Ce se cade a face cineva cīnd va fi rapit cu ochii

            Iar daca un fur ca acesta va reusi sa te rapeasca vreodata, sa te nevoiesti ca macar sa nu lasi idolul Afroditei, adica al poftei celei urīte sa se īntipareasca īn sufletul tau. Si cum asta? Sau sa nazuiesti la Dumnezeu prin rugaciune – acest lucru fiind mai puternic, caci „a Domnului este mīntuirea” (Psalm 3:8), dupa cuvīntatorul de psalmi – sau sa-ti īntorci īnchipuirea spre un alt gīnd oarecare. Ca idol pe idol si īnchipuire pe īnchipuire se sterg. Caci – zice īntelepciunea populara – „cui pe cui scoate”. O astfel de lucrare se vede ca facea si Grigorie Cuvīntatorul de Dumnezeu: „Vederea m-a rapit pe mine, dar m-am tinut. Idol al pacatului nu mi-am faurit. Idolul a statut, si am scapat de īncercare.” Auzi! A stat – zice – idolul pacatului, si nu s-a īntiparit īn īnchipuire, iar omul s-a slobozit numaidecīt de ispita, adica de īnvoirea si, drept urmare, de fapta pacatului.
            Sfīntul Ioan Gura de Aur si Sfīnta Singlitichia te sfatuiesc sa folosesti urmatorul mestesug pentru a scapa de patima ta, adica de idolul acelei fete care s-a īntiparit īn īnchipuirea ta si cu care diavolul nu īnceteaza a te supara: scoate, cu mintea, ochii idolului aceluia, scoate-i carnea de pe obraji, taie-i buzele, scoate-i pielea de deasupra, care se arata a fi frumoasa, si gīndeste-te ca ce se ascunde dedesubt este atīt de gretos, īncīt omul nu sufera a o vedea fara urīciune si īngretosare. Nu este altceva decīt o capatīna despuiata si un os īnrosit, plin de sīnge si īnfricosat la vedere. Ca Gura de Aur zice: „Nu lua aminte nici aici la floare, ci treci mai īn adīnc cu gīndul si, ridicīnd cu gīndul de jur īmprejur pielea cea frumoasa, ia aminte la cele ce zac sub ea” (omilia a saptea la Epistola a II-a catre Corinteni). Iar prea-īnteleapta Singlitichia zice: „De se iveste īn camarile mintii o nalucire de vedere necuvioasa, se cade a o schingiui cu cuvīntul: astfel, sa se taie ochii acelui idol, sa i se scoata carnea din obraji, sa i se taie si buzele si sa se vada īnchegarea cea urīta de oase goale, si astfel sa se socoteasca ce era de fapt cea dorita. Astfel poate fi oprit gīndul de la ratacirea cea desarta. Caci cea iubita nu era nimic decīt numai sīnge si oarecare flegma amestecata. Trebuie īnsa sa ne īnchipuim īn gīndul nostru ca din toata fiinta celui īndragit izvorasc rani greu mirositoare si putrezite si, ca sa spun pe scurt, se īnfatiseaza ochilor celor launtrici asemenea unui mort. Caci asa se cade a ne īndeparta de dulcea patimire” (Marele Atanasie īn Viata Sfintei Singlitichia). […]
Pentru pazirea auzului. Trei vatamari se nasc din cīntecele cele dezmierdatoare

            Urechile sīnt al doilea organ al simturilor care, dupa rīnduiala, ne īntīmpina pe noi. Sīrguieste-te sa tai de la ele cīntecele stricate, alcatuite pentru dezmierdare si care varsa īnauntru, īn urechi, mierea cea prea-dulce a vazduhului, ca sa zic asa. Caci, dupa parerea mea, din acestea se nasc trei vatamari: 1) slabesc īndraznetul si viteazul cuget al sufletului si-l fac īn asa fel īncīt se afemeiaza si de multe ori doarme de auzirea cea dulce a unora ca acestea, ramīnīnd nesimtitor, ca īntr-o prea-dulce atipire; 2) din auzirea acelor cīntece dezmierdatoare, mintea, cu īnchipuirea sa, nu īnceteaza sa-si īnchipuie cele ce se īnteleg din cīntece, umplīndu-se de multe chipuri īn chip patimas; 3) chiar daca se īntīmpla – sa zicem – sa nu vada fetele celor ce cīnta, cu toate acestea, doar singur glasul este destul pentru a ne īnchipui fetele lor, care trezesc īn suflet poftirea inimii si-l trag spre īnvoirea cu gīndurile; si aceasta mai ales daca glasurile sīnt femeiesti. De aceea si Sfīntul Vasile īnvata: „Urechile sa nu primeasca īn suflet cīntece de rusine. Din niste cīntece ca acestea se nasc de obicei patimile (Cuvīnt catre tineri, p. 578). Iar Cuvīntatorul de Dumnezeu zice īn Cuvīntul la Pasti: „Sa nu ne fluieram auzul!”, iar īn Stihurile iambice: „Astupa-ti urechile cu ceara de catre cuvintele rele si suieraturile fara de rīnduiala ale cīntarilor vesele!”
            Mi-am reamintit aici de un obicei care se face la nuntile lumesti, cīnd – dupa binecuvīntarea mirelui si a miresei si dupa asezarea la masa a arhiereului, daca este, sau a preotilor – se obisnuieste sa vina īn timpul mesei lautari si sa cīnte cu instrumentele cele de joc, ceea ce este un lucru necuvios, un obicei prea-rau si nepotrivit crestinilor. De aceea, Sfīntul Sinod din Laodiceea īn Canonul 53 opreste cu desavīrsire pe Crestini de a cīnta cu alaute si de a juca la nunti: „Nu se cuvine ca Crestinii, mergīnd la nunti, sa joace sau sa sara, ci sa manīnce sau sa dejuneze cuviincios, precum se cuvine Crestinilor” (Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1991, p. 215). Iar īn Canonul 54 al aceluiasi Sinod se zice ca, numaidecīt ce au intrat unii ca acestia si au īnceput jocul, toti preotii si clericii sa se departeze de acolo si sa nu stea sa auda viersurile cele stricate: „Nu se cuvine ca cei ierarhicesti ori clericii sa priveasca oarecare spectacole la nunti sau la ospete, ci, mai īnainte de a intra teatralistii, sa se scoale si sa plece” (idem). […]


Pentru pazirea mirosului

            Al treilea organ al simturilor pe care īl aflam dupa rīnduiala este cel al mirosului, pe care trebuie sa-l pazim curat de mirosurile cele pīngarite ale mirurilor si ale aromatelor. Caci acestea nu numai ca molesesc sufletul si īl afemeiaza, ci surpa si cugetul lui cel barbatesc, īndemnīndu-l mai mult decīt oricare alta pricina la curvii si īnversunari. Īntrucīt trupul se preface si se aseaza dupa īnrīuririle din afara ale celor simtite, īmpreuna cu el se preface si se aseaza si sufletul. […]


Cum sīnt pedepsiti cei ce folosesc miresme

            Proorocul Amos īi deplīnge pe cei care folosesc astfel de lucruri: „Vai! – celor ce cu mirurile cele mai de frunte se ung!” (Amos 6:1, 6). Iar Proorocul Isaia blestema pe femeile cele bogate ale Ierusalimului care se īmpodobeau si se ungeau cu felurite miruri si aromate, proorocind despre ele ca vor cadea roabe si ca, īn locul miresmelor de care se īndulceau mai īnainte, vor lua mirosuri urīte, putori si praf: „Va smeri Domnul pe femeile si fetele Sionului, si Domnul va dezveli chipul lor... Si, īn locul mirosului celui frumos, va fi praf; si, īn loc de brīu, te vei īncinge cu funie; si, īn locul podoabei celei de aur a capului, vei avea plesuvire, pentru faptele tale; si, īn locul hainei celei de porfira, te vei īmbraca cu sac. Si fiul tau cel prea frumos, pe care-l iubesti, de sabie va cadea” (Isaia 3:16; 23:24).
            Sfīntul Arsenie cel Mare, temīndu-se sa nu patimeasca īn cealalta viata acest blestem si īngrozire, s-a pedepsit si s-a chinuit pe sine mai īnainte, caci niciodata acest Fericit nu a schimbat apa īn care se aflau finicele si stīlparile pe care le īmpletea, ci a lasat-o asa, ea facīndu-se dupa multa vreme prea-puturoasa. Si, īntrebat fiind de ce face asa, raspundea ca face de canon, pedepsindu-se pentru ca s-a īndulcit īn lume, īn palatele īmparatesti, de multe miresme si mirosuri aromate. […]

Sfīntul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simturi, Ed. Buna Vestire, Bacau, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim