Ispita pastoririi sufletelor si riscurile ei

            Dar si daca nu vei face nimic din toate acestea si vei izgoni orice patima de la tine, daca vei alunga departe orice rautate si orice pofte, parasind orice afectiune patimasa si iubire naturala fata de orice om si fata de rude, si vei ajunge la nepacatuirea si curatenia desavârsita, precum am scris mai sus, si pe lânga acestea — ca iarasi ceea ce voi spune sa se faca tuturor limpede — îl vei avea în tine însuti întreg pe Cel ce este mai presus de toate cerurile, nefiind tulburat din nici o parte, nici înclinând spre altcineva, ci petrecând împreuna cu Dumnezeu si având mintea în Împaratia cea mai presus de ceruri, dar dintr-o data cineva te cheama si-ti arata aici o cetate mare si popor mult în ea, case si palate felurite si multicolore, biserici preamarete si preafrumoase, preoti, arhierei, împaratul împreuna cu sacrul senat si cu ofiterii si garzile lui, apoi, — ca sa las deoparte orice alta pricina si purtare împatimita— esti chemat si rugat cu lacrimi de catre toti aceia, adica de împarat si de nobili si de toata multimea cetatii sa primesti grija lor si sa-i pastoresti si sa te îngrijesti de ei, înainte de a fi fost îndemnat de catre Dumnezeu Care te-a rânduit sa împaratesti împreuna cu El, iar tu vei parasi dispretuindu-le cele de sus si bunatatile vesnice date Tie de catre El, pogorându-te spre cele stricacioase si vazute si aflate într-o neîncetata lupta între ele, ca sa petreci împreuna cu cei ce te-au chemat pe tine, oare nu pe buna dreptate te va lipsi Dumnezeu de toate acelea si te va lasa numai în cele a caror mostenire si posesiune o ai acum, atât în cursul vietii tale, cât si dupa iesirea ta din trup?
            S-ar fi cuvenit însa ca tu, chiar daca însusi Acela ti-ar fi grait si poruncit sa cobori sa pastoresti sufletele, sa cazi la pamânt si sa plângi si sa spui catre El în întristare si cu frica multa: „Stapâne, cum te voi parasi pe Tine si ma voi întoarce spre acea desertaciune si spre vietuirea aceea cu multe hartuieli? Nicidecum, Doamne. Sa nu te mânii pe mine, robul Tau, si sa nu ma azvârlii pe mine dintr-o astfel de înaltime în haosul acela. Nu, Stapâne, sa nu ma întorci de la o astfel de lumina a slavei Tale si sa ma cobori într-un întuneric atât de mare, pe mine nenorocitul si ticalosul. Oare am pacatuit ceva din nestiinta, Stapâne, si de aceea ma întorci acolo de unde m-ai atras cu iubire de oameni, Milostive? Oare pâna într-acolo te vei întoarce de la mine, Tu, Cel ce m-ai scos din pacat si faradelege? Dar chiar daca s-a întâmplat aceasta si am pacatuit, pedepseste-ma aici, taie-ma în bucati, daca poruncesti, numai sa nu ma trimiti acolo!"


Pastorirea trebuie primita numai la insistentele lui Dumnezeu, si chiar si atunci cu teama

            Iar daca El ar adauga spunându-ti: „Du-te, paste oile mele [In 29, 17]. Du-te, întoarce pe fratii tai" [Lc 22, 32], ar trebui ca iarasi sa spui catre El: „Vai, Stapâne, voi fi oare despartit de Tine eu nevrednicul?" Iar daca si la acestea va spune iarasi catre tine: „Nu, ci Eu voi fi si acolo cu tine" [Is 3, 12], de îndata s-ar cadea ca tu sa cazi la pamânt, sa plângi si sa rourezi cu lacrimile mintii preacuratele Sale picioare [Lc 7, 38] si sa spui asa: „Cum vei fi cu mine, Stapâne, daca pogorându-ma acolo ma voi întuneca? Cum vei petrece împreuna cu mine, daca înclinatia inimii mele, fiind schimbatoare, va aluneca spre desfrânari si laude de la oameni? Cum ma vei primi, daca ma voi înalta rau spre trufie? Cum nu vei fugi, daca nu-i voi mustra cu îndrazneala pe împarati si pe cei puternici pentru dreptate, nedreptate si faradelege? Cum voi face acestea si celelalte spre buna placerea Ta, ca sa fii împreuna cu mine si sa-mi dai tarie si sa nu ma lasi pe mine cazând si sa nu Te departezi de mine, cel nevrednic, lasându-ma sa zac singur acolo jos? Ma tem ca nu cumva avaritia si iubirea de arginti sa ma stapâneasca; mi-e frica ca nu cumva rascoala trupului sa ma domine; ca nu cumva placerea sa ma amageasca, ca nu cumva grijile sa ma întunece; ca nu cumva cinstea nobililor si împaratilor sa ma înalte dar nu bine; ca nu cumva fastul puterii umflându-ma în pene sa ma ridice împotriva fratilor; ca nu cumva prin desfatare si betie sa fiu atras dincolo de cuviinta; ca nu cumva carnea sufletului meu sa se îngroase prin mahmureala; ca nu cumva amenintarile oamenilor sa ma înfricoseze si sa ma fac calcator al poruncilor Tale; ca nu cumva îndemnurile confratilor mei episcopi si ale prietenilor mei sa ma faca copartas la nedreptate sau sa ma faca sa tac la nedreptatile lor sau sa devin împreuna-lucrator al faptelor lor celor rele si sa nu-i mustru pe acestia cu îndrazneala, aratându-le împotrivirea mea pentru poruncile Tale. Dar cum voi putea spune toate, Stapâne? Iata ca înaintea mea sunt posibilitati nenumarate pe care Tu, Doamne, le stii mai bine decât mine. Nu ma preda, Iubitorule de oameni, atâtor rele. Caci stii caracterul neplacut al oamenilor, batjocurile lor, ocarile, defaimarile, mai cu seama ale celor mai cunoscatori si mai îngâmfati de întelepciunea lumii care a fost desfiintata de harul Tau [I Co 1, 20; 3, 19]. Miluieste-ma deci, pe mine, Iubitorule de oameni, si nu ma trimite acolo jos ca sa petrec în mijlocul unor asemenea rele si atât de mari!"
            De acestea deci si de altele mai mari decât acestea s-ar putea sa te înfricosezi si sa te rogi sa nu te trimita din cer spre cele de aici si spre pamânt. Iar daca împaratul Cel Iubitor de oameni si atotbun iarasi va grai catre tine, primind iubirea si smerenia ta, spunând: „Nu te teme! Caci întrucât ti-am fagaduit sa fiu împreuna cu tine, nu vei fi stapânit de nici unul dintre toti potrivnicii, caci ma vei avea pe Mine întru toate ajutator si te voi preamari înca si mai mult chiar si acolo jos, si te vei reîntoarce iarasi aici cu o stralucire si mai mare si mai luminata si în vecii nesfârsiti vei împarati împreuna cu Mine", nici atunci n-ar trebui sa îndraznesti si sa fii fara grija, ci cu frica si cutremur, ca azvârlit din înaltime în adâncul unei fântâni foarte adânci, pline de tot felul de napârci si de fiare salbatice, asa sa urci spre mitropolie sau patriarhie sau spre vreo alta stapânire, cum ar fi episcopia sau prezidarea poporului.
            Dar daca marturisesti tu însuti ca nu esti asa cum a zugravit cuvântul, ci ti se pare mai degraba ca urci din cele de jos spre înaltime, atunci o, ce îndrazneala, ce întunecare, ce ignoranta extrema! Fiindca aceste gânduri si cugete nu sunt ale unor oameni rationali, ci ale unor oameni lipsiti de minte si pagâni, sau mai degraba ale unor morti care nu vad, nu simt, nu sunt vii, nu-L cunosc deloc pe Dumnezeu si care anume este judecata viitoare a lui Dumnezeu ce ne asteapta. Caci, pe de-o parte, nimeni n-ar putea contesta faptul ca a fi în fruntea turmei si a purta grija pentru mântuirea aproapelui nostru e un lucru folositor, întrucât iubirea este plinirea si rezumatul legii si al proorocilor [Mt 22, 40]; fiindca si Hristos i-a raspuns lui Petru pe care l-a întrebat de trei ori daca-L iubeste pe El, iar el i-a zis: „Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc", iar El i-a raspuns: „Pastoreste", daca Ma iubesti pe Mine, „oile Mele!" [In 21, 15-17]. Pe de alta parte însa, ca la aceasta slujire nu trebuie sa sara fara socoteala oricine s-ar întâmpla sa fie, ci acest lucru trebuie sa se faca cu chibzuinta exacta si teama, este negresit vadit pentru cei care n-au ochiul sufletului cu desavârsire întunecat. Caci multi, necunoscând nici macar ce înseamna vorba aceasta, nici modul în care Domnul i-a poruncit lui Petru sa pastoreasca oile Lui, urca, vai, cu îndrazneala spre stapânire si nu se rusineaza sa conduca cu nerusinare turma lui Hristos.


Explicatie a adevaratului sens al pastoririi evanghelice: duhovnicesc nu social-economic

            Dar sa vedem si sa observam, daca va place, ce este vorba aceasta si care e sensul ei. Deci atunci când Domnul îi spune lui Petru: „Pastoreste oile Mele!", vorbeste El oare despre conducerea vietii sau despre grija de lucrurile si afacerile vietii, adica de cele ale oilor sale cuvântatoare, ca si cum ele s-ar pastra nevatamate prin purtarea de grija a aceluia sau i-ar fi date [în folosinta spre obtinerea unui beneficiu]? Spune oare ca trebuie sa se îngrijeasca de hrana lor si sa le ofere haine? Porunceste oare Apostolului sa-i conduca pe cei straini sub un acoperis sau sa slujeasca celor bolnavi sau pe toti credinciosii adunati în acelasi loc sa-i sileasca sa poarte de grija de cele privitoare la hrana si îmbracamintea acestora? Negresit, nicidecum; caci nimic din toate acestea nu i-a poruncit Dumnezeu. De unde se vede aceasta? Din însasi cuvintele Domnului, Care spune catre Apostolii Sai: „Sa nu aveti aur, nici argint, nici toiag, nici desaga, nici doua camasi" [Mt 10, 10]. Deci daca le fixeaza drept lege sa nu aiba absolut nimic, cum ar putea porunci altora sa distribuie sau sa se îngrijeasca de unele ca acestea? Si iarasi spune: „Vedeti ca nu cumva sa se împovareze inimile voastre în mahmureala si betie si în grijile acestei vieti" [Lc 21, 34]. Si, iarasi: „Lucrati nu pentru hrana care piere, ci pentru hrana care ramâne în viata vesnica" [In 6, 27], legiuind si poruncind acestea si multe altele pe lânga acestea, nu numai acelora, ci prin aceia si noua. Caci spunând: „Nu va îngrijiti în sufletul vostru ce veti mânca sau ce veti bea, nici cu ce veti îmbraca trupul vostru. Priviti la crinii câmpului cum cresc; nu ostenesc, nu torc" [Mt 6, 25-28], si putin mai încolo: „Deci nu va îngrijiti spunând: ce vom mânca sau ce vom bea?, caci toate acestea le cer si pagânii. Caci stie Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de toate acestea. Cautati dar mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Deci nu va îngrijiti de ziua de mâine" [Mt 6, 31-34]. Acestea, asadar, si altele mai multe decât acestea spunându-le, a adaugat apoi si a zis: „Ceea ce va spun voua, spun tuturor" [Mc 13, 37].
            Deci Cel care nu îngaduie cuiva sa se îngrijeasca de ziua de mâine, ci porunceste sa caute numai Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, cum oare sa-i fi poruncit Apostolului în contradictie cu poruncile Lui sa se îngrijeasca de hrana si îmbracamintea oilor lui, pentru ocrotirea si urmarirea în justitie a drepturilor si bunurilor lor? Nicidecum. Si acest lucru îl arata prin cuvintele urmatoare; caci spune: „Iata va trimit pe voi ca pe niste oi în mijlocul lupilor" [Mt 10, 16], si iarasi: „Eu însa zic voua: Sa nu stati împotriva celui rau, ci celui care îti da o palma peste obrazul drept, întoarce-i-l si pe celalalt; si celui ce vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i lui si camasa; si nu-l reclama pe cel ce ia cele ale tale" [Mt 5, 34-40]. Asadar, Cel ce i-a trimis pe ucenicii Sai ca pe niste oi în mijlocul lupilor si a fixat drept lege lor, si prin ei si noua, ca celui ce ne loveste obrazul drept sa-i întoarcem si pe celalalt, si celui care vrea sa se judece cu noi si sa ne ia haina sa-i lasam si camasa, si sa nu reclamam pe cel ce ia cele ale noastre, cum i-ar fi poruncit celui ce va pastori oile Sale sa revendice în justitie vreun lucru pamântesc sau sa se atinga cumva de grijile acestei vieti, sau sa impuna oilor asemenea griji si întreprinderi, de la care El însusi, Pastorul, a poruncit cel dintâi sa ne abtinem? Nicidecum. Acest lucru Apostolii l-au confirmat dupa înaltarea Domnului la ceruri prin însasi faptele lor. Fiindca nu numai ca nu s-au îngrijit cu nimic de cele spre folosul lor si al celor învatati de ei, dar nici macar de cele aduse de cei ce credeau în Domnul nostru Iisus Hristos si de banii asezati de acestia la picioarele lor [Fapte 4, 32-37] n-au primit nicidecum sa se ocupe, nici sa poarte de grija de frati în ce priveste hrana si îmbracamintea; caci au spus catre popor: „Nu este drept ca noi lasând cuvântul lui Dumnezeu, sa slujim la mese. Sa asezam pentru aceasta barbati capabili, iar noi sa staruim în rugaciune si în slujirea cuvântului" [Fapte 6, 2-4]. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice si etice (Scrieri 1), editura Deisis 2001, Sibiu.
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim