Marturisire a harului darurilor lui Dumnezeu; si cum scriind acestea parintele se afla sub înrâurirea lucrarii Duhului Sfânt; si învatatura rostita de Dumnezeu despre ce trebuie sa faca cineva ca sa dobândeasca mântuirea celor mântuiti

            Tu, Soarele mai înainte veci Care-ai stralucit în iad, dupa care ai luminat si sufletul meu întunecat si mi-ai daruit o zi neînserata — lucru cu anevoie de crezut pentru cei zabavnici si trândavi ca mine —, Care ai umplut de toate bunatatile saracia care era întru mine, Tu însuti da-mi si cuvânt si vorbe ca sa povestesc tuturor lucrarile Tale uriase si cele pe care le faci astazi cu noi, robii Tai, pentru ca si aceia care dorm în întunericul trândaviei si zic: „E cu neputinta ca pacatosii sa se mântuiasca si sa afle si ei mila ca Petru si ceilalti apostoli, sfinti si drepti!", sa cunoasca si sa învete ca acest lucru a fost, este si va fi usor bunatatii Tale! Si aceia care cred ca Te au pe Tine, Lumina întregii lumi fcf. In 8, 12], si zic ca nu Te vad, ca nu petrec în lumina, ca nu sunt luminati, ca nu Te vad neîncetat pe Tine, Mântuitorule, sa învete ca n-ai stralucit în gândul lor, nici nu Te-ai salasluit în inima lor murdara si ca în zadar se veselesc în nadejdi desarte socotind ca vor vedea lumina Ta dupa sfârsit [moarte]. Pentru ca înca de aici arvuna, pecetea [2 Co 1, 22; Ap 9, 4] ei se daruieste negresit de Tine, Mântuitorule, oilor celor de-a dreapta [Mt 25, 32]; caci daca încuierea [usilor, cf. Mt 25, 10] e moartea fiecaruia si dupa sfârsit nu mai e nimic de faptuit pentru toti si nimeni nu mai poate face nici rau, nici bine, atunci, Mântuitorul meu, negresit fiecare va fi asa cum va fi gasit [cf. 2 Co 5, 3]. Aceasta ma înfricoseaza, Stapâne, aceasta ma face sa tremur, aceasta topeste toate simturile mele, pentru ca asa cum un orb care moare si se muta acolo nu va vedea niciodata în chip simtit acest soare, macar ca înviind primeste iarasi lumina ochilor, tot asa nici cine are mintea oarba [2 Co 4, 4], daca moare, nu va vedea Soarele gândit cu mintea, pe Tine, Dumnezeul meu, ci iesind dintr-un întuneric va merge într-un alt întuneric si va fi în veci separat de Tine. Nimeni, Stapâne, dintre oamenii care cred în Tine, nimeni din cei botezati în Numele Tau [cf. FA 8, 16], nu va suporta aceasta mare si cutremuratoare povara a separarii de Tine, Cel Milos pâna în maruntaiele Tale [eusplanchos]; caci cumplit e acest necaz, cumplita, de nerabdat si vesnica va fi si întristarea. Caci ce va fi mai rau decât separarea de Tine, Mântuitorule? Ce va fi mai dureros decât a fi desjugat de viata si a vietui acolo ca un mort lipsit de viata si a fi lipsit de toate cele bune? Pentru ca acela care se separa de Tine se lipeste de tot binele, caci lucrurile nu vor fi si atunci cum sunt acum pe pamânt; fiindca acum cei care nu Te cunosc se desfata aici trupeste si se veselesc saltând ca niste [animale] necuvântatoare [2 Petru 2, 12; Iuda 10]: având acum spre desfatarea vietii cele pe care li le-ai dat Tu si vazându-le numai pe acestea, asa cred ca sunt si cele de dupa iesirea sufletului din viata aceasta. Rau presupun si rau gândesc si cei ce zic ca desi nu vor fi cu Tine, vor fi totusi într-o usurare, si ca îsi pregatesc — o, nebunie! — un loc care nici nu se împartaseste de lumina, dar nici n-are parte de întuneric; care e afara din împaratie dar si din gheena, e departe atât de camara de nunta, cât si de focul osândei [Iuda 7], loc în care nenorocitii îsi doresc sa ajunga si zic ca ei n-au nevoie de slava Ta vesnica sau de Împaratia cerurilor, ci doar sa fie într-o usurare. Vai de întunecarea lor, vai de nestiinta lor, vai de nenorocirea si de nadejdile lor desarte! Caci nicaieri [în Scriptura] nu sta scris aceasta, nici nu va fi aceasta, ci aceia care au facut fapte dumnezeiesti vor fi în lumina celor bune, lucratorii celor rele vor fi în întunericul pedepselor, iar în mijloc o prapastie înfricosatoare care-i desparte, cum ai învatat Tu însuti Care ai pregatit acestea [cf. Lc 16, 26]. […]
            […] „Asculta deci ce trebuie sa faca tot cel ce vrea sa se mântuiasca si întâiul dintre toti tu, mai cu seama, cel care ma rogi! Astazi, sa crezi, ai murit, astazi te-ai lepadat, astazi, sa socoti, ai lasat lumea toata! Astazi, lasând prieteni, rude si toata slava desarta, tagaduieste si grija celor de jos, ia crucea [Mt 16, 24] pe umerii tai, strânge-o tare si poarta pâna la sfârsit chinurile ispitelor, durerile necazurilor si piroanele întristarilor primeste-le cu bucurie, ca pe o cununa de slava [1 Petru 5,4]; fiind lovit în fiecare ceas de sulita ocarilor si batut puternic cu pietre de toate necinstirile, vei fi un mucenic varsând lacrimi în loc de sânge, si purtând cu toata multumirea batjocurile si palmuirile, vei fi partas al Dumnezeirii si slavei Mele. Iar daca te vei arata cel din urma dintre toti,rob si slujitor, te voi arata mai apoi cel dintâi dintre toti aceia, precum am fagaduit [Mt 19, 30]. Daca vei iubi pe vrajmasi [Lc 6,27] si pe toti cei ce te urasc si te vei ruga din suflet pentru cei ce te defaimeaza si le vei face bine pe cât îti sta în putinta, atunci te-ai facut asemenea Tatalui tau Cel Preaînalt si, câstigându-ti din acestea o inima curata, vei vedea în aceasta pe Dumnezeu[Mt 5, 8], pe Care nimeni nu L-a vazut vreodata[1 Tim 6, 16]. Iar daca ti se întâmpla sa fi prigonit pentru dreptate, atunci salta, pentru ca a ta s-a facut Împaratia cerurilor [Mt 5, 10] — si ce e mai mare decât ea? Acestea si mai multe decât acestea, pe care le-am poruncit, fa-le si îi învata pe altii [Mt 5, 19] si tu si toti ceilalti care credeti întru Mine,daca vreti sa va mântuiti si sa locuiti cu Mine în vecii vecilor! Daca însa nu veti vrea si veti îndura cu greu aceasta si veti socoti ca e o rusine si o necinste a suferi acestea si a va pune sufletele pentru poruncile Mele [In 15, 13], de ce mai cereti sa învatati cum trebuie sa va mântuiti si în ce fel de fapte sa ajungeti familiari [intimi] cu Mine? Caci Eu am patimit acestea pentru voi de bunavoie: am fost rastignit, am murit moarte de facator de rele si ocarile mele s-au facut slava, viata si stralucirea lumii, învierea mortilor si lauda tuturor celor ce au crezut întru Mine, iar moartea mea de rusine a fost o haina a nestricaciunii si a îndumnezeirii adevarate pentru toti credinciosii. De aceea si cei ce imita cinstitele Mele Patimi se vor face partasi ai Dumnezeirii Mele si vor fi mostenitori ai împaratiei Mele, se vor face copartasi ai unor bunatati negraite si nespuse si vor fi cu Mine în veci. Dar pe ceilalti cine nu-i va plânge? cine nu-i va tângui? cine nu va varsa lacrimi dintr-o inima compatimitoare, cine nu va jeli marea lor nesimtire, pentru ca lasând viata, s-au predat pe ei însisi mortii rupându-se cumplit de Dumnezeu?” […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole si Capitole, Scrieri vol 3, ed Deisis 2001, Sibiu
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim