Sufletul nu poate avea pace daca nu se va ruga pentru vrajmasi. Sufletul care a fost învatat de harul lui Dumnezeu sa se roage iubeste si-i este mila de fiecare faptura si îndeosebi de om, pentru care Domnul a patimit pe cruce si sufera cu sufletul pentru noi toti. Domnul m-a învatat sa iubesc pe vrajmasi. Fara harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrajmasi, dar Duhul Sfânt ne învata iubirea, si atunci ne va fi mila chiar si de demoni, pentru ca s-au dezlipit de bine si au pierdut smerenia si iubirea de Dumnezeu.
            Va rog, fratilor, faceti o încercare. Daca cineva va ocaraste sau va dispretuieste sau va smulge ce e al vostru, sau prigoneste Biserica, rugati pe Domnul zicând: „Doamne, noi toti suntem fapturile Tale. Ai mila de robii Tai si întoarce-i spre pocainta!” Si atunci vei purta în chip simtit harul în sufletul tau. La început sileste inima ta sa iubeasca pe vrajmasi, si Domnul, vazând dorinta ta cea buna, te va ajuta în toate, si experienta însasi te va învata calea. Dar cine gândeste rau de vrajmasi, acela nu are în el iubirea lui Dumnezeu si nu-L cunoaste pe Dumnezeu.
            Daca te vei ruga pentru vrajmasi, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrajmasi, sa stii ca un mare har al lui Dumnezeu viaza întru tine; nu zic ca este deja un har desavârsit, dar e de ajuns pentru mântuire. Daca însa îi ocarasti pe vrajmasii tai, aceasta înseamna ca un duh rau viaza întru tine si aduce gânduri rele in inima ta; pentru ca, asa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune si gândurile rele” (Mt 15, 19). Omul bun gândeste: „Tot cel ce rataceste de la adevar piere” si, de aceea, îi este mila de el. Dar cine n-a învatat de la Duhul Sfânt sa iubeasca, acela nici nu se va ruga pentru vrajmasi. Cine a învatat de la Duhul Sfânt sa iubeasca, acela se întristeaza toata viata pentru oamenii care nu se mântuiesc si varsa multe lacrimi pentru popor, si harul lui Dumnezeu îi da puterea de a iubi pe vrajmasi.
            Daca nu-i iubesti, macar nu-i ponegri si nu-i înjura; si acesta va fi un lucru bun. Dar daca cineva îi blestema si-i înjura, e limpede ca un duh rau viaza în el si, daca nu se pocaieste, va merge dupa moarte acolo unde salasluiesc duhurile cele rele. Sa izbaveasca Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire! Întelegeti! E atât de simplu. Sunt vrednici de mila oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se împotrivesc Lui. Inima mea sufera pentru ei si lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi si raiul si chinurile se vad limpede: le cunoastem prin Duhul Sfânt. Aceasta a spus-o si Domnul: „Împaratia lui Dumnezeu e înauntrul vostru” (Lc 17, 22)! Asa ca înca de aici începe viata vesnica; si chinurile vesnice încep si ele înca de aici. […]
             Sunt monahi care cunosc pe Dumnezeu, cunosc si pe Maica Domnului, pe sfintii îngeri si raiul, dar cunosc si pe demoni si chinurile iadului, si cunosc aceasta din experienta. În Duhul Sfânt sufletul cunoaste pe Dumnezeu. Duhul Sfânt ne da, pe cât e cu putinta acest lucru, sa cunoastem înca de aici plinatatea bucuriei raiului, pe care fara harul lui Dumnezeu omul n-ar putea-o purta, ci ar muri. Dintr-o lunga experienta, monahul duce lupta cu vrajmasul mândriei, si Duhul Sfânt îl învata, îl lamureste si-i da puterea de a-l birui. Monahul întelept izgoneste prin smerenie orice înaltare si mândrie. El spune: ‚Nu sunt vrednic de Dumnezeu si de rai. Sunt vrednic de chinurile iadului si voi arde vesnic în foc. Sunt cu adevarat mai rau decât toti si nevrednic de a fi miluit. Duhul Sfânt îl învata sa gândeasca asa despre sine însusi; si Domnul se bucura pentru noi când ne smerim si ne osândim pe noi însine si da sufletului harul Sau. Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrajmasi. Cine se socoteste în inima sa vrednic de focul cel vesnic, NICI UN VRAJMAS NU SE POATE APROPIA DE EL si nici un gând lumesc nu patrunde în sufletul lui, ci ramâne în Dumnezeu cu toata mintea si cu toata inima. Iar cine a cunoscut pe Duhul Sfânt si a fost învatat de El smerenia, acela a ajuns asemenea Învatatorului sau, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si s-a asemanat Lui. […]
            O, fratilor, cititi mai mult Evangheliile, Epistolele Apostolilor si scrierile Sfintilor Parinti, prin aceasta învatatura sufletul cunoaste pe Dumnezeu si mintea e atât de ocupata de Domnul, ca uita cu desavârsire lumea, ca si cum nu s-ar fi nascut macar. […]


~ ~ ~

            Prin ascultare omul se pazeste de mândrie; pentru ascultare se da rugaciunea; pentru ascultare se da si harul Duhului Sfânt. Iata de ce ascultarea e mai presus decât postul si rugaciunea. Daca îngerii cazuti ar fi pazit ascultarea, ar fi ramas în ceruri si ar fi cântat întru slava Domnului. Si daca Adam ar fi pazit ascultarea, atunci el si neamul lui ar fi ramas în rai. Dar chiar si acum e cu putinta sa aflam iarasi raiul pin pocainta. Domnul ne iubeste mult în ciuda pacatelor noastre, numai sa ne smerim si sa-i iubim pe vrajmasi. Dar cine nu iubeste pe vrajmasi, acela nu poate avea pace, chiar daca ar fi asezat în rai. […]

Sfântul Siluan Athonitul, Între Iadul deznadejdii si raiul smereniei, Editura: Deisis. Sibiu 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim