Cuvântul al X-lea Despre desavârsita dragoste si care este lucrarea ei. Daca nu ne vom sârgui de aici sa ne împartasim de Duhul Sfânt, nu suntem credinciosi si nici nu vom fi fii ai lui Dumnezeu

            […] O!, primejdie. Desi am fost facuti de Dumnezeu nemuritori si partasi chemarii celei ceresti, mostenitori ai lui Dumnezeu si împreuna mostenitori cu Hristos si cetateni crestini, totusi nu ne dam seama de atâtea bunatati, ci suntem nesimtitori ca fierul care nu simte focul si ca o piele nesimtitoare care nu simte când e vopsita. Asa si noi ne aflam în atâtea bunatati Dumnezeiesti si spunem ca nu avem nici o simtire despre ele; ne falim ca si cum deja suntem mântuiti si numarati cu cinste împreuna cu Sfintii. Imitam, ne împodobim si ne fatarnicim cu sfintenia ca la un bâlci de papusi; vietuim cu ticalosie si ne asemanam mascaricilor si curvelor care neavând frumusete fireasca, socotesc cu nebunie ca se pot împodobi cu scliviseli, cu sulimeneli si cu vopseli de tot felul. Dar cei de demult nu asa s-au facut Sfinti. În ce chip pruncul, când iese din pântecele mamei sale, simtind aerul de afara, îndata începe a plânge si a tipa, tot asa cel nascut de sus, care a iesit ca dintr-un pântece din aceasta lume si a intrat în lumina cea gândita si cereasca si numai putin s-a plecat înlauntrul ei, îndata se umple de negraita bucurie si varsa lacrimi fara durere, cugetând, cum e firesc, la cele de care s-a izbavit si în câta lumina s-a învrednicit sa intre. Acesta e începutul vietii crestinesti, iar cel ce n-a ajuns la cunoasterea si vederea acestui bine, nici nu l-a cautat cu multa staruinta si rabdare, si nici nu s-a curatit cu plâns si cu lacrimi ca sa-l dobândeasca deplin si sa se întareasca într-însul, spune-mi cum poate el sa se numeasca crestin adevarat? Fiindca nu e cum trebuie. Ca daca cel nascut din trup, trup este, si cel nascut din Duh, duh este. Cel nascut trupeste si care nu s-a gândit, n-a crezut si nici nu s-a silit vreodata sa se nasca duhovniceste, cum se va face oare duhovnicesc si cum va fi socotit barbat duhovnicesc? Numai daca nu se va îmbraca cu nestiinta ca si cu o haina întinata si va intra între Sfintii cei purtatori de haine albe si va sedea împreuna cu dânsii la masa împarateasca. Dar va fi legat de mâini si de picioare si va fi scos afara, ca unul ce nu este fiu al luminii, ci al trupului si al sângelui, si va fi aruncat în focul cel vesnic, cel gatit diavolului si îngerilor lui.
            În adevar, cum sa nu fie despartit de cei credinciosi cel ce a luat putere sa se faca fiu al lui Dumnezeu si al Împaratiei Cerurilor si mostenitor al bunatatilor celor vesnice, cel ce a învatat în multe chipuri cum se poate ajunge la aceasta cinste si slava, dar pe toate acestea le-a nesocotit si a cinstit mai mult cele pamântesti si trecatoare si a iubit mai mult viata porceasca, socotind mai buna slava cea vremelnica decât slava cea vesnica? De aceea va rog pe toti, parintilor si fratilor, sârguiti-va pâna e vreme si cât sunteti vii, ca sa va faceti fii ai lui Dumnezeu, si sa fiti fii ai luminii. Ca pe acestea ni le da nasterea cea de Sus. Urâti lumea si toate cele din lume. Urâti si trupul si patimile care se nasc dintr-însul, urâti toata pofta celor rele, pâna la cea mai neînsemnata. Vom putea face acest lucru daca ne vom gândi la marimea slavei, a bucuriei si a desfatarii ce ne asteapta. Spune-mi, ce poate fi mai mare în Cer si pe pamânt decât sa fii fiu al lui Dumnezeu si mostenitor cu Iisus Hristos? Cu adevarat, nimic! Dar pentru ca cinstim mai mult cele pamântesti si pe cele ce le avem acum, si pentru ca nu cautam bunatatile cele învistierite în ceruri si nici nu suntem cuprinsi de dorirea lor, dovedim ca suntem stapâniti de necredinta, precum e scris: „Cum puteti voi crede, daca primiti slava de la oameni, iar slava de la Adevaratul Dumnezeu nu o cautati?” (Ioan 5,44). Apoi si robi ai patimilor ne-am facut si nu voim deloc sa cautam în sus, catre cer si catre Dumnezeu; ci în neînteleptia sufletului, calcând poruncile lui Dumnezeu, cadem din înfierea Lui. […]
            Iar cel ce se sileste si pazeste fara abatere poruncile lui Dumnezeu si s-a nascut de Sus fiu al lui Dumnezeu, se cunoaste de toti, fiindca e credincios si crestin adevarat. Pe când noi, care nesocotim poruncile lui Dumnezeu si ne lepadam de legile Lui, vom fi pedepsiti de El când va veni cu slava si cu putere înfricosata. Pentru ca suntem necredinciosi cu faptele, si credinciosi numai cu cuvintele. Iar credinta fara fapte, sa nu va amagiti, la nimic nu ne va folosi, pentru ca e moarta si mortii nu se împartasesc de viata, daca nu vom cauta-o mai întâi prin lucrarea poruncilor, din care lucrare rasar si odraslesc ca un rod bogat înlauntrul nostru: dragostea, milostenia, mila de aproapele, blândetea, smerenia, rabdarea ispitelor, curatia inimii, prin care ne învrednicim a vedea pe Dumnezeu si în care se face venirea si stralucirea Sfântului Duh, Care ne naste pe noi de Sus, ne face fii ai lui Dumnezeu, ne îmbraca în Hristos, aprinde faclia si ne arata fii ai luminii, izbaveste sufletele noastre de întuneric si de pe acum ne face partasi, în chip tainic, ai vietii vesnice. Daca nadajduim numai în aceste lucruri si fapte bune, precum postul, privegherea, culcarea pe jos si alte astfel de nevointe, iar lucrarea poruncilor lui Dumnezeu o defaimam ca si cum am putea sa ne mântuim fara acestea, numai prin acelea, sa stim ca acest lucru e cu neputinta. Sa ne convinga de acestea cele cinci fecioare nebune si cei ce au facut multe semne si minuni în numele lui Hristos, dar fiindca n-au avut dragoste si Darul Sfântului Duh, au auzit din gura Domnului: „Duceti-va de la Mine lucratori ai faradelegii, nu va cunosc pe voi de unde sunteti” (Matei 7,23). Si nu numai acestia, ci si multi altii împreuna cu ei, care au fost botezati de Sfintii Apostoli si de Sfintii cei mai de pe urma, iar de Darul Sfântului Duh nu s-au învrednicit din pricina multimii rautatilor, pentru ca n-au avut viata vrednica de chemarea lor, nici nu s-au facut fii ai lui Dumnezeu, ci au ramas trup si sânge. N-au crezut vreodata ca este Duh Sfânt, nu L-au cautat, nici n-au nadajduit sa-L ia. De aceea, acestia nici nu vor putea vreodata sa-si stapâneasca poftele trupului sau patimile sufletului, nici sa faca vreodata isprava de fapta buna, pentru ca zice Domnul: „Fara de Mine nu puteti face nimic” bun (n. ed.)(Ioan 15,5). […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim