Pentru clevetiri

            Se cuvine sa-ti īnchizi urechile tale si īn privinta clevetirilor asupra altora, dupa cum porunceste aceasta porunca a lui Dumnezeu: „Sa nu primesti cuvīnt desert!” (Iesire 23:1). Se cuvine sa alungi de la sine-ti prihanirile si clevetirile, mai ales atunci cīnd acestea sīnt īndreptate asupra unor barbati sfintiti, precum īi porunceste Apostolul lui Timotei, zicīnd: „Īmpotriva preotului pīra nu primi, fara numai prin doi sau trei martori!” (I Timotei 5:19). […]


Clevetitorii nedreptatesc trei soiuri de oameni

            De aceea zice Sfīntul Vasile cel Mare ca cei ce clevetesc nedreptatesc trei soiuri de oameni: pe ei īnsisi, pentru ca mint; pe ascultatori, pentru ca si pe ei īi amagesc, īnselīndu-i, si pe cei ce sīnt clevetiti, fiindca nedreptatesc renumele si cinstea lor cea buna. Auzi, deci: „De aceea, rog dragostea voastra cea īntru Hristos: sa nu primiti clevetirile ca fiind niste cuvinte adevarate! Fiindca, asa cum sta scris, legea nu judeca pe nimeni daca mai īntīi nu-l asculta si nu-i cunoaste faptele. Se cuvine deci sa nu tacem la clevetiri, dar nu ca sa ne izbavim pe noi īnsine prin vorbire īmpotriva, ci ca sa nu īngaduim calatoria cea usoara a minciunii si sa nu-i lasam īn vatamare pe cei amagiti. Caci trei fete mīnjeste cu vatamarea cel ce cleveteste: pe cel ce se napastuieste, pe cel care īl asculta si pe sine īnsusi”(omilia a III-a pentru zavistie si pizma). […]


Despre osīndire

            Cīnd vorbim de organul de simt al gustului, limba, amintim si de pacatele care se lucreaza prin el: osīndirile, grairile de rau, ocarile, ascunderile, afurisirile, acele blesteme nesocotite, certurile, cuvīntarile urīte si toate celelalte, pīna la cuvintele desarte. De toate acestea trebuie sa te pazesti cīt īti este cu putinta. Caci stii ca „pentru tot cuvīntul desert pe care-l vor grai oamenii or sa dea seama de dīnsul īn ziua judecatii” (Matei 22:36). […]
            Multe sīnt pildele si zicerile care povestesc cīt rau pricinuiesc osīndirea, ascunderea, ocara pe care, daca ar fi fost cineva sa le adune, putea alcatui o carte. Iar Apostolul Iacov, zicīnd multe despre limba, la sfīrsit adauga: „Si limba este foc, lume a faradelegii! Limba este asezata īntre madularele noastre, dar spurca tot trupul si arunca īn foc drumul vietii dupa ce a fost aprinsa de gheena (Iacov 3:6). De aceea si Cuviosul Pamvo – asa dupa cum citesti īn politiceasca priveliste – de-a lungul a 49 de ani nu a putut īnvata cu fapta cuvīntul psalmului: „Zis-am: Pazi-voi caile mele, ca sa nu gresesc eu cu limba mea” (Psalm 38:1). Si, terminīnd aceasta nevointa, zice cu durere: „De cīte ori am vorbit, m-am cait.” Avva Sisoe, timp de treizeci de ani, s-a rugat cu aceasta singura rugaciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, acopera-ma de caderile limbii mele!” Si Avva Agaton a tinut trei ani piatra īn gura, ca sa īnvete sa taca. De aceea, si Iisus Sirah zice: „Multi au pierit de ascutisul sabiei, ci nu ca cei ce au cazut de limba.” Si iarasi: „Fericit este cel ce a scapat de ea si care n-a trecut īn mīnia ei” (Sirah 28:19,20). Iar Sfīntul Vasile cel Mare a zis: „Pacatul cel mai mare, mai usor de savīrsit si cu mai multe chipuri se lucreaza prin limba.” Si iarasi: „Si – ca sa zic īntr-un cuvīnt – nenumaratele rele le lucreaza usuratatea limbii, dupa cum lucrurile bune sīnt īnfaptuite de seriozitate.” […]


Despre rīs

            […] Sfīntul Vasile cel Mare īl ocaraste pe cel care rīde cu lacrimi, zicīnd: „A se deda cineva unui rīs neīnfrīnat si fara masura este un semn al lipsei de stapīnire de sine, al neputintei de a tine īn frīu simtirile.” Si iarasi: „A hohoti cu glasul si a-si scutura nestapīnit tot trupul nu este īn firea aceluia care este linistit cu sufletul, nici celui binecrescut si nici celui care este stapīn pe sine.” Acest fel de rīs īl osīndeste si Ecclesiastul, ca fiind, īn masura foarte mare, darīmator al statorniciei sufletului: „Rīsului i-am zis nebunie!” (Ecclesiastul 2:2). […] Deci, sa-ti lasi inima sloboda numai pīna la zīmbet, iar aceasta numai cīteodata, dupa cum o hotaraste si pe aceasta Marele Vasile: „Caci a-si arata revarsarea sufletului printr-un zīmbet senin nu este necuviincios, adica numai spre a arata ceea ce s-a scris: „Inima, veselindu-se, fata īnfloreste” (Proverbe 15:14) (P. S. B 18, Sfīntul Vasile cel Mare, Regulile mari, īntrebarea 17, p. 249. Vezi si citatul de mai sus al Sfīntului Vasile). Īnca si īnteleptul Sirah zice: „Nebunul, cīnd rīde, īsi īnalta glasul sau; iar omul cuminte [adica īntelept] abia īncet va zīmbi (Sirah 21:22). De aceea, Domnul nostru nu a lucrat īn El Īnsusi rīsul, ci l-a oprit si de la ceilalti cu vaiul, zicīnd: „Vai voua celor ce rīdeti acum, ca veti plīnge si va veti tīngui” (Luca 6:25). […]