Dupa cum, la rīnduiala firii, Dumnezeu n-a purtat de grija numai sa fim sanatosi īn viata aceasta, ci sa si dobīndim sanatatea cu osebite doctorii si tamaduiri cīnd ne vom īmbolnavi trupeste - īn acelasi chip, si la rīnduiala Darului, El n-a purtat de grija numai ca sa ne nastem a doua oara duhovniceste, sanatosi, prin Sfīntul Botez, ci si sa dobīndim sanatatea cea duhovniceasca, cīnd ne vom īmbolnavi sufleteste, cu o baie curatitoare si doctorie minunata. Si aceasta nu este altceva decīt Taina Sfintei Marturisiri. [...]
            Dar, o, nenorocire! Aceasta baie curatitoare si minunata doctorie, adica marturisirea cea folositoare de suflet, s-a facut astazi la Crestini o Taina prea putin folositoare! Caci, socotind ca se curata īn aceasta baie, n-au ajuns nici macar sa se spele - dupa cum zice Solomon: ,,Fiul rau pe sine se judeca a fi drept, si de īntinaciune nu s-a spalat.” (Pilde 30:13) - de vreme ce unii dintre dīnsii sau nu se marturisesc niciodata, sau se marturisesc foarte rar, iubind, ticalosii, mai bine sa se tavaleasca īn noroiul pacatelor lor ca dobitoacele decīt sa alerge la aceasta baie si sa se curete. Altii se marturisesc, e adevarat, īnsa nu precum se cuvine, pentru ca nu se spovedesc cu cea mai cuviincioasa cercetare a constiintei si a pacatelor lor, nici cu zdrobirea si umilinta cea trebuincioasa, nici cu o vointa hotarītoare ca de aici īnainte sa nu mai pacatuiasca, nici cu facerea canonului care se cuvine - ca acestea toate alcatuiesc marturisirea cea placuta lui Dumnezeu, Ci se marturisesc fara de nici o cercetare, fara de nici o umilinta, fara de hotarīre si fara de īmplinirea canonului, mai pe scurt spus, se spovedesc numai pentru obicei, poate pentru ca vine Pastele, sau Nasterea lui Hristos, sau Botezul, Si asa, īn acest chip rau marturisindu-se, ticalosii, se batjocoresc cu adevarat si foarte se pagubesc. De aceea, noi ne īntristam pentru o atīt de mare paguba si īnselare a fratilor nostri Crestini, īncīt ne-am nevoit ca sa adunam de la multi dascali aceasta scurta sfatuire catre cel ce se pocaieste, si cu aceasta sa-i īndemnam pe pacatosii ce se marturisesc sa se marturiseasca mai des; iar celor de se marturisesc rau, sa le tīlcuim si sa-i facem sa cunoasca a se marturisi cum se cuvine, pentru ca marturisirea lor sa fie placuta lui Dumnezeu, si folositoare si, ca urmare, sa fie adeverita si fara de īndoiala iertarea pacatelor lor, care se da de la Dumnezeu prin preotul duhovnic. [...]


Cum trebuie sa se pregateasca fiecare cīnd vrea sa se marturiseasca

            Fratele meu cel pacatos, īn asa chip trebuie sa te pregatesti cīnd vei voi sa te pocaiesti si sa te marturisesti: afla, mai īntīi, ca pocainta - potrivit cu dumnezeiescul Ioan Damaschin (cartea 11, capitolul 47) - este o īntoarcere de la starea cea īmpotriva firii la cea potrivit cu firea, adica de la diavol la Dumnezeu, si care se savīrseste cu durere si cu nevointa. Deci si tu, iubitul meu, daca vrei sa te pocaiesti precum se cuvine, trebuie sa parasesti pe diavol si faptele cele diavolesti si sa te īntorci catre Dumnezeu si catre o traire potrivita cu voia lui Dumnezeu. Sa lasi pacatul, care este lucru īmpotriva firii si sa te īntorci spre fapta cea buna, care este ceva potrivit cu firea; sa urasti īntr-atīt de mult rautatea, īncīt sa zici si tu, īmpreuna cu David: ,,Nedreptatea am urīt si am dispretuit” (Psalmul 118:163); si, dimpotriva; sa iubesti atīt de mult binele, īncīt sa zici, cu acelasi David: ,,Legea Ta am iubit-o” si, iarasi: ,,Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decīt aurul si topazul” (Psalmul 118:127). Pe scurt, Duhul Sfīnt, prin īnteleptul Sirah, te īnvata care este adevarata pocainta, graind astfel: ,,Īntoarce-te la Domnul si paraseste pacatele.... Sīrguieste catre Cel Preaīnalt, si te īntoarce de la nedreptate si te scīrbeste foarte de lucrul urīt.” (17: 20, 21). Iar care este adevarata pocainta si roadele ei, cauta si vezi īn cuvīntul cel de la sfīrsit.


Partile pocaintei

            Īn al doilea rīnd, sa stii ca trei sīnt partile pocaintei: I) zdrobirea inimii, II) marturisirea si III) īmplinirea canonului. Gheorghe Koressios, īn cartea lui despre Taine, mai adauga o parte a pocaintei, si anume: dezlegarea de pacat - care se face de catre darul Sfīntului Duh, prin mijlocirea duhovnicului - care se numeste cheie si, mai ales aceasta tine īntr-īnsa Taina pocaintei.
            Ce este zdrobirea inimii. Zdrobirea inimii este o mīhnire si o durere desavīrsita a inimii, care se petrece fiindca omul a suparat cu pacatele sale pe Dumnezeu si a calcat legea Lui dumnezeiasca. Aceasta durere nu sta numai īntru simtire, adica īn suspine si lacrimi, ci sta, mai ales, īn aceea ca vointa omului sa urasca pacatul dinlauntru si sa hotarasca sa nu-l mai faca. Tine seama si de aceasta, potrivit cu Koressios, ca durerea si zdrobirea inimii sīnt parti alcatuitoare ale pocaintei si, īn masura īn care se gasesc īn inima, se afla si omul īn pocainta. Īndata īnsa ce va lipsi durerea din inima, lipseste si omul de la pocainta. Prin aceasta vrea sa spuna ca durerea si zdrobirea trebuie sa se afle pururea īn inima celui ce se pocaieste, si īn acest chip pocainta lui este adevarata. Īnsa aceasta zdrobire a inimii este lucrarea celor ce sīnt desavīrsiti si asemenea unor fii, fiindca izvoraste numai din dragostea cea catre Dumnezeu. Adica, dupa cum se pocaieste un fiu numai pentru ca l-a suparat pe tatal sau, si nu pentru ca va fi lipsit de mostenirea parinteasca sau va fi izgonit din casa tatalui sau. [...]


Marturisirea trebuie sa se faca la cei mai iscusiti duhovnici

            Īntīi, cerceteaza si afla care este cel mai iscusit duhovnic īntre ceilalti. Pentru ca Marele Vasile spune (īn hotarīrea pe scurt 229): ,,Dupa cum oamenii nu-si arata unul altuia suferintele si ranile trupului, ci le dezvaluie doctorilor īncercati care stiu sa le lecuiasca, asa si pacatele se cade sa fie īnfatisate nu oricui, ci acelora care pot sa le tamaduiasca.”


Cum sa-si cerceteze cineva cugetul sau

            Īn al doilea rīnd, dupa cum stai si socotesti cu cīti bani esti pagubit īn negutatoria pe care o faci, tot asa aduna-te si tu, frate, deoparte, si - īnainte sa mergi la un asemenea duhovnic, vreme de doua sau trei saptamīni, mai cu seama la īnceputul celor patru posturi ale anului - sezi īn mare liniste, si plecīndu-ti capul, cerceteaza īn cugetul tau ceea ce Filon Iudeul numeste judecata cugetului. Si sa nu te faci aparator, ci judecator al pacatelor tale, cum spune Sfintitul Augustin. Socoteste si tu, precum Iezechia, toata vremea trecuta a vietii tale, cu mīhnire si amaraciune īn sufletul tau: ,,Sfīrsi-voi firul vietii mele aducīndu-mi aminte de amaraciunea sufletului meu!” (Isaia 38:15); sau macar socoteste, dupa ce te-ai marturisit, cīte pacate ai savīrsit;cu fapta, cu vorba si īncuviintarea gīndurilor. Numara lunile; apoi, de la luni, treci la saptamīni, si de la saptamīni la zile. Adu-ti aminte de oamenii cu care ai pacatuit si de locurile unde ai pacatuit si gīndeste-te cu grija, ca sa afli fiecare pacat al tau.
            Deoarece oamenii astazi fie ca se lasa greu cīnd e vorba sa-si faca o asemenea cercetare amanuntita a cugetului lor, fie ca uita si nu pot sa-si aminteasca pacatele, iata, frate, ca ti-am asternut pe hīrtie, īn ,,Īnvatatura catre duhovnic”, pacatele de moarte, pacatele ce se iarta si pacatele care se trec cu vederea. Ti-am īnfatisat acolo si cele zece porunci si cine sīnt cei ce gresesc la fiecare din acestea, ca sa te despovaram de aceasta greutate si sa te facem sa-ti amintesti cu usurinta pacatele tale. Deci cauta acolo, si, cercetīnd, adu-ti aminte care pacate din cele ce se afla acolo le-ai savīrsit, ca sa le marturisesti.
            Dar, precum vīnatorii nu se multumesc doar sa afle fiara īn padure, ci se straduiesc īn tot chipul sa o ucida, tot astfel si tu, frate al meu pacatos, nu te multumi doar sa-ti cercetezi si sa-ti afli pacatele. Pentru ca numai acest lucru putin īti va folosi. Ci lupta-te īn tot chipul sa-ti omori pacatele cu durerea inimii tale, adica cu zdrobirea inimii si cu īngrijorarea. Si, ca sa dobīndesti zdrobirea, socoteste marea vatamare pe care ti-au adus-o pacatele tale īnaintea lui Dumnezeu. Iar ca sa dobīndesti īngrijorarea, gīndeste la paguba cea mare pe care pacatele tale ti-au pricinuit-o tie īnsuti. [...]


Cum trebuie sa se marturiseasca pacatosul

            Dupa ce te vei fi gīndit īn acest chip la pacatele tale, frate al meu pacatos, si te vei fi pregatit cu aceasta zdrobire a inimii si īngrijorare, mergi atunci la acel iscusit duhovnic de care am vorbit. Daca stii carte, īnsemneaza-ti, frate, pacatele si pe hīrtie, ca sa nu le uiti. Si, de va fi departe locuinta duhovnicului, sa nu īntīrzii, dupa cum nu īntīrzii sa mergi pentru boala ta cea trupeasca la acel doctor iscusit care se afla departe. Ci zi si tu ca fiul acela risipitor: ,,Sculīndu-ma, ma voi duce la tatal meu” (Luca 15:18). Si, mergīnd la dīnsul, cīnd acela īti va spune sa-ti marturisesti pacatul tau īnaintea Stapīnului Hristos, atunci tu, īngenunchind īnaintea sfintei Lui icoane, sa zici: ,,Parinte, gresit-am la cer si īnaintea Ta si nu sīnt vrednic sa ma numesc fiul Tau, Dar iata ca astazi, prin parintele meu duhovnicesc, ma voi marturisi Tie, īntru dreptatea inimii.” Si, asa, sa īncepi apoi sa te marturisesti.


Ce este marturisirea?

            Marturisirea este o īnfatisare, de bunavoie, prin grai, a faptelor rele, ca si a vorbelor si a gīndurilor. Ea este smerita, īnvinuindu-se pe sine, este dreapta, fara rusinare, hotarīta, si se face catre un duhovnic legiuit.


Marturisirea trebuie facuta de bunavoie

Asadar, si tu, frate:
            1) Trebuie sa marturisesti, cu īnsasi gura ta, toate faptele tale cele rele, toate vorbele tale rele si toate gīndurile tale rele. Am zis sa-ti spui pacatele cu īnsasi gura ta deoarece, chiar daca le-ai avea scrise ca sa nu le uiti, totusi ai datoria sa le citesti tu īnsuti duhovnicului tau. Cei care īsi scriu pacatele si, dupa ce au dat duhovnicului ceea ce scrisesera, pleaca fac rau si gresesc, iar marturisirea lor nu este desavīrsita. Si, pe viitor, sa īnceteze cu acest lucru nepotrivit si sa-si citeasca ei singuri īnscrisul cu pacatele lor.
            Marturisirea sa nu se faca din sila sau nevoie, ci de bunavoie, de la sine, graind īmpreuna cu David: ,,Si din voia mea ma voi marturisi Lui.” Sa nu te asemeni si tu, īn aceasta, īmparatului Nabucodonosor, care nu a spus magilor visul pe care l-a avut ca, pe urma, magii sa-l talmaceasca, ci a cerut ca aceia sa-i spuna si visul, si talmacirea lui. ,,Deci, descoperiti-mi visul si tīlcuirea lui! (Daniel 2:6). Dar tu, spune mai īntīi visul, adica pacatele tale, si atunci, auzindu-le, duhovnicul sa le īndrepte.
            2) Marturisirea trebuie sa fie smerita. Trebuie sa te marturisesti cu smerenie, cu multa umilinta si cu inima zdrobita - precum si-a marturisit femeia desfrīnata pacatele ei, precum Cananeanca si precum se ruga vamesul - pentru ca Dumnezeu sa primeasca marturisirea ta si sa-ti dea iertarea pacatelor. Fiindca „inima īnfrīnta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi” (Psalmul 50:18). Aceasta smerenie si umilinta trebuie sa o arati īnca si atunci cīnd te mustra duhovnicul pentru vreun pacat al tau, pastrīnd tacerea si fara sa te mīnii, si nici taindu-i vorba, ci primind dojana cu bucurie, ca si cīnd ti-ar face-o Īnsusi Dumnezeu. Ce zic sa o primesti cu bucurie? Daca s-ar putea, ar trebui sa cazi la pamīnt ca un vinovat si sa-i scalzi picioarele cu lacrimile tale, cum te sfatuieste Sfīntul Ioan Scararul: ,,Fii - si īn purtare, si īn cuget - ca un pacatos, la marturisirea ta catīnd spre pamīnt, si, de este cu putinta, sa scalzi īn lacrimi picioarele celui ce te lecuieste, ca pe ale lui Hristos” (Cuvīntul IV).
            3) Marturisirea trebuie sa fie spre īnvinovatirea ta. Cīnd te marturisesti nu trebuie sa īnvinovatesti pe unul sau pe altul, spunīnd ca ei au fost pricina de ai pacatuit, dupa cum Adam a dat vina pe Eva, si Eva pe sarpe. Nu! Tu sa nu faci asa! Ci sa te īnvinovatesti numai si numai pe tine si vointa ta cea ticaloasa. ,,Daca vrei sa īnvinovatesti pe cineva - īti spune dumnezeiescul Gura de Aur (Omilia 51 la Matei) - īnvinovateste-te pe tine!” Si alcatuitorul Pildelor spune: ,,Drept este cel ce se īnvinovateste pe sine” (Pilde 18:17). ,,Pe sine” zice, si nu ,,pe altii”. Pentru ca nu cumva, cautīnd sa-si īmputineze cu marturisirea pacatele sale, sa si le sporeasca, adaugīnd si īnvinovatirea. Iar ce sa spui duhovnicului, te sfatuieste Ioan Scararul: (Cuvīntul IV): ,,Spune si nu te rusina: A mea este izbitura, parinte, a mea este rana, ea este pricinuita de īnsasi lipsa mea de grija, si nu de altul. Nimeni nu este vinovat de aceasta: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai lipsa mea de grija!”
            4) Marturisirea trebuie sa fie dreapta. Trebuie sa te marturisesti īntru adevarul si dreptatea inimii tale, aratīndu-ti toate pacatele, asa cum le-ai savīrsit, cu toate īmprejurarile: locul, persoana, pricina, numarul pacatelor si felul lor. (vezi capitolul V al ,,Īnvataturii catre Duhovnic”, despre īmprejurari. Numai ca numele persoanelor cu care ai pacatuit nu trebuie sa le arati.) Marturiseste-ti pacatele fara sa adaugi sau sa scazi ceva, fara sa spui jumatate din pacatele tale unui duhovnic, si jumatatea cealalta altuia, cum fac unii vicleni. Sa nu le spui cu cine stie ce cuvinte mestesugite - cu care īn acelasi timp sa-ti ascunzi pacatele, cu scopul sa-ti micsorezi rusinea - ci sa le marturisesti simplu si drept, cu inima fara viclesug, si adevarat. Fiindca, daca te marturisesti cu viclesug si doar asa, pe deasupra, nu numai ca marturisirea ta va fi urīta īnaintea lui Dumnezeu, Care iubeste pururi adevarul: ,,Ca iata adevarul ai iubit” (Psalmul 50, 7), ci īnca si pacatele tale pe care le-ai marturisit vor īncolti din nou īn tine, dupa putina vreme, dupa cum īncoltesc din nou si perii albi la acei batrīni care nu-i dezradacineaza, ci doar īi rad pe deasupra. Cu acestea te asemeni si tu, īn aceasta privinta, cum spune David: ,,Ca un brici ascutit ai facut viclesug” (Psalmul 51:1).
            5) Marturisirea trebuie facuta fara sa te rusinezi. Trebuie sa te marturisesti fara sa te rusinezi, fiindca rusinea pe care o capeti cīnd te marturisesti īti aduce slava si har de la Dumnezeu, potrivit cu Sirah: ,,Este rusine care aduce pacate si este rusine care aduce marire si har” (Isus Sirah 4:23). Rusinea aceasta te face sa scapi de rusinea ce va sa fie īn ziua īnfricosata a Judecatii, potrivit cu Scararul (Cuvīntul IV): ,,Nu nesocoti marturisirea pacatului tau, pentru ca, prin rusinea de aici, sa scapi de rusinea de dincolo!”
            De ce te rusinezi, pacatosule? Cīnd savīrsesti pacatul nu te rusinezi, si acum, cīnd cauti sa te scapi de el, te rusinezi? O nebunule! Tu nu stii ca rusinea aceasta este de la diavolul, care, atunci cīnd faci pacatul, īti da īndrazneala si nerusinare, iar cīnd īl marturisesti īti da frica si rusine? Asa da marturie Sfīntul Ioan Gura de Aur: ,,Doua sīnt acestea: pacatul si pocainta: īn pacat - rusine si batjocura; īn pocainta - lauda si īndrazneala. Dar satana rastoarna rīnduiala si da la pacat īndrazneala, si la pocainta rusine. Tu īnsa sa nu i te īncrezi!” (Cuvīntul pentru marturisire). Pentru aceasta, citim la Pateric ca un parinte īmbunatatit l-a vazut cu ochii lui pe diavol cum merge adesea la spovedaniile duhovnicilor, ca sa insufle rusine pacatosilor care se marturisesc acolo. Dumnezeu nu ti-a dat drept duhovnic vreun Īnger sau vreun Arhanghel, ca sa te rusinezi, ci un om, unul supus patimilor ca si tine, pentru ca sa nu te rusinezi. [...] Iar daca - sa zicem - ai afla de la altii sau ai banui ca duhovnicul tau da pe fata altora pacatele tale, acest fapt sa nu te īmpiedice de la marturisire, fiindca este īnselaciune a diavolului, cu care cauta sa-ti piarda sufletul. Tu sa mergi fara teama si marturiseste-ti pacatele! Iar daca acela le da pe fata altora (ceea ce este foarte cu anevoie, ca sa nu zic cu neputinta, sa o faca) el are sa dea socoteala īnaintea lui Dumnezeu, pentru raul acesta pe care īl face. Iar tu, odata spovedit, esti pe deplin nevi­novat si iertat de pacatele tale. Asa cum īti aduce la cunostinta Sfīntul Meletie Marturisitorul (Treapta 171): ,,Daca īti da īn vileag si-ti defaima marturisirea, acesta va da socoteala lui Dumnezeu la Judecata, iar cel ce s-a spovedit ramīne īntru totul nevinovat, si izbavit pe deplin de greselile lui.” Īn vechime, cei ce pacatuiau, stateau la poarta bisericii si-si marturiseau pacatele la toata multimea care intra īn biserica, dupa cum spune Sozomen: ,,La īnceput, asa au socotit preotii sa se arate multimii din biserica pacatele de catre cel ce se marturiseste, ca īntr-un teatru” (Cartea a VII-a, capitolul 16, si canoanele 56 si 75 ale marelui Vasile spun acelasi lucru.) Un om drept ca Iov nu se rusina sa se marturiseasca īn fata multimii, dupa cum ne vesteste el īnsusi: ,,Caci nu am dat īnapoi fata de multimea gloatei, ca sa ma marturisesc īnaintea lor” (Iov 31:34). Si tu, frate al meu, pacatos fiind, de ce sa te rusinezi, cīnd te marturisesti unui singur om?
            6) Pacatele trebuie sa fie aratate, fie aici, fie dincolo. Una din doua: sau aici, jos, trebuie sa-ti arati pacatele tale, frate, catre duhovnicul; sau, dincolo, īnfricosatul Judecator le va da īn vileag īnaintea tuturor Īngerilor si oamenilor, cu mare mustrare pentru tine. ,,Mustra-te-voi si voi pune īnaintea fetei tale pacatele tale” (Psalmul 49:22). Ce zic, „judecator”? Īnsesi pacatele tale nemarturisite te vor mustra atunci si te vor da īn vileag, la acel Scaun de judecata a toata lumea. ,,Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra” (Ieremia 2:19). Vezi si pe dumnezeiescul Ioan Gura de Aur care zice: ,,Acolo le vom vedea (greselile noastre), īn fata ochilor, goale si descoperite, si vom plīnge acolo, si va fi īn zadar!” Vezi si marturia marelui Vasile, ca vom vedea atunci pacatele noastre, pe fiecare cum s-a savīrsit (īn al optulea capitol al ,,Īnvataturii catre Duhovnic”).
            Daca cumva vreun singur pacat va ramīne nemarturisit, ramīn neiertate si celelalte. Daca vei marturisi toate pacatele tale, dar vei ascunde, de rusine, numai unul singur, afla ca nu numai pacatele pe care le-ai marturisit ramīn neiertate, dar īti mai adaugi tie, pe deasupra, si un alt mare pacat, al pīngaririi celor sfinte, pentru aceasta tainuire, dupa cum spune, īn ,,Cartea cea pentru marturisire”, Patriarhul Hrisant al Ierusalimului. Vezi si īn ,,Mīntuirea pacatosilor”, unde se arata ca o femeie, desi si-a marturisit toate celelalte pacate la un cucernic duhovnic, nu si-a marturisit un mare pacat al ei, iar un frate slujitor al duhovnicului a vazut cum iesea din gura ei cīte un sarpe pentru fiecare pacat marturisit. Iar la urma de tot, a vazut un sarpe mare cum si-a scos de trei ori capul afara din gura femeii, apoi iarasi l-a tras īnauntru si nu l-a mai scos. Pentru aceasta, toti ceilalti serpi care iesisera mai īnainte s-au īntors iarasi si au intrat īn gura ei. Dupa moartea sa, acea nenorocita s-a aratat sezīnd pe un īnfricosat balaur, si i-a spus duhovnicului ei si fratelui ca a fost pedepsita fiindca nu si-a marturisit acel pacat. De aceea, si un oarecare dascal te sfatuieste cu īntelepciune ca, daca vrei sa biruiesti pe diavolul care īti aduce rusinea, spune, mai īnainte de toate celelalte, acel pacat de care te rusinezi mai mult.
            7) Marturisirea se cuvine sa fie plina de hotarīre. Trebuie sa te marturisesti cu hotarīre, adica sa arati īnaintea duhovnicului o hotarīre temeinica si statornica cum ca vrei mai bine sa mori de mii de ori, decīt sa mai pacatuiesti cu voia ta, avīnd ajutorul harului dumnezeiesc. Fiindca, daca nu iei o asemenea hotarīre īn inima ta, putin īti va folosi zdrobirea inimii, si īngrijorarea si pocainta, cum spun īndeobste toti dascalii Bisericii. Pentru aceasta, cīti nu iau o asemenea hotarīre, au - ca sa zic asa - un picior la duhovnic, si altul īn pacat. Se marturisesc cu gura, iar cu inima gīndesc iarasi sa savīrseasca pacatul, asemuindu-se īn aceasta cu cīinele care, dupa ce a varsat, se īntoarce iarasi la varsatura lui, si cu porcul care, dupa ce s-a spalat, se tavaleste iarasi īn noroiul de la īnceput. Acestia - dupa cum spune Sfintitul Augustin - nu reteaza pacatul, ci amīna aceasta pentru alta data. Ei se marturisesc doar din obisnuinta, asa, pentru ca vine - sa zicem - Pastele, sau Nasterea Domnului, sau pentru ca sīnt īn primejdie de moarte, si nu ca ar vrea cu adevarat sa taie pacatul din radacina. Citim la Pateric ca un parinte a vazut sufletele coborīnd īn iad cum cade zapada pe pamīnt īn mijlocul iernii. Si oare de ce aceasta? Nu pentru ca nu se marturisesc Crestinii, ci fiindca nu se marturisesc bine, cu hotarīrea de a nu mai pacatui; fiindca nu-si sfīsie inima cu o durere adevarata, pentru o īndreptare hotarīta, ci īsi sfīsie numai vesmintele, dupa cuvīntul Proorocului, cu o mincinoasa si prefacuta durere. ,,Sfīsiati inimile, si nu hainele voastre!” (Ioil 2:13).
            Si ce-ti va fi tie de folos, frate al meu, daca spui doar: Am pacatuit, ma pocaiesc! Un asemenea ,,am pacatuit” a spus si Saul (I Īmparati 15:24), a spus si Iuda (Matei 27:4), dar nu le-a folosit. De aceea, si marele Vasile spune ca nu se foloseste de pe urma marturisirii si nu se marturiseste nicidecum acela care spune numai ,,am pacatuit”, dar staruie iarasi īn pacat si nu-l uraste. Si spune ca nu trage nici un folos de pe urma nedreptatilor pe care i le-a iertat duhovnicul, daca el iarasi savīrseste nedreptati, ,,fiindca nu se marturiseste cu adevarat cel ce zice «am pacatuit», si pe urma staruie īn pacat, ci acela care, dupa cuvīntul Psalmului, si-a aflat pacatul sau si l-a urīt. Caci ce folos este pentru bolnav īngrijirea doctorului, daca el face mereu lucruri primejdioase pentru viata? Tot asa este si cel ce īnca face pacate, nu are nici un folos de pe urma pacatelor iertate de duhovnic” (īntr-o tīlcuire de catre Nichita a Psalmului 35). Īntreaga ta pocainta īnseamna sa te hotarasti sa-ti schimbi viata. Sa nu spui: Daca am sa pot, am sa ma īndrept! – sau: Am voit sa nu pacatuiesc! Ci asa sa spui: Hotarasc sa ma īndrept! Vreau de astazi - cu vointa puternica, neschimbata si hotarīta - sa nu mai pacatuiesc, dupa cum nu vreau sa beau vreodata un pahar cu otrava, dupa cum nu vreau vreodata sa ma prabusesc īntr-o prapastie si dupa cum nu vreau vreodata sa ma omor.” Deoarece vointa omului nu poate sa ramīna tare fara ajutor dumnezeiesc, noi ti-am alcatuit o rugaciune prin care se arata cum sa ceri de la Dumnezeu acest ajutor. Pe aceasta o vei gasi la sfīrsitul īnvataturii a sasea, pentru pazirea de sine.
            Se cuvine sa īnsemn aici ca se face si o a doua marturisire a propriilor pacate, pentru trei pricini: 1) daca cineva nu-si marturiseste pacatele cu īmprejurarile si cu pregatirea cuviincioasa, cu īntristarea si hotarīrea de a nu mai gresi si cu īmplinirea canonului; 2) daca nu s-a īndreptat si nu s-a canonisit cum trebuie de duhovnic; si 3) (dupa Simeon al Tesalonicului, īntrebarea 24) daca - odata ce a cazut din nou īn aceleasi pacate sau īntr-altele, care sīnt urmare a celor dintīi - spune, odata cu pacatele din urma, si pe cele dintīi, socotite ca niste radacini si pricini ale celor din urma, sau pentru o mai mare zdrobire a inimii si smerenie.
            Scris este īn cartea ce se cheama ,,Īnvatatura pentru cel ce se pocaieste”, ca este un lucru foarte folositor daca īsi face cineva si o marturisire cuprinzatoare si de obste a tuturor pacatelor pe care le-a savīrsit īn īntreaga sa viata, dupa cum fac cei ce vor sa se preoteasca si cei ce sīnt īn primejdie de moarte, macar o data pe an si mai ales, daca se īntīmpla sa mergi la un nou duhovnic. Deoarece, prin mijlocirea acestei cuprinzatoare marturisiri, se strīng laolalta toate pacatele, ca niste rīuri, si alcatuiesc o mare īntinsa, sau sīnt ca niste munti deasupra altor munti, īncīt par ca ajung pīna la cer, cum spune Ezdra: ,,Si greselile noastre s-au ridicat pīna la cer” (Ezdra, 9:6). Iar cel ce se marturiseste, vazīndu-le pe acestea dintr-o singura privire īngramadite laolalta, capata o mai mare rusinare, o suferinta mai mare, o mai mare smerenie si, drept urmare, se teme mai mult de dumnezeiasca dreptate, pe care a mīniat-o atīta de mult. Capata astfel o liniste deplina īn cugetul sau, vestindu-i-se ca pacatele i-au fost iertate, si capata o mare īnfrīnare si piedica spre a nu mai cadea din nou. Se cuvine ca pacatosul sa primeasca cu bucurie canonul sau. [...]

Sfīntul Nicodim Aghioritul, Dulce sfatuire, Editura Credinta Stramoseasca, 2000.
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim