Despre pocainta si care sunt cele ce trebuie sa le faca cel ce mai întâi a cazut în pacat si s-a obisnuit cu el, iar mai apoi s-a marturisit si pune început pocaintei

            Suntem învatati de dumnezeiestile Scripturi, frate al meu duhovnicesc, ca nu trebuie nici sa deznadajduim vreodata din pricina multimii pacatelor noastre, nici sa ne încredem cu îndraznire în pazirea epitimiilor pe care ni le-a dat duhovnicul nostru din pricina pacatelor noastre, asa încât nici cel ce s-a oprit sau a încetat pacatul nu trebui sa se încreada cu îndraznire, nici cel ce a cazut nu trebuie sa deznadajduiasca; ci si cel ce a pacatuit mult sa se încreada cu îndraznire în pocainta si cel ce a gresit cu masura sa nu socoteasca ca primeste iertarea greselilor lui numai de la faptele bune, ci sa arate si pocainta; dar nu pocainta aratata numai prin cuvinte, post, baut de apa, culcare pe pamânt si celelalte chinuri ale trupului, ci pe cea care se face prin întreaga zdrobire si strapungere a sufletului si inimii lui, pe care a aratat-o si Prorocul David desi se gasea cu totul în lume si în grijile lumii. Fiindca socotindu-se în el însusi ca L-a mâniat pe Stapânul Cel Bun si Milostiv prin aceea ca s-a facut calcator al poruncilor Lui si I s-a aratat nerecunoscator si a uitat darurile atât de multe si de nenumarate si binefacerile Lui, acela se gasea întotdeauna în toata viata lui plângând si mâhnindu-se [Ps 34, 14; 37, 7; 41, 10; 42, 2], cum spune el însusi, si era nenorocit nu din pricina altuia, ci a lui însusi; caci se zdrobea pe sine însusi si se smerea mult si se îngropa în suspinul inimii lui, si celelalte asemenea pe care ne învata în fiecare zi psalmii lui. Si aceste înjosiri David si le facea lui însusi când se pocaia, desi era împarat si avea grija de atâta popor, de femei si copii, de casa si de împaratie. Dar ce a facut Manase si ceilalti care s-au pocait dupa acestea, pe care îi stii si tu? Adica Petru, capetenia Apostolilor, vamesul, tâlharul si desfrânata. Si ce sa mai spun multe? Ce a aratat fiul destrabalat [risipitor] care a cheltuit mostenirea sa parinteasca cu desfrânatele si cu vamesii? Din ce fapte au primit toti acestia iertarea pacatelor lor? Oare de la postirile lor? Oare de la privegherile lor? Oare de la culcarile pe jos? Oare de la milosteniile pe care le-au facut saracilor? Oare de la vreo alta osteneala trupeasca facuta cu trupul? Nu! Sa nu fie! Ci au primit iertarea numai de la pocainta, zdrobirea si strapungerea [inimii] lor si de la lacrimile pe care le-au varsat din adâncul sufletului lor si de la osândirea constiintei lor; fiindca venind la simtirea pacatelor lor, fiecare din ei s-a învinuit si s-a osândit pe sine însusi si a plâns din suflet, de aceea a primit iertarea pacatelor lui. Acest lucru se face si acum cu toti aceia care alearga la Hristos cu lacrimi fierbinti si pocainta adevarata. Si Domnul Cel Preabun si Iubitor de oameni nu închide si nu va închide nimanui îndurarile iubitoare de oameni ale bunatatii Lui; fiindca iertarea pacatelor fiecaruia nu se face din faptele lui, ca sa nu se laude cineva [Efes 2, 9], ci din iubirea lui Dumnezeu si din har.
            Trebuie sa spunem însa ca, pentru ca sa luam iertarea pacatelor noastre, nu trebuie numai sa ne pocaim din tot sufletul nostru, ci si sa nu mai cadem alta data în aceleasi pacate, nici sa ne întoarcem iarasi precum câinele la varsatura lui [2 Petru 2, 22]. Dar a ne pazi noi sa nu cadem în aceleasi pacate e lucru foarte anevoios pentru noi daca nu punem straja si paza mare asupra noastra însine în tot felul si cu toata grija, si daca nu avem ajutoare si arme duhovnicesti ca sa ne împotrivim vrajmasilor nostri gânditi cu mintea [inteligibili] demoni. Caci pentru ca am fost prinsi mai înainte de vrajmasul prin pacate, si ne-am facut robi placerilor si ne-am facut supusi si sclavi diavolului, trebuia sa fim târâti si de asemenea pofte si placeri si sa fim trasi cu sila mare, ca niste sclavi fara cinste, în chip vrednic de mila si ticalos, pentru ca sa slujim si sa fim robi vrajmasului nostru diavol si sa fugim departe de robia pe care o datoram Stapânului nostru Hristos, iar asa sa ne facem calcatori ai poruncilor Lui si ai fagaduintelor pe care I le-am facut. De aceea, ca sa nu ni se întâmple si sa nu patim un asemenea rau, trebuie sa luam din Sfânta Scriptura ajutor si arma potrivnica pentru fiecare vrajmas care vine asupra noastra, precum ne spune dumnezeiescul David: „Drept aceea spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toata calea nedreapta am urât" [Ps 118, 128]; si împotriva poftei gândurilor de rusine sa punem amintirea mortii, a Înfricosatoarei Judecati si a chinurilor de nesuportat ale iadului; împotriva trândaviei sa punem râvna si purtarea de grija; împotriva lacomiei pântecului postul; împotriva iubirii de placere înfrânarea, împotriva bauturii multe bautura putina; împotriva aprinderii trupului sa punem amintirea focului vesnic si atentia continua si din tot sufletul la Dumnezeu unita cu privegherea si setea. Caci daca vom face în acest fel cu fiecare patima care ne razboieste — ca sa nu le spun pe toate si sa lungesc cuvântul — si vom dobândi virtutea opusa acelei patimi, cu siguranta vom fi paziti nevatamati si neraniti de vrajmasul, pentru ca suntem paziti de aceste virtuti ca de niste soldati puternici. Caci daca iertarea obisnuintei rele si abtinerea de la faptele nelalocul lor s-ar putea realiza fara sudori si osteneli, atunci numai abtinerea ar fi de-ajuns celor ce se pocaiesc pentru mântuirea lor.
            Pe lânga cele pe care ti le-am scris pâna acum, îti scriu, iata, spre aducere-aminte si cele ce trebuie sa le faci si sa le pazesti pe lânga acestea, si care sunt urmatoarele: Când se savârseste Dumnezeiasca Liturghie si preotul sau diaconul spune: „Cei chemati iesiti!", trebuie sa iesi afara din biserica si sa stai în pridvor si sa nu vorbesti cu nimeni în vremea aceea, ci sa-ti aduci aminte de pacatele tale si sa plângi. Apoi dupa ce se încheie Dumnezeiasca Liturghie, iarasi sa intri în biserica, si când vine seara, dupa pavecernita, sa mergi în acelasi loc si sa spui „Sfinte Dumnezeule" si Psalmul 50: „Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta!" si „Doamne miluieste!" de cincizeci de ori, si „Doamne, iarta-ma pe mine pacatosul!" tot de cincizeci de ori, dupa care sa spui Psalmul 6: „Doamne, nu cu mânia Ta sa ma mistui pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi!" si „Doamne, câte am pacatuit cu lucrul, cu cuvântul si cu gândul, iarta-ma!" pe care sa o spui de cincizeci de ori si sa faci douazeci si cinci de metanii; miercurea si vinerea sa te abtii de la carne, brânza, oua, peste, vin si lapte dupa canonul Sfintilor Apostoli. în postul Sfintilor Apostoli, al Maicii Domnului si Nasterii Domnului sa nu manânci carne, nici brânza, nici oua, dar din celelalte sa manânci cu masura si înfrânare, iar rugaciunile tale, adica psalmii pe care i-am spus si metaniile, sa le faci dublezi. […] Mai trebuie sa te abtii si de la dumnezeiestile si înfricosatoarele Taine, adica sa nu te cumineci cu preacuratul Trup si scumpul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos; iar eu te sfatuiesc sa te abtii si de la pâinea binecuvântata, adica de la anafura, cât timp gândul si socotinta ta se vor gasi nemutate de la lucrurile cele rele ale pacatului si pâna ce vei dobândi socotinta tare ca sa nu mai lasi vreodata faptele bune si virtutile si nu vei urî pacatul în chip desavârsitv Iar când te vezi pe tine însuti ca ai ajuns la aceasta stare buna, ca ai urât pacatul în chip desavârsit si socotinta ta s-a întarit în cele bune si te-ai facut tare în încercari, ca hotarârea sa te abtii de la pacat e nestramutata, atunci sa te apropii, frate, de Taine cu credinta nesovaielnica ca nu te împartasesti cu o simpla pâine si un simplu vin, ci cu Trupul si Sângele lui Dumnezeu. Si facând asa te vei face partas al slavei Lui si prin Tainele Lui vei lua iertarea desavârsita a pacatelor tale si vei dobândi în tine însuti viata vesnica si te vei face fiu al luminii si al zilei [1 Tes 5, 5]. Vezi ca înainte sa faci cele pe care ti le-am spus si înainte sa arati cuvenita pocainta, sa nu îndraznesti sa te împartasesti cu Trupul si Sângele lui Hristos, caci atunci când te vor vedea demonii ca ai dispretuit pe Dumnezeu si te cumineci cu nevrednicie, vor navali toti asupra ta si asa, împiedicându-te fara mila si fara omenie, te vor arunca iarasi în noroiul neînfrânarii tale dintâi; si atunci te vei face cu adevarat, în loc de crestin, ucigas de Hristos si vei fi osândit împreuna cu cei ce L-au rastignit pe Hristos cum zice Pavel: „Oricine va mânca si va bea cu nevrednicie Trupul si Sângele Domnului, vinovat va fi fata de Trupul si Sângele Domnului" [1 Co 11, 27], adica va primi aceeasi osânda cu aceia care L-au rastignit.
            Nu-ti scriu mai multe decât cele pe care ti le-am scris, temându-ma sa nu te plictisesc. Tu însa, frate, daca vei face si mai multe decât acestea, te vei folosi si-ti vei da sufletului tau bunatatile cele vesnice. Caci cele pe care ti le-am spus nu ti le-am scris sa le faci pentru ca-ti dau curatirea sufletului si iertarea pacatelor, ci ti le-am scris pentru ca îti aduc aminte de pacatele tale, fiindca daca as stii ca te vei întrista pentru ele nici acestea putine nu le-as fi scris iubirii tale. Vreau de la tine numai sa te rupi de obisnuinta pacatului si de faptele cele nelalocul lor, ruptura si abtinere pe care te rog mult sa o pazesti. Si daca îti e cu putinta sa faci aceasta fara alte sudori si osteneli, voi fi multumit si numai cu aceasta. Si scrie-mi încontinuu despre sanatatea ta, ca sa vad credinta si iubirea pe care le ai fata de mine si sa-mi aduc aminte de tine înca si mai fierbinte si cu mai multa râvna atunci când îmi întind mâinile mele spre Dumnezeu eu, nevrednicul. Harul lui Dumnezeu sa fie cu duhul tau. Amin.

Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole si Capitole, Scrieri vol 3, ed Deisis 2001, Sibiu
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim