Cea dintīi īmprejurare a pacatului. Cea dintīi īmprejurare a pacatului esti tu īnsuti, care īl savīrsesti. Fiindca cine esti tu, cel care te īmpotrivesti maretiei atīt de nemarginite a Ziditorului tau? Un vierme nevrednic al pamīntului, putintel lut, precum spune Isaia: ,,Tu esti Tatal nostru, noi sīntem lutul” (64:7). Un om care, nu numai ca ai īnce­patura din pamīnt si īn pamīnt ai sa te risipesti, dar si un om daruit de Dumnezeu cu nespus de multe binefaceri, zidit de puterea si īntelepciunea Lui cea nemarginita, ocrotit de nemarginita Lui pronie, rascumparat cu nenumaratele Lui suferinte si dureri, īnfiat prin botezul Lui, partas al Tainelor Sale, adapat cu sīngele Lui, hranit cu trupul Lui. Si, un asemenea om sa pacatuiasca?! O..., īnfricosata priveliste! Sa pacatuiasca un barbar, un pagīn, un īnchinator la idoli, se poate rabda - ,,de m-ar fi ocarīt vrajmasul, as fi rabdat” (Psalmul 54:12) - dar sa pacatuiasca un Crestin - care s-a īmpartasit din Duhul lui Dumnezeu, care lupta sub steagul si īn oastea lui Iisus Hristos, care este casnic al Lui, care s-a bucurat de atītea ori de darurile Lui, care Īi datoreaza īntreaga sa fiinta - aceasta nu se mai poate rabda: ,,iar tu, omule asemenea mie, capetenia mea si cunoscutul Meu, care īmpreuna cu Mine te-ai īndulcit de mīncari...” (Psalmul 54:14, 15). [...]
            A doua īmprejurare a pacatului. A doua īmprejurare a pacatului este pricina pentru care tu, pacatosule, pacatuiesti. Si oare te īncumeti tu sa savīrsesti pacatul pentru vreo mare nevoie a ta: ca sa-ti pastrezi viata, ca sa dobīndesti slava, sau bogatie, sau o īmparatie? Nu! Ci īl savīrsesti pentru putina linte, ca Esau; ca sa manīnci putina miere, ca Ionatan, sau ca sa dobīndesti putin orz sau o bucata de pīine. ,,Voi Ma necinstiti īnaintea poporului Meu pentru o mīna de orz si pentru o bucata de pīine” - asa se plīnge Dumnezeu prin Iezechiel (13:19). Tu te lepezi de multe ori de harul Lui, īncalci legea Lui, dispretuiesti binefacerile Lui. Pentru ce? Pentru o placere gretoasa, pentru un cīstig de nimic, pentru o desarta nalucire a ta, pentru un nimic. Iata pīna la ce grozavie ajunge rautatea inimii tale, omule! Pentru care, cu jale striga Iisus: ,,M-au urīt pe nedrept!” (Ioan l5:25). Ah! Pentru o singura asemenea defaimare a ta, oare nu trebuie cerul sa verse din nou peste tine focul si pucioasa Sodomitenilor, ca sa te mistuie? Nu trebuie sa se deschida deodata pamīntul sub picioarele tale si sa te īnghita de viu, ca pe Datan si Aviron?
            A treia īmprejurare a pacatului. A treia īmprejurare a pacatului este locul īn care īl savīrsesti, frate. Ah! Si, de ai fi ocarīt pe Dumnezeu īntr-un loc īn care El sa nu vada aceasta ocara, treaca-mearga! Dar, daca Dumnezeu cuprinde toate locurile, ca Unul ce se afla pretutindeni si deasupra a toate, cum se poate gasi vreodata un asemenea loc? Īn fata Lui deci, īnaintea fetei Lui pacatuiesti, pacatosule, chiar īn fata ochilor Lui, si te arati ca si cum I-ai spune: ,,Cu toate ca esti de fata, cu toate ca vezi si auzi fiecare gīnd, si cuvīnt si fapta a mea, cu toate ca ochii Tai cei luminosi privesc cu ura la rautate, eu totusi o voi savīrsi! Daca o vezi si daca nu-Ti place, putin īmi pasa de asta! Īmi este de ajuns daca nu ma vad ochii oamenilor; daca ma vad ochii Tai, nu ma sinchisesc! O, īndrazneala nemaiauzita! O, obraznicie de nespus! [...]
            A patra īmprejurare a pacatului. A patra īmprejurare este vremea īn care savīrsesti pacatul. Mai ales din aceasta īmprejurare se vede cīt de mare este rautatea lui. Fiindca nu-l savīrsesti doar atunci cīnd Dumnezeu te cearta si te pedepseste, ci īntotdeauna: ,,... oameni care īntarītau fa­ra īncetare fata Mea” (Isaia 65:3). Fara īncetare: si cīnd īti pazeste fiinta ta, si cīnd īti daruieste hrana si īmbracaminte; fara īncetare; si atunci cīnd te apara de mii de primejdii īnfricosate, si cīnd īti da putere, sanatate, frumusete, prieteni, avutii si toate celelalte bunatati cīte le ai. Si, ceea ce este mai greu e ca, īn acelasi timp īn care le primesti pe acestea de la Dumnezeu, tu le folosesti ca arme ca sa porti razboi fara īncetare īmpotriva Īnsusi Aceluia care ti le-a daruit. Lucru care, daca l-ai fi facut fata de un īmparat de pe pamīnt, ar fi fost o culme a nelegiuirii si nerecunostintei. Despre o asemenea lipsa de recunostinta a ta ar fi vorbit toate istoriile lumii si toti oamenii s-ar fi rusinat ca sīnt de o fire cu tine.
            A cincea īmprejurare a pacatului. A cincea īmprejurare a pacatului de moarte o alcatuiesc īnspaimīntatoarele rautati si urmari pe care ti le pricinuieste. Sapte sīnt capetele balaurului celui otravitor:

            Īntīia rautate a pacatului. Īntīia rautate a pacatului este lipsirea de harul lui Dumnezeu, care este un margaritar de un atīt de mare pret, īncīt Domnul Si-a cheltuit tot sīngele Sau ca sa-l rascumpere pentru tine, si pe care tu, nenorocitule, īl schimbi cu un nimic, facīnd ceva mai nechibzuit decīt un prunc care schimba un diamant pe o singura nuca. Fara acest har, sufletul tau, frate, ramīne atīt de urīt, īncīt este cu neputinta sa-l priveasca cineva asa cum este si sa nu moara. [...]

            A doua rautate a pacatului. A doua rautate a pacatului de moarte, pacatosule, este ca-ti lipseste sufletul tau de dumnezeiasca īnfiere, care este un īnsemnat dar si o harisma atīt de īnalta, īncīt face ca Duhul Sfīnt sa locuiasca īn tine cu o īnfiintare si o lucrare osebita, alta decīt īn toate celelalte locuri. Ea te face fiu al lui Dumnezeu si mostenitor al īmparatiei Lui, asa īncīt cea mai marunta fapta a ta este de un pret atīt de mare cīt este si īntreg raiul. Dar, īndata ce pierzi un asemenea dar, ce ajungi? Vai! Fiu al diavolului, asemenea cu el din pricina pacatului, dupa cum si fiul se aseamana cu tatal sau, potrivit cu firea: ,,voi sīnteti din tatal vostru, diavolul” (Ioan 8:44).

            A treia rautate a pacatului. A treia rautate a pacatului este ca te lipseste, frate, de mostenirea vesnica a raiului - cum am mai spus - pe care Tatal tau cel ceresc o avea pregatita sa ti-o dea. Si cine poate spune cīta cinstire primeste de la toti un fiu īntīi-nascut si mostenitor al unui īmparat? Cīt este pizmuit de toti, cīt īl fericesc toti? Nimeni, desigur! Tot asa, dimpotriva, nimeni nu poate spune cīt este de nebun, cīt este de batjocorit de toti unul care si-ar vinde acest drept al sau de nepretuit, cum si-a vīndut Esau dreptul de īntīi-nascut pentru putina linte. [...]

            A patra rautate a pacatului. A patra rautate pe care o face pacatul, iubitule, este ca te lipseste de toate platile tuturor faptelor bune pe care le-ai savīrsit. De pilda: de ai fi dus o viata aspra vreme de saizeci de ani īmpliniti, ramīnīnd despuiat si ars vara de arsita soarelui, iar iarna īnghetat de frig, precum Onufrie si Petru de la Sfīntul Munte; daca ai fi purtat pe grumazul tau un lant de fier, vreme de douazeci de ani, ca Sfīntul Eusebiu; daca ai fi locuit īntr-un mormīnt paisprezece ani, precum Cuviosul Iacov; daca ai fi stat patruzeci de ani deasupra unui stīlp, ca Sfīntul Simeon Stīlpnicul; de ai fi adus la credinta mai multe neamuri decīt Apostolii, de ai fi primit mai multe descoperiri decīt Proorocii; de ai fi varsat mai mult sīnge decīt toti mucenicii, dar, dupa acestea, ai fi savīrsit un singur pacat de moarte, din pricina acestuia pierzi īndata acele fapte bune ale tale de mai īnainte si rasplata lor si, murind īn pacat, nu te vei folosi cu nimic de pe urma atītor nevointe. Asa hotaraste Īnsusi Dumnezeu pentru dreptul care pacatu­ieste, ca nu se vor aminti faptele lui cele drepte: ,,atunci nu se va mai pomeni toata dreptatea lui” (Iezechiel 33:13). [...]

            A cincea rautate a pacatului. A cincea rautate pe care o pricinuieste pacatul este ca te lipseste, frate, de ajutoarele cele mai alese ale lui Dumnezeu, fiindca, dupa cum o mama iubitoare īndrageste si poarta din inima pururea de grija copilului ei, asa si Dumnezeu poarta de grija sufletului tau, cīnd esti fara de pacat de moarte: ,,Dupa cum mama īsi mīngīie fiul ei, si Eu va voi mīngīia pe voi” (Isaia 65:13). El īl ajuta, īl chiverniseste, īl tine īn bratele Sale, īi īndulceste inima, īi lumineaza mintea, īi īncalzeste vointa si-i da o putere lucratoare, ca sa-si faureasca mīntuirea cu usurinta. Īnsa, dupa ce tu pacatuiesti de moarte, cu toate ca nu te paraseste cu totul, Dumnezeu nu mai raspīndeste totusi īn sufletul tau īnrīuririle si ajutoarele cele dinainte ale harului Sau. Asa ca, lipsindu-te de asemenea ajutoare, si mīntuirea ta ti se face mai anevoioasa, fiindca partea mai īnalta a sufletului tau se face neputincioasa, iar partea cea mai de jos, supusa patimilor, se īntareste si biruie. Si astfel, cazīnd dintr-un pacat īntr-altul, nimeresti la sfīrsit īntr-o prapastie de nenorociri.

            A sasea rautate a pacatului. A sasea rautate pe care ti-o pricinuieste pacatul, frate, este ca te face vinovat de pedeapsa cea vesnica, fiindca, īndata ce pacatuiesti de moarte, numele tau se sterge din cartea vietii si te faci supus la acele cumplite chinuri ale iadului, ca sa fii pedepsit pe vecie.

            A saptea rautate a pacatului. A saptea rautate a pacatului este cea mai de pe urma, care urmeaza mortii. Fiindca - daca nu nimicesti pacatul īn tine īnaintea mortii tale, printr-o pocainta adevarata si desavīrsita si printr-o īndreptare - sufletul tau cade de fapt īn acele temnite ale iadului, īntr-un loc de durere, īntr-un loc īntunecos, asteptīnd pīna ce va veni īnvierea cea de obste, ca sa īnvie si trupul tau, ca sa capeti si īmplinirea pedepsei. La toate aceste nesfīrsite nenorociri si pagube pe care ti le pricinuieste pacatul cugeta si te socoteste pururea, frate al meu pacatos, ca sa dusmanesti din fundul inimii pacatul, ca pe un lucru aducator de moarte si ca pe cel mai mare dusman al tau, si alta data sa nu-l mai savīrsesti.

Cuvīntul de pe urma (al Sfantului Nicodim, n.ed):

            Pun capat si pecetluiesc aceasta sfatuire cu aceste cuvinte: Tatal, Care a trimis pe Īnainte-mergatorul Ioan ca sa boteze, a propovaduit prin gura lui pacatosilor: ,,Pocaiti-va!” (Matei 3:2). Fiul, cīnd S-a aratat īn lume, a grait acest cuvīnt, īncepatura si temelie a propovaduirii Sale: ,,Pocaiti-va!” (Matei 4:17). Duhul Sfīnt, cīnd S-a pogorīt īn chip de limbi de foc, cuvīntul acesta l-a rostit, prin Apostolul Petru: ,,Pocaiti-va!” (Faptele Apostolilor 2:38). Trei sīnt Cei ce marturisesc, si marturia Celor Trei este adevarata, mai mult, este adevarul īnsusi. Deci, fratii mei pacatosi: ,,Pocaiti-va, pocaiti-va, pocaiti-va, caci s-a apropiat Īmparatia Cerurilor!”

Sfīntul Nicodim Aghioritul, Dulce sfatuire, Editura Credinta Stramoseasca, 2000.
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim