Cuvântul al lll-lea Se cuvine sa avem supunere desavârsita si sa nu uitam fagaduintele pe care le-am facut lui Dumnezeu; si sa nu cârtim la privegherile cele de noapte si de dimineata

            Aduceti-va aminte de porunca lui Dumnezeu care zice: „Nu judecati si nu veti fi judecati" (Luca 6,37) si nu iscoditi nicidecum viata altora. Mai cu seama sa faceti ceea ce va spun preotii sa faceti, iar dupa faptele lor sa nu va luati, precum ati auzit (Matei 23,3). De aceea, supuneti-va mie, nevrednicului, ca niste robi ai lui Hristos, si cu vederea trecând putinatatea mea sufleteasca si trândavia, îngrijiti-va, ma rog voua, de sufletele voastre. Sârguiti-va sa împliniti fara amânare poruncile lui Dumnezeu si nu cârtiti asupra smereniei mele, ci, ca cei ce totdeauna va sculati la miezul noptii, aduceti-va aminte de cel ce a zis: „În miezul noptii m-am sculat sa ma marturisesc Tie, pentru judecatile dreptatii Tale” (Psalmul 118,62). Ba multumiti lui Dumnezeu si celui ce v-a desteptat la slavoslovia Lui, ca v-ati învrednicit sa laudati pe Dumnezeu împreuna cu îngerii. Caci cel ce se mânie pentru obisnuita slujba a Utreniei si se leneveste pentru lungimea laudelor ce se aduc lui Dumnezeu, acela cu adevarat nu stie cât de dulci sunt cuvintele lui Dumnezeu în gura celor ce îl iubesc pe Dânsul si mai mult decât mierea si fagurul în gura celor ce îl cunosc pe El (Psalm 118,103). Fiind el cu totul trup si având cuget trupesc, si fiindu-i simtirea numai trupeasca, nu poate gusta duhovniceste cele daruite de Dumnezeu spre binele nostru, ci toate cele dupa Dumnezeu i se par amare si pe: „Gustati si vedeti, ca bun este Domnul” (Psalmul 33,8), nu-l stie. Iar cel ce nu stie bine cuvântul acesta s-a înstrainat de-a binelea de dragostea lui Dumnezeu, de dulceata Domnului Hristos.
            Si cel ce n-a gustat din acestea si s-a înstrainat de ele - (vai mie, ca a mea este nenorocirea; ca si pe ale mele trebuie sa le fac, si de ale altora trebuie sa ma îngrijesc) - este vrajmas lui Dumnezeu si strain de Împaratia Cerurilor. Deci, spune-mi mie, ce nadejde mai poate avea el si de a cui dragoste si mângâiere se va bucura aici sau dupa moarte? Si cel ce graieste împotriva si ofteaza si blestema pe cel ce îl trezeste la dumnezeiasca lauda si la slavoslovia lui Dumnezeu, ce raspuns va avea în ziua Judecatii, daca se face sminteala lui si altora? […]
            Ca tot razboiul dracesc împotriva noastra aceasta urmareste: ca sa ne lipseasca de slava lui Dumnezeu si de Darul Sfântului Duh. Însa noi, precum vad eu, mai înainte de a ne lupta cu ei, ne-am lipsit de acest dar, ca am parasit poruncile lui Dumnezeu si nici nu ne-am ostenit vreodata sa-L cautam din tot sufletul. Ca daca L-am cauta, nu am vietui cu atâta trândavie si nepasare. Daca ne-am îngriji de cele ceresti, nu am alerga asa de tare dupa cele pamântesti. Daca ne-am gândi la cele nestricacioase, nu ne-am minuna de cele trecatoare si stricacioase. Daca am dori cele vesnice, nu ne-am lega asa de tare de cele vremelnice. Daca am iubi pe Dumnezeu, nu ne-am întoarce atâta de la cei ce ne povatuiesc catre dânsul. Daca ne-ar fi dragi faptele bune, nu am urî pe învatatorii faptelor bune. Daca am saruta postul cu dragoste, niciodata nu am cârti pentru lipsa bucatelor si a bauturilor. Daca ne-am nevoi sa înfrânam patimile, nu ne-am deda asa de mult la placeri. Daca am avea credinta tare, nu am face fapte de necredinciosi. Daca am avea frica lui Dumnezeu în inimile noastre, nu ne-am împotrivi adevaratilor Sai robi în toata fapta buna si placuta lui Dumnezeu. Daca am fi dobândit adevarata dragoste si am fi cunoscut pe Dumnezeu, am rabda cu bucurie pentru Hristos nu numai pedepsele, ci si necinste, bataie, asuprire si toata ispita si necazul. Iar acum atât de tare ne-au biruit patimile si întru atâta întunecare de minte ne aflam, ca nici nu ne dam seama în ce stare ne gasim, nici nu stim ca facem raul.
            De aceea, daca cineva ne atrage atentia asupra vreunui pacat îi raspundem ca si cum niciodata nu am fi auzit învataturile crestinesti: „Ce, oare fapta asta este pacat? Si din ce pricina sau de ce este pacat? De ne-am pazi de cele mari, ca pentru cele mici nu o sa ne cerceteze pe noi Dumnezeu cu de-amanuntul”. Si cine graiesc asa? Calugarii! Cei ce au facut a doua fagaduinta si angajament fata de Dumnezeu. Cei ce poarta îmbracamintea virtutii si nume de sfintenie. Cei ce s-au tocmit cu Hristos, ca se vor lepada de lume si de cele din lume. Cei ce au declarat lepadare de parinti si de prieteni. Cei ce s-au fagaduit sa asculte de Parintele Duhovnicesc, ca de Dumnezeu. Cei ce au fagaduit viata pustniceasca si paza cu de-amanuntul, pâna si în privire si de tot cuvântul desert. Acestia, zic, nu socotesc pacate: zavistia, cearta, cârteala, grairea împotriva, minciuna, rânduiala de sine, juramântul, însusirea lucrurilor manastirii si faptul ca le dau altora fara blagoslovenia Staretului. La care se mai adauga si proasta chivernisire a lucrurilor încredintate lor; si li se pare ca nu-i nici un pacat daca face ceva cu împatimire între dânsii, sau cu patima, sau cu viclesug sau cu pizma sau din nestiinta, sau fac negutatorie.
            Nu te înfricosezi, omule? De-a pururi Dumnezeu îti graieste prin toata Dumnezeiasca Scriptura: Cuvânt desert sa nu iasa din gura voastra ca amin zic voua: de tot cuvântul desert veti da seama; si veti lua plata si pentru un pahar de apa rece dat în numele lui Hristos (Mc 9,41). Nu stii ca Dumnezeu este Judecator al mintii si al gândurilor tale? Ca zice: Cel ce a cautat spre femeie cu pofta, a curvit cu dânsa în inima sa. Vezi ca este socotit preacurvar si cel ce a privit cu pofta la fata cuiva? Acestea sa le stii omule: cel stapânit de pofta banilor, este cu adevarat iubitor de argint, chiar daca nu are nimic; cel ce pofteste bucate scumpe si multe este îndracit cu pântecele, chiar daca din lipsa, se hraneste numai cu pâine si apa; curvar este cel ce se învoieste si se îndulceste si se întineaza cu gândurile, chiar si daca n-ar vedea niciodata fata de om; tot asa si cel ce zice în inima sa: Lucrul acesta este rau facut, acela e facut fara pricepere, celalalt de ce nu s-a facut? sa nu se amageasca pe sinesi ca nu pacatuieste; ca se va socoti graitor de rau si se va osândi ca un osânditor al altora, chiar daca nici un cuvânt nu ar scoate din gura si nimeni nu-i va auzi graiul lui.
            Sa nu va amagiti, fratii mei! Dumnezeu este iubitor de oameni, milostiv si îndurat, si eu însumi marturisesc si nadajduiesc sa ma mântuiesc prin milostivirea Lui; dar sa stiti ca pe cei ce nu se pocaiesc si nu pazesc cu tot dinadinsul si cu multa frica poruncile Lui, îi va munci mai rau si mai mult decât pe neamurile cele nebotezate si necredincioase. Nu va amagiti, fratilor, nici sa nu vi se para mici unele pacate si sa le treceti cu vederea ca si cum nu ar pricinui multa vatamare sufletelor voastre. Ca robii cei bine cunoscatori nu fac deosebire între pacat mic si pacat mare; ci chiar daca ar gresi numai cu privirea, cu întelegerea sau cu cuvântul, ei socotesc ca au cazut din dragostea lui Dumnezeu, ceea ce sunt convins ca este si adevarat. În adevar, cel ce a gândit cât de putin împotriva voii lui Dumnezeu si nu se caieste îndata si nu izgoneste bântuiala gândului, ci-l primeste si-l tine minte, i se socoteste pacat, chiar daca raul acesta este din nestiinta! Fiindca, dupa ce a venit Legea Noua, adica învatatura Sfintelor Scripturi, raul care se afla întru nestiinta iarasi a înviat si pacatul se afla în mine, si eu am murit si m-am înstrainat de bine.
            Deci, toate gândurile care vin, se cade sa le deslusim bine si sa le cercetam în lumina Scripturilor celor insuflate de Dumnezeu si a învataturilor Sfintilor Parinti. Si daca conglasuiesc ca si ele si au aceeasi putere, sa le tinem cu tarie si sa le facem cu lucrul; iar daca nu sunt de acord cu cuvântul adevarului, sa le izgonim de la noi cu multa urgie, precum este scris: „Mâniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mânia voastra” (Ef 4,26). Sa fugim de bântuielile gândurilor patimase ca de o pângarire si ca de un bold al mortii. De aceea avem nevoie de multa trezvire, de multa sârguinta si de staruitoare cercetare a Dumnezeiestilor Scripturi. Însusi Mântuitorul ne porunceste: „Cercetati Scripturile” (Ioan 5,39), aratându-ne folosul lor. Cercetati-le si le tineti cu multa staruinta si credinta, pentru ca sa cunoasteti bine din ele voia lui Dumnezeu, sa puteti deosebi fara greseala binele de rau si sa nu va supuneti oricarui duh, nici sa tineti gândurile cele vatamatoare.
            O, fratii mei, sa fiti pe deplin încredintati ca nu este mântuire mai lesnicioasa decât urmarea dumnezeiestilor porunci ale Mântuitorului. Dar avem nevoie de multe lacrimi, de mare frica, de multa rabdare si de statornica rugaciune, pentru ca sa ni se descopere puterea vreunui cuvânt stapânesc. Ca sa cunoastem tainele cele mari care se ascund în cuvinte mici, trebuie sa fim în stare sa mergem pâna la moarte pentru o particica din poruncile lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este ca o sabie cu doua taisuri, care taie si desparte sufletul de toata pofta si simtirea trupeasca. Mai mult, este ca un foc ce arde, trezindu-ne râvna sufletului si facându-ne sa defaimam toate întristarile vietii si sa primim cu bucurie toata ispita ce vine asupra noastra si moartea, care îi înfricoseaza pe oameni, sa o dorim si sa o îmbratisam ca pe o viata si pricinuitoare de viata.
            Sa ne trezim odata, fratilor! Sa ne îndemnam unii pe altii si sa alergam cu sârguinta la savârsirea lucrurilor bune! Sa ne grabim cu osârdie si sa fugim cu groaza de împatimirea lumii! Sa ne unim prin smerenie cu Sfintii cei de demult! Sa ne dezbracam de omul cel vechi, prin taierea voii celei pamântesti si prin omorârea cugetului celui de tarâna! Sa ne îmbracam în Adam cel Nou, în Iisus Hristos, prin curata si nematerialnica rugaciune, spalându-ne cu neîncetate lacrimi si din ceas în ceas si din zi în zi sa ne întoarcem prin pocainta si sa învatam razboiul si lupta cu vrajmasii draci, care necontenit ne razboiesc pe noi! Cel ce nu a câstigat aceste arme, nu numai ca nu poate tine piept razboiului, ci adeseori este ranit. Neavând aceste arme, nu poate avea pace si libertate. Razboiul launtric nu se aseamana cu razboaiele si armele cele din afara, ci este mult mai înfricosator. Când oamenii se lupta între ei, nu se razboiesc într-una cu armele, ci uneori înceteaza, se retrag pe furis, leapada armele si în toata libertatea se întaresc cu hrana si somn. Se îngradesc cu santuri si cu garduri, fac de straja cu rândul, si câte unul scapa prin fuga. Iar daca este prins, poate ca nu este omorât, ci schimba libertatea cu robia slavita, si adesea se face vestit si se îmbogateste. Pe când dincoace nu este asa; ci razboiul este necurmat si ostasii lui Hristos trebuie sa fie totdeauna înarmati. Ca razboiul acesta nu înceteaza niciodata, nici noapte, nici zi, nici o clipa; ci si când mâncam si când bem, si când dormim si când lucram ceva, totdeauna suntem în toiul luptei, fiindca vrajmasii nostri sunt netrupesti si cu toate ca nu-i vedem, necontenit se afla înaintea noastra. Necontenit ne dau târcoale, doar, doar de ar afla vreo parte a trupului neacoperita ca sa-si înfiga în ea sagetile si sa ne omoare. De razboiul acesta nimeni nu se poate adaposti în dosul vreunui zid sau a vreunei îngradiri, sau macar sa se ascunda si sa rasufle putin mai la o parte, nici nu poate scapa prin fuga si nici altul nu poate lupta în locul lui.
            Si aceasta nevoie de a se lupta, peste toti oamenii apasa; fie sa iasa biruitor si sa traiasca, fie sa fie ranit si sa moara. Iar rana de moarte este tot pacatul nepocait si nemarturisit si caderea în deznadejde; ceea ce sta însa în puterea si voia noastra (sa ne pocaim, sa ne marturisim si sa nu cadem în deznadejde). Ca daca nu ne aruncam în lenevire si în groapa deznadejdii singuri, nimic nu pot dracii împotriva noastra. Chiar si daca am fost raniti, putem prin pocainta fierbinte sa ne facem mai puternici si mai iscusiti, numai sa voim. Lucru de mirare si prea minunat! Cei viteji si puternici se pot scula si lupta si dupa ce au fost raniti si n-au murit, ca nu sta în puterea noastra sa scapam neraniti; dar a muri sau a nu muri sta în puterea noastra. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Învataturi, vol 2, ed. Credinta Stramoseasca, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim