile mult ajutor, faptele cele bune izgonesc pe demoni si rabdarea foloseste desavarsit la tot lucrul. Atunci diavolii se intorc rusinati, iara sufletele care s-au ostenit cu savarsirea faptelor bune vor merge cu ingerii la Mantuitorul, cu mare bucurie. Atunci mare frica va cuprinde sufletele care sunt obisnuite cu patimi si sunt robite de pacat; ca atunci biruiesc diavolii si pogoara sufletul ticalos in iadul cel mai de jos dimpreuna cu dansii, in intunericul si tartarul muncii, si va fi ticalosia aclui suflet fara de sfarsit.
            Drept aceea, sa ne curatim, o fratilor. Sa varsam sangele nostru prin stradanie. Nici un lucru sa nu ne desparta de porunca lui Dumnezeu: nici osteneala, nici durerea, nici mancarea, nici bautura, nici odihna, nici desfatarea. De va fi trebuinta sa murim in toate zilele, sa suferim bucurandu-ne, sa vietuim afara de grijile lumii, si de nimic nu ne vom teme, afara de Dumnezeu: nici de om, nici de fiare, nici de foc, nici de mare, nici de altceva ce pare in ochii nostri infricosat. Pentru ca omul, fiind zidit dupa chipul lui Dumnezeu, este stapanul tuturor. Deci, avem datoria sa ne intoarcem iarasi la locul de unde am iesit si sa ne facem una cu ingerii. Pentru voi am nadejdea aceasta, iar nu pentru mine. Stiind lenea vietii mele si nevrednicia starii si patimile sufletului meu, numai graiesc, doar sfatuiesc, va trezesc si va indemn, urmez voua si va ajut si pe cat imi este cu putinta, va povestesc bucuria si castigul bunatatilor viitoare ce va asteapta. Si va arat, cat pot, folosul vostru, numai de veti rabda, de va veti imbarbata, de nu va veti impotrivi, de veti taia voia voastra de tot, pentru ca in aceasta taiere a voii voastre traind, nu veti trai sa mancati, ci veti manca si veti vietui; nu va socotiti a fi in lumea aceasta. Astfel, ca un nevrednic ma rog lui Dumnezeu ca sa fiti paziti si fericiti si sa va mantuiti, pentru rugaciunile parintelui nostru. Trimiteti-mi, va rog, si voi mie rugaciunile voastre. Fiti ucenici alesi ai lui Dumnezeu si ascultatori nemincinosi, vietuind ca parintii nostri cei mai dinainte, ca sa dantuiti dimpreuna cu Dosoftei, sa va proslaviti cu Acachie, sa va veseliti cu Zaharia si cu toti aceia pe a caror cale umblati si a caror viata vietuiti. Deoarece cred ca va vor primi in locasurile lor, ca pe niste prieteni si cetateni ai lor, in Hristos Iisus Domnul nostru, a Caruia este slava si puterea dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cuvintele Sfantului Teodor Studitul, Ed. Episcopiei Alba Iulia, 1994