Alegerea fundamentala: Dumnezeu sau diavolul

            Asadar, doua lucruri sunt puse înaintea noastra: viata si moartea, si doua lumi: cea vazuta si care se desface si cea nevazuta, vesnica care nu se desface, cea prezenta si cea viitoare; si doi sunt cei care lucreaza în ele, diametral opusi unii altora: Dumnezeu si potrivnicul Sau, diavolul; unul venind sa ne mântuiasca si chemându-ne la o viata si Împaratie vesnica, iar celalalt poftind pierzania si partea noastra si mugind în fiecare zi, cautând ca sa manânce pe cineva [I Petru 5, 8] prin desfatarea lucrurilor acestora vremelnice si ca sa ne faca vinovati de pedeapsa vesnica. De aceea trebuie ca noi sa fugim de vrajmasul si dusmanul cel rau si sa ne refugiem la Stapânul care ne mântuieste, cerând de la El ajutor, ca sa nu fim stapâniti de stapânul întunericului [Lc 22, 53; Efes 6, 12] si sa cadem în cursele lui, slujindu-i lui si pacatului. Si ca stapân al lumii si al întunericului vesnic e diavolul, asculta pe Hristos care zice: „Iata stapânitorul lumii acesteia vine si nu va gasi în mine nimic" [In 14, 20]. Iar stapân al lumii, dar nu puternic si cu autoritate, se numeste — departe de noi blasfemia aceasta, caci nu are putere nici asupra unor porci! [cf. Mc 5, 11-13] — ca unul care tine în robie si-i stapâneste pe cei tintuiti de lume prin pofta afacerilor si lucrurilor din ea. Iar stapân al întunericului se numeste ca unul care a cazut de la început din lumina prin razvratirea sa si s-a facut mostenitor al întunericului vesnic. Dar Dumnezeu si Stapânul nostru, ca Unul ce este Ziditor si Creator a toate, stapâneste în chip natural si cu autoritate peste toate cele ceresti, pamântesti si subpamântene, fiind Lumina neînserata si neapropiata [I Tim 6, 16], Domn a toate, si a celor prezente si a celor viitoare. Deci cei care cred Lui si pazesc nevatamate poruncile Lui, desfatându-se cu masura de cele vremelnice si împartasindu-se din acestea multumind cu înfrânare, sunt adusi de la cele vazute spre cele nestricacioase si vesnice [Sol 13, 5], ca unii care s-au supus împaratului si Dumnezeului a toate si au pazit poruncile Lui. Dar câti fac cele potrivnice poruncilor Lui, se vor gasi alaturându-se taberei potrivnicului, facându-se pe fata dusmani ai lui Dumnezeu, precum spune Mântuitorul însusi: „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea, si cine nu aduna cu Mine risipeste" [Lc 11, 23].


Litigiile sunt lucrul diavolului, nu al pastorului lui Hristos

            Nimeni asadar, iubitilor, sa nu se alature stapânului întunericului si stapânitorului lumii; nimeni sa nu se rânduiasca împreuna cu el; nimeni sa nu se lupte ca soldat împreuna cu diavolul si îngerii lui împotriva Mântuitorului si Dumnezeului nostru; nimeni sa nu lucreze împotriva sufletului lui, nici sa se lupte ca sa mosteneasca focul cel vesnic; nu copiilor, parintilor si fratilor, rogu-va, nu! înfricosator lucru este si numai a auzi ca ne facem dusmani ai lui Dumnezeu. Dar cum poate cineva sa lupte ca soldat împotriva lui Hristos si pentru pierzania lui, va voi spune acum. Daca cineva te ocaraste sau înjura sau defaima pe drept sau pe nedrept, si tu nu suporti cu blândete necinstea, sau, întristându-te si mâhnindu-te în inima ta, nu rabzi înfrânând miscarile sufletului tau, ci fie îl ocarasti la rândul tau pe cel ce te ocaraste, fie îl înjuri, fie faci altceva împotriva lui, fie iarasi, chiar daca nu faci nimic din acestea împotriva lui, te departezi de el având ranchiuna împotriva lui în inima ta si nu îi ierti [Mt 6, 14] din tot sufletul tau si nu te rogi din toata inima ta pentru el, iata ai luptat ca soldat împotriva Lui Hristos, lucrând împotriva poruncilor Lui si te-ai facut dusman al Lui pierzându-ti sufletul tau, pecetluind si întarind pacatele tale facute mai înainte si facându-le de nesters. Daca iarasi cineva te va lovi pe obrazul drept, si nu i-l vei întoarce si pe celalalt [Mt 5, 39], ci mai degraba îl vei lovi la rândul tau, te-ai facut soldat si slujitor al satanei, potrivnicul, si l-ai lovit nu numai pe fratele tau, ci prin el pe Cel ce ti-a spus sa nu lovesti, ci dimpotriva sa-i întinzi si celalalt obraz. Iar daca cineva ia pe ascuns sau pe fata de la tine aur sau altceva, fie împrumutându-l, fie rapindu-l si nu mai vrea sa ti-l dea înapoi, pentru ca face afaceri proaste si se afla la strâmtoare, iar tu nu suferi aceasta cu multumire si fara a tine minte raul, ci-l târasti în tribunale pe cel care ti-a luat aceasta si platesti avocati cerând ajutorul de la oameni si te înfatisezi la tribunal posomorât, întristat, tragând si târând pe fratele tau, folosindu-te de juraminte si de juraminte strâmbe si facându-i si pe altii sa jure si sa jure strâmb si sa minta — ceea ce este mai rau decât toate celelalte! — si pe lânga acestea, aruncându-l în închisori faci si lucrezi toate ca sa iei înapoi cele ce îti sunt datorate, cum oare nu esti în chip vadit dusman chiar si al tau însuti?
            Fiindca întrucât ti s-a poruncit sa cercetezi pe cei din închisori si sa le slujesti dupa putere [Mt 25, 43], sa nu reclami pe cel ce îti ia lucrurile tale [Lc 6, 30], si celui ce vrea sa se judece cu tine si sa-ti ia o haina sa-i lasi si camasa [Lc 6, 29], dar nu numai aceasta, ci sa-ti pui si sufletul tau [In 10, 11] spre moarte pentru porunca lui Dumnezeu, oare atunci când pledezi pentru banii pierduti calcând porunca lui Dumnezeu, întristându-te, mâhnindu-te si aruncând în închisori pe fratele tau, n-ai înnebunit în chip vadit, înfuriind pe Dumnezeu si luptându-te cu El si lipsindu-te pe tine însuti de viata vesnica? Deci cel ce vrea sa pastoreasca turma lui Hristos si sa pasca oile Lui prin învatatura celor zise, ca sa le faca prin dreptate bine hranite si mult roditoare, cum oare va putea purta de grija în acelasi timp si de ogoare si de mosii, urmarindu-i în justitie si punându-i pe fuga pe cei ce le urmaresc cu nedreptate, si uneori ducându-se la judecatori, iar alteori împotrivindu-se acuzatiilor si minciunii, ba uneori facându-se si pricina de juraminte si de juraminte strâmbe? Caci, daca el însasi va spune adevarul, atunci neaparat potrivnicii mint, jura si jura strâmb pe fata. Iar daca acestea se întâmpla asa, cum le va putea suporta sufletul iubitor de Dumnezeu, sau cum vor fi placute acestea lui Dumnezeu Care a spus: „Iar Eu va spun voua sa nu jurati de fel, ci sa va fie voua ceea ce este da da, si ceea ce este nu nu; caci ceea ce e mai mult e de la cel rau" [Mt 5, 34-37]. Si iarasi: „Amin, amin, zic voua ca de tot cuvântul desert pe care îl vor grai oamenii, vor da socoteala pentru el în ziua judecatii" [Mt 12, 36].


Avertisment profetic si îndemn final

            Deci, daca v-am convins pe voi, ca unii ce sunteti oameni, sa ascultati de adevarul lui Hristos si de aceste cuvinte, sa nu alergati dupa stapâniri si conducerea altora pentru slava omeneasca si pentru desfatarea si placerea trupului, temându-va de judecata lui Dumnezeu si de acea înfricosata sentinta pe care prin proorocul Ioil a rostit-o Dumnezeu împotriva celor ce pastoresc cu nevrednicie oile Lui: „Aceasta zice Adonai Domnul: Vai de pastorii lui Israel, care s-au pastorit ei însisi! Pastorii nu trebuiau ei oare sa pastoreasca turma? Dar voi ati mâncat laptele si cu lâna v-ati îmbracat; oile cele grase le-ati junghiat, iar turma n-ati pascut-o. Cel slabe nu le-ati hranit; oaia bolnava n-ati lecuit-o si pe cea ranita n-ati legat-o; pe cea ratacita n-ati întors-o si pe cea pierduta n-ati cautat-o; si le-ati stapânit cu asprime si cruzime. Si neavând ele pastor, s-au risipit" [Iz 34, 2-5]. Si putin mai încolo: „Asa zice Adonai Domnul: Iata vin la pastori; le voi cere înapoi oile mele din mâna lor si voi face sa înceteze a mai pastori oile mele" [Iz 34, 10]. Si iarasi: „Daca însa strajerul a vazut sabia venind si n-a sunat din trâmbita si poporul n-a fost vestit si va veni sabia si va ridica viata cuiva, acela a fost luat pentru pacatele lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna strajerului" [Iz 33, 6]. înfricosatoare si de toata frica sunt acestea, fratilor.
            De aceea sa râvnim sa ne pastorim mai întâi pe noi însine ca turma a lui Hristos, ca preotie împarateasca [1 Petru 2, 9], si sa supunem trupul duhului, ca nu cumva ceea ce este mai bun în noi sa fie biruit de ceea ce este mai rau. Si dupa ce vom fi intrat în adâncul smeritei-cugetari si ne vom fi spalat întinaciunile pacatelor cu râurile lacrimilor ei, atunci vom dobândi duh blând si linistit în cuget zdrobit, si în marea noastra sete dupa dreptatea lui Dumnezeu ne vom satura de bunatatile cele negraite ale împaratiei Lui prin mângâierea Duhului; dupa care, primind de aici maruntaie ale milostivirii [Col 3, 12] si compatimirii, vom dobândi inima curata întru nepatimire desavârsita si vom vedea lumina lui Dumnezeu, adica pe însusi Duhul Sfânt lucrând si graind în noi tainele cele ascunse ale împaratiei lui Dumnezeu [Col 1, 26; Mt 13, 11], ca unii care prin adâncul pacii am legat în noi însine cele departate într-un singur cuget; si vom face mai întâi pace în noi însine si ne vom face pe noi însine prin trup si suflet un instrument acordat în Duhul cel Unu, Care e Dumnezeu; dar nu numai aceasta, ci dupa ce în multe ispitiri în multe necazuri si suparari îi vom fi asteptat pe Hristos si vom rabda sa fim prigoniti, sa ne rugam când suntem huliti, sa binecuvântam când suntem blestemati [I Co 14, 12-13], negândind raul despre nimeni nicidecum, si toate le vom suferi, toate le vom rabda [1 Co 13, 7], pazind judecata noastra neclintita pe temelia virtutilor, si astfel, prin toate si în toate cele spuse, dupa ce vom creste la vârsta lui Hristos si vom fi ajuns la statura de barbat desavârsit, la masura vârstei deplinatatii lui Hristos [Efes 4, 13] întru cunoasterea desavârsita a lui Dumnezeu si întru întelepciunea cuvintelor si tainelor daruite de catre Preasfântul Duh — abia atunci sa ne dedicam pe noi însine si spre folosul altora ca ultimii robi, daca suntem însa chemati si de sus, dupa cuvântului Domnului: „Cel ce vrea sa fie între voi întâiul, sa fie rob al tuturor si slujitor al tuturor" [Mc 9, 35].
            Dar pâna când nu vom ajunge prin multe lupte la aceasta, sa petrecem, rogu-va, în supunere fata de parintii nostri dupa Dumnezeu si lui Dumnezeu Care cuprinde toate, caindu-ne în fiecare zi si curatindu-ne cu lacrimi dupa Dumnezeu, sa putem cunoaste pe Dumnezeu si ca este nemincinos [Mc 9, 35] în a da cele fagaduite de El celor ce-L iubesc pe El [1 Co 2, 9] si fac dumnezeiestile Lui porunci; Care va si da fiecaruia plata sa dupa faptele lui [Mt 16, 27] atunci când va preda împaratia si toate cele supuse lui Dumnezeu si Tatal [Mt 20, 23]. […]

Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice si etice (Scrieri 1), editura Deisis 2001, Sibiu.
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim