Iar dupa ce te-ai marturisit si ti-ai primit canonul de la duhovnicul tau, pentru ca sa te pazesti sa nu cazi din nou īn acelasi pacat sau īn altele, foloseste-te de aceste cinci povatuiri, ca de niste leacuri care sa te pazeasca:

            Īntīia pazire: aducerea aminte de pacatele facute. Sa nu uiti, ci sa-ti amintesti pururea de pacatele pe care le-ai savīrsit. Ca asa īti porunceste Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: ,,Eu sīnt Acela care sterge pacatele tale si nu Īsi mai aduce aminte de faradelegile tale” (Isaia 43:25). Aceasta sa faci, adica sa-ti amintesti pacatele tale, nu ca sa-ti chinuiesti cugetul - īti spune dumnezeiescul Gura de Aur, īn Omilia IV la Statui - ci sa-ti pedepsesti sufletul, ca sa nu mai zburde la patimi si sa nu mai cada iarasi īn aceleasi. Ca, prin aducerea aminte, sa cunosti marele dar ce L-ai primit de la Dumnezeu ca sa-ti ierte atīt de multe pacate, dupa cum si Pavel si-a adus pururea aminte ca a prigonit Biserica, pentru ca sa arate cīt de mare este harul lui Dumnezeu - spune Sfīntul Ioan Gura de Aur (Cuvīntul XXXVIII la I Corinteni). Unul care a scapat dintr-o mare primejdie, cīnd īsi aminteste ce a patit, tremura si se īnfricoseaza, si frica aceasta īl face sa nu mai cada iarasi īn aceeasi prapastie. Asa si David, dupa ce i-au fost iertate pacatele, īntotdeauna si le amintea si le avea īnaintea ochilor lui. De aceea si zice: ,,Si pacatul meu īnaintea mea este pururea” (Psalmul 50:4).
            Daca voiesti - īti spune Sfintitul Augustin - sa-Si īntoarca Dumnezeu fata Sa de la pacatele tale, trebuie ca tu sa le ai pururea īnaintea ta, sa le privesti si sa plīngi pentru ele. Daca tu vei scrie si īti vei aminti de pacatele tale, dumnezeiescul Gura de Aur te īncredinteaza ca Dumnezeu le va sterge si ti le va ierta. Iar daca tu le vei sterge de unde le-ai scris si le vei uita, atunci le va scrie Dumnezeu si-Si va aminti de ele. Si iarasi spune acelasi: ,,Caci nu este nici un alt leac pentru iertarea pacatelor precum neīncetata aducere aminte si necurmata lor osīndire”. (Cuvīntul II cum ca spre folos este ca proorociile nu sīnt limpezi).
            Sfīntul Marcu Pustnicul te sfatuieste īnsa ca, atunci cīnd īti marturisesti lui Dumnezeu pacatele tale, sa nu-ti amintesti de ele dupa felul lor, deci sa nu-ti amintesti īmprejurarile si fetele oamenilor cu care ai pacatuit. Deoarece, fiind tu īnca īmpatimit si iubitor de placeri, s-ar putea sa poftesti iarasi la ele si sa te tulburi; sau, aducīndu-ti aminte cu durere de ele dupa chipul lor, sa cazi īn deznadejde. Mai cu seama sa te feresti cīnd este vorba de pacatele trupesti si murdare pe care le-ai savīrsit: deci sa nu-ti aduci īn minte īmprejurarile si oamenii cu care ai pacatuit, fiindca īti īntinezi mintea. Sa-ti amintesti doar ca esti pacatos si ca ai savīrsit multe pacate cu care ai mīniat pe Dumnezeu.
            A doua pazire: sa fugi de pricinile pacatului. A doua pazire foloseste-o ca sa fugi de pricinile pacatului, fiindca aceleasi pricini aduc īntotdeauna si aceleasi urmari. Fugi dar, frate, de privelistile cele rele, de vorbirea si īntovarasirea cu cei fara de rīnduiala si, mai cu seama, sa fugi de vorbirea si prietenia cu oamenii aceia cu care ai pacatuit trupeste. Fiindca, una din doua: sau tu trebuie sa fugi de ei, sau ei trebuie sa se īndeparteze de tine si sa-i alungi, daca-i ai īn casa la tine, fie ca este slujnica, fie ca este argat, fie ca este unul din prietenii tai. Caci despre acestia a vorbit Domnul: ,,Iar daca ochiul tau cel drept te sminteste, scoate-l si arunca-l de la tine, caci mai de folos īti este sa piara unul din madularele tale, decīt tot trupul tau sa fie aruncat īn gheena” (Matei 5:29). Sa nu te īncrezi niciodata īn tine, zicīnd: Eu pot sa ma īntovarasesc cu oameni vatamatori si sa nu ma vatam! Īnselator este gīndul acesta, fiindca scris este: ,,Nu te īncrede īn dusmanul tau niciodata” (Isus Sirah 12:12). Si unii dascali sīnt de parere ca acel prea-īntelept Iosif, daca n-ar fi fugit din iatacul stapīnei sale, de buna seama ar fi cazut īn pacat. Cine se teme de primejdie nu va cadea īntr-īnsa, dar cine o īndrageste, acela va cadea: ,,Cel ce iubeste primejdia, va cadea īntr-īnsa” (Isus Sirah 3:25). De aceea spune si dumnezeiescul Gura de Aur: ,,Cel ce nu fuge departe de pacate, ci merge aproape de ele, cu frica va trai si de multe ori va cadea īntr-īnsele” (Cuvīntul XV la statui).
            A treia pazire: marturisirea deasa aduce cinci lucruri bune. De a treia pazire foloseste-te, spovedindu-te des, asa īncīt, daca este cu putinta, sa alergi īndata la duhovnic ori de cīte ori vei savīrsi un pacat cīt de mic, care se iarta, nu doar cīnd vei savīrsi un pacat mare si de moarte. Fiindca, dupa cum ranile care sīnt aratate doctorului nu se maresc, tot asa si pacatele mici, cīnd sīnt marturisite, nu sporesc, dupa cuvīntul Scararului: ,,Vīnataile care sīnt date la iveala nu se vor īnrautati, ci se vor tamadui” (Cuvīntul lV pentru ascultare).
            Berzele au un obicei foarte īntelept: cīnd li se strica cuibul, nu se mai duc acolo. Asa fac si diavolii: fug de cel ce se spovedeste des, fiindca, prin marturisirea deasa, īsi pierd cuiburile si mrejele lor, dupa cum i-au spus dracii unui calugar īmbunatatit, ca ei nu au mijloace si nici putere īmpotriva cui se spovedeste des. Si, pe līnga aceasta, au mai spus ca, atīta timp cīt omul se afla nespovedit, toate madularele lui sīnt ca si legate de pacat si nu se pot misca spre a face binele; dar, cīnd se va spovedi, numaidecīt ele sīnt dezlegate. Si pentru ce altceva nu s-a scaldat Neeman Sirianul o singura data īn Iordan, ci de sapte ori, decīt pentru a ne īnvata pe toti - mici si mari, patriarhi si arhierei, duhovnici si preoti - sa ne spovedim de sapte ori, adica des, cīt mai des cu putinta (pentru ca numarul sapte īnseamna, īn dumnezeiasca Scriptura, „de multe ori”). Si ne mai īnvata sa ne scaldam īn apele pocaintei, al carei chip fusese Iordanul, pentru ca īntr-īnsul boteza īnainte-mergatorul ,,botezul pocaintei, īntru iertarea pacatelor” (Marcu 1:4). [...]

            Īntīiul folos al marturisirii dese: dupa cum copacii care se rasadesc des nu pot sa prinda radacini adīnci īn pamīnt, tot asa si deasa marturisire nu lasa obiceiurile si deprinderile rele ale pacatului sa capete radacini adīnci īn inima celui ce se spovedeste des. Sau - mai bine zis - dupa cum un copac batrīn si mare nu poate fi doborīt dintr-o singura lovitura, tot asa, un obicei si o deprindere veche si rea nu se poate dezradacina si nimici cu totul doar cu o singura suferinta a inimii (si aceea, poate, nedesavīrsita) pe care a aratat-o la spovedanie cel ce se pocaieste, cu toate ca pacatul lui a fost iertat prin rugaciunea de iertaciune a duhovnicului.

            Al doilea folos al marturisirii dese: cine se spovedeste des are mare usurinta īn a-si cerceta cu amanuntime cugetul si a-si afla numarul pacatelor sale, deoarece, usurīndu-se neīncetat de multimea pacatelor prin deasa marturisire, acestea ramīn tot mai putine. Pentru aceasta poate si el sa le gaseasca mai lesne si sa si le aminteasca. Iar cel care nu se marturiseste des, datorita numarului mare de pacate care se īngramadesc asupra lui, nu poate nici sa le afle cu amanuntime, si nici sa si le aminteasca; ci, de multe ori, uita multele si grelele pacate ale sale care, daca ramīn nemarturisite, ramīn prin urmare si neiertate. Pentru aceea, diavolul are sa i le aminteasca īn ceasul mortii sale, si atīt de mult īl va strīmtora, īncīt īl vor trece sudorile mortii si va plīnge cu amar, sarmanul, dar fara nici un folos, fiindca atunci nu mai poate sa le marturiseasca.

            Al treilea folos al marturisirii dese: cel ce se marturiseste des, chiar de va savīrsi vreodata un pacat de moarte, īndata īnsa, dupa ce s-a marturisit, intra īn harul lui Dumnezeu, si cīte fapte bune va face, īl vor īnvrednici de viata cea vesnica. Iar cel ce nu se marturiseste des, daca - sa zicem - savīrseste si el acelasi pacat de moarte, si nu alearga neīntīrziat sa se spovedeasca, cīta vreme ramīne nespovedit, nu numai ca este lipsit de harul lui Dumnezeu, dar si lucrurile bune pe care le face de la sine - posturi, privegheri, metanii mari si altele asemenea - nu-i sīnt vrednice pentru a-i cīstiga plata si viata vesnica, pentru ca sīnt lipsite de harul lui Dumnezeu, care este īnceputul si temelia tuturor faptelor care duc la mīntuire. (Vezi si capitolul X al ,,Īnvataturii catre duhovnic”).

            Al patrulea folos al marturisirii dese: cel ce se marturiseste des este mai īncredintat ca moartea īl va afla īn harul lui Dumnezeu si ca astfel va fi mīntuit. Si diavolul - care este pururea obisnuit sa mearga la morti, nu numai la moartea pacatosilor, dar si la cea a sfintilor (cum spune marele Vasile īn tīlcuirea Psalmului 7) si īnca si la aceea a Domnului, potrivit cu cuvīntul: ,,Vine stapīnitorul acestei lumi, si el nu are nimic īn Mine” (Ioan 14:30) - diavolul, zic, care merge la mortile oamenilor, sa vada daca va gasi ceva, va merge si la acesta, dar nu va afla nimic din ale sale, fiindca acesta i-a luat-o īnainte prin spovedanie, si socotelile lui sīnt limpezi si catastifele lui sīnt bine cumpanite, datorita desei marturisiri. Iar cel ce nu se spovedeste des este foarte cu putinta sa moara nespovedit, si astfel sa fie pierdut pe vecie, deoarece cade iarasi cu usurinta īn pacat, si nu se spovedeste, iar moartea vine pe neasteptate.

            Al cincilea folos al marturisirii dese: al cincilea folos pe care īl pricinuieste deasa marturisire este ca īi īmpiedica si-i īnfrīneaza pe oameni de la pacat. Fiindca cel ce se marturiseste des, cīnd īsi aminteste ca peste putine zile are sa se spovedeasca, chiar daca īsi are gīndul la pacat, se opreste numaidecīt, socotind rusinea pe care o va simti cīnd se va marturisi si dojana pe care o va auzi de la duhovnic. Pentru aceasta a scris si Sfīntul Ioan Scararul: ,,Nimic nu da diavolilor si gīndurilor (vinovate) atīta putere asupra noastra, cīt faptul de a le lasa pe acestea nemarturisite, si sa fie hranite īn inima.” Si iarasi: ,,Sufletul care īntelege marturisirea este oprit ca de un frīu sa nu mai pacatuiasca, fiindca pe cele nemarturisite le savīrsim fara frica, ca si cum am fi īn īntuneric” (Cuvīntul IV). De aceea, acelasi sfīnt graieste pentru fratii acelei minunate chinovii pe care o īnfatiseaza, ca aveau cīte o tablita atīrnata de cingatoare, pe care īsi scriau gīndurile īn fiecare zi, si le spuneau prin spovedanie la acel mare staret.

            Asadar, frate al meu pacatos, aflīnd de acestea, mergi mai des la sfintita Marturisire, caci cu cīt mai des mergi la aceasta baie, cu atīt mai spornic te vei curata. Nu amīna timpul potrivit zicīnd: Sa fac acest lucru, si pe urma merg sa ma spovedesc! - fiindca Dumnezeu, desi de multe ori Se arata īndelung rabdator, totdeauna soseste la timp. ,,Sa nu zici: Am pacatuit, si ce mi s-a facut mie? Ca Domnul este īndelung-rabdator. Ca mila si mīnia de la El sīnt, si peste cei pacatosi se va odihni mīnia Lui” (Iius Sirah 5:4, 7). Adu-ti aminte mereu de Samson, care, desi de trei ori a izbutit sa-si rupa legaturile cu care īl legasera cei de alt neam, a patra oara n-a mai izbutit sa le rupa si sa scape. ,,Voi face ca mai īnainte, si ma voi scapa de ei. Dar nu stia ca Domnul Se departase de el” (Judecatori 16:20). Asa si tu, frate, cu toate ca o data, si de doua ori si de trei ori pacatuind si zabovind sa te īndrepti si sa te spovedesti, mai tīrziu, cu mila Domnului te-ai īnvrednicit sa te spovedesti si sa te īndrepti, daca si a patra oara pacatuind amīni vremea potrivita pentru marturisire, poate ca nu te vei mai īnvrednici de ea, ci vei muri nespovedit si neīndreptat. Care lucru sa dea Domnul sa nu se īntīmple niciodata vreunui Crestin.

            A patra pazire: aducerea aminte a lucrurilor celor de apoi. Foloseste cea de a patra pazire, frate, ca sa-ti amintesti de cele de la sfīrsitul vietii tale, adica sa cugeti necontenit la moartea ta, la īnfricosata Judecata a lui Dumnezeu, la pedeapsa cea vesnica si la vesnica desfatare a Raiului. Fiindca aducerea aminte si teama de acestea patru se face īntru tine ca un frīu puternic, care nu te lasa sa pacatuiesti. Dupa cum graieste Duhul Sfīnt, prin Isus Sirah: ,,Īn tot ce faci, adu-ti aminte de sfīrsitul tau, si nu vei pacatui niciodata” (Sirah 7:38). Asadar, atunci cīnd gīndul cel viclean si diavolul, ca si patimile tale, se lupta cu tine si te īndeamna sa pacatuiesti fa asa: īntīi, pune īn fata ta moartea si cugeta ca īnsusi acest trup al tau - care acum pofteste sa curveasca, sau sa ucida, sau sa fure sau sa savīrseasca vreun alt pacat - va muri si īsi va pierde frumusetea, sanatatea, grasimea si toate puterile lui, si o sa ajunga un hoit, slut, fara chip, fara frumusete, fara suflet. Gīndeste-te ca acesta are sa fie īnmormīntat īntr-un mormīnt prea-īntunecat, si acolo are sa se risipeasca si o sa ajunga hrana viermilor, īmputiciune, putreziciune si pulbere. Adu-ti aminte cīta spaima, cīta durere, cīta groaza vei īncerca atunci cīnd sufletul se va des­parti de trup, cīnd īti vor sta īn preajma diavolii, ca sa te rapeasca, si nimeni nu se va afla sa te ajute. Sa iei aminte ca acelasi lucru are sa se īntīmple si acelui ins cu care doresti sa savīrsesti pacatul. Fiindca acest trup, pe care acum tu īl iubesti si-l poftesti atīt de mult, peste putin are sa se faca dupa moarte deopotriva: un hoit nefericit, putreziciune, hrana viermilor si īmputiciune. Si, mai presus de toate acestea, aminteste-ti ca īnsasi moartea este ca un hot care vine pe neasteptate, īncīt nu stii niciodata cīnd vine la tine. Se poate sa vina īn aceasta zi, īn acest ceas, īn aceasta clipa, si tu, care te simteai bine ziua, sa nu apuci sa mai vezi seara, si tu, care ai ajuns pīna seara, sa nu mai apuci a doua zi, dupa cum a grait Domnul: ,,Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cīnd vine Fiul Omului” (Matei 25:13). Trage īnvatatura din acestea, frate al meu, si spune asa īn sinea ta: Daca eu am sa mor, si poate de o moarte naprasnica, ce am sa ajung, nefericitul de mine? Ce-mi va folosi atunci m-am bucurat de toate placerile lumii? Ce voi cīstiga daca savīrsesc acest pacat? Ce-mi va ramīne daca voi faptui aceasta ticalosie? Mergi īnapoia mea, satano, si tu, gīnd viclean! Nu vreau sa te ascult, si sa cad īn pacat!

            Īn al doilea rīnd, daca vrei sa nu pacatuiesti, pune-ti īn fata ziua īnfricosata a Judecatii si adu-ti aminte de toate cele ce se vor īntīmpla atunci, adica cum cerul se va īnfasura ca o hīrtie, cum stelele vor cadea din cer, cum soarele si luna se vor īntuneca, muntii si colinele se vor topi ca ceara, marea se va īnspaimīnta si va scadea, stihiile vor arde, pamīntul se va cutremura, mormintele se vor deschide si vor īnvia toti oamenii, de la Adam pīna la sfīrsitul lumii, ca sa se īnfatiseze īnaintea īnfricosatului Judecator. Cum, de frica, se vor clinti pīna si Īngerii din cer; cum au sa se deschida catastifele si cum are sa fie judecat fiecare, urmīnd sa dea socoteala īn amanunt pentru faptele rele pe care le-a savīrsit si pentru gīndurile rele pe care le-a gīndit. Asadar, pacatosule, asa sa-i zici gīndului tau: Daca eu am sa pacatuiesc acum, ce am sa fac atunci, īn ziua si īn ceasul acela īnfricosat? Cum ma voi apara pentru acest pacat, fata de acel judecator nemitarnic si nepartinitor? Ah, cīta teama si cutremur voi īncerca, nenorocitul de mine! Vai! Vai! Cum voi putea sa ma tin pe picioare? - cīnd voi auzi hotarīrea aceea cutremuratoare: ,,Duceti-va de la Mine, blestematilor, īn focul cel vesnic, cel pregatit pentru diavol si pentru Īngerii lui!” Vai! Vai! Cīta rusine voi īncerca atunci cīnd voi sta gol, dat īn vileag īnaintea a toata acea adunare a īntregii lumi: a Īngerilor, a Sfintilor, a Dreptilor, a pacatosilor si a toata omenirea! Desigur, neputīnd sa īndur acea necinstire si rusine, necuprinsa cu mintea, am sa graiesc muntilor si magurilor sa se prabuseasca si sa ma zdrobeasca, ca sa nu ma mai arat īn ochii oamenilor si ca sa scap de urgia unui asemenea īnfricosat Judecator, ,,strigīnd muntilor si stīncilor: Cadeti peste noi si ne ascundeti de fata Celui ce sade pe tron si de mīnia Mielului! (Apocalipsa 6:16).

            De voiesti sa nu pacatuiesti, frate al meu, pune īnaintea ta toate felurile īnfricosate de pedeapsa pe care le-a aflat dreptatea lui Dumnezeu ca sa pedepseasca pacatul, adica necurmata lipsire de Dumnezeu, īntunericul cel mai din afara, focul cel nestins, viermele cel neadormit, strafundul cel prea rece, plīnsul cel nemīngīiat, scrīsnirea dintilor si celelalte cazne nenumarate si felurite. Si, mai presus de toate, ca te vei gasi pururea īntovarasit cu īnsisi acei diavoli, dusmanii tai, pe care īi urasti atīt de mult, pentru ca ti-au pricinuit atītea suferinte. Lucru care este mai cumplit decīt celelalte feluri de pedeapsa - potrivit cu Sfīntul Maxim. Caci - īn cuvīntul de sfatuire catre Gheorghe, Eparhul Africii - acesta spune urmatoarele: ,,Si, ceea ce este mai jalnic īntre toate si mai greu de spus cu adevarat - lucru pe care nu pot macar sa-l graiesc, cu atīt mai mult sa-l īndur (izbaves­te-ne, Hristoase, si scapa-ne de aceasta durere!): despartirea de Dumnezeu si de Sfintele Sale Puteri, si vietuirea laolalta cu diavolul si dracii sai vicleni, care va tine o vesnicie! Si cea mai grea si mai cumplita dintre pedepse este sa stea de-a pururi īmpreuna cei ce urasc cu cei ce sīnt urīti.” Apoi, tine minte ca toate aceste suferinte vor fi pedeapsa pacatosilor nu pentru o suta de mii de ani, nu pentru o mie de milioane de ani, ci īn vecii vecilor, fara nadejdea ca li se va mai pune capat vreodata.

            Asadar, asa sa-ti vorbesti īn tine īnsuti: Daca eu nu pot sa rabd durerea pricinuita de un os al meu cīnd iese din locul lui, cum voi rabda, nefericitul de mine, īndepartarea vesnica de Dumnezeu, Care este tot ce e mai launtric īn fiinta mea? Daca eu nu pot īndura sa fiu aruncat doar pentru un ceas īntr-un cuptor, chiar daca mai īnainte m-as fi bucurat de toate placerile lumii, cum voi suferi sa ma aflu pe vecie īn cuptorul acela al focului nestins? Blestemat sa fii, pacatule, care ma stīnjenesti! Nu, nu te voi savīrsi! Si cum, pentru o singura si marunta placere, sa dobīndesc o vesnicie de suferinte si sa plīng nemīngīiat, ca un smintit, precum acel Ionatan: ,,Doar am gustat putina miere cu vīrful toiagului pe care īl aveam īn mīna, si, iata, trebuie sa mor!” (I Īmparati 14:43).

            A cincea pazire: cunoasterea pacatului. Foloseste, frate, si a cincea pazire, cunoscīnd bine ce lucru rau este pacatul, si mai ales cel de moarte. Toti oamenii savīrsesc pacatul fiindca nu stiu cīt de mare rau este. De aceea, īn multe parti ale dumnezeiestii Scripturi, pacatosii se numesc „nesocotiti” si „nestiutori”. Avīnd īn vedere acestea, noi aici īti vom da (putinta) sa cunosti rautatea pacatului, nu īn deplinatatea lui - fiindca nici o minte nu poate sa-l īnteleaga pe deplin: ,,Greselile, cine le va pricepe?” (Psalmul 18:13), ci numai cīt este cu putinta: 1) din pacatul īnsusi, 2) din īmprejurarile lui, 3) dupa pedeapsa pe care a primit-o de la Dumnezeu.

            1) Cunoasterea pacatului din el īnsusi. Pacatul, prin el īnsusi, este un rau nemarginit, fiindca este o ocara fata de Dumnezeu cel nemarginit si o defaimare a nemarginitei Sale bunatati si maretii. Deoarece atunci cīnd tu ai sa savīrsesti - sa zicem - un omor, sau curvie, sau furtisag, sau vreun alt pacat, gīndeste-te ca Dumnezeu sta de-o parte a ta si diavolul de cealalta parte. Dumnezeu īti spune: Omule, sa nu faci acest pacat, fiindca este ceva īmpotriva legii Mele; fiindca, daca nu-l vei face, vei cīstiga un Rai vesnic, iar daca īl vei face, vei dobīndi o pedeapsa vesnica! Iar diavolul īti spune: Savīrseste acest pacat, si nu mai tine seama nici de ocara pe care acesta o aduce lui Dumnezeu, nici de pedeapsa pe care o vei capata pe urma! Stii ce faci daca vei asculta de diavol si vei savīrsi acel pacat? Aduci ocara lui Dumnezeu, dispretuiesti legea Sa, īnjosesti maretia si bunatatea Sa. Daca nu cu vorba, īnsa cu fapta se vede ca-I spui cuvintele: ,,...departeaza-Te de la mine, ca nu voiesc sa cunosc caile Tale!” (Iov 21:14). Si: Mie nu-mi pasa de Tine, eu nu doresc Raiul Tau, nu pun pret pe pedeapsa Ta, nu ma tem de urgia Ta, nu Te cunosc drept Stapīn al meu! Pentru aceasta nu vreau sa ascult glasul si porunca Ta! Astfel, te asemeni si tu cu īncapatīnatul Faraon, care spunea: ,,Cine este acela, Domnul, ca sa-I ascult glasul? Nu cunosc pe Domnul!” (Iesirea 5:2). [...]

            2) Cunoasterea pacatului dupa īmprejurarile care īl īnsotesc. Am aratat, īn culori īntunecate, cīt de mare este rautatea pacatului, privit īn el īnsusi. Acum, īti vom arata rautatea lui si dupa īmprejurarile care īl īnsotesc.

            3) Cunoasterea pacatului dupa cele trei pedepse pe care le-a capatat. A ramas acum, frate, sa-ti aratam rautatea pacatului si dupa pedeapsa cea aspra cu care Dumnezeu l-a pedepsit: a) la īngeri, b) la oameni, c) īn fata lui Iisus Hristos.

            a) Pedeapsa pacatului la īngeri. Numai pentru un gīnd trufas si hotarītor al lor, Dumnezeu a pedepsit pacatul la īngeri, prabusind īn iad o multime nenumarata, netinīnd seama ca erau duhuri nemateriale īn firea lor, nemuritoare dupa fiinta lor, mai īntelepte decīt toti oamenii, mai puternice decīt toate fapturile. Si nu a tinut seama nici de firea lor aleasa, nici de mintea lor prea subtire, nici de cunoasterea nemateriala pe care o aveau, ci i-a osīndit cu o pedeapsa vesnica, cu cele mai crīncene cazne ale iadului, ca sa ne faca sa īntelegem cīt de mult uraste si, īn acelasi timp, pedepseste pacatul.

            b) Pedeapsa pacatului la oameni. A pedepsit pacatul la oameni, fiindca pe Adam, pe cel dintīi om, īndata dupa ce a calcat porunca Lui, l-a izgonit din rai si l-a osīndit, pe el si pe noi toti urmasii sai, sa traim pe acest pamīnt blestemat, cu saracie, cu boli, cu suferinte, cu suspine, cu nefericiri, si īn sfīrsit sa īnfruntam o moarte dureroasa si īn afara firii. A pedepsit pacatul, fiindca pe oamenii pacatosi din vremea lui Noe i-a īnecat īntr-un potop de apa care s-a īntins peste toata lumea; fiindca a pīrjolit Sodoma si Gomora cu un alt si nou potop, de pucioasa si de foc. Si, īn sfīrsit, fiindca i-a osīndit pe pacatosii nepocaiti sa arda de-a pururi īn, focul iadului, pe care diavolii nu vor osteni niciodata sa-i chinuie, si Dumnezeu nu se va milostivi niciodata de nenorocirea lor, nu va asculta niciodata plīnsetele lor, ci mai degraba īi va lovi si-i va urī īn veci. [...]

            c) Pedeapsa pacatului īn fata lui Iisus Hristos. A pedepsit Dumnezeu pacatul si īn fata lui Iisus Hristos, dar cu o atīt de aspra pedeapsa, īncīt toate pedepsele pomenite mai sus, puse alaturi de aceasta, par doar o umbra. Fiindca o singura rana usoara pe fata Mīntuitorului Hristos, un ghimpe din spinii (cununii) Lui, o singura biciuire a Lui īnseamna o pedeapsa mai mare decīt daca Dumnezeu ar fi prapadit īntreaga lume si ar fi parasit īn focul iadului pe oameni, pe Īngeri, pe Arhangheli si orice alta faptura. Fiindca ce are de-a face pedeapsa tuturor fapturilor cu cea mai mica suferinta a Ziditorului, a Fiului cel prea-curat, prea-sfīnt, Unul nascut? [...]

            A sasea pazire este rugaciunea. Sfintitul Augustin spune ca omul trebuie sa faca ceea ce poate si sa ceara de la Dumnezeu ceea ce nu poate: ,,Sa faci ce poti si sa ceri ceea ce nu poti.” Pentru aceasta, si noi - dupa ce ti-am dat, frate, cele cinci mijloace de pazire pentru a nu mai cadea īn pacat, mai sus aratate, mijloace pe care le poti folosi de la tine, cu propria ta putinta si alegere – acum, la sfīrsit, īti dam si un al saselea mijloc de pazire, care este sfintita rugaciune. Sa nu īncetezi asadar sa te daruiesti pe tine lui Dumnezeu, si sa-L rogi prea-fierbinte sa dea putere slabiciunii tale, sa-ti īntareasca vointa īn aceasta hotarīre pe care ai luat-o, cu harul si ajutorul cel de sus, nadajduind ca El te va auzi, īn marea Sa milostivire, cum fagaduieste El īnsusi: ,,De va striga catre Mine, īl voi auzi, pentru ca sīnt milostiv” (Iesirea 22:27). Nu ai putere de la tine īnsuti? Nu ai īncredere īn vointa ta? Pricina este ca nu le ceri de la Dumnezeu. ,,Nu aveti, pentru ca nu cereti” - spune dumnezeiescul Iacov (4:2). Te temi de primejdie? Te īnspaimīnti de ispita pacatului? Privegheaza si te roaga, ca sa nu cazi īntr-īnsul. ,,Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati īn ispita” (Matei 26: 41). Si, pentru mai multa usurinta, iata ca-ti īnsemnam aici rugaciunea de fata: Mult milostive Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Īti multumesc ca, prin marturisirea de taina catre duhovnicul meu parinte, m-ai īnvrednicit pe mine, pacatosul, sa primesc de la Tine iertarea pacatelor mele. Urmīnd deci lui David - care spunea: ,,Juratu-m-am si m-am hotarīt sa pazesc judecatile dreptatii Tale” (Psalmul 118:106) - Īti fagaduiesc, cu o vointa hotarītoare a sufletului meu, ca sīnt gata sa primesc mai bine mii de morti, decīt sa mai savīrsesc vreun pacat de moarte si cu el sa amarasc nesfīrsita Ta bunatate. Fiindca īnsa vointa mea este slaba īn sinea ei, fara de ajutorul Tau, Te rog fierbinte sa ma īmputernicesti cu harul Tau si sa ma īntaresti cu ajutorul Tau cel puternic, ca sa ramīn pīna la sfīrsit neabatut īn aceasta sfīnta hotarīre a mea. Da, Doamne Iisuse al meu, Cel prea iubitor de suflet, da-mi putere sa petrec īn pocainta timpul ce-mi ramīne din viata mea, ca sa ma bucur aici jos de harul Tau, iar acolo, īn cer, de fericita Ta slava, prin soliile prea-binecuvīntatei Tale Maici si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.

Sfīntul Nicodim Aghioritul, Dulce sfatuire, Editura Credinta Stramoseasca, 2000.
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim