Cele spuse mai sus au fost īndestulatoare sa-ti arate ca Dumnezeu īti poarta de grija si ca, prin boala ta, te īncearca nu fiindca te dusmaneste si te uraste, ci fiindca te iubeste foarte mult.
            Dar, pentru ca spuneai ca suferinta ta are si o alta īnfatisare, ca diavolul īti strecoara īn minte gīndul de a te omorī, aruncīndu-te īn mare, sau īn prapastie, sau de a-ti sfīrsi viata aceasta īntr-un alt chip asemanator, vreau sa-ti vorbesc putin despre astfel de gīnduri. Gīndul acesta nu vine numai de la diavol; vine si de la tristetea ce te-a cuprins, si mai mult de la ea decīt de la diavol, si poate ca numai de la ea. Aceasta se vede de acolo ca multor oameni, care nu sīnt stapīniti de draci, le vin īn minte astfel de gīnduri numai pentru ca tristetea s-a abatut peste sufletele lor. Scoate din minte si alunga din suflet tristetea, si diavolul nu va mai avea nici o putere nu numai sa te īnduplece sa savīrsesti o astfel de fapta, dar nici macar sa-ti bage īn cap astfel de gīnduri. Dupa cum hotii pot, cu multa usurinta, sa fure lucruri din casa si sa ucida pe stapīnii casei dupa ce s-a īnnoptat si s-a stins lumina, tot astfel si diavolul, dupa ce raspīndeste īn suflet, īn loc de noapte si īntuneric, tristetea, īncearca sa rapeasca toate gīndurile care pazesc sufletul, pentru ca, odata ce l-a pustiit si l-a lasat neajutorat, sa-l umple cu nenumarate rani. Dar - daca prin nadejdea īn Dumnezeu alungi īntunericul, alergi la Soarele dreptatii si grabesti sa se statorniceasca īn sufletul tau razele Lui - atunci toata tulburarea propriilor tale gīnduri se muta de la tine la tīlhar, la diavol; tot asa patesc si raufacatorii: cīnd īi prinzi asupra faptului si aprinzi lumina, tremura, īi apuca ametelile, se framīnta. Īnsa cineva ar putea sa ma īntrebe:
            - Cum poti scapa de tristete, daca n-ai scapat mai īntīi de diavolul care o pricinuieste?
            - Nu-i diavolul cel care pricinuieste tristetea, ci tristetea īl face puternic pe diavol si ne baga īn cap gīndurile cele rele. Īn privinta aceasta, martor īmi este Fericitul Pavel. A scris Corintenilor nu de teama dracilor, ci de teama unei tristeti prea mari, ca sa se poarte Corintenii pe viitor cu mai multa blīndete cu pacatosul care savīrsise acele pacate, ,,pentru ca nu cumva sa fie doborīt de mai multa tristete unul ca acela” (2 Corinteni 2:7).
            Daca vrei, sa ne īnchipuim ca diavolul continua sa te stapīneasca, dar ca tristetea a fost izgonita din sufletul tau. Ce vatamare va mai fi? Ce rau, mare sau mic, īti mai poate pricinui diavolul? Tristetea īnsa īti va pricinui multe necazuri, chiar cīnd nu te apuca furiile, cīnd nu te stapīneste diavolul. Nu stim oare ca cei mai multi din cei care s-au spīnzurat, care s-au omorīt cu sabia, care s-au īnecat īn rīuri sau care s-au ucis pe sine īn alt chip, au fost īmpinsi de tristete la aceste morti silnice? Daca unii dintre ei sufereau si de boala ,,duca-se pe pustii” cīnd s-au omorīt, apoi pieirea lor nu trebuie pusa pe seama dracilor, ci a tiraniei si a silniciei tristetii. [...]
            Nu-i cadere caderea pe care spui ca o suferi; cadere este doar atunci cīnd cazi īn pacat. De o astfel de cadere trebuie sa te rusinezi si sa te īntristezi. Noi, dimpotriva, ne rusinam de fapte care nu-s deloc rusinoase, dar nu ne rusinam defel, nici nu ne socotim nefericiti cīnd savīrsim fapte cu adevarat rusinoase, fapte pline de batjocura, fapte vrednice de cea mai mare pedeapsa. Nici unul dintre noi nu jeleste cīnd sufletul nostru cade īn fiecare zi biruit de puterea pacatelor; dar, cīnd trupul este cuprins de o cīt de mica suferinta, ni se pare o grozavie, ceva cu neputinta de suportat. Nu-i oare curata boala, duca-se pe pustii, de a avea o astfel de purtare fata de suflet si de a judeca atīt de gresit cele petrecute īn jurul nostru? [...]
            Dar poate ca te īntristezi ca altii te defaimeaza? Dar oare nu sīnt acestia mai vrednici de defaimare, odata ce nu-si dau seama bine de faptele care merita īntr-adevar sa fie defaimate? Aceia sīnt cu adevarat īndraciti, aceia sīnt cu adevarat bolnavi de duca-se pe pustii, care n-au īnvatat sa judece lucrurile asa cum sīnt ele īn realitate, ci defaimeaza cele vrednice de lauda, si lauda pe cele vrednice de defaimare. Nebunii spun multe cuvinte de ocara, multe cuvinte urīte celor pe care-i īntīlnesc, dar cei ce le aud nu se socotesc ocarīti. Nici tu nu socoti o rusine si o ocara cīnd īi auzi pe nesocotitii aceia, ca nu cumva, suparīnd pe Dumnezeu, sa ajungi īnsuti vrednic de ocara. Cīnd socotesti ocara cele aduse de Dumnezeu spre īnvatarea si folosul tau, gīndeste-te ce sfīrsit poate avea acest gīnd nesocotit.
            Daca vrei sa vezi pe cei care sīnt cu adevarat vrednici de rīs si de ocara, atunci asculta! Voi īncerca sa-ti arat prin grai cīteva pilde din multele de acest fel. Uita-te la cei īnnebuniti de frumusetea femeilor, la cei īnnebuniti dupa averi, la īndragostitii de slava desarta, la cei care voiesc sa faca si sa sufere orice de dragul femeilor, al banilor si al slavei. Uita-te la cei mistuiti de invidie, la cei ce uneltesc īmpotriva oamenilor care nu le-au facut nici un rau, la cei posomorīti fara pricina, la cei care se dau īn vīnt dupa desertaciunile vietii. Acesti oameni si faptele unor astfel de oameni sīnt fapte de nebunie si vrednice de osīnda; aceste fapte sīnt vrednice de ocara, de rusine si de rīs. Dar daca cineva, bolnav de duca-se pe pustii, savīrseste īn viata, chiar asa bolnav, fapte pline de īntelepciune, nu numai ca nu-i drept sa fie ocarīt, ci, dimpotriva, sa fie admirat si īncununat de toti, deoarece, īnlantuit cu atītea legaturi, alearga pe un drum atīt de obositor si se urca pe calea povīrnita si anevoioasa a virtutii.
            Dar nu stiu cum de era aproape sa uit un alt lucru prin care īntreci pe frati: chiar de ai pacatui, īti este usor sa lepezi pacatele datorita asupririi la care esti supus. Iar dovada ziselor mele sīnt cele ce-ti spuneam mai īnainte, cīnd am vorbit despre saracul Lazar si despre desfrīnatul din Corint. [...]
            Dar, pentru ca spuneai ca raul cel mai mare, culmea relelor, este acela ca nici nu mai ai vreo nadejde de viitor, si nici nu stii care din doua se va īntīmpla: vei scapa oare vreodata de boala aceasta, sau diavolul, care a īnceput aceasta lupta īmpotriva ta, are de gīnd sa te izbeasca pīna la sfīrsitul vietii? Īn privinta aceasta, nu pot sa spun ceva sigur si nici nu pot sa zic ceva despre cele ce se vor petrece īn viitor. Stiu īnsa cu siguranta, si-ti cer ca si tu sa ai aceasta īncredintare, ca orice s-ar īntīmpla, fie ca te faci sanatos, fie ca vei fi bolnav pīna la sfīrsitul vietii, va fi spre folosul tau. Daca vei judeca astfel, vei īndeparta si „culmea acestor rele", ca sa īntrebuintez propriile tale cuvinte.
            Īn afara de aceasta, trebuie sa te gīndesti si la aceea ca timpul rasplatirilor si al cununilor este veacul ce va sa fie, pe cīnd veacul de acum este timpul luptelor si al sudorilor. Fericitul Pavel, voind sa ne faca sa īntelegem lucrul acesta, spunea: ,,Eu asa alerg, si nu la īntīmplare; asa lovesc cu pumnii, si nu bat cu pumnii īn aer; īmi chinuiesc trupul si-l supun robiei; ca nu cumva, propovaduind altora, eu īnsumi sa ajung netrebnic” (1 Corinteni 9:26, 27). Iar cīnd a ajuns la sfīrsit, a rostit acele fericite cuvinte: ,,Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savīrsit, credinta am pazit, de acum mi s-a gatit cununa dreptatii” (2 Timotei 4:7, 8). Prin aceste cuvinte, Fericitul Pavel ne arata ca toata viata noastra trebuie sa fie o lupta, ca toata viata noastra trebuie sa ne ostenim, daca vrem sa ne desfatam de odihna vesnica si de nenumarate bunatati. Dar, daca cineva ar vrea ca, trīndavind, sa se desfateze si de placerile din lumea aceasta, dar si de rasplatirile pregatite īn lumea cealalta celor ce se ostenesc, unul ca acesta se īnseala si se amageste pe sine īnsusi. Cu noi se īntīmpla acelasi lucru ca si cu atletii: atletul care cauta odihna īn timpul īntrecerilor se īncarca de rusine si necinste pentru tot timpul, pe cīnd cel care sufera cu barbatie īn arena orice oboseala, este īncununat, slavit si laudat de spectatori si īn timpul īntrecerilor atletice, si dupa ce acestea s-au sfīrsit. Cel care face din timpul hotarīt ostenelilor timp de odihna, acela va plīnge, va scrīsni din dinti si va suferi cele mai cumplite chinuri atunci cīnd ar trebui sa se bucure de tihna. Pe cīnd cel care sufera cu draga inima aici, pe pamīnt, necazurile si strīmtorarile va fi si aici, si acolo, stralucitor si slavit cu slava cea nemuritoare si adevarata. Daca īn viata de toate zilele cel care nu face fiecare lucru la timpul lui nu are nici un folos de pe urma muncii lui, ba, nenumarate neplaceri, cu mult mai mult īn cele duhovnicesti va pati la fel cel care nu stie care-i timpul muncii si al ostenelilor si care-i timpul rasplatirii si al odihnei. Hristos a spus: ,,Īn lume, necazuri veti avea” (Ioan 16:33). Fericitul Pavel a spus: ,,Si toti care voiesc sa traiasca cu cucernicie īn Hristos Iisus vor fi prigoniti” (2 Timotei 3:12). Pavel n-a vorbit numai de prigonirile oamenilor, ci de uneltirile diavolilor. Iov a spus: ,,Viata omului, pe pamīnt, este o lupta” (Iov 7:1). Pentru ce te īntristezi deci cīnd esti strīmtorat si prigonit īn timpul hotarīt necazurilor? Atunci ar trebui sa ne īntristam, daca am face timp de desfatare si de tihna timpul despre care Hristos a spus ca este timp de necaz, daca ne-am trīndavi īn timpul īn care ni s-a poruncit sa ne luptam si sa ne ostenim, daca am merge pe calea cea larga, cīnd Hristos ne-a poruncit sa mergem pe calea cea strīmta (Matei 7:14). Daca am face asa, atunci neaparat ar urma sa fim pedepsiti īn veacul ce va sa fie. Dar ai putea sa-mi pui urmatoarea īntrebare:
            - Ce ai de spus īnsa despre cei care merg si īn viata de aici pe calea cea larga, si se vor odihni si īn viata de dincolo?
            - Care-i omul acesta? Eu pun temei numai pe cuvīntul lui Hristos, Care a spus ca īngusta si strīmta este calea care duce la viata (Matei 7:14). Si stie oricine ca nu este cu putinta sa mergi īn toata voia pe o cale strīmta. Daca la īntrecerile atletice, unde luptatorii sīnt oameni, nimeni nu primeste cununa pe frunte fara oboseli si sudoare, cum este cu putinta ca īn lupta pentru virtute, unde puterile cele rele se lupta cu noi, sa biruim furia lor fara necazuri si fara strīmtorari? Pīna cīnd īnsa vom cerceta aceasta problema numai cu ajutorul ratiunii, cīnd putem sa o lamurim cu pildele fericitilor si vitejilor atleti ai virtutii, traitori īn timpurile trecute? Cerceteaza pe fiecare dintre barbatii vestiti de altadata, si vel vedea ca toti au dobīndit īndraznire catre Dumnezeu numai prin necazuri. [...]
            Īn afara de acestea, chiar daca au avut vreo bucurie, dreptii Vechiului Testament n-au putut avea cea mai mare bucurie, caci īn vremea lor nu se descoperise īnca Īmparatia cerurilor si nici nu se facuse cunoscuta fagaduinta bunatatilor viitoare. Dar acum, cīnd stau īn fata noastra atītea bunatati, cīnd cunoastem cu totii care e adevarul si īntelesul acestei vieti, spune-mi, te rog, se mai poate īntrista cineva, chiar daca n-are nici o bucurie īn viata aceasta pamīnteasca, si, īn general vorbind, mai poate socoti ca bun ceva din cele ce se īntīmpla pe pamīnt, odata ce cunoaste bunatatile ceresti? Poate fi un suflet mai ticalos decīt acela care, īn timp ce asteapta sa se mute nu dupa multa vreme la cer, cauta tihna din lumea aceasta si veselia pamīnteasca, veselie ce nu se deosebeste īntru nimic de umbra? Solomon spune: ,,Desertaciunea desertaciunilor, toate sīnt desertaciuni!” (Ecclesiast 1:2). Daca omul care, mai mult decīt toti oamenii, a īncercat pe propria-i piele valoarea placerilor din lumea aceasta a vorbit astfel despre placeri, cu mult mai mult noi trebuie sa gīndim asa, noi, care nu avem nici o īmpartasire cu pamīntul, care am fost īnscrisi īn Cetatea cea de sus si carora ni s-a poruncit sa locuim cu mintea īn cer. [...]

Sfīntul Ioan Gura de Aur, ,Despre marginita putere a diavolului. Despre cainta. Despre necazuri si biruirea tristetii, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R, Bucuresti, 2002
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim