Nimic nu zideste asa de mult precum buna orīnduiala, precum pacea, precum dragostea; dupa cum si cele īmpotriva risipesc. Si putem vedea aceasta nu numai īntru cele duhovnicesti, ci si īntru toate celelalte. Caci - ori la hora, ori la corabie, ori la car, ori la oaste – daca vei tulbura rīnduiala si, scotīnd pe cele mari din locul lor, vei vīrī pe cele mici īn rīnduiala acelora, toate le-ai stricat si asa cele de sus s-au facut jos. Deci noi sa nu stricam rīnduiala, nici capul sa-l facem mai jos si picioarele sus. Iar aceasta se face cīnd socoteala cea dreapta o vom arunca-o jos, iar poftele, mīnia, iutimea si dulceata le vom pune īmpotriva partii celei cuvīntatoare [rationale, n. n.]. Pentru aceea, mult este viforul, si multa este tulburarea si nesuferita furtuna, fiindca toate se cuprind de īntuneric.
            De voiesti, sa cercetam īntīi lucrarea urīta si de rusine care se face de aici, apoi paguba. Asadar, cum ne va fi aceasta luminata si foarte-cunoscuta? Sa aducem īn mijloc un om care sa se afle astfel, adica unul care sa īndrageasca o curva si sa fie stapīnit de pofta necuvioasa, si atunci vom vedea rīsul acesta. Caci ce poate fi mai de rusine si mai de ocara decīt cel ce staruie la usile caselor curvelor, si i se da palme de catre muiere curva, si plīnge, si se tīnguieste si īsi rusineaza slava sa? Iar de voiesti sa vezi si paguba, socoteste cheltuiala banilor, primejdiile pentru cele mai de pe urma, razboiul īmpotriva celorlalti īndragitori ai ei, loviturile, ranile ce i se aduc asupra dintru acest fel de lupte. […]
            Care cuvīnt va arata viforul gīndurilor aceluia? Valurile? Negura? Si, unde sīnt valuri si vifor ca acesta, ce dulceata poate fi? Nu este niciuna, ci tulburare, durere si nori īntunecosi, care, īn loc de ploaie, aduc multa scīrba, ceea ce se īntīmpla celor ce poftesc frumusete straina. De aceea, cei ce nicidecum nu poftesc sīnt īn mai multa dulceata decīt cei ce poftesc. La aceasta, nimeni nu va grai īmpotriva.
            Dar eu zic ca si cel ce pofteste, dar stapīneste pofta, se desfateaza mai mult decīt cel ce se īndulceste adeseori de curva. Caci, desi dovedirea este mai grea, īnsa si asa este de nevoie a īndrazni la cuvīnt. Caci se face mai grea nu pentru firea lucrului, ci pentru ca nu sīnt ascultatori vrednici de filosofia aceasta. Fiindca ce este mai dulce celui ce iubeste - spune-mi! - a fi defaimat de ibovnica, sau a o trece cu vederea, si a se cinsti? Aratat ca aceasta! Caci - spune-mi! - pe cine va cinsti mai mult curva: pe cel ce īi slujeste si e robit de dīnsa, sau pe cel ce s-a facut mai presus de mrejele ei si zboara mai sus decīt laturile ei? Fiecaruia este aratat ca pe acesta! Si catre cine va avea mai multa sīrguinta: catre cel cazut, sau catre cel ce īnca nu a cazut? Negresit, catre cel ce īnca nu a cazut! Care va fi mai poftit: cel prins, sau cel ce īnca nu s-a prins? Cel ce īnca nu s-a prins! Iar de nu credeti, voi aduce dovedirea din faptele voastre. Catre care muiere va avea cineva mai multa dragoste: catre cea care se pleaca lui cu lesnire si se da pe sine lui, sau catre cea care se leapada de el si īi face suparare? Aratat este ca spre aceasta! Caci mai mult se aprinde de aici pofta. Deci si la muieri va fi la fel: ele īl vor cinsti si īl vor lauda mai mult pe cel care le trece cu vederea!
            Iar daca aceasta este adevarata, atunci si aceea este adevarata de asemenea: cel ce e cinstit si iubit mai mult este īn mai mare dulceata. La fel, si un voievod lasa o cetate care s-a luat o data, iar līnga ceea ce se īmpotriveste staruie cu toata osīrdia. Si vīnatorul ce are dobitocul vīnat īnchis īn īntuneric - precum curva pe ibovnic – alearga dupa cel ce fuge.
            Īnsa acela se īndulceste de pofta – se va zice - iar acesta nu se īndulceste. Dar spune-mi: socotesti ca este putina dulceata a nu fi acela rusinat, nici a robi poruncilor tiranice [ale curvei, n. n.], nici a fi purtat si īnvīrtit de ea ca un rob, dīndu-i-se palme, fiind scuipat si īmpins peste cap? Pentru ca, daca cineva va cerceta acestea cu de-amanuntul si va putea sa adune ocarile lor, iutimile cele dese, urīciunile si toate celelalte pe care le stiu numai cei ce le patimesc, va afla ca orice razboi are mai multe rastimpuri de pace decīt viata cea ticaloasa a acestora. Deci - spune-mi! - care dulceata? Cea din īmpreunare, cea vremelnica si scurta? Dar pe aceasta o apuca īndata razboi, valuri, tulburare si nebunie!
            Acestea s-au zis de noi ca si cum ar fi vorbit cineva cu niste tineri desfrīnati care nu prea sufera sa auda cuvinte despre Īmparatia Cerurilor si despre gheena. Iar cīnd si pe acestea le vom aduce īn mijloc, nici nu este cu putinta a spune cīta este dulceata celor īnfrīnati cīnd plasmuieste īntru sine cununile, darurile, convorbirea cu Īngerii, lauda īnaintea a toata lumea, īndrazneala, acele nadejdi bune si fara de moarte!
            Dar īmpreunarea are oarecare dulceata! – zic ei - iar cel īnfrīnat nu [simte dulceata, n. n], fiindca totdeauna se lupta cu sila firii. Dar [nu este asa, n. n], caci sila si tulburarea este mai mult la cel ce curveste, pentru ca mult cutremur este īn trupul lui, si el patimeste mai cumplit decīt toata marea ce se īnvaluie de valuri, niciodata stīnd īmpotriva poftei, ci pururea ranindu-se de dīnsa, precum cei ce sīnt stapīniti de draci si neīncetat sīnt sfarīmati de duhurile cele viclene. Iar cel īnfrīnat, neīncetat ranind pofta ca un biruitor viteaz, dobīndeste dulceata cea prea-buna si mai dulce decīt nenumarate ca acestea, īmpodobindu-se totdeauna cu biruinta aceasta, si cu stiinta gīndului cea buna si cu semnele de biruinta cele luminate. Iar daca, dupa īmpreunare se odihneste putin acela, nimic nu e aceasta, fiindca iarasi vine asupra-i viforul, iarasi valuri. Iar cel ce iubeste īntelepciunea nu lasa nici sa īnceapa tulburarea aceasta, nici sa se ridice marea, nici sa strige fiara. Dar - chiar daca acesta, tinīndu-si pornirea, sufera oarecare sila - totusi celalalt se raneste neīncetat, īmpungīndu-se si nesuferind strechea. Primul este asemenea unuia care ar fi oprit cu frīul un cal salbatic care turbeaza si se īmpotriveste si l-ar fi tinut cu tot mestesugul. Iar cel ce se pleaca [patimii, n. m.] ca sa fuga de osteneala, este asemenea unuia care ar fi purtat pretutindeni de acel cal, fiind tras de el.
            Nimeni sa nu ma osīndeasca pentru ca acestea s-au grait mai luminat decīt se cuvenea. Caci nu voiesc sa ma īmpodobesc cu cuvinte cinstite, ci sa-i fac cinstiti pe ascultatori. De aceea, nici Proorocii, vrīnd sa taie desfrīnarea Iudeilor, nu cruta vreun cuvīnt de acest fel, ci se ating de ei īnca mai descoperit decīt noi īntru cele ce am grait acum. Caci si doctorul, vrīnd sa scoata putreziciunea, nu socoteste cum īsi va pazi mīinile curate, ci cum va izbavi pe bolnav de putreziciune. La fel, cel ce voieste sa-l faca īnalt pe cel smerit, se smereste el mai īntīi. Iar cel ce se sīrguieste sa junghie pe cel ce īl vrajmaseste, se sīngereaza si pe sine īmpreuna cu acela, si aceasta īl face mai stralucit. Si - de vreme ce nimeni, vazīnd pe vreun ostas īntorcīndu-se de la razboi mīnjit cu sīnge si cu creieri, nu īl uraste, nici nu se īntoarce de catre dīnsul pentru aceasta, ci mai ales se minuneaza – tot asa facem si noi cīnd vedem pe cineva ca, dupa ce a junghiat pofta, se īntoarce mīnjit de sīnge, si mai mult ne minunam de el si ne facem partasi cu el la lupta si la biruinta si zicem catre cei ce iubesc: Aratati-ne noua dulceata cea din pofta! Caci cel īnfrīnat are dulceata de la biruinta, iar tu de nicaieri nu ai niciuna!
            Iar voi ziceti ca [dulceata n. n.] din īmpreunare este mai luminata si mai petrecatoare. Dar tu ai din acea desfatare ceva putin si care nici nu se vede, iar de la stiinta acela are veselia si mai mare, si totdeauna, si mai dulce. Fiindca īmpreunarea cu femeia nici nu poate, precum iubirea de īntelepciune, sa pazeasca sufletul asa de netulburat si sa-l īnalte. Caci, celui ce socoteste firea dulcetii, faptul de a avea buna stiinta a gīndului, a fi laudat de toti si a astepta bune nadejdi este mai dulce decīt toate. Dupa cum, la cel ce stie firea mīhnirii, cele dimpotriva sīnt mai īntristatoare si mai cu durere decīt toate, ca, de pilda: a fi ocarīt de toti, a se pīrī pe sine īnsusi, a tremura si a se teme de cele ce vor sa fie si de cele de acum.
            Ca sa se faca mai luminata ceea ce zic, sa zicem ca unul, avīnd muiere, sparge casatoria aproapelui si se īndulceste cu acest rau furtisag, desfatīndu-se de cea īndragita. Apoi, sa punem īmpotriva acestuia pe altul, care se multumeste cu muierea sa. Si, ca sa se faca biruinta mai multa si mai luminata, acesta din urma sa pofteasca si pe aceea ce curveste, dar sa-si tina pofta si sa nu faca nici un rau. Si am plasmuit fapta asa - macar ca lucrul acesta nu este curata īnfrīnare - ca mai mult sa cunosti cīta este dulceata faptei bune. Deci, punīndu-i īmpreuna, sa-i īntrebam pe amīndoi: A carui viata este mai dulce? Si-l vei auzi pe unul falindu-se si saltīnd pentru biruinta īmpotriva poftei. Cīt despre celalalt, nici nu trebuie a astepta sa te īnstiintezi ceva de la dīnsul, pentru ca īl vei vedea ca se afla mai ticalos decīt cei legati īn temnita, chiar daca va tagadui de nenumarate ori. Caci de toti se teme si īi banuieste: de muierea sa, de barbatul prea-curvei, de īnsasi prea-curva, de casnici, de prieteni, de parinti, si de umbre si de sine. Si, ceea ce este mai cumplit decīt toate: are stiinta gīndului strigīnd asupra-i, latrīnd īn toate zilele. Iar daca va socoti si Judecata lui Dumnezeu, nu va putea nici sa stea. Dulceata este scurta, iar durerea dintru aceasta pururea-petrecatoare. Caci si seara, si noaptea, si īn pustie, si īn cetate - pretutindeni - urmeaza pīrīsul, aratīnd sabie ascutita si muncile cele nesuferite, istovindu-l si uscīndu-l cu frica. Iar cel īnfrīnat este izbavit de toate acestea si este īn slobozenie. El īi vede fara sfiala si cu ochi slobozi pe toti: pe muierea sa, pe copii, pe prieteni. Iar daca cel ce pofteste, dar se stapīneste, va dobīndi atīta dulceata, atunci decīt care liman, decīt care alinare nu va avea sufletul mai dulce si mai blīnd cel ce nici nu pofteste, ci curat se īnfrīneaza? De aceea, vei vedea ca cei ce prea-curvesc sīnt mai putini, iar īnfrīnatorii mai multi. Iar daca prea-curvia ar fi mai dulce, pe aceasta ar fi ales-o cei mai multi. Si sa nu-mi vorbesti de frica legilor; pentru ca nu aceasta īi tine pe ei, ci marimea necuviintei, si aceea ca mai multe sīnt cele de mīhnire decīt cele dulci si hotarīrea stiintei gīndului. […]
            Caci ce altceva este dulceata, fara numai izbavire de grija, de frica si de mīhnire, si a nu fi biruit de nimic? Fiindca cine este īn dulceata? Spune-mi! Oare cel ce turbeaza, se necajeste si se īmpunge de multe pofte, si nici īntru sine nu este? Sau cel ce este izbavit de toate valurile acestea si, ca īntr-un liman, sade īn iubirea de īntelepciune? Oare nu este aratat ca acesta!? […] Pentru aceasta, asadar, rautatea are numai nume al dulcetii, iar nu dulceata, de dulceata este lipsita. Mai īnainte de īndulcire este turbare, nu dulceata; iar dupa īndulcire, īndata se stinge si ea. Deci - daca nici la īnceput, nici pe urma dupa aceea - nu se vede dulceata [pacatului, n. n.], unde si cīnd se va arata?
            Si ca sa īntelegeti mai luminat ceea ce zic, cu pilda sa cercam cuvīntul. Ia aminte: Cineva s-a biruit de pofta unei muieri frumoase si chipese. Acesta, pīna cīnd nu va dobīndi pofta, este asemenea cu cei iesiti din minte si nebuni. Iar dupa ce o va dobīndi, a stins pofta. Deci - daca nici la īnceput nu are dulceata si nu se veseleste, pentru ca turbare este lucrul; dar nici la sfīrsit, pentru ca, odata cu īmpreunarea, īnceteaza strechea - unde o vom afla pe ea asadar?
            Caci - precum īntr-un ger mare, toate madularele īngheata si sīnt moarte - tot astfel, tremurīnd īn viforul pacatelor, sufletul nu lucreaza nimic dintru ale sale, fiind īnghetat ca de ger de stiinta gīndului. Caci, ceea ce este la trup frigul, aceasta este la suflet stiinta cea rea a gīndului. De aceea se face si frica, deoarece nimic nu este mai fricos decīt cel pironit la lucrurile vietii acesteia. Unul ca acesta vietuieste viata lui Cain, tremurīnd īn toate zilele. Si nici nu mai zic de morti si pagube, caci, si fara de acestea, se teme de nenumarate greseli. […] Multa este frica, multa este nebarbatia. Ca nu numai la primejdii neīndraznet este unul ca acesta, ci si la toate celelalte. […] De va vedea vreo copila frumoasa, īndata se cutremura, robindu-se, si ca un cīine turbat urmeaza naravului aceluia, desi ar trebui a face īmpotriva.
            Caci, cīnd vei vedea femeie frumoasa, sa nu socotesti cum sa dobīndesti pofta, ci cum sa te izbavesti de pofta. Dar - zice el - cum este cu putinta aceasta? - caci a pofti nu este a vointei mele! Dar a cui? Spune-mi! A ispitirii dracului! Socotesti asadar ca este drac care vrajmasuieste? Atunci nevoieste-te si te lupta cu boala! Dar nu pot! - zice.
            Vino dar sa te īnvatam mai īntīi aceasta, ca ceea ce ti se īntīmpla este a trīndavirii tale si ca tu ai dat intrare dracului dintru īnceput. Iar acum, de vei voi, īl vei īmpinge pe el cu multa lesnire. Caci, spune-mi: cei ce prea-curvesc o fac fiind stapīniti de pofta sau doar pentru ca poftesc primejdii? Este aratat ca fiind stapīniti de pofta. Deci dobīndesc oare iertare? Nicidecum! De ce? Pentru ca gresala este a lor. Dar pentru ce īmi īmpletesti silogisme? - zice. Eu stiu ca voiesc sa īmping si sa gonesc patima, dar nu pot, si ea sta asupra-mi, si ma necajeste si ma chinuieste cumplit! Voiesti cu adevarat sa o īmpingi si sa lepezi - o omule! - dar nu faci cele ce sīnt ale celor ce o īmping si o leapada. Si patimesti asemenea unuia care, fiind cuprins de friguri, se cufunda īn apa rece si zice: Cīte socotesc si aflu vrīnd sa sting frigurile, dar nu pot, ci mai mult īmi aprind fierbinteala! Deci, sa vedem, nu cumva si tu faci cele ce aprind, socotind īnsa ca le afli pe cele ce sting? „Nu!” – zice acela. Spune dar: Ce te-ai ispitit sa faci ca sa stingi patima? Si ce este ceea ce creste patima? […]
            Veniti dar sa vorbim despre pofta aceasta a trupurilor si sa vedem de unde creste raul. Caci asa vom cunoaste daca vina este a noastra ori nu. Si, daca este a noastra, vom face totul ca sa o biruim. Iar daca nu este a noastra, de ce ne sfarīmam īn zadar si de ce nu iertam, ci īnvinuim pe cei stapīniti de dīnsa?
            Deci, de unde se naste pofta aceasta? Din frumusetea fetei - zice [curvarul, n. n.] - anume cīnd va fi frumoasa si chipesa ceea ce raneste. Īn zadar si īn desert zici acestea! Pentru ca, daca frumusetea fetei ar fi tras īndragitorii, pe toti i-ar fi avut īndragitori o copila ca aceasta. Iar daca nu-i are pe toti, pofta nu este a firii si nici din frumusetea fetei nu se face, ci din ochii cei desfrīnati. Caci - cīnd, cautīnd cu iscodire, te vei minuna si vei pofti – atunci ai primit sageata!
            Dar - zice - cine va putea, cīnd va vedea muiere frumoasa, sa n-o laude? Deci, daca nu este a vointei noastre a ne minuna de unele ca acestea, atunci nici pofta nu este īn stapīnirea noastra! Taci, omule! Pentru ce amesteci toate īmpreuna, pretutindeni īnconjurīnd, dar nevrīnd a vedea radacina raului? Caci pe multi vad ca se minuneaza si lauda, dar nu poftesc.
            Dar – zice - cum este cu putinta ca cei ce se minuneaza, sa nu pofteasca? Nu te tulbura, fiindca aceasta vin sa v-o spun, dar asteapta! Si vei auzi pe Moisi minunīndu-se de fiul lui Iacov si zicīnd: „Si era Iosif frumos la chip si foarte frumos la fata.” Deci, oare poftea cel ce graia acestea? Nicidecum! Fiindca nici nu-l vedea pe cel ce īl lauda. […] Oare David nu era foarte frumos si rumen, si avea frumusete a ochilor? - frumusete a ochilor care este partea cea mai silitoare a frumusetii. Deci, oare s-a biruit cineva spre pofta lui? Nicidecum! Deci pofta nu se naste numaidecīt īmpreuna cu mirarea. […] De aici este aratat ca boala aceasta nu este a frumusetii trupului, nici a podoabei, ci a sufletului celui trīndav si amagit. Caci multi, vazīnd nenumarate muieri frumoase, s-au dat pe dīnsii la cele mai urīte. Deci, de aici, este aratat ca pofta nu vine de la frumusete. […]
            Asadar, care este pricina? Fiindca, daca pofta nu este de la frumusete, de unde are īnceputul si radacina? Oare de la drac viclean? Cu adevarat, are si de acolo, dar nu este aceasta ce se cauta, ci daca nu cumva sīntem si noi pricinuitori. Pentru ca vrajmasia nu este numai a aceluia, ci, īmpreuna cu acela, de la noi mai īntīi. Caci aceasta boala rea nu se naste de nicaieri din alta parte decīt din obicei, din magulirea vorbelor, din petrecerea desarta si din nelucrare. Pentru ca mare este, cu adevarat, puterea obiceiului, atīt de mare, īncīt se preface īn sila a firii. Iar daca este lucru al obiceiului a o naste pe ea, tot adevarat este ca si a o stinge. Fiindca multi, poftind, asa au īncetat de a pofti, de vreme ce nu vedeau fetele pe care le pofteau. Pentru putina vreme, acest lucru pare amar si foarte gretos, dar cu vremea se face dulce, si nici daca vom voi nu este cu putinta a mai īntoarce patima de aici īnainte.
            Dar daca – zice - ma voi robi fara de obicei, din vederea cea dintīi? Si aici pricina este nelucrarea trupului, sau hrana, sau faptul ca nu porti grija de datoriile cele cuviincioase si nu petreci īn lucruri de nevoie. Caci, īnconjurīnd ca un ratacit, unul ca acesta cade īn tot raul. Si cel ce voieste robeste un astfel de suflet ca pe un copil ratacit. Caci, de vreme ce obiceiul sufletului este sa lucreze, cīnd vei īnceta lucrarea lui īntru cele bune, el este silit sa nasca altele, fiindca nu poate sta fara de lucru. Precum pamīntul - cīnd nu se seamana, nici nu se sadeste - rasare de la sine iarba, tot astfel si sufletul, cīnd nu are sa lucreze ceva din cele de nevoie, negresit se da pe sine la lucruri rele, poftind a lucra. Si - precum ochiul nu īnceteaza de a vedea, si de aceea va vedea rele cīnd nu vor fi īnaintea lui lucruri bune - tot asa si gīndul, daca se departeaza de la cele de nevoie, se īnvīrteste de-aici la cele nefolositoare. Caci din multe locuri este aratat ca īndeletnicirea si grija poate sa īmpinga cea dintīi bīntuiala. Deci, cīnd vei vedea muiere frumoasa si vei patimi ceva catre dīnsa, nu mai cauta la ea, si te-ai izbavit!
            Si cum voi putea - zice - sa nu mai caut la ea, de vreme ce sīnt tras de pofta? Da-te la altele care trag sufletul: la carti, la griji de nevoie, la apararea si ajutorarea celor nedreptatiti, la rugaciuni, la cugetarea si grija pentru cele ce vor sa fie. Cu unele ca acestea leaga sufletul! Asa, vei īndrepta nu numai patima cea proaspata, ci o vei lepada cu usurinta si pe cea īntarita si veche de multi ani. Caci, daca ocara - precum e vorba de obste – īndupleca pe cel ce pofteste sa īnceteze pofta, cum nu cu mult mai vīrtos vor birui raul aceste duhovnicesti descīntece, numai de vom voi sa ne departam? Dar, daca vom vorbi si vom petrece īmpreuna cu cele ce ne sageteaza cu astfel de sageti, vom hrani boala. Asadar, cum voiesti sa se stinga focul, aprinzīnd flacara īn toate zilele? Si acestea despre obicei s-au zis de noi catre cei tineri, deoarece, catre barbati si catre cei ce stiu sa filosofeze, mai tare decīt toate este frica lui Dumnezeu, aducerea aminte de gheena si pofta Īmparatiei Cerurilor. Pentru ca acestea sīnt de ajuns a stinge focul.
            Iar īmpreuna cu acestea, socoteste si ca nimic alt nu este ceea ce vezi fara numai flegma, sīnge si zeama de hrana putreda. Dar luminoasa este floarea fetei! - zice. Dar nimic nu este mai luminos decīt florile din pamīnt, ci si acestea putrezesc si se vestejesc. Asadar, nici aici nu lua aminte la floare, ci patrunde cu mintea mai īn launtru si, ridicīnd cu mintea acea piele frumoasa, iscodeste cele ce sīnt sub dīnsa. Caci si trupul celor hidropici straluceste lumina si nimic urīt nu are fata de deasupra, īnsa, īmpingīndu-ne de gīndirea zemei ce se afla īnauntru, nu putem sa-i sarutam pe unii ca acestia.
            Dar fraged – zice - este ochiul si īntorcator, sprīnceana este īntinsa bine, perii genelor negri si lumina ochiului blīnda si ochiul lin! Īnsa vezi ca si acestea nimic alt nu sīnt fara numai nervi, vine, pielita si artere. Nu alergati asadar la noroi! Caci, cum ca trupul curvei este doar noroi, nu īntreb pe nimeni altul, ci pe tine, cel ce te tavalesti īn noroi. Oare nu te rusinezi de tine? Oare, dupa pacat, nu te socotesti ca esti necurat? Pentru aceasta - rogu-va - fugiti de curvie si de muma ei, de betie.
            De ce semeni unde nu este cu putinta a secera, iar, mai ales, chiar de vei secera, multa rusine īti aduce tie rodul? Caci, de se va naste copil, si pe tine te-a rusinat, si el s-a nedreptatit, facīndu-se din pricina ta copil din curvie si de neam rau. Si, macar de īi vei lasa lui nenumarati bani, cel nascut din curva si din slujnica este necinstit īn casa, necinstit īn cetate, necinstit īn divan. Necinstit esti īnca si tu, si cīnd traiesti, si dupa moarte. Pentru ca, desi te vei duce de aici, ramīn pomenirile lucrarii urīte si de rusine! Pentru ce dar rusinezi toate?
            Pentru ce semeni unde brazda se sīrguieste sa strice rodul, unde multe sīnt pricinile sterpiciunii? Unde, mai īnainte de nastere, este moarte, caci si pe curva nu o lasi sa ramīna numai curva, ci o faci si ucigatoare de oameni. Vazut-ai din betie se naste curvie, din curvie prea-curvie, din prea-curvie ucidere? Iar, mai ales, ceva mai rau si decīt uciderea. Caci nici nu am cum sa numesc lucrul acesta, fiindca nu īl omoara nascut, ci īl opreste si de a se naste. Asadar, pentru ce ocarasti darul lui Dumnezeu, si te lupti cu legile Lui? Si alergi dupa lucrul ce este blestem ca dupa blagoslovenie, si faci jitnita de junghiere jitnita nasterii, si pe muiere, care s-a dat spre facerea de copii, o gatesti spre ucidere? Caci ea, ca sa fie totdeauna lesnicioasa si dragastoasa spre īntrebuintarea ibovnicilor si sa traga mai mult argint, nu se leapada nici acestea a face, mare foc gramadind pe capul tau. Fiindca, desi aceasta fapta rea este a ei, vina se face a ta! Iar de aici urmeaza si īnchinari la idoli. Pentru ca multe, ca sa fie iubite, mestesugesc descīntece si vraji, farmece de dragoste si altele nenumarate.
            Īnsa, dupa atīta lucrare de ocara si de rusine, dupa ucidere, dupa īnchinari la idoli, lucrul acesta le pare multora ca este fara nici o dare de seama, chiar si celor ce au muieri. Acestora gramada rautatilor le este si mai mare. Caci de aici se pornesc otraviri, dar nu asupra pīntecelui īntru care s-a facut curvia, ci asupra muierii ce a fost nedreptatita, si nenumarate vrajmasii si chemari de draci, si farmece, si razboaie īn toate zilele, si sfezi neīmpacate si neīncetate gīlcevi. De aceea, si Pavel - dupa ce a zis: „Nu l-a curvii si la necuratenii” - a adaugat: „nu la sfada si la rīvnire”, stiind razboaiele ce se nasc de aici, rasturnarile caselor, nedreptatile copiilor celor de bun neam, rautatile cele nenumarate. Deci, ca sa scapam de acestea toate, sa ne īmbracam īntru Hristos si īmpreuna cu El sa fim totdeauna, pentru ca aceasta este a ne „īmbraca”, a nu ramīnea niciodata lipsiti de Dīnsul, a Se arata El īntru noi, prin sfintenia noastra, prin blīndete. […]

Sfīntul Ioan Gura de Aur, Putul si īmpartirea de grīu (57 de predici de Sfīntul Ioan Gura de Aur), Editura Bunavestire, Bacau, 1995
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim