Cuvântul al XXlV-lea Sa nu fim nepasatori fata de savârsirea poruncilor lui Dumnezeu, nici sa nesocotim vreuna din ele, ci sa ne straduim sa le împlinim pe toate deopotriva, ca nu cumva sa ramânem afara din camara cea de nunta din pricina nesocotintei, si sa rabdam cu bucurie ispitele

            […] Dar acestea, bietul si nenorocitul de mine, eu o sa le aud cel dintâi, fiindca n-am împlinit nici-o porunca a lui Dumnezeu. De asemenea, si toti cei care ca si mine au fost nesupusi si neascultatori ai poruncilor lui Dumnezeu si care zic cu nebuna socoteala: „Sa fereasca Dumnezeu sa nu curvesc, dar a jura nu-i nimic. Sa nu fac adulter, ca a fura o bucata de pâine sau un ban ce pacat este?”. Si iarasi: „As fi fericit sa nu fiu împuns cu rusinoasa si spurcata patima a sodomiei; ca a ocarî, a invidia, a ma distra si a râde, ce pacat este acesta? Acestia socotesc ca-s curati de faptele trupesti ale pacatului ca Îngerii lui Dumnezeu, si-si fac despre ei, nebunii, o înalta parere, fara sa tina seama de virtutile si de patimile sufletului. Ba dispretuiesc si toate celelalte porunci ale Domnului, si nu-si fac nici-o sila pentru a le împlini, se feresc de osteneala ceruta de poruncile lui Dumnezeu si traiesc fara de nici o grija.
            Ce câstig este, fratilor, sa te pazesti de desfrânare si de alta necuratie trupeasca, dar sa cauti cinstea si sa umbli dupa bogatie? Fiindca daca aceea strica trupul, aceasta strica sufletul. Ba mai mult, fiindca slava omeneasca si patima pe care o trezeste ea, ne face necredinciosi, dupa cuvântul Domnului: „Cum puteti sa credeti, când primiti slava de la oameni, iar slava de la Unicul Dumnezeu nu o cautati?” (Ioan 5,44). Si ce este sa ramâi curat de sodomie, dar sa fii ros de invidie, de ura si de gelozie fata de aproapele? Ca ura fata de aproapele face ucigas pe cel ce o are: „Cel ce uraste pe fratele sau (zice Apostolul) este ucigas!” (I Ioan 2,11). Ori sodomitul si ucigasul, dupa Sfintele Canoane, cad sub aceeasi pedeapsa si daca nu se pocaiesc se fac vinovati de osânda vesnica. Si ce este sa nu te îmbeti de vin, dar sa ocarasti pe fratele tau? Ca si unul si altul sunt izgoniti din Împaratia Cerurilor, dupa dumnezeiescul Apostol care zice: „Nu va înselati, nici desfrânatii, nici sodomitii, si adauga, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni Împaratia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6,9,10). Spune-mi, deci, care este folosul postului daca nu-i unit cu blândetea? Si care-i folosul blândetii daca ea duce la pierzarea sufletului si la calcarea unei porunci a lui Dumnezeu? Ca cel ce se împotriveste si raspunde la lovitura necinsteste pe Însusi Dumnezeu, Care zice: „Celui ce te loveste peste un obraz, întoarce-i-l si pe celalalt” (Luca 6, 29). Precum tot atât de adevarat este ca cel ce rabda blasfemie împotriva lui Dumnezeu pacatuieste fata de cel ce a ocarât, ca unul ce se bucura si este de aceeasi parere cu blasfemitorul, prin asa-zisa lui rabdare. Pentru ce frate, te lauzi cu supunerea, daca esti robul lacomiei? Nimeni nu poate sluji la doi domni; nu-i cu putinta sa fii rob si al pântecelui si al lui Dumnezeu.
            De ce te lauzi cu multimea psalmilor, când mintea ta rataceste si nu-si da seama de puterea cuvintelor rostite? Nu mai zic nimic daca prin aceasta nesocoteste si poruncile rânduite de staret, dar tu n-ai auzit ce zice Dumnezeiasca Scriptura: „Blestemat este tot cel ce face lucrurile Domnului cu nepasare”. De ce te mândresti cu ostenelile trupesti, iar lucrarea launtrica o nesocotesti? Nu auzi pe Pavel care zice: „Lucrarea trupeasca este spre putin folositoare, dar evlavia este întru toate folositoare”. Ce lucru este daca cineva le împlineste pe amândoua, dar osândeste pe fratii care-s cu el sau în lume? „Cu judecata cu care judecati, zice, cu aceea veti fi judecati si cu masura cu care masurati, vi se va masura” (Matei 7,1,2). Iar cel ce împlineste toate cele aratate mai sus, fara sa faca ceva din cele oprite si fara sa osândeasca pe fratii cei nepasatori, dar în vreme de încercare, când este scuipat, palmuit si ocarât, în loc sa rabde fara tulburare sau chiar daca s-ar tulbura cu inima sa nu rosteasca vreun cuvânt nepotrivit; daca va arata cu fata sa pornire sufleteasca spre mânie si va raspunde cuvânt de ocara sau va face ceva pentru a se razbuna, cum va mai îndrazni sa se numeasca slujitor si urmator al Stapânului si nu mai degraba se va numi dusman? Deci cei ce sunt prietenii lui Dumnezeu si îl iubesc pe El, pe Care ÎI au în ei ca pe o comoara nefurata de bunatati, primesc ocarile si umilirile cu bucurie si negraita fericire, îndoind dragostea curata fata de cei ce îi fac sa sufere, ca fata de niste binefacatori. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim