Cuvântul al Vlll-lea Învatatura catre cei ce de curând s-au lepadat de lume, despre pocainta si despre începutul unei vieti vrednice de lauda. Cum sa se poarte cel ce se pocaieste. Despre lacrimi si umilinta

            Luati aminte la cuvintele mele, primiti-le cu bucurie, ca pe un îndemn facut pentru binele vostru si al meu. Ca numai asa sporim si ne desavârsim în Hristos; putin câte putin si cu masuri neînsemnate la vedere. Iata ce vreau sa va spun: Dupa ce iesiti de la biserica, nu va risipiti în lucruri zadarnice si nefolositoare, ca nu cumva, venind diavolul si gasindu-va robiti de ele, sa faca asemenea corbului care rapeste de pe ogor samânta neacoperita cu pamânt; adica sa nu faca si el la fel, rapindu-va din inima cuvintele acestei învataturi si voi sa ramâneti goi si jefuiti de cunostinta cea mântuitoare. Ci fiecare sa mearga acolo unde este rânduit, la lucrul cu mâinile sau alta ascultare, cu capul plecat si luând aminte numai la sine. Iar când lucreaza sau îsi împlineste slujba sa, sa zica în sine: - O! Ticalosul de mine, câte zile si câti ani i-am petrecut în raspândire si desfatare! O, cum mi-am irosit vremea pâna acum, auzind Dumnezeiestile Scripturi si neluând aminte la glasul lor. La ce mi-a folosit aceasta viata si cine stie de voi mai ajunge ziua de mâine?! Ani întregi numai am mâncat si mi-am umplut pântecele cu carne si cu vin, cu cea mai grozava lacomie. M-am îmbracat cu haine stralucite, m-am desfatat, am râs, m-am îmbogatit cu multime de bani pe care i-am cheltuit si i-am risipit pe nimicuri si apoi am început sa adun altii. M-am îmbracat, m-am parfumat pâna la satiu, am calarit pe cai si pe catâri, m-am îndulcit din multe mese bogate, am zavistuit pe aproapele, l-am ocarât, l-am defaimat, am furat, am mintit. Am vizitat si m-am împrietenit cu oamenii slaviti si bogati, si am locuit cu cei mari. Mi-am facut nume vestit, m-am tolanit pe paturi moi, mi-am odihnit acest trup de tina si l-am îndestulat de somn. Toate acestea la ce mi-au folosit pâna acum, sau ce-mi vor ajuta ele mie, daca mâine Cel ce tine toata suflarea va porunci sa fiu rapit din aceasta lume? Cu adevarat nimic.
            De aceea, de acum înainte, macar zilele care mi-au mai ramas nu le voi mai cheltui zadarnic, ci chiar de acum ma lepad de toate, ca sa traiesc asa cum au trait Sfintii Parinti. De voi posti ca sa repar lacomia trecuta, voi posti încât nici limba din gura sa n-o mai pot misca, ca macar asa sa potolesc aceasta nepotolire, chiar daca din aceasta cauza voi fi posomorât, palid si trist. Însa dintr-o data si fara osteneala, ma voi slobozi de bântuielile gândurilor si voi curma raspândirea, desfatarea si râsul. Ma voi îmbraca în haine saracacioase, iar pe cele scumpe le voi da celor necajiti; si toti banii agonisiti îi voi împarti celor lipsiti. De ce sa ma îngrijesc de acestea, când m-am lasat cu totul în purtarea de grija a Celui ce hraneste toata suflarea? Pe cai si pe catâri nu voi mai încaleca si ma voi lepada de toti: de parinti, de prieteni, de tovarasi, fiindca oricât de putin ai iubi pe cineva mai mult decât pe Dumnezeu, nu mai esti vrednic de El, precum El însusi a spus-o. De baie nu ma voi mai apropia, nici pe pat nu ma voi mai culca, ci pe pamânt si pe loc tare. Iata asternutul pe care ma voi culca de voie, pentru ca vrând-nevrând vârtosenia lui sa ma supere si sa ma împiedice sa dorm prea mult. Ei si ce daca voi muri? Dar mai sunt eu oare vrednic sa mai traiesc? Apoi ma voi scula la miezul noptii, voi îngenunchea si în întristarea ticalosului meu suflet voi plânge si ma voi tângui cu lacrimi înaintea lui Dumnezeu, astfel: „Doamne, Dumnezeule al Cerului si al pamântului stiu ca am pacatuit mai mult decât tot omul, mai mult decât toate dobitoacele necuvântatoare si decât târâtoarele înaintea Ta, Dumnezeule, Cel înfricosat si neajuns, si nu mai sunt vrednic de mila Ta. Nici n-as fi îndraznit sa ma apropii si sa cad la Tine, Iubitorule de oameni, Împarate, daca n-as fi auzit Sfântul Tau glas: Cu voia nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se întoarca si sa fie viu. Si iarasi: „Bucurie se face în Cer pentru un pacatos care se pocaieste!" (Luca 15, 7). Mi-am adus aminte de pilda fiului risipitor, pe care ai spus-o Tu, Stapâne, cum Tu, Prea Milostive Doamne, chiar înainte de a fi ajuns la Tine, ai alergat înaintea lui, L-ai îmbratisat, L-ai acoperit cu sarutari. Încrezator în noianul milostivirii Tale, am venit la Tine, cu durere, cu întristare si cu inima zdrobita, asa împietrit si sfarâmat cum sunt, zacând cu ticalosie în adâncul iadului faradelegilor mele. Îti fagaduiesc, Doamne, ca de acum înainte nu te voi mai parasi în toate zilele câte îmi vei mai darui, nu ma voi mai întoarce la rautati nici nu ma voi mai alipi de ele. Doamne, Tu stii neputinta si ticalosia mea, Tu stii slabiciunea si vechea mea aplecare spre rele, care ma tiranizeaza si ma munceste. Vino în ajutorul meu! Cad la picioarele Tale, nu ma parasi, nici nu ma lasa de istov sa fiu batjocura si râsul vrajmasului, pe mine care de acum sunt sluga Ta, Prea Bunule Doamne".
            Iata, fratilor, care trebuie sa fie de-a pururi cugetele si framântarea sufleteasca a celui ce a fugit de lume si s-a hotarât sa învete arta artelor, adica viata de lupta si de nevointa si asa sa intre în stadionul luptei. Pe un astfel de om îl îndemn, daca se va fi aflând cumva în mijlocul nostru, daca e însetat dupa cuvântul de întarire si daca râvneste sa înceapa de îndata pocainta cea adevarata. Pe lânga acestea, prea iubite, pâna seara nu te apropia de mâncare. Seara intra în chilie, sezi pe pat si reamintindu-ti de toate câte ti-am spus, multumeste în primul rând lui Dumnezeu ca te-a învrednicit sa ajungi la sfârsitul zilei si la începutul noptii. Cerceteaza-te apoi si cugeta la toate pacatele care le-ai facut împotriva lui Dumnezeu si Facatorului tau. Cugeta la toti anii de când te rabda El si te lasa sa traiesti si-ti daruieste toate cele de trebuinta trupului, adica: hrana, bautura, îmbracaminte, asternut, chilia în care stai, fara sa Se mânie, fara sa-Si întoarca Fata de la tine din pricina pacatelor tale si fara sa te fi dat mortii sau dracilor, ca sa te piarda. Adu-ti aminte, deci, dupa cuviinta, de toate acestea. Apoi ridica-te, asterne-ti rogojina pe pamânt, drept perna pune o piatra si-ti pregateste astfel asternutul pentru culcare.
            Dar mai asculta ceva. Vreau sa-ti pun înainte si o alta metoda pentru o adevarata si deplina pocainta, metoda care degraba îti va aduce lacrimi si umilinta, chiar daca ai inima de piatra, zabavnica la întristare si neputincioasa la umilinta. Insa sa nu ti se para nemaiauzit si neobisnuit printre credinciosi lucrul la care eu te îndemn, mai înainte de a-l încerca tu însuti. Este adevarat ca cine s-a pazit dupa Sfântul Botez pentru Dumnezeu fara pata si nu si-a întinat Chipul Celui ce l-a facut, acela n-are nevoie de nimic pentru a-si recapata starea cea dintâi, pentru ca el deja se afla în Dumnezeu. Dar cel ce s-a întinat în fapte nesocotite si cu faradelegi; cel ce prin desfrânari a facut din templul trupului sau, adica din lacasul lui Dumnezeu, salas al poftelor, al patimilor si al dracilor, acela zic, pentru pocainta are nevoie nu numai de metoda pe care ti-o spun si la care te îndemn, ci de multe alte mijloace si metode de pocainta, ca sa îmblânzeasca pe Dumnezeu si sa-si recapete vrednicia dumnezeiasca pierduta prin viata sa de pacat. În aceasta privinta gasesti multe lucruri în Cuvântul despre pocainta, din Scara dumnezeiescului nostru Parinte Ioan Scararul.
            Deci care e metoda de pocainta la care eu te îndemn parinteste? Asculta, frate, cu luate aminte si fara sa te smintesti: Dupa ce ti-ai pregatit rogojina pentru culcare, (cum ti-am spus), stai la rugaciune în picioare, ca un osândit. Zi: Sfinte Dumnezeule, Tatal Nostru... si celelalte rugaciuni, si când le rostesti cugeta cine esti tu si cine Tatal, pe Care tu îl chemi. Când vrei sa zici: Doamne miluieste, ridica-ti mâinile spre cer, uita-te în sus la ele, înalta-ti mintea atintind-o la mâini, adu-ti aminte de faptele tale cele rele si de toate pacatele pe care le-ai facut cu mâinile, de faptele rusinoase la care ele ti-au slujit, cutremura-te si spune-ti întru sine-ti: „Vai de mine, necuratul si spurcatul! Oare vazându-ma Dumnezeu ca-mi întind cu nerusinare mâinile catre Dânsul, nu-Si va aduce aminte de nelegiuirile pe care le-am savârsit cu ele si nu va trimite foc asupra-mi sa ma piarda? Du-ti dar mâinile la spate, ca si cum ai fi osândit la moarte, si suspinând din adâncul inimii, zi cu glas jalnic: „Mântuitorule, miluieste-ma pe mine pacatosul si nevrednicul de viata si vrednicul cu adevarat de toata osânda" si tot ce harul lui Dumnezeu îti va mai da sa zici. Aducându-ti aminte de pacatele tale, loveste-te cu putere si fara mila, zicând: „Cum de ai facut unele ca acestea, raule si ticalosule?" Pune-ti apoi iarasi mâinile la spate, stai în picioare si roaga-te lui Dumnezeu. Dupa acestea da-ti palme peste obraz, trage-te de cap, smulge-ti parul, asa cum ai face unui dusman de moarte, care a navalit asupra-ti si zi: „De ce ai facut aceasta si aceea?" Dupa ce ai facut aceasta îndeajuns, puneti mâinile la piept, stai în picioare si rosteste cu sufletul plin de bucurie doi sau trei psalmi, fa si metanii câte vei putea. Apoi, tot în picioare, adu-ti aminte de toate cele ce ti-am spus si daca Dumnezeu îti va darui lacrimi si umilinta, nu slabi pâna ce ele vor înceta. Daca însa n-ai lacrimi, nu te tulbura, ci spune-ti în sine: „Cainta si lacrimi au numai cei vrednici si cei ce s-au pregatit pentru ele, dar tu câti ani te-ai rugat lui Dumnezeu sau L-ai ascultat? Cu ce fapte bune te-ai pregatit ca sa primesti aceste daruri? Nu-ti este destul ca traiesti?" Zicând acestea, si dupa ce ai dat slava lui Dumnezeu, înseamna-ti fruntea cu Preacinstita Cruce, pieptul si tot trupul, apoi aseaza-te pe rogojina si te culca. Iar daca te-ai trezit, nu te întoarce pe cealalta parte, ci scoala-te îndata si începe din nou rugaciunea, asa cum ti-am spus mai sus si stai la rugaciune si citire fara sa te mai culci pâna ce bate toaca; atunci mergi cu ceilalti la Utrenie. În Biserica, stai drept ca si cum ai fi în Cer împreuna cu Îngerii, cu cutremur si socotindu-te nevrednic a fi împreuna cu fratii. Stând asa, ia aminte numai de tine si nu te uita încoace si încolo, nu te uita nici la frati, cum stau sau cum cânta fiecare. Fii atent numai la tine, la cântare si la pacatele tale, adu-ti aminte si de rugaciunea din chilie. Nu vorbi absolut nimic în timpul slujbei cu nimeni, nici macar un cuvânt în soapta si nu iesi din Biserica înainte de rugaciunea cea din urma. Daca este cu putinta, nu te aseza jos în timpul cititului, ci stai în picioare într-un loc ferit, ascultând ca si cum Însusi Dumnezeu, Care este deasupra tuturor, Ti-a vorbit prin gura celui ce citeste. Daca esti rânduit sa citesti, socoteste-te nevrednic a rosti înaintea fratilor Scripturile insuflate de Dumnezeu. Daca ai ispravit dumnezeiasca citire, când urmeaza sa faci obisnuita metanie, la cele doua strani, sa n-o faci cu neatentie si cu nepasare, ci îngenuncheaza si pleaca capul pâna la pamânt, zicând în taina catre toti: „Rugati-va pentru mine si ma iertati, Sfinti ai lui Dumnezeu, pe mine, pacatosul si nevrednicul de cer si de pamânt!". Daca esti canonarh, fa ascultare cu bagare de seama, fara moleseala, linistit si încredintat ca prin glasul tau, tu împarti fratilor ca prin niste mâini dumnezeiestile cuvinte, înaintea lui Hristos Împaratul tuturor. Teme-te ca nu cumva din neglijenta sa lipsesti pe cineva de pâinea cea datatoare de viata, adica de cuvântul lui Dumnezeu si sa fii aruncat afara ca un vinovat de dispret, afara din Împaratia lui Dumnezeu. În sfârsit, iesind din Biserica dupa otpust, adu-ti aminte cum ai petrecut ziua trecuta si daca ai facut vreo greseala, îndreptându-te.
            Daca vei starui în aceasta osteneala, Domnul nu va zabovi sa-Si reverse mila Sa peste tine. Garant ma fac eu pentru Cel Preamilostiv, ma fac eu raspunzator pentru Iubitorul de oameni, oricât de îndraznet ar parea acest cuvânt. Sa mor eu daca El te va trece cu vederea; daca te va parasi, sa fiu eu aruncat în focul vesnic! Numai ascultându-ma fa cum îti spun eu, fara sa te îndoiesti cu inima si fara sa fii cu sufletul împartit. Dar ce înseamna a fi cu inima îndoielnica si împartita? Ia aminte, iubitule! Ai inima îndoielnica daca socoti sau cugeti întru sine-ti astfel: „Oare Se va milostivi Dumnezeu spre mine sau nu?" Acest cuvânt: „oare" vine din necredinta. Daca tu nu crezi ca voieste sa Se milostiveasca spre tine mai mult decât îti închipui tu, de ce mai vii si te mai rogi catre Dânsul? Si ai inima împartita când, în loc sa mergi pâna la moarte pentru Împaratia Cerurilor, tu te îngrijesti de ea mai putin decât pentru viata trupeasca. Un lucru sa stii: cel ce se pocaieste cu adevarat trebuie sa se pazeasca cu tot dinadinsul sa nu faca ceva care sa-l duca la moarte si astfel sa se faca propriul sau ucigas, fie aruncându-se într-o prapastie, fie spânzurându-se, fie facând altceva de acest fel. Cât despre cele trebuitoare trupului, precum hrana si îmbracamintea sa, sa nu poarte nici o grija de ele, potrivit cuvântului: „Cautati mai întâi Împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte (adica cele necesare trupului) se vor adauga voua" (Matei 6, 33). Cel ce duce o viata de lupta si traieste dupa Evanghelie, se poate hrani zilnic si numai cu pâine si apa si sa fie sanatos. Ba un astfel de om e mai sanatos decât cel ce se îndestuleaza cu mese alese. De aceea si Pavel, stiind acestea, zicea: Având hrana si îmbracaminte sa ne îndestulam cu acestea" (I Timotei 6, 8). Si iarasi: „Având în noi hotarârea mortii, sa nu ne punem încrederea în noi însine, ci în Dumnezeu, Cel ce înviaza mortii".
            Iata ca ti-am spus, preaiubite frate, cum sa te apropii de Dumnezeu si ce pocainta sa faci înaintea Lui. N-o parasi pâna la cea din urma suflare si nu uita sfatul bun pe care ti-l dau eu, pacatosul. Eu n-am ajuns la aceasta masura si nici nu-ti vorbesc din experienta, ci Harul lui Dumnezeu m-a luminat sa-ti graiesc pentru tine si pentru mântuirea ta. Daca cu ajutorul lui Dumnezeu vei face asa, pe masura ce vei împlini aceasta osteneala de pocainta si fiind povatuit de dumnezeiescul Har, încet-încet vei cunoaste alte taine si mai mari si ti se va da nu numai izvor de lacrimi, ci si izbavirea de toate patimile. A cauta neîntrerupt pocainta si umilinta si toate cele prielnice întristarii, a plânge si a ne umili, staruind cu râvna în ele, fara a da întâietate si nici o ascultare voii trupului, acestea-s mijloacele care degraba îl duc pe om la sporire, la curatie si la nepatimire, îl fac partas Duhului Sfânt si, mai mult, deopotriva cu slavitii Parinti: Antonie, Sava si Eftimie. Aceasta însa numai daca ma asculti si daca iubesti pocainta si umilinta. Iar daca nu voiesti sa ma asculti, nici sa te îndeletnicesti necontenit cu cele ce ti-am spus, apoi sa nu vii tu sau altul si sa graiesti hula, zicând ca acest lucru este cu neputinta, nici sa-mi spui: „Am depus fagaduintele si am atâtia si atâtia ani de calugarie". Sa nu-mi dai socoteala de bogatia si de aurul pe care l-ai daruit sau l-ai împartit, nici sa nu-mi zici: „Iata, atâtia saraci am îmbracat din banii mei, atâtia flamânzi, atâtia însetati am adapat, mi-am împartit averile, am venit în acest munte, am trait în aceasta pestera, am fost la Mormântul Domnului, m-am suit pe Muntele Maslinilor; acum am venit la aceasta manastire, m-am tuns în monahism, stau în chilie si fac atâtea rugaciuni. Ma voi mântui deci cu acestea si mi-i de ajuns".
            Nu te rataci, frate, oricine ai fi, nu te lingusi cu socoteli zadarnice, ca un om fara minte! Toate acestea sunt bune, chiar foarte bune, dar sunt numai un graunte, preaiubite, s-o stii bine. Asculta-ma, sa-ti dau o pilda: Iata ti-ai arat ogorul, l-ai grapat de doua ori si de trei ori si l-ai semanat. Îti dai oare seama daca a încoltit samânta? Daca creste si cum e spicul? De-i holda alba de pe ogorul sufletului tau, gata de seceris? I-ai cules spicele, le-ai frecat în palme ca sa-ti vezi curat rodul ostenelilor? Daca l-ai vazut, oare ai mâncat din el ca sa-ti astâmperi foamea si sa-ti refaci puterile? Daca ai facut toate acestea, eu îngenunchez la picioarele tale, le îmbratisez si sarut talpile, fiindca nu-s vrednic sa-ti cuprind fata. Bucura-te dar si te veseleste, adunând cu bucurie ceea ce ai semanat cu multa truda si osteneala. Dar daca n-ai facut nimic din toate acestea, daca nici macar nu-ti dai seama de a fost semanat în ogorul inimii tale ceva din aceste roade prea bune, spune-mi, ce ai agonisit înconjurând lumea si ajungând pâna la marginile marii? Absolut nimic! În zadar voi fi eu milostiv cu toata lumea, daruind bunuri care nu-s ale mele, daca ma trec cu vederea pe mine însumi. Ce câstig voi avea daca la Înfricosata Judecata a lui Hristos ma voi înfatisa gol, lipsit de toate, în cea mai neagra saracie si despuiat de tot binele? Pentru a lua parte la ospatul împaratesc împreuna cu prietenii împaratului, avem nevoie de o singura haina. Si care e acea haina pe care trebuie sa ne-o coasem, pentru ca atunci sa nu ne aflam goi? Hristos, fratilor, Hristos Dumnezeu. Daca as colinda ca pe o casa tot pamântul de sub cer, neramânându-mi nici un loc, oras sau biserica, în care sa nu intru sau în care sa nu ma închin si sa nu ma rog, cercetând tot ce se afla în ele, daca însa pierd Împaratia Cerurilor n-ar fi fost mai bine pentru mine sa nu ma fi nascut, sa nu fi venit pe lume, sa nu fi respirat acest aer si sa nu fi vazut soarele? Cu adevarat aceasta ar fi fost mai bine, cu mult mai bine! Ce sa fac dar, ca sa nu pierd Împaratia Cerurilor? Sa pun în practica tot ce am spus, ca sa primesc pe Duhul Sfânt, ca El e samânta lui Hristos, prin care noi, nevrednicii muritori, ne facem din neamul Lui; si daca samânta cade pe pamântul cel bun, rodeste una treizeci, una saizeci si una o suta, iar fara acestea toate celelalte la nimic nu folosesc.
            Fratilor, daca nu suntem milostivi cu noi însine, daca nu ne facem sufletele curate si pline de lumina cu ajutorul pocaintei, la nimic nu ne va folosi osteneala pentru toate celelalte, dupa cuvântul Domnului si Dumnezeul nostru: „Ce va folosi omului de va dobândi toata lumea, iar sufletul si-l va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul sau?” si: „Cel ce-si pierde sufletul pentru Mine, îl va afla si cel ce-l afla îl va pierde”. Deci, daca nu-mi pierd sufletul dându-l de buna voie la moarte pentru Hristos, pentru ca sa-l aflu viu în viata vesnica, ce folos voi avea de toate celelalte, fratilor? Nimic! Nimeni nu ne va scoate din focul cel vesnic, daca nu ne vom atinti ochii numai asupra noastra însine, parasind pe toate si pe toti. Dar ce înseamna a avea ochii atintiti asupra noastra? […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim