Cuvântul al XXll-lea Despre credinta. Învatatura catre cei ce spun ca nu este cu putinta ca cel ce se afla în lume si în griji lumesti sa ajunga la desavârsirea virtutii. O povestire foarte folositoare despre aceasta

            […]Precum vedeti fratii mei, precum stiti foarte bine, eu n-am tinut nici posturi multe si covârsitoare si n-am facut nici privegheri, nici culcari pe jos si nici la alte asprimi asemanatoare, care întrec masura, nu mi-am supus trupul, ci mi-am cunoscut nevrednicia mea, m-am gândit la pacatele mele, m-am învinovatit pe mine însumi si m-am smerit si mult milostivul si Atotbunul Dumnezeu m-a izbavit de acestea, precum zice David: „Smeritu-m-am si m-am mântuit". Ca sa va spun în putine cuvinte, am crezut numai în cuvintele lui Dumnezeu si Omul, si Dumnezeul meu m-a primit cu aceasta credinta. Ca vrând cineva sa dobândeasca smerenia, afla multe piedici. Dar daca afla credinta si crede în cuvintele lui Dumnezeu, nu mai este nici o piedica în calea lui. Iar credinta o aflam fara nici o osteneala, îndata ce vrem din tot sufletul s-o aflam. Fiindca credinta e un dar al Preabunului Dumnezeu pe care ni I-a daruit în chip firesc sa-l avem în puterea voii noastre libere si când vrem sa-l avem. […]
            Pentru ca de aceea a venit omul pe lume, ca sa afle în aceste lucruri ale lumii prilej de a slavi pe Dumnezeu, Care i le-a dat, si sa cunoasca pe Binefacatorul si Binevoitorul sau, sa-L doreasca si sa-I multumeasca cu multumirea cuvântului si cu multumirea faptelor bine placute Lui si asa sa se învredniceasca a primi alte binefaceri si daruri mari si vesnice de la Dumnezeu. Dar noi, nenorocitii, nu ne îngrijim deloc de cele viitoare, ci suntem cu totul robiti de cele de aici si numai de ele ne îngrijim, cum sa le agonisim, cum sa prisosim în ele, iar de Acela, Care ni le-a dat, nu avem nici-o grija, ba aratam si o mare nerecunostinta fata de El si ne facem asemenea dracilor sau si mai rai, daca trebuie sa spun adevarul. De aceea trebuie sa fim pedepsiti mai rau decât aceia, pentru care am primit binefaceri mari: ne-am nascut crestini, am primit atâtea taine, atâtea daruri duhovnicesti si credem într-un Dumnezeu, Care S-a facut Om pentru noi, a patimit atâtea chinuri si la urma moartea pe Cruce, ca sa ne izbaveasca de înselaciunea diavolului si de pacat; si cu toate acestea credem în El numai cu cuvântul, iar cu faptele îl tagaduim cu desavârsire.
            Nu se propovaduieste oare numai numele lui Dumnezeu peste tot, în cetati si în sate, în manastiri si în pustiuri? Totusi cerceteaza daca vrei, cu de-amanuntul, câti crestini pazesc poruncile Lui? Cu anevoie vei afla vreunul dintre ei, care sa fie cu adevarat crestin cu cuvântul si cu fapta. Oare n-a zis Domnul în Evanghelie: „Cel ce crede în Mine va face si el câte fac Eu si înca si mai mari" (Ioan 14, 12). Dar care dintre voi ar îndrazni sa spuna azi: „Eu fac faptele lui Hristos si cred în El"? Vedeti, fratilor, ca în acea înfricosata zi a judecatii ne vom afla si vom fi munciti mai rau decât aceia care nu-L cunosc pe Hristos, nici nu cred în El. De aceea se cade numaidecât sau sa fim osânditi ca necredinciosii, sau Domnul nostru Iisus Hristos sa ramâna de minciuna, ceea ce este cu neputinta. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim