Cuvântul al XXXl-lea Cuvânt de mare folos pentru începatori. Cum sa-si înceapa viata în chip folositor si mântuitor cei ce s-au lepadat de lume si au venit la viata calugareasca

            Omul care s-a lepadat de lume si de toate lucrurile ei si a venit la acest stadion al vietii calugaresti, daca a facut acest lucru pentru Dumnezeu si daca s-a hotarât sa învete acest mestesug al mestesugurilor, ca sa nu-i fie zadarnica iesirea sa din lume, se cuvine chiar de la început sa îndeplineasca cu hotarâre ostenelile duhovnicesti, din tot sufletul si cu râvna arzatoare. De aceea, ca o introducere la stiinta stiintelor (vorbesc despre nevointa noastra), scriu aceste rânduri pentru acei care parasesc lumea si vin la aceasta scoala, asa cum si noi le-am primit de la Parintii nostri. Asadar, cel ce s-a dezbracat de omul cel pamântesc din afara si de toate cugetele lui si odata cu haina calugareasca s-a îmbracat în omul cel ceresc, se cuvine sa se scoale la miezul noptii, înainte de Utrenie si sa-si faca rânduita rugaciune si apoi sa mearga cu toata fratimea la pravila obsteasca. În biserica, sa stea de la început pâna la sfârsit, cu toata grija si vegherea, urmarind cu mare atentie citirea celor sase Psalmi, a catismelor si a cuvintelor Sfintilor Parinti, fara sa slabeasca, fara sa se sprijine, când într-un picior, când în altul, fara sa se rezeme de pereti sau de stâlpi. Sa-si tina mâinile strâns împreunate, picioarele amândoua bine puse în pamânt, capul nemiscat, fara sa se întoarca încoace si încolo, nelasând mintea sa rataceasca, nici gândurile sa iscodeasca sau sa ia aminte la soaptele celor neglijenti. Ci, privirea si sufletul sa-i fie neratacite, atente numai la cântare, la citire si la întelesul cuvintelor cântate sau citite ale Dumnezeiestilor Scripturi, pe masura puterii sale, ca sa nu-i scape fara folos nici un cuvânt si sufletul fiind hranit si întarit cu toate, sa ajunga la cainta, la umilinta si la dumnezeiasca luminare a Sfântului Duh.
            Deci va îndemn pe toti ca pe unul singur, parintilor, fratilor si fiilor, si va dau aceasta porunca mântuitoare, sa va straduiti ca astfel sa începeti lucrarea virtutii sau mai bine-zis lucrul lui Dumnezeu, pentru care vom primi de la milostivirea Sa pe masura râvnei plata ostenelilor noastre, încât nimeni din voi sa nu asculte slujba fara de lacrimi. Da, frate, daca te obisnuiesti sa împlinesti aceasta osteneala, în scurt timp vei spori si vei ajunge la starea omului desavârsit, la masura vârstei plinatatii lui Hristos. Ca straduindu-te sa nu lasi sa treaca fara lacrimi slujba Bisericii, te obisnuiesti cu acest mare bine si sufletul se hraneste si în timpul catismelor si a troparelor pe care le cânti, cu dumnezeiestile cugetari ascunse în ele, iar mintea se înalta la cele mai presus de minte. Si varsând dulci lacrimi, îti petreci timpul din Biserica ca în cer împreuna cu puterile cele de Sus. Ia-ti aceasta hotarâre: sa nu parasesti niciodata slujba obsteasca înainte de sfârsit, afara de mare trebuinta sau de nevoie trupeasca, ci stai în Biserica, cum ti-am spus, în picioare si cu rabdare, fiindca „cine va rabda pâna la sfârsit, acela se va mântui” (Matei 10,22). La început, nu-ti vei da seama de harul primit, dar mai apoi îl vei simti si vei primi îndata luminarea care vine de la Atotputernicul Dumnezeu. Daca s-a sfârsit slujba Utreniei, nu începe îndata ce ai iesit vorba unul cu altul, risipindu-te si flecarind, ci dupa rugaciunea din chilie, pe care totdeauna s-o faci cu lacrimi si cu mare atentie, se cade sa ai si o îndeletnicire trupeasca. Apuca-te deci de ea fara zabava. Daca este o ascultare, treci la ea; daca este un lucru manual, începe lucrul; daca e o lectura, treci la citit. Dar cu nici un chip sa nu stai nelucrator în chilie, ca nu cumva lenea sa-ti fie învatatoare a tot felul de patimi, pe care ma tem si sa le numesc.
            Sa nu înconjori manastirea ca sa vezi lucrul sau ascultarea altora, ci pazeste tacerea si aceasta prea cuprinzatoare lepadare, care se numeste înstrainare. Ia aminte numai de sineti si de ascultarea ta oricare ar fi. Fara blagoslovenia parintelui tau duhovnicesc sa nu intri în chilia nimanui, afara de cazul ca esti trimis de staret sau de altcineva din conducerea manastirii. Si când te duci, ia aminte sa nu asculti, nici sa rostesti alte cuvinte afara de trebuinta pentru care esti trimis, iar dupa ce ti-ai îndeplinit ascultarea, întoarce-te degraba. Daca în cale vezi vreun frate singur sau vorbind împreuna cu altii fara rost, fa-le metanie si treci în tacere. Adu-ti aminte de cuvântul Psalmistului: „Fericit barbatul care n-a umblat în sfatul necredinciosilor si în calea pacatosilor n-a statut si pe scaunul pierzatorilor n-a sezut” (Psalmul 1,1) si nu te aseza cu ei. Astfel de oameni sunt un fel de ciuma, cum zice Pavel: „Vorbele rele strica obiceiurile cele bune” (I Corinteni 15,33); ca ce altceva aduce ciuma, daca nu tocmai aceasta stricaciune? Nu sta la taifas cu flecarii si nu zice: Vreau sa aud si eu ceea ce spuneti, ci, repet, fa-le metanie si pleaca. Pastreaza tacerea si înstrainarea. Tacerea zicându-ti: Ce as avea bun de spus eu, care nu-s decât noroi si prostie? Ba mai mult, strain si nevrednic de a vorbi si de a asculta si de a fi socotit cu oamenii. Înstrainarea, aceasta deplina lepadare, cugetând si zicându-ti: Cine-s eu, lepadatura, omul de nimic, netrebnicul si milogul, ca sa intru în chilia cuiva? Vazându-ma, nu-si va întoarce el fata, ca de la o urâciune? Nu-mi va zice el: Ce vine acest scârbos sa-mi spurce chilia? Vorbeste-ti astfel, punându-ti înainte pacatele tale, dar nu numai cu buzele, ci din adâncul sufletului. Chiar daca de la început nu vei putea s-o spui din toata inima, însa, încetul cu încetul, cu ajutorul lui Dumnezeu vei izbuti. Numai, asculta-ma pe mine, încearca frate sa începi acest lucru, apuca-te sa-l pui în practica, spune cum te învat eu si Dumnezeu nu te va lasa! El te iubeste nespus de mult si vrea ca si tu sa vii la cunostinta adevarului si sa te mântuiesti.
            Dupa ce ti-ai petrecut astfel vremea dinaintea Liturghiei, mergi iarasi la slujba Bisericii cu graba si cu râvna mare. Tine rânduiala pe care ti-am dat-o pentru Utrenie si nu uita niciodata întristarea. Stai cu cutremur, ca si cum ai vedea pe Fiul lui Dumnezeu gata de a fi jertfit pentru tine. Si daca esti vrednic si ai cuvenita dezlegare, apropie-te cu frica si cu bucurie sa te împartasesti cu bunatatile cele negraite. Iesind dupa rugaciunea cea din urma, mergi cu toata lumea la masa, fara sa te desparti de fratii tai. De esti rânduit sa servesti la masa, fii ca si cum ai sluji lui Hristos, si nu oamenilor, plin de dragoste fata de toti, ca fata de niste sfinti sau mai degraba, o spun din nou, ca si cum ai sluji lui Hristos. Îmbratiseaza în sufletul tau pe fiecare dorind sa fii cu totul si cu dragoste la îndemâna fiecaruia si fii încredintat de sfintenia pe care o vei agonisi din aceasta slujire. Iar daca te-ai asezat la masa cu toata lumea, ia aminte la cele ce îti poruncesc în Domnul, ca unui prea iubit, parinte si frate. Nu întinde mâna cu îndrazneala la bucatele de pe masa, înainte de a începe sa manânce fratii cei mai vârstnici si înainte de binecuvântarea preotului. Când începi sa manânci împreuna cu ceilalti parinti si frati, fii atent numai la tine, în desavârsita reculegere si liniste, fara a adresa cuiva nici un cuvânt, cu atentie la citire, hranindu-ti si sufletul, precum îti hranesti trupul, din cuvintele insuflate ale Duhului Sfânt. Ca omul fiind îndoit alcatuit, adica din suflet si trup, se cade sa aiba si masa si hrana îndoita; trupul cel simtitor si pamântesc sa-l hranesti cu mâncare simtitoare scoasa din pamânt, iar sufletul nematerialnic si dumnezeiesc, cu hrana nematerialnica si dumnezeiasca a cuvântului. Nu te uita iscoditor la portia care ti-a fost servita, ca e mai mica sau mai mare, ci ceea ce ti s-a dat primeste si manânca cu toata multumirea. Dar manânca cu înfrânare, fugind de tot prilejul de saturare, ca unul ce te socotesti nevrednic de masa obsteasca a fratilor si cugeta în sineti si zi unele ca acestea: Cine sunt eu, gunoiul si nevrednicul, ca sa stau la masa împreuna cu acesti sfinti? Spunându-ti într-una astfel, socoteste-te din adâncul sufletului un mare pacatos, asemenea unui sarac zdrentaros, care, aflându-se în mijlocul unor oameni mari si bogati, îmbracati cu haine stralucite si de mult pret, sta nemiscat de rusine, neîndraznind sa vorbeasca sau sa se apropie de dânsii. Asa poarta-te si tu cu toti. Alege-ti totdeauna locul cel din urma si rusineaza-te sa stai mai sus si numai de unul. Pe toti socoteste-i bogati în virtute, iar pe tine sarac si gol, nevrednic sa stai împreuna cu ei si sa privesti la dânsii. Când începi sa manânci, adu-ti aminte de pacatele tale si cugeta iarasi: Oare nu-mi vor fi mie spre osânda si judecata cele puse înainte, de care vreau sa ma ating? Ca eu din copilarie n-am ascultat nimic, nici n-am împlinit sfintele porunci ale lui Dumnezeu, Care a facut acestea si ni le-a dat drept hrana. Deci, cum ma voi împartasi din aceste bunatati eu, nevrednicul si osânditul, ca si acesti sfinti parinti? Cu ce obraz sa manânc, sa beau si sa ma bucur cu acesti sfinti, eu care sunt departe de la fata Stapânului meu, sluga netrebnica si nerecunoscatoare, mai înainte de a ma fi cait si de a fi primit iertarea lui Dumnezeu, Care este prieten al unor oameni ca acestia care nu au pacatuit, sau chiar daca au pacatuit s-au pocait si au primit iertare de Sus? Niciodata nu voi face aceasta! Ci voi mânca si voi bea numai ca sa traiesc, ma voi chinui si ma voi întrista, pentru ca Dumnezeu, cautând spre mine si vazându-mi strâmtorarea si întristarea cea de buna voie, sa Se milostiveasca de mine si sa-mi ierte faradelegile cele fara de numar.
            Cugeta astfel si adu-ti aminte de acestea necontenit. Iar când manânci sa ai hotar si masura încât sa nu ajungi niciodata la saturare, ci sa ramâi cu mult mai prejos de nevoie, pâna la masura pe care o poti rabda. Tot asa si cu bautura, una sau doua sorbituri sa fie de ajuns si numai la vreme rânduita. În timpul mesei nu asculta de cugetul care te îndeamna sa faci alegerea între cele servite, ci fereste-te a mânca ceea ce ti se pare bun, manânca numai ceea ce ti se pune înainte; iar daca se servesc fructe sau bucate mai îmbietoare, si cugetul îti zice: „Acestea-s bune, ia si manânca”, fii curajos si nu te lasa biruit; nu te atinge de ele, ca nu alta pricina a izgonit pe Adam din Rai, decât rodul pomului „bun la mâncare si placut ochilor la vedere” (Facere 3,6), pe care el mâncându-l a fost dat afara, izgonit si osândit la moarte si la stricaciune. Deci cei ce voiesc sa se întoarca în Rai sau mai degraba în Împaratia Cerurilor, trebuie sa tina înfrânarea si sa n-o calce niciodata, chiar si în aceste amanunte, ca nu cumva putin câte putin sa cada în cele mai rele si mai urâte pofte. Daca fratii care se afla cu tine la masa te îndeamna sa manânci si sa bei ceva mai mult, nu raspunde nimic, ci fa asa: împreuna-ti mâinile la piept, ridica-te putin, apleaca-ti capul si zi cu glas încet: Iertati! Acest raspuns sa-l dai la toata lumea si întotdeauna. Nu cauta sa faci cuiva placere cu cele pe care tu nu le manânci, nici nu primi nimic de la nimeni. Daca nu bei vin, nici nu cauta sa capeti si mai ales sa nu-l dai altui frate, afara de cazul când acesta ar fi venit la tine din alta parte, pentru vreo treaba oarecare. Nu primi niciodata sa manânci cu cineva, iar seara sa nu manânci si sa nu bei niciodata, ca din acestea se nasc toate relele. Acestea sunt cursele si capcanele diavolului; ispititoare la început, ele ascund otrava mortii. Cine ma crede, va fugi de ele, si cine pazeste cuvintele mele, cu ajutorul Harului lui Dumnezeu va fi la adapost si nepagubit de ele; ceilalti însa, fara sa-si dea seama, sub haina calugareasca duc o viata lumeasca si nu vad prapastiile în care cad. Tu, scumpe frate, pazeste cu statornicie aceste rânduieli, chiar daca pentru aceasta ar trebui sa mergi pâna la moarte, fiindca altfel nu vei putea sa scapi de dracul lacomiei pântecelui.
            Sa stii si aceasta ca, daca le vei pazi, diavolul nu te va putea rabda si va porni împotriva-ti pe toti dezordonatii, care te vor coplesi de mustrari, sau de glume: te vor invidia ori te vor lua în râs si-ti vor face mii de necazuri, ca sa te lasi de buna ta hotarâre si de faptele cele mântuitoare. Daca pe toate le vei rabda, preaiubite, Dumnezeu Mântuitorul nostru te va întari si-ti va darui multa mângâiere. Asadar chiar daca altii manânca la masa, iar tu nu manânci, fie ca servesti, fie ca nu, nu uita sa zici mereu: „Daca m-as fi pocait si eu si daca as fi primit iertarea pacatelor, m-as bucura si as mânca si eu cu fratii, dar fiindca nefericitul de mine, din pricina faptelor mele rusinoase sunt nevrednic, voi primi aici dupa faptele mele”. Zicând astfel, constrângeti stomacul cât de mult poti. Cât priveste locul de cinste, departe de a-l cauta sau a-l dori vreodata, sa nu ai pentru el decât ura din adâncul sufletului, ca pentru o pricina si prilej de mândrie. Iar smerenia ta te va înalta si fiind tu, cel din urma, vei ajunge primul între toti precum scrie: „Cel ce se înalta pe sine se va smeri si cine se smereste se va înalta” (Matei 23,12).
            Dupa ce te-ai ridicat de la masa împreuna cu toata obstea si dupa ce ai multumit lui Dumnezeu si ai luat binecuvântare de la preot, alearga în tacere la chilie, închide usa si pune mâna pe carte. Dupa ce ai citit putin, daca este vreme de vara, întinde-te putin pe rogojina pentru câteva clipe de somn. Si daca te-ai ferit de îmbuibare si ai fost cumpatat la masa, cu pâine si cu apa, cu verdeturi sau cu naut, vei dormi putin si te vei scula degraba. Iar daca esti în timpul iernii, dupa o scurta citire, treci la lucrul mâinilor, pâna ce toaca va da semnalul de Vecernie. Atunci mergi iarasi la slujba bisericeasca, stai înaintea lui Dumnezeu cu frica si cu atentie, înalta catre Domnul cântarea si marturisirea ta, fara sa spui cuiva nici un singur cuvânt. Dupa Vecernie, daca ai destula tarie si te lipsesti de mâncare si bautura, si manânci numai o data în zi, nu mic câstig vei avea din participarea la slujba de seara, din rugaciunea de noapte si din priveghere; daca nu, multumeste-te cu un posmag si cu un pahar cu apa, afara de boala si de slabiciune de stomac. Dupa ce ti-ai facut împreuna cu fratii rugaciunile de seara, fa o metanie la picioarele staretului, ca la însusi picioarele lui Hristos, primeste de la el binecuvântare, închina-te la sfintele icoane si mergi în tacere la chilie, fara a spune nimanui nici un cuvânt.
            Dupa ce ai închis usa, ia mai întâi o carte, citeste cu atentie cam trei foi, apoi ridica-te la rugaciune, cântând linistit si rugându-te lui Dumnezeu, ca unul care nu-i auzit de nimeni. Stai cu îndrazneala, adunându-ti gândurile si nu lasa sa se întoarca în alta parte, împreuna-ti mâinile, apropie-ti picioarele si le tine nemiscate în acelasi loc. Închide ochii ca sa nu priveasca vreun lucru si sa se risipeasca mintea; înalta-ti inima si mintea la ceruri si la Dumnezeu, cerând de Sus cu lacrimi si cu suspine milostivirea Sa. Psalmii sa-ti fie rânduiti de parintele tau duhovnicesc; de ajuns pentru a scoate din ei simtaminte de cainta si de întristare, si de ajuns pentru puterea si râvna ta atât cântarea de Psalmi, cât si numarul de metanii si timpul de stat în picioare, ca sa nu te vezi rusinat de constiinta ta care ti-ar putea zice: Ai fi putut sta mai mult în picioare, sa cânti si sa te marturisesti lui Dumnezeu. Sa ai rânduit ca si rugaciunile de dimineata si cele de seara sa cuprinda si o marturisire catre Dumnezeu. Daca ti-ai sfârsit rugaciunea, mai citeste putin, apoi treci la lucrul mâinilor si continua privegherea pâna la prima straja, adica pâna la al treilea ceas din noapte. Apoi, dupa ce te-ai sculat si ai citit „Fericiti cei fara prihana în cale...” (Psalmul 118,1), pecetluieste-ti tot trupul cu semnul Sfintei Cruci si întinde-te pe rogojina si dormi pâna la miezul noptii. Apoi vei urma precum s-a aratat mai sus.
            Mai sunt gândurile din inima, pe care trebuie sa le marturisim în fiecare ceas de se poate parintelui duhovnic. Daca nu, sa nu treaca cel putin seara, preaiubite, si îndata dupa Utrenie cerceteaza-te si marturiseste-i tot ceea ce ti s-a întâmplat. Sa ai în el o încredere neclintita, chiar daca toata lumea l-ar ocarî si l-ar ponegri, chiar daca tu însuti cu ochii tai l-ai vedea facând desfrânare, nu te sminti si nu slabi cu credinta catre el, ci asculta de Cel ce a zis: „nu judecati si nu veti fii judecati” (Matei 7,1). De vei face asa în fiecare zi si daca te vei lupta astfel, Dumnezeu nu va zabovi de Sus sa te cerceteze, ci îti va trimite harul si ajutorul Preasfântului Sau Duh din Sfântul Sau Lacas si te va umbri putin câte putin, si sporind în lucrul tau, vei creste dupa masura duhovniceasca si vei ajunge la vârsta de barbat desavârsit, la masura vârstei plinirii lui Hristos, luminat si luminând ca soarele cu lumina cunostintei, pe toti cei ce se apropie de tine si te întâlnesc, slavind cu viata si cu faptele tale pe Dumnezeu. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim