Cuvīnt de sfatuire catre Staghirie, nevoitorul care era chinuit de diavolul tristetii.

            Haide, deci, sa scuturam praful acestei tristeti! Tristetea aceasta va fi usor de rabdat, numai sa nu ne lasam cu nici un pret īn voia ei, ca sa fim aruncati īn prapastie; dimpotriva, sa ne sīrguim sa ne venim īn fire si sa ne gīndim la cele ce trebuie sa facem. Multe din necazurile ce se ivesc par grele si de nerabdat īnainte de a fi cercetate bine; dar, daca le pui īn cumpana judecatii, vei vedea ca sīnt cu mult mai usoare decīt banuiai. Nadajduiesc ca acest lucru sa se īntīmple si acum. Sus inima, deci! Sa nu apuci pe drumul gresit si necugetat al celor mai multi dintre oameni, care cad zdrobiti de dureri, si astfel īnversuneaza pe vrajmas si mai mult īmpotriva lor. [...]
            Īntr-adevar, nenorocirile sau pedepsele aduse peste noi de Dumnezeu īn viata aceasta taie o mare parte din chinurile de dincolo. Īn privinta aceasta gasesti multe marturii īn dumnezeiestile Scripturi. Vorbind cu ucenicii Sai, Hristos le-a spus pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar: fiind rugat Avraam de bogat sa-i īngaduie lui Lazar sa-i stropeasca putin cu vīrful degetului limba lui aprinsa, Avraam i-a raspuns: „Fiule, adu-ti aminte ca ai luat cele bune īn viata ta, iar Lazar, pe cele rele; acum īnsa el aici se mīngīie, iar tu te chinuiesti” (Luca 16:25). Iar Pavel (si, cīnd spun Pavel, spun tot poruncile lui Hristos, caci Hristos misca sufletul acela fericit), scriind Corintenilor despre cel care facuse desfrīnare, porunceste sa fie dat Satanei spre pieirea trupului, ca sa i se mīntuie sufletul īn ziua Domnului nostru Iisus Hristos (1 Corinteni 5:5). Iarasi, cīnd vorbeste catre cei care se īmpartasesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine, spune: ,,Din pricina aceasta sīnt īntre voi multi neputinciosi si bolnavi si multi au murit. Caci, daca ne-am judeca pe noi, n-am mai fi judecati de Domnul; dar, fiind judecati de Domnul, sīntem pedepsiti ca sa nu fim osīnditi īmpreuna cu lumea” (1 Corinteni 11:30-32). [...]
            Daca diavolul ar fi pierit de la īnceput, multi oameni poate ca ar fi socotit basme toate relele savīrsite de el īnainte ca Dumnezeu sa-l nimiceasca: anume ca a īnselat pe om, ca l-a scos din bunatatile cele multe. Dimpotriva, s-ar fi spus ca Dumnezeu l-a pierdut pe diavol mīnat de invidie si de rautate. Nu sīnt si acum oameni care īndraznesc sa sustina asta, desi au dovezi īndestulatoare ca diavolul nu urmareste altceva decīt sa īnsele? Ce n-ar īndrazni īnsa oamenii sa spuna, ce n-ar īndrazni sa rosteasca, daca ar fi fost nimicit diavolul, daca deci n-ar cunoaste pe propria lor piele rautatea lui? Īndeobste vorbind, daca am cerceta cu de-amanuntul faptele, am vedea ca nu toate faptele noastre rele se datoreaza ispitei diavolului: unele rele se savīrsesc sub īnrīurirea lui, altele se savīrsesc din pricina trīndaviei si dispretului ce ni-l aratam noua īnsine. [...]
            Pentru care pricina face Dumnezeu aceasta, pentru ce īngaduie sa se savīrseasca īn viata tocmai ceea ce-i īmpotrivnic fagaduintei Lui? Pentru a savīrsi doua lucruri foarte mari: unul, pentru a ne da noua o dovada neīndoielnica a puterii Lui, anume ca poate duce la capat īmplinirea fagaduintelor, chiar atunci cīnd faptele par a fi cu totul potrivnice; al doilea, pentru a ne īnvata sa credem īn El īn orice īmprejurare, chiar cīnd īntīmplarile par potrivnice spuselor Sale. Asa este taria nadejdii; nu rusineaza pe cel care nadajduieste din toata inima. Daca oamenii carora li se fagaduiesc bunuri pamīntesti nadajduiesc cu atīta tarie īn īmplinirea fagaduintelor, cu atīt mai mult noi trebuie sa avem tot atīt de mare nadejde īn īmplinirea fagaduintelor, cu cīt nu asteptam īmplinirea lor īn viata aceasta, ci in veacul celalalt. Domnul ne-a spus mai dinainte ca īn lumea aceasta nu vom avea decīt necaz si strīmtorare (Ioan 16:33).
            Pentru ce dar te tulburi, draga prietene? Pentru ce pui la īndoiala fagaduinta lui Dumnezeu? A spune, pe de o parte, ca ai dispretuit lumea pentru Hristos, iar, pe de alta parte, ca esti parasit de El īnseamna ca nu crezi īn Hristos, ca pui la īndoiala spusele Lui, ca socotesti īnselaciune fagaduinta Lui. A gīndi astfel īnseamna a fi cu adevarat stapīnit de diavol si a atrage asupra-ti focul gheenei.
            Mi-ai putea obiecta ca sīnt unii oameni care se bucura de o desavīrsita tihna, desi nu se ocupa cu altceva decīt cu treburi lumesti, fara sa le pese de Dumnezeu. Hristos a raspuns mai dinainte īmpotrivirii tale: ,,Amin, amin, spun voua, ca voi veti plīnge si va veti tīngui, iar lumea se va bucura” (Ioan 16:20). Odinioara, Babilonienii, care nu cunosteau pe Dumnezeu, erau bogati, puternici si cinstiti de toata lumea, iar Iudeii erau prinsi, robi si se zbateau īn cele mai cumplite nenorociri. Lazar apoi, vrednic de ceruri si de īmparatia de dincolo, era plin de bube, era lins de cīini si se lupta necontenit cu foamea; bogatul īnsa era slavit, īnconjurat de multa lume, ducea un trai tihnit si se desfata cu de toate. Totusi bogatul, cīnd a ajuns īn iad, n-a avut nici un folos de pe urma tihnei, si nici Lazar n-a fost īmpiedicat, din pricina foamei si a bubelor, sa duca pe pamīnt o viata dupa placul lui Dumnezeu, ci luptīnd ca un atlet vrednic cu lipsa si cu arsita a biruit si a fost īncununat (Luca 16:19:31). Pentru aceea si spune īnteleptul: ,,Fiule, cīnd te apropii ca sa slujesti Domnului, pregateste-ti sufletul spre ispita, īndrepteaza-ti inima ta, rabda si nu te grabi īn timpul īncercarii” (Ecclesiastic 2:1, 2). Iar putin mai jos. spune: ,,Īn foc se lamureste aurul, iar oamenii sīnt īncercati īn cuptorul smereniei” (Ecclesiastic 2:5). Īn alta parte a Scripturii se spune: ,,Fiule, nu defaima īnvataturile Domnului si nici nu te descuraja cīnd esti mustrat de El” (Pilde 3:11). Cel care baga aurul īn cuptor stie cīt trebuie sa-l īncalzeasca si stie, de asemenea, cīnd trebuie sa-l scoata din foc. Din pricina aceasta, īnteleptul amintit mai sus spune: ,,Nu te grabi īn timpul īncercarii!”, iar Solomon da aceeasi īnvatatura prin cuvintele: ,,Nu te descuraja cīnd esti mustrat de Domnul!” Mare lucru este necazul! Este mare lucru pentru ca-l face pe barbat sa ajunga īncercat si sa īnvete virtutea rabdarii. Dar mi s-ar putea spune:
            - Dar daca, din pricina unei īncercari prea mari, omul slabeste si este doborīt?
            -,,Credincios este Dumnezeu, Care nu va va lasa sa fiti ispititi peste puterile voastre, ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca s-o puteti rabda” (1 Corinteni 10:13). Daca mustrarea este o urmare a dragostei, iar parasirea, urmarea urii, atunci nu este cu putinta ca īn acelasi timp sa si iubesti si sa si urasti pe cineva; nu este cu putinta ca īn acelasi timp sa mustri pe cineva si sa-l si parasesti. Dar ma vei īntreba:
            - Cum se face īnsa ca au cazut multi oameni?
            - Aceasta nu īnseamna ca Dumnezeu i-a parasit, ca ei s-au departat de Dumnezeu. ,,Iata, vor pieri cei care se departeaza de Tine” (Psalm 72:26). Se īndeparteaza de Dumnezeu pentru ca nu sufera sa fie mustrati de Dumnezeu, ci se mīnie si se necajesc cīnd Dumnezeu īi mustra. Dupa cum copiii lenesi n-au nimic de cīstigat daca, trimisi de parintii lor la scoala, fug de acasa pentru a scapa de chinul lectiilor si de micile batai ale īnvatatorilor, ba, dimpotriva, īsi atrag asupra lor necazuri si mai mari, caci sīnt siliti sa sufere de foame, sa traiasca asemeni unora fara capatīi, sa se īmbolnaveasca, sa fie dispretuiti de lume si sa ajunga robi altora - tot astfel si oamenii care nu primesc cu bucurie mustrarea lui Dumnezeu, ci se supara cīnd El īi mustra, pe līnga faptul ca n-au nici un folos de pe urma supararii lor, se mai si īnconjura de cele mai groaznice nenorociri. Din aceasta pricina ni s-a poruncit sa rabdam si sa ne īntarim inima noastra (Ecclesiastic 2:2).
            Dar ai putea, draga prietene, sa-mi spui ca tu suferi chinuri cu mult mai cumplite. Da, o stiu! Dar nici profesorii de gimnastica nu pun pe toti copiii sa faca aceleasi exercitii! Pe cei mai slabi īi pun sa se lupte cu cei slabi, si pe cei puternici cu cei deopotriva cu ei; daca ar avea īmpotrivnici mai slabi decīt puterea lor, nu s-ar īntari deloc, chiar daca ar lupta cu ei zile īntregi.
            - Dar pentru ce Dumnezeu n-a facut sa aiba de luptat cu aceleasi necazuri toti cei care au ales acelasi fel de vietuire?
            - Pentru ca Dumnezeu nu are numai o singura cale pentru lucrarea faptelor bune si pentru ca nu toti au nevoie de aceleasi īncercari, desi au ales cu totii acelasi fel de vietuire. Sīnt bolnavi care sufera de aceleasi boli, si totusi nu li se potrivesc aceleasi medicamente: unii au nevoie de unele, altii de altele. Pentru aceasta si Dumnezeu īncearca si mustra pe oameni īn felurite chipuri: pe unii īi īncearca cu boala īndelungata, pe altii cu saracie lucie; pe unul, sa fie silit si nedreptatit de alti oameni, pe altul, sa vada mortile neīncetate ale copiilor si ale celor apropiati lui; pe unul, sa fie aruncat de colo-colo de toti si sa nu fie luat īn seama, pe altul, sa fie hulit pentru fapte de care nu are stiinta si sa fie īmpovarat cu o faima rea. Si astfel, Dumnezeu īncearca pe fiecare īn alt chip, caci este cu neputinta sa numar acum cu de-amanuntul toate chipurile īn care Dumnezeu īncearca si mustra pe oameni.
            Īncercarile īnsirate mai sus, puse īn cumpana cu nenorocirea care a venit peste tine, par usoare, o nimica toata. Cu toate acestea, daca ai trece prin ele, ai vedea ca necazurile ce le suferi sīnt cu mult mai usor de īndurat decīt acelea. Dar, īn afara de asta, sa nu ne razvratim daca altii sīnt mustrati mai putin decīt noi. Cu cīt sīnt mai mari si mai puternice chinurile si īncercarile, cu atīt sīnt mai mari si rasplatirile. Ele sīnt un sprijin puternic spre a nu cadea īn caile pierzarii cu voia sau fara voia noastra: micsoreaza mīndria, īndeparteaza trīndavia, ne fac mai īntelepti, ne fac mai credinciosi. Īndeobste vorbind, daca ai putea sa socotesti toate foloasele ce le avem de pe urma īncercarilor, ai vedea ca sīnt multe. De altfel, nimeni din cei cu trecere īnaintea lui Dumnezeu nu sīnt scutiti de neajunsuri, chiar daca ni se par lipsiti de necazuri.
            Cum este cu putinta asadar ca noi sa nu avem nevoie de ajutorul īncercarilor, cīnd a suferit foarte multe īncercari Fericitul Pavel, si n-a fost nimeni atīt de mare ca el? Daca unii nu s-au īnteleptit prin aceste necazuri, aceasta nu se datoreaza lui Dumnezeu, Care i-a mustrat, ci nepasarii lor. Daca nu li s-ar fi dat leacul, ar fi parut ca au pierit din pricina ca au fost lasati īn parasire; asa īnsa bolnavii nu pot īnvinui deloc pe doctor, ci nepasarea lor. Nu trebuie sa ne tulburam, nici sa ne lasam abatuti daca unii, īnainte de a fi īncercati, au mers pe o cale dreapta, dar au cazut cīnd au venit peste ei īncercarile; iar altii, desi au trait numai īn rautati, n-au fost īncercati cu nici un necaz; si, īn sfīrsit, altii, de cīnd s-au nascut si pīna si-au dat sufletul, au trait macinati de nenumarate nenorociri. Ar trebui sa ne īntristam si sa ne tulburam daca n-am cunoaste toata rīnduiala purtarii de grija a lui Dumnezeu, atunci cīnd am fi īn stare si am avea īndatorirea s-o cunoastem. Dar pentru ce sa ne chinuim īn zadar cercetīnd cele ce nu pot fi cercetate si cautīnd cele ce nu pot fi gasite, cīnd īnsusi Pavel, care a luat parte la atītea taine, care s-a urcat pīna la al treilea cer (2 Corinteni 12:2), īnsusi Pavel a ametit īn fata adīncului purtarii de grija a lui Dumnezeu; si uitīndu-se, putin numai, īn adīncul bogatiei īntelepciunii si cunostintei lui Dumnezeu (Romani 11:33), s-a spaimīntat si s-a dat īndata īnapoi. [...]
            Rasplata noastra n-ar fi mare si nici n-ar fi o dovada de credinta daca am asculta de Dumnezeu pentru ca am sti pricinile tuturor celor ce ni se īntīmpla, dar foarte mare folos sufletesc avem cīnd, fara sa cunoastem vreuna din pricinile necazurilor ce vin peste noi, ne dam totusi silinta sa ne supunem tuturor poruncilor Lui, sa-L ascultam cu adevarat si sa credem īn El din toata inima. De un singur lucru trebuie sa fim īncredintati, anume ca toate pe care Dumnezeu le aduce peste noi sīnt spre folosul nostru. Sa nu cautam sa aflam pricina lor si nici sa nu ne suparam sau sa ne īntristam daca n-o cunoastem. Nu ne este nici cu putinta, nici folositor s-o stim, pe de o parte pentru ca sīntem muritori, iar pe de alta parte pentru ca am cadea īndata īn nebuneasca mīndrie. Pe copiii nostri noi īi punem sa faca multe treburi ce li se par vatamatoare si īntru nimic folositoare; copiii nu cer sa le afle pricina si nici noi nu-i punem la lucru dupa ce mai īntīi i-am īncredintat ca treburile pe care le fac sīnt spre folosul lor; dimpotriva, īi īnvatam sa asculte de poruncile parintilor lor si sa nu caute a afla mai mult. Daca noi, pe cīnd sīntem copii, ne purtam astfel fata de parintii nostri, care au aceeasi fire ca si noi, si nu ne razvratim, ne vom supara oare pe Dumnezeu, de Care ne deosebim atīt de mult cīt se deosebeste Dumnezeu de oameni, pentru ca nu cunoastem toate pricinile celor ce ni se īntīmpla? Ce se poate asemui cu aceasta necredinta? Fericitul Pavel, suparat pe astfel de oameni, spunea: ,,Dar cine esti tu, omule, ca sa raspunzi īmpotriva lui Dumnezeu? Au doara va zice faptura Celui ce a facut-o: Pentru ce m-ai facut asa?” (Romani 9:20). Eu am dat pilda cu copiii, Pavel īnsa a dat o pilda mai potrivita, aceea a olarului si a lutului pe care īl plasmuieste acela (Romani 9:21). Dupa cum lutul ia forma pe care i-o dau mīinile olarului, tot astfel si omul trebuie sa urmeze drumul pe care i-l arata si i-l pune īn fata Dumnezeu; trebuie sa primeasca totul cu multumire, fara sa rosteasca vreun cuvīnt de īmpotrivire si fara sa iscodeasca pentru a cunoaste pricinile.
            Nu sīntem singurii care nu cunoastem pricinile celor ce se īntīmpla; nu le cunosteau nici acei barbati vestiti si minunati care au trait īnaintea noastra. Iata ce spune Iov: ,,Pentru ce necredinciosii traiesc si īmbatrīnesc īn bogatie?” (Iov 21:7)- si celelalte. Iar Fericitul David spunea: ,,Aproape ca s-au clatinat pasii mei, ca am rīvnit spre cei fara de lege, vazīnd pacea pacatosilor. Ca nu este nenorocire īn moartea lor si nici nu sīnt īndelungate biciuirile lor; ca nu sīnt īn ostenelile oamenilor si nu vor fi biciuiti īmpreuna cu oamenii” (Psalm 72 2:5). Mai tīrziu, Ieremia spunea: ,,Drept esti, Doamne, dar cuvinte de dreptate Īti voi spune: Pentru ce īnfloreste calea necredinciosilor?” (Ieremia 12:1).
            Si acestia erau nedumeriti, si ei cautau pricinile parutelor nedreptati. Ei nu le cautau īnsa mīnati de aceleasi pricini precum cei necredinciosi, nu īnvinuiau pe Dumnezeu si nici nu spuneau ca Dumnezeu este nedrept din pricina neīntelegerii faptelor Lui. Unul dintre ei spunea: ,,Dreptatea Ta este īnalta ca muntii lui Dumnezeu, iar judecatile Tale, foarte adīnci” (Psalm 35:6). Altul, care a suferit īn viata atītea necazuri, ,,n-a rostit nici un cuvīnt neīntelept īmpotriva lui Dumnezeu” (Iov 1:22). Īn aceeasi carte, dupa ce a vorbit despre zidirea lumii, Iov, voind sa arate ca este cu neputinta de īnteles īntelepciunea si rīnduiala lui Dumnezeu, spunea: ,,Iata, acestea sīnt parti ale caii lui Dumnezeu, si din ele putin putem cunoaste despre El” (Iov 26:14). Ieremia, la rīndul sau, īnainte-vazīnd īnvinuirile ce i s-ar aduce lui Dumnezeu, si pentru ca nimeni sa nu cada vreodata īn aceasta banuiala, pune īnaintea īntrebarii propria sa judecata, spunīnd: ,,Drept esti, Doamne”, adica: ,,Stiu, Doamne, ca Tu pe toate le faci cu dreptate, desi nu stiu chipul īn care acestea se savīrsesc.”
             - Ce vrei sa spui? Nici acesti drepti nu stiau mai mult decīt noi?
            - Da! Si nici n-au primit raspuns la īntrebarile lor. Acest lucru īl arata Fericitul David prin cuvintele: ,,Socoteam ca-L voi cunoaste, dar am vazut ca acest lucru este osteneala zadarnica īnaintea mea” (Psalm 72:16). Acesti fericiti n-au capatat raspuns, spre a-i īnvata pe urmasii lor ca nici ei sa nu mai īntrebe. Dreptii aceia un singur lucru cautau sa afle: Pentru ce necredinciosii traiesc īn belsug si īn bogatie? Dar nici la aceasta īntrebare n-au primit raspuns. Noi īnsa, cei de acum, vrem sa stim si sa aflam cu mult mai multe decīt ei. Īntrebarile puse de noi acum sīnt cu mult mai multe decīt cele puse de ei. Sa lasam cunoasterea acestor nedumeriri pe seama Celui care stie toate īnainte de nasterea lor.
            Dar daca totusi trebuie, pe temeiul faptelor cunoscute de noi, sa dau o dezlegare si o mīngīiere celor mult preocupati cu astfel de gīnduri ca, odata ce ne-a fost descoperita īmparatia cerurilor si odata ce ne-a fost aratata rasplata viitoare, nu mai are rost sa ne punem īntrebarea de ce dreptii sufera necazuri si īncercari, iar cei rai traiesc īn huzur si tihna. Pentru ce sa ne tulburam de nenorocirile sau de fericirile petrecute pe pamīnt, odata ce pe fiecare om īl asteapta dincolo ceea ce merita?
            Prin aceste īncercari si necazuri, Dumnezeu īi pregateste ca pe niste atleti destoinici pe cei care asculta de poruncile Lui; pe cei mai slabi si mai zabavnici īntru īmplinirea poruncilor, care nu pot sa rabde īncercari grele, nu-i supune la īncercari, ci īi īndeamna mai īntīi spre fapte bune. Daca uneori se īntīmpla dimpotriva, si multi drepti duc o viata tihnita si īncarcata de cinste, iar multi rai se zbat īn cele mai grele nenorociri, dispretuiti de lume, atunci cade de la sine prin aceast fapt īmpotrivirea ce s-a adus mai sus, ca numai dreptii sufera necazuri si numai nedreptii duc o viata desfatata. Dar, daca trebuie sa dau raspuns si acestei nedumeriri, voi spune urmatoarele: Dumnezeu nu obisnuieste sa rīnduiasca viata noastra īntr-un singur chip; avīnd la īndemīna Sa atītea mijloace, ne deschide multe cai spre mīntuire. Multi oameni nu sīnt pe deplin īncredintati de rasplatirile viitoare si nici nu cred īn īnviere; de aceea Dumnezeu le arata īn mic, aici pe pamīnt, o icoana a judecatii viitoare, atunci cīnd pedepseste pe cei rai si rasplateste pe cei buni. Pedepsirea si rasplatirea deplina au loc la judecata viitoare; īn parte īnsa, Dumnezeu pedepseste si rasplateste si aici pe pamīnt, pentru ca sa se faca mai buni, datorita faptelor ce se petrec sub ochii lor, cei care-si pierd nadejdea vreunei rasplati sau [teama] vreunei pedepse, gīndindu-se cīt de īndepartat e timpul īnfricosatei judecati. Daca īn viata aceasta n-ar fi pedepsit nici un om rau, daca n-ar fi rasplatit nici un om virtuos, multi din cei care pun la īndoiala īnvatatura despre īnviere ar ocoli virtutea, ca pe una ce atrage dupa sine numai nenorociri, si ar urma pacatul, ca pe unul ce aduce cu el numai multumire, bine si bunastare. Pe de alta parte, daca toti oamenii ar primi aici, pe pamīnt, pedeapsa sau rasplata pe care o merita, s-ar socoti de prisos si chiar mincinoasa īnvatatura noastra crestina despre judecata viitoare. Prin urmare, ca sa nu fie pusa la īndoiala īnvatatura despre judecata viitoare si pentru ca multimea sa nu ajunga mai nepasatoare fata de aceasta īnvatatura, dispretuind-o, Dumnezeu pedepseste chiar aici pe pamīnt pe multi pacatosi si rasplateste pe unii drepti. Iar prin faptul ca nu rasplateste pe toti dreptii aici, Dumnezeu face sa fie crezuta īnvatatura despre judecata viitoare, si prin faptul ca pedepseste īnainte de judecata obsteasca numai pe unii pacatosi, īi trezeste pe pacatosii care dorm somn adīnc. Prin pedepsirea celor rai, multi īsi vin īn fire, de frica sa nu fie pedepsiti si ei; iar prin nerasplatirea pe pamīnt, dupa merit, a tuturor celor virtuosi, dreptii sīnt siliti sa īnteleaga ca rasplata lor īntreaga le este pastrata īntr-un alt timp. Dumnezeu, Care este drept, n-ar fi lasat ca atītia pacatosi sa ramīna nepedepsiti si atītia drepti sa fie supusi la nenumarate necazuri, daca n-ar fi pregatit - si pentru unii, si pentru altii - o alta stare īn veacul ce va sa fie. Din aceasta pricina nici nu pedepseste, nici nu rasplateste aici pe toti, ci numai pe unii, cum a facut de pilda cu regele Persilor sau cu Iezechia, regele Iudeilor. Desi multi au fost la fel de necredinciosi ca si Asirianul1, si multi, tot atīt de virtuosi ca si Iezechia, totusi nu le-a rasplatit tuturor cu aceeasi masura. Pricina, dupa cum am spus, este aceea ca n-a venit īnca timpul judecatii. Cuvintele acestea nu-s ale mele! Asculta cuvintele Celui care are sa ne judece atunci! Ce spune Hristos celor care au venit la El ca sa-I aduca vestea ca au murit cei īngropati de turn si sa-I spuna de nebunia aratata de Pilat fata de cei morti, amestecīnd sīngele lor cu sīngele jertfelor? ,,Vi se pare oare ca Galileenii acestia au fost mai pacatosi decīt toti Galileenii, pentru ca au patimit acestea? Va spun ca nu; dar daca nu va veti pocai, toti veti pieri asa. Sau acei optsprezece, peste care a cazut turnul de la Siloam ce i-a omorīt, vi se pare ca acestia au fost mai pacatosi decīt toti locuitorii Ierusalimului? Va spun ca nu; dar daca nu va veti pocai, toti veti pieri asa!” (Luca 13:2-5). Aceasta este pricina pentru care se amīna pedeapsa. Din pricina aceasta Dumnezeu, de obicei, nu pedepseste pe toti cei ce merita aceeasi pedeapsa, pentru ca aceia care ramīn nepedepsiti sa-si īmbunatateasca viata vazīnd nenorocirile suferite de ceilalti.
            Pentru mine, aceasta este dezlegarea acestor nedumeriri. Tu īnsa faci si dezlegarea nedumeririlor despre care vorbeam mai sus cu mult mai greu de dezlegat decīt acestea. Totusi, o data ce am lamurit, dupa puterile mele, pe cele din urma, socot ca prin dezlegarea acestora a fost data si dezlegarea celorlalte. Care este deci nedumerirea ce o ai? Ca multi oameni au avut de luptat cu multe nenorociri din copilarie pīna la sfīrsitul vietii lor. Despre acesti oameni as avea de spus ceea ce am spus si despre cei care cad īn felurite nenorociri īn cursul vietii lor, anume ca ei sīnt pedepsiti, mai īntīi, din pricina propriilor rautati; īn al doilea rīnd, pentru ca si alti oameni sa se foloseasca de pe urma nenorocirilor ce s-au abatut peste ei. Daca nu sīnt pedepsiti toti pacatosii, apoi aceasta se datoreaza faptului ca īnca n-a venit vremea judecatii. Dar mi s-ar putea spune:
            - Pentru ce unii sīnt pedepsiti īnainte de a ajunge la vīrsta la care pot deosebi binele de rau, ca si cum ar fi savīrsit mari pacate?
            - Sīnt pedepsiti nu pentru o pricina anume, ci pentru multe si felurite. Sīnt pedepsiti fie din pricina desfrīnarii parintilor, fie din pricina nepasarii celor īnsarcinati cu cresterea lor, fie din pricina asprimii climei, fie din alte pricini asemanatoare. Īn afara de aceste pricini, Dumnezeu stie ca multi din ei vor ajunge niste rai; de aceea Dumnezeu, prin pedepsele trimise peste ei, īi īmpiedica, ca si cum i-ar lega cu niste lanturi, sa savīrseasca raul. Nu vezi ca multi cersetori, desi se gasesc īn mare lipsa, savīrsesc nenumarate rele nu īmpinsi de lipsa, nici de folos, ci numai de propria lor rautate? Am auzit odata pe unii spunīnd ca niste cersetori si-au batut joc de o femeie cinstita si serioasa prinzīnd-o īntr-un loc pustiu. Ce nevoie, ce lipsa i-a īndemnat sa faca acest lucru? Cīte grozavii n-ar face unii ca acestia daca n-ar fi stapīniti de lantul nenorocirii lor! S-ar mai putea oare trai din pricina nebuniei si furiei criminalilor, daca n-ar fi siliti sa traiasca īn īnchisori? Ar savīrsi grozavii tot atīt de mari ca si cei stapīniti de diavoli. Si nu ma gīndesc la faptele savīrsite de īndraciti īn timpul cīnd sīnt stapīniti de diavol, ci la faptele savīrsite de ei dupa ce furia draceasca īnceteaza. Si īn acele clipe manīnca cu mare lacomie, fura, se īmbata si fac si alte fapte cu mult mai rusinoase decīt acestea. Dupa cum un judecator lasa pe multi raufacatori sa stea multa vreme īn īnchisoare, ba uneori sa-si sfīrseasca acolo viata, totusi, cīnd vrea sa bage frica īn oasele unora dintre supusii sai, ia pe unul sau doi dintre criminali, īi urca pe esafod si porunceste sa fie omorīti īn fata multimii adunate, si astfel nu mai are nevoie sa-i omoare pe toti ca sa-i īnfricoseze pe raii care traiesc īn libertate. Tot astfel si Dumnezeu, cīnd vrea sa ne dea o pilda, n-are nevoie sa pedepseasca pe toti pacatosii, ci ia numai pe unii dintre ei, pe care-i stie ca n-au sa se mai īndrepte, si-Si arata asupra lor puterea si mīnia Lui, iar prin aceasta pe multi ne pune pe calea cea buna: pe cei rai īi īndeamna sa-si schimbe, daca vor, rautatea lor, pe cei buni īi face sa-si cerceteze cu mai multa grija viata si faptele si, dupa cum spuneam mai sus, le arata tuturor īndelunga Lui rabdare si-i īncredinteaza de adevarul īnvataturii īnvierii mortilor. As putea fi īntrebat:
             - Dar ce legatura au cele spuse cu faptul ca unii au trait īn suferinta de cum s-au nascut si au murit īnainte de a putea sa-si dea seama ce este binele si raul?
            - Spune-mi, te rog, ce grozavie sufera o data ce nu-si dau seama de suferintele lor si nici n-au īnvatat ce este bucuria si durerea? Dar problema suferintei lor n-o dezleg numai prin raspunsul acesta, ci si prin altul: din pricina unor astfel de nenorociri abatute asupra unor copii nestiutori, multi parinti, frati si rude au parasit caile pierzarii pe care umblau. Nu este un lucru mic daca cel ce sufera nu-i vatamat cu nimic, iar altul are foarte mari foloase de pe urma suferintei celui dintīi. Dar poate ca mai este si o alta pricina pe care eu nu pot s-o descopar, si pe care o cunoaste numai Ziditorul nostru. Mai ramīne sa dau raspuns la īnca o īntrebare:
            - Pentru ce unii, care au mers pe calea cea dreapta īnainte de a veni peste ei īncercarile, au cazut dupa ce au fost īncercati?
            - Dar care om cunoaste bine pe cei ce merg cu adevarat pe calea cea dreapta, īn afara de Cel care a plasmuit una cīte una inimile noastre, de Cel care cunoaste toate faptele noastre? (Psalm 32:15). De multe ori, multi din cei ce par buni sīnt mai rai decīt toti oamenii. Adevarul spuselor mele a fost dovedit si īn viata aceasta, totusi numai īn putine cazuri, cīnd īntīmplarea sau nevoia a scos adevarul la lumina. Dar atunci cīnd va sta pe scaunul de judecata, ca sa ne judece, ,,Cel care cearca inimile si rarunchii” (Psalm 7:9; Apocalipsa 2:23), [Cuvīntul lui Dumnezeu] ,,cel viu, cel lucrator si mai ascutit decīt orice sabie cu doua taisuri, cel care patrunde pīna la despartitura dintre suflet si trup, dintre īncheieturi si maduva, judecator al simtirilor si al gīndurilor” (Evrei 4:12), da, atunci nu vei vedea numai cīteva pilde din nenumaratele cazuri, ci vei vedea descoperiti pe toti cei care treceau drept oameni virtuosi, dar erau rai īn sinea lor; atunci, pielea oii nu-l va mai putea ascunde pe lup (Matei 7:15), nici varuiala mormīntului, necuratia din launtru (Matei 23:27). Īnaintea Judecatorului de atunci ,,nu este faptura ascunsa, ci toate sīnt goale si descoperite” (Evrei 4:13). Acest lucru l-a aratat Pavel Corintenilor, prin cuvintele: ,,Asa ca sa nu judecati ceva īnainte de vreme, pīna ce nu va veni Domnul, Care va si lumina cele ascunse ale īntunericului si va face cunoscute gīndurile inimilor” (1 Corinteni 4:5).
            Sa lasam īnsa la o parte pe fatarnici! Sa ne ocupam de oamenii virtuosi. De unde putem sti ca n-au calcat īn picioare cea mai mare virtute, smerenia, desi au savīrsit celelalte virtuti? Pe acestia, Dumnezeu īi paraseste ca sa cunoasca prin propria lor cercare ca n-au savīrsit acele fapte bune prin puterea lor, ci prin harul lui Dumnezeu. Iar daca ai spune ca ar fi mai bine sa se mīndreasca, dar numai sa savīrseasca fapte bune, decīt sa pacatuiasca spre a fi smeriti, īti voi spune ca nu cunosti nici paguba mīndriei si nu cunosti nici folosul smereniei. Stii destul de bine ca un om care savīrseste fapte de virtute si se mīndreste cu ele (daca se mai poate numi o astfel de fapta, fapta virtuoasa) va cadea īndata īn cea mai cumplita pierzanie. Omul caruia i s-a īngaduit sa alunece īn pacat si a īnvatat prin cadere sa se smereasca, se va ridica si, daca nu vrea sa mai pacatuiasca, īsi va recīstiga iute starea lui de virtute de mai īnainte; si, dimpotriva, omul care savīrseste cu mīndrie binele si nu cade īn nici un alt pacat, nu-si va da seama niciodata de pacatul lui, ci, prin mīndria sa, īsi īnrautateste si mai mult starea sa si, fara sa bage de seama, pleaca pe lumea cealalta lipsit de fapte bune. Asa a patit fariseul: s-a urcat la biserica cu parerea ca are bogatie de fapte bune; s-a pogorīt īnsa mai sarac chiar decīt vamesul (Luca 18:14). Mai e īnca si o alta pornire sufleteasca ce are multa putere sa risipeasca faptele bune adunate cu multa sudoare si oboseala, si anume vīntul slavei desarte, al umblatului dupa laudele lumii. Īntocmai ca un vīnt, slava desarta, napustindu-se asupra omului, īi spulbera toate vistieriile virtutii.
            Iata dar, ti-am spus si a doua pricina pentru care sīnt īncercati, pentru ce vin necazuri peste cei care merg pe calea cea dreapta, dupa cum spui tu. Multi oameni, care par ca au suferit pentru virtute multe osteneli - si care īntr-adevar doar par ca au suferit, pentru ca au savīrsit toate faptele lor de virtute de dragul laudelor de la oameni, si nu de dragul lui Dumnezeu - au fost lasati sa cada īn īncercari si necazuri pentru ca - lipsiti de slava oamenilor, de dragul careia au pierdut toate faptele lor bune, si īncredintati ca lauda oamenilor nu este īntru nimic mai trainica decīt floarea ierbii - pe viitor sa urmareasca numai lauda lui Dumnezeu si pentru El sa savīrseasca toate faptele lor bune.
            Dar, dupa cum am spus, īn afara de aceste pricini pentru care sīnt īncercati si ispititi cei virtuosi, mai sīnt īnca multe altele necunoscute noua, si cunoscute numai de Dumnezeu, Care ne-a facut.
            Prin urmare, nu trebuie sa ne īntristam de cele ce ni se īntīmpla, ci sa-I multumim lui Dumnezeu. Facīnd asa, vom fi niste slujitori credinciosi ai lui Dumnezeu. [...]

Sfīntul Ioan Gura de Aur, ,Despre marginita putere a diavolului. Despre cainta. Despre necazuri si biruirea tristetii, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R, Bucuresti, 2002
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim