Ce sīnt organele simturilor

            Aceste organe ale simturilor sīnt ferestre prin care intra īn suflet viata si moartea: viata, atunci cīnd se ocīrmuiesc bine si nu īsi primesc desfatarile lor cele firesti; iar moartea, cīnd ele gusta mortaciunile, ca pasarile hoitare, tarīna, ca sarpele, si putreziciunile, ca mustele. Acestea se īntīmpla cīnd gusta din dezmierdarile cele vatamatoare de suflet si purtatoare de moarte. De aceea, si dumnezeiescul Ieremia, vorbind despre aceste simturi, zicea: „S-a suit moartea prin ferestrele voastre” (Ieremia 9:20). […]


Cu ce se aseamana organele simturilor

            Sīrguieste-te sa-ti cureti sufletul de īntinaciunile aduse de organele simturilor! Se cuvine a vedea cum Mirele se iveste prin ferestre, adica prin simturile noastre. Cīnd cugetam la legea Domnului ziua si noaptea, desfatīndu-ne īntru dumnezeiestile cuvinte si luīnd aminte la cele scrise cu umilinta si cu īntelegere, ne deschidem ferestrele noastre si primim fata Mirelui. Iar cīnd altii citesc dumnezeiestile cuvinte sau vorbesc despre Dumnezeu, si noi ascultam, din nou se iveste Mirele, de data aceasta prin ceilalti, si ne arata noua felul frumusetii Lui, pornind de la cele din afara spre cele dinlauntru, caci ele se aseamana pīraielor tulburi (asemanarea este a Marelui Vasile). Aceste pīraie, dupa ce vor iesi din albiile lor īn vreo iarna, din pricina ploilor celor repezi, tīrasc īn curgerea lor orice li s-ar īntīmpla īn cale: pietre, lemne, pamīnt si altele de acest fel. Tot asa si organele simturilor: dupa ce o data s-ar lasa de Domnul mintea, daca s-ar dezlipi vreodata mintea de la Dumnezeu, se reped cu mare iuteala la lucrurile simtite si, tīrīnd cu ele privirea necinstita, urīta cuvīntare, auzul rau si, pe scurt, toata mizeria si necuratia poftelor, se īntorc īnapoi si le baga pe toate īn ticalosul suflet, facīndu-l īntunecat si plin de atītea chipuri urīte si strigari rasunatoare. Deci, īntr-un cuvīnt, īl īneaca pe loc īn patimi, prefacīndu-l īn pestera de tīlhari sau gazda de necurati. […]


Pentru care pricini se cuvine a se nevoi mintea sa-si īnchida organele simturilor sale

            Sīrguieste-te a-ti īnchide organele simturilor tale, caci ele sīnt cararile cele lesnicioase catre rautate, precum si intrarile pacatului – dupa cum zice Grigorie Cuvīntatorul de Dumnezeu: „Sa nu facem vreun hatīr lesnicioaselor cai spre rautate si nici intrarilor pacatului” (Cuvīnt la Nastere).
            Te sfatuiesc sa-ti pui īntreaga putere spre pazirea organelor simturilor tale. Te sfatuiesc sa fii cu luare aminte si, iarasi, te sfatuiesc sa te si nevoiesti. Īti repet acelasi lucru de atītea ori pentru ca:
            1) Diavolul sta īntotdeauna īnaintea noastra, pīndind si pazind organele simturilor noastre; si, īndata ce īi vom deschide numai un singur organ, intra īn sufletul nostru si ne omoara – dupa cum zice dumnezeiescul Isaac: „Caci vrajmasul sta privind, pīndind, si asteptīnd ziua si noaptea īnaintea ochilor nostri si cercetīnd prin care intrare a simturilor noastre deschise lui poate sa intre. Si, ivindu-se o oarecare negrija īn vreuna din cele spuse mai īnainte, trimite vicleanul si nerusinatul cīine sagetile lui.” (FR 10, Cuvīntul 26, p. 148).
            2) Nu numai prin ochii cei curiosi pofteste si prea-curveste cineva cu inima – dupa cum a zis Domnul – ci curveste si prea-curveste si prin auz, miros, gust, pipait, adica, īntr-un cuvīnt, prin toate simturile laolalta. De aceea a zis Grigorie Cuvīntatorul de Dumnezeu, īn vitejestile sfaturi catre fecioara: „Fecioara, fii fecioara si cu urechile, si cu vederea, si cu limba! Caci pacatul pe toate le cuprinde.” Iar cel de un nume cu dīnsul, adica dumnezeiescul Grigorie de Nyssa, zice: „Urmīnd noi cuvīntului Mīntuitorului si socotind fiecare organ al simturilor īn parte, putem sa adaugam ca si cel ce a auzit spre a pofti, si cel ce a pipait, precum si cel care si-a dat toata puterea din el īn slujba dezmierdarii, cu inima prea-mult a pacatuit.”


Cei ce sīnt īn lume se cade a-si pazi simturile lor mai mult decīt pustnicii

            […] Marele Vasile scrie catre cel ce vietuieste īn lume: „Caci, pentru dobīndirea mīntuirii, este nevoie de mai multe osteneli si de paza, dupa ce ai trait īn mijlocul curselor si al tariei puterilor razvratite si dupa ce ai īn jurul tau īntarītarile pacatelor si trezesti toate simturile tale ziua si noaptea catre dorinta lor” (P. S. B. 18, Cuvīnt ascetic (I), p. 62). Noi, daca ne vom birui de mīncare si de bautura, nu vom suferi un razboi atīt de cumplit, deoarece pustia, precum si lipsirea de vederile necuviincioase, de sunetele ispititoare si de celelalte pricini spre pacat, se fac asemenea unui zid care ne pazeste. Noi biruim printr-un razboi mai mic, dupa cum a zis Sfīntul Isaac: „Cīnd (simturile) nu primesc simtirea lucrurilor, se va cīstiga biruinta fara lupta” (Cuvīntul 44, p. 230). Caci prea-īntelept a zis Avva Pavel, cel cu darul dreptei-socotinte, ca cei ce sīnt departe de lume se aseamana cu cei ce se afla departe de prapastie si, chiar de s-ar trage de diavol, pīna vor ajunge la ea, striga catre Dumnezeu, iar El vine si-i slobozeste. Dar cei ce se afla īn lume se aseamana cu cei ce sīnt līnga prapastie si, cīnd se trag de diavol, nu apuca a striga catre Dumnezeu, ci īndata se surpa īn ea.


Cum īsi īnchide cineva simturile sale fata de dulcetile lor

            Ce īnvatam noi din aceasta, deci? Īnvatam ca toata forma raului si toata īnchipuirea pacatoasa intra īn suflet prin mijlocirea si totodata cu ajutorul organelor simturilor. Daca aceste organe nu se vor īnchide, atunci nu se vor īnchide nici rautatile si nici patimile. Asculta īnsa cum se īnchid acestea: ferestrele bisericii lui Solomon erau īmpletite cu mreji, pentru a nu intra gīzele necurate. Caci asa este scris: „... si ferestrele mrejuite” (Iezechil 41:16). Iar aceasta era o preīnchipuire, deoarece cel care vrea sa nu-i intre īn suflet dulcetile cele necurate ale simturilor trebuie sa aiba mreji īmpletite la ferestrele organelor simturilor sale. Dar care sīnt mrejele? Iata-le: pomenirea mortii, gīndul la raspunsul pe care va trebui sa-l dam la īnfricosata Judecata si pomenirea muncilor celor vesnice. Prin aceste cugetari, omul poate sa lepede dezmierdarile si pacatele cīnd se va īntīmpla ca acestea sa-i stea īnaintea ochilor si a celorlalte organe ale simturilor. Īnteleptul Nil adevereste ca acestea asa sīnt, zicīnd: „Cei ce vor sa-si pazeasca cugetarea curata ca pe o biserica trebuie sa-si īngradeasca īnaintea simturilor piedici, din gīndurile care se īnfricoseaza de judecata viitoare, precum s-au īntocmit acolo īngradituri la ferestre, ca sa nu patrunda nimic din cele necurate. Acestea au rostul sa opreasca intrarea chipurilor necurate, care vor sa se strecoare īnauntru” (FR 1, Nil Ascetul, Cuvīnt trebuincios si folositor, cap. 50, p. 247, 1993). Iar dumnezeiescul Isidor Pelusiotul, īnvatīnd īn ce chip se cade a-si pazi cineva simturile sale de dezmierdari, zice ca mintea trebuie sa stea ca un īmparat si stapīnitor, avīnd drept ostasi gīnduri īnfricosatoare si īnarmate, pentru a pazi usile simturilor si a starui īn oprirea vrajmasilor, ca nu cumva acestia sa intre īnlauntru. Daca (dusmanii) nu vor putea intra īnlauntru, razboiul si biruinta vor fi usoare, dar, daca vor intra, razboiul va fi greu iar biruinta cu īndoiala. […]


Cu ce se aseamana patimile

            De aceea zicea si Avva Pimen ca – precum serpii, daca se īnchid īn vreun vas si nu li se da hrana, mor īncet-īncet – tot astfel si patimile launtrice din inima, atunci cīnd se īnchid si nu vor lua dinafara hrana lor cea puturoasa vreme īndelungata, prin organele simturilor trupului, slabesc si mor. […]


Diavolul moare daca nu a cīstigat dulcetile simturilor

            Din cele spuse mai sus, urmeaza ca diavolul, care are drept hrana patimile si dulcetile simturilor, daca ar fi lipsit de o hrana ca aceasta, moare si el īmpreuna cu ele, dupa cum zice Iov: „Furnicoleul a pierit, neavīnd mīncare” (Iov 4:11).


Din ce pricina se numeste diavolul furnicoleu

            Īnteleptul Nil a dat o tīlcuire la acest cuvīnt, zicīnd ca diavolul se cheama furnicoleu, la fel si oricare patima, caci, la īnceput, patimile se arata mici ca furnicile, iar pe urma ajung si se fac ca leii: „Vrīnd marele Iov sa arate cursele pe care le īntinde patima, i-a nascocit un nume alcatuit de la leul cel foarte īndraznet si de la furnica cea foarte marunta. De fapt, momelile (atacurile) patimilor īncep de la īnchipuirile cele mai marunte, furisīndu-se pe nebagate de seama ca o furnica, dar la sfīrsit se umfla asa de tare, ca alcatuiesc pentru cel pe care l-au prins īn cursa o primejdie nu mai mica decīt napustirea leului. De aceea, luptatorul trebuie sa lupte cu patimile īnca de atunci de cīnd vin ca o furnica si pun īn fata putinatatea ca o momeala. Caci, de vor ajunge la puterea leului, va fi greu sa le biruiasca si tare īl vor strīmtora. Trebuie sa nu le dea nicidecum de mīncare. Iar mīncarea acestora, precum s-a spus adeseori, sīnt chipurile simtite venite prin simturi. Caci acestea hranesc patimile, īnarmīnd la rīnd pe fiecare idol (chip) īmpotriva sufletului” (FR 1, Cuviosul Nil Ascetul, cap. 49, pp. 246-247).
            Prin toate acestea, arata vrajmasului ca nu esti un rob al simturilor tale, ci un domn si un īmparat; arata-i ca nu esti numai carne si sīnge, ci si minte cuvīntatoare [rationala], rīnduita de Dumnezeu a fi iconom si singur stapīnitor peste patimile cele necuvīntatoare [nerationale] ale trupului. Zi īntru sine-ti acea īnteleapta cugetare despre reaua obisnuinta: „Dezvatarea de rautati este pentru oameni o lupta neasemuit de nobila.” […] Si – ca sa zic pe scurt – iata ca Īngerii stau sus, tinīnd cununi īn mīini; iata ca Hristos, puitorul de cununi, de cīte ori vei birui īn acest razboi si nu te vei pleca la dezmierdarile organelor simturilor tale, tot de atītea ori te va īncununa cu nevazute cununi. Caci zice Marele Vasile: „Durerile aduc slava, iar ostenelile pricinuiesc cununi.” Īnsa daca te-ai biruit o data (care sa nu fie!) sau chiar si de doua ori, sa nu cazi desavīrsit, ci stai cu barbatie, chemīndu-L īn ajutor pe Dumnezeu. Si, daca vei face asa, īndata darul lui Dumnezeu o sa vina īn ajutorul tau si nu te va lasa sa fii biruit desavīrsit de vrajmasul. Vrei sa te īncredintezi de acest lucru? Urmeaza-mi, vom merge la Sodoma. Iata, ai ajuns. Dumnezeiasca Scriptura ne spune ca cei cinci īmparati ai Sodomitenilor erau supusi īmparatului Asirienilor, care se numea Kedarlaomer, precum si celorlalti trei īmparati īmpreuna cu el, platindu-i vreme de doisprezece ani tribut si haraci. Īn al treisprezecelea an, s-au īndepartat si nu au mai vrut sa plateasca obisnuita dajdie īmparatului Asirian si celor īmpreuna cu dīnsul. Kedarlaomer s-a mīniat foarte tare din pricina aceasta. A adunat putere [oaste] mare si dadu razboi celor cinci īmparati. Īn al paisprezecelea an, au fost biruiti cei cinci īmparati deodata si robiti. Ce se īntīmpla īnsa? Auzind Avraam de acest lucru, pentru dragostea lui Lot, nepotul sau, alearga, se duce, bate razboi, biruieste si īl slobozeste īmpreuna cu toata casa lui.


Ce legatura are razboiul facut īn Sodoma cu organele simturilor

            Aceasta spusa mai sus este o istorie care se īntelege altfel cīnd o punem īn legatura cu cele cinci organe ale simturilor, cu diavolul si cu patimile. Cei cinci īmparati sīnt cele cinci organe ale simturilor care, pīna la vīrsta de 12 ani ai copilului, din pricina neputintei de a deosebi si a nedesavīrsirii partii celei cuvīntatoare [rationale], se īndulcesc de dezmierdarile cele simtitoare, platind astfel acest haraci Asirianului diavol si celor trei īmparati īmpreuna cu dīnsul, adica celor trei patimi īncepatoare si cuprinzatoare: uitarea, necunostinta si lenevirea. Dupa ce partea cea cuvīntatoare va īncepe sa deosebeasca binele si raul, din pricina vatamarii ce i-o pricinuieste aceasta robie, cele cinci organe ale simturilor, oprindu-se de catre partea cea cuvīntatoare, nu mai vor sa plateasca haraci vrajmasului, adica nu mai vor sa se īndulceasca de dezmierdarile lui cele poftitoare. De aceea, vrajmasul da razboi mare, luptīnd si gīdilīnd aceste organe ale simturilor, vrea a le aduce spre obisnuita lor dezmierdare, biruindu-le. Dar Iisus Hristos, Cel ce Se trage din samīnta lui Avraam, fiind chemat īn ajutor, aude, vine si, īntarind partea cea cuvīntatoare cu darul Sau, le elibereaza pe simturi de biruinta cea desavīrsita a vrajmasului. […]

Sfīntul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simturi, Ed. Buna Vestire, Bacau, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim