CUVÂNT LA 1 IANUARIE, LA TAIEREA ÎMPREJUR A DOMNULUI, AL SFÂNTULUI IOAN GURA DE AUR (LC. 11,51);DESPRE CRESTEREA COPIILOR

            Când Apostolul vorbeste despre însusirile cele bune ale unei vaduve, aminteste mai întâi de toate ca ea trebuie sa fi crescut copii (1 Tim. 5: 9, 10). Cuvântul crestere, însa, el nu-l ia într-un înteles obstesc, de jos, precum multi înteleg aceasta, ca adica vaduva nu trebuie sa fi lasat copiii sai sa moara de foame. Chiar singura puterea firii unei mame nu ar fi îngaduit aceasta si, de aceea, nu este trebuinta de vreo lege ca vaduva sa nu lase copiii sai flamânzi. Apostolul vorbeste aici despre cresterea cea îngrijita întru cucernicie si dreptate. Iar mamele care nu cresc asa pe copiii lor sunt mai rele decât cele ce îsi omoara copiii. Aceasta trebuie sa se zica nu numai femeilor, ci si barbatilor. Multi parinti îsi dau toata truda ce se poate gândi pentru ca sa agoniseasca fiului lor un cal bun, o casa frumoasa, o mosie pretioasa, iar pentru ca sa dobândeasca el un suflet nobil si un simtamânt cucernic nu se îngrijesc cât de putin. Si tocmai aceasta aduce toata lumea în neorânduiala, ca noi nu crestem pe copiii nostri dupa cuviinta si ne îngrijim numai pentru averea lor, nu pentru sufletele lor. Aceasta învederat este cea mai mare nebunie. Caci fie averea cât de mare si cât de însemnata, daca acela care are sa o mosteneasca nu este îmbunatatit si drept, ea trebuie a se socoti ca si pierduta; ba înca unui astfel de om averea sa îi este chiar de stricare si îl duce înca mai sigur si mai adânc în iad.
            Dimpotriva, daca sufletul este nobil si îmbunatatit, el, si sarac fiind, va fi norocit. De aceea noi trebuie sa ne îngrijim la aceea de a nu-i face bogati în aur, argint si în alte lucruri de asemenea, ci ca sa fie foarte bogati în cucernicie, în dreptate si în fapta cea buna, sa nu aiba multe trebuinte si sa nu umble cu ardoare dupa bunurile si dupa placerile cele pamântesti. Trebuie sa fim cu bagare de seama asupra iesirii si intrarii lor, asupra purtarii si umbletelor si asupra societatii lor, stiind ca cine este lenes întru aceasta nu are a nadajdui iertarea de la Dumnezeu. Daca îngrijirea de mântuirea altor oameni este una dintre cele mai mari datorii ale noastre, precum zice Apostolul: „nimeni sa nu caute folosul sau, ci folosul altuia” (1 Cor. 10: 24); cu cât mai mult fiecare va trebui sa fie raspunzator pentru îngrijirea de mântuirea copiilor sai? Dumnezeu va zice catre fiecare tata de familie: „nu am dat Eu copilul dintru început în casa ta? Nu te-am pus Eu pe tine învatator, crescator, îngrijitor si stapân al lui? Nu am pus Eu în mâinile tale toata puterea asupra lui? Când el era înca gingas, ti l-am dat tie ca sa-l formezi si sa-l orânduiesti. Ce iertare poti tu nadajdui, când pregeti si treci cu vederea cresterea lui?” Sau ce poti tu, oare, sa zici spre dezvinovatirea ta? Poate ca fiul tau este greu de înfrânat si îndaratnic? Dar la aceasta trebuia sa gândesti înca de mai înainte si când el era înca mic si usor se putea înfrâna, de atunci sa te fi îngrijit a-l îmblânzi, a-l obisnui la datoriile lui, a-l aduce la orânduiala si a stârpi bolile sufletului sau. Când ogorul inimii lui era înca usor de lucrat, de atunci trebuia tu sa smulgi spinii, atunci când ei în vârsta cea gingasa usor se pot smulge; si patimile copilului nu s-ar fi facut, prin lenevirea ta, mai mari si nebiruite. Pentru aceea zice înteleptul Sirah: „De ai feciori, învata-i si pleaca din pruncie grumazul lor” (Sir. 7: 29). Si Dumnezeu nu numai porunceste tie aceasta, ci mai vârtos te si ajuta El Însusi. Cum si în ce chip? Prin aceea ca zice: „Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa cu moarte sa se omoare” (Iesire 21: 16). Vezi tu cum îngrozeste El pe copii, cum îi înspaimânta, cât de mult îti înlesneste stapânirea asupra copiilor? Iar daca Dumnezeu pedepseste cu moarte cutezanta copiilor contra parintilor, apoi cum putem noi sa ne dezvinovatim, când am privit cu nepasare cutezanta copiilor nostri împotriva lui Dumnezeu? Dumnezeu zice fiecarui tata de familie: „pe fiul care te ocaraste pe tine îl voi pedepsi cu moarte; iar tu nu voiesti nici macar cu un cuvânt sa tulburi pe cel ce calca cu picioarele poruncile Mele? Merita acesta iertare”? Tu vezi cum el cuteaza împotriva Facatorului sau si nici macar nu te superi de aceasta, nu-l ameninti, nu-l pedepsesti, desi stii bine ca Dumnezeu opreste astfel de îngaduinta. Si Dumnezeu face aceasta nu pentru ca o astfel de jignire ar aduce vatamare Însusi celui Preaînalt si neatins, ci pentru ca sa mântuiasca pe fiul tau cel pacatos. Iar cel ce este atât de nebun, înca se îndârjeste împotriva lui Dumnezeu, acela înca si mai mult va pacatui contra tatalui sau si a propriei lui mântuiri sufletesti.
            Asadar sa nu fim negrijitori de aceasta, stiind ca copiii, când pazesc cu credinta datoriile lor catre Dumnezeu, înca si în celelalte lucruri ale vietii dobândesc norocire si cinste, fiindca oricine cinsteste si stimeaza pe un om îmbunatatit si bine crescut, fie el oricât de sarac; pe când pe cel rau si fara de rânduiala oricine îl înjura si îl uraste, fie el oricât de bogat. Un fiu bine crescut, însa, nu numai la altii va dobândi stima, dar si însuti tie, tatalui sau, va fi mai iubit, fiindca la dragostea cea fireasca se adauga înca un alt temei al iubirii, adica fapta cea buna a fiului. Afara de aceasta un astfel de fiu nu numai îti va fi tie mai iubit, ci înca mult mai placut si mai folositor, caci el te va cinsti te va sprijini la batrânetile tale. Precum aceia, care sunt nemultumitori catre Dumnezeu, nu stimeaza nici pe parintii lor, tot asa acei ce cinstesc pe Dumnezeu, arata si parintilor lor tot respectul. De aceea pentru ca tu sa fii placut atât lui Dumnezeu, cât si oamenilor, ca sa-ti gatesti o viata norocita si sa scapi de pedeapsa în viata cea viitoare, creste pe copilul tau cu toata îngrijirea. Iar cum ca aceia, care nu cresc pe copiii lor cu îngrijire, desi ei altminteri ar fi buni si vrednici, totusi se pedepsesc greu, aceasta se învedereaza dintr-o istorie veche, pe care eu o voi povesti. A fost un preot mare între iudei, anume Eli (1 Regi 11: 13. urm). Eli altminteri era vrednic si bun, însa avea doi feciori foarte rai, pe care el nu i-a tinut în frâu si nu i-a domolit sau cel putin nu facuse aceasta cu destula putere si staruinta; caci el ar fi trebuit sa-i frâneze, sa-i goneasca din casa sa si în tot chipul sa-i pedepseasca, pentru ca sa-i îndrepteze. Însa el numai îi îndemna si se multumea a le da sfaturi blânde, zicându-le: „nu faceti, fiii mei, nu faceti asa, ca nu bine aud eu de voi” (Regi 11: 25). Ce zici tu, Eli? Ei au cutezat împotriva lui Dumnezeu si tu îi numesti „fii ai tai”? Ei nu vor sa mai recunoasca pe Facatorul lor si tu marturisesti înca înrudirea ta cu dânsii? De aceea zice Sf. Scriptura: „Eli nu a certat pe fiii sai” (1 Regi 3: 13). Caci când cineva îndeamna simplu, aceasta nu este certare, ci trebuie a întrebuinta un mijloc aspru si tare, precum boala cere. Asadar nu este de ajuns numai a spune copiilor gresalele si a-i sfatui, ci trebuie a-i si înfricosa, spre a dezradacina obiceiurile cele rele de la început. Însa tocmai prin aceea ca Eli, desi îndemna pe fiii sai, însa nu cu destula staruinta, precum ar fi trebuit, prin aceea, zic, i-a dat în mâinile vrajmasilor. Ei au cazut într-o batalie contra Filistenilor si fiindca el n-a putut suferi auzirea despre aceasta, a cazut de pe scaunul sau, si-a frânt grumazul si a murit. Vezi, ca am avut dreptate când am zis ca parintii care nu-si cresc copiii si nu-i tin întru cucernicie sunt adevarati omorâtori ai copiilor lor? Asa a fost si Eli omorâtorul fiilor sai. Adica macar ca vrajmasii au omorât pe fiii lui, totusi el a fost vinovat de moartea lor, caci, prin lenevirea sa în cresterea lor, el le-a rapit ajutorul lui Dumnezeu si prin aceasta i-a dat fara paza si fara aparare omorâtorilor lor. Dar el a omorât nu numai pe fiii sai, ci si pe sine însusi. Aceeasi soarta au înca si acum multi parinti. Fiindca ei nu voiesc sa înfrâneze, nu voiesc sa fie aspri, si sa tulbure pe copiii lor cei fara de rânduiala si pacatosi, ei adeseori sunt siliti a privi ca aceia pentru nelegiuiri sunt prinsi, târâti înaintea scaunului judecatii, aruncati în temnita sau chiar si omorâti. Caci, daca tu nu-i pedepsesti, nu-i îndreptezi, atunci se va urma cu dânsii dupa legile comune si se vor pedepsi public. La aceasta nenorocire atunci se adauga si rusinea, caci toti arata cu degetul pe tatal, al carui fiu a luat un asemenea sfârsit, si îi fac mai cu neputinta orice iesire din casa. Caci cu ce ochi poate el sa se uite la aceia cu care se întâlneste, dupa ce fiul lui a adus asupra lui o astfel de rusine, o astfel de nenorocire? De aceea va poftesc si va rog, îngrijiti bine de copiii vostri si anume de mântuirea sufletului lor. Tu, tatal casei, esti un dascal pentru toata casa ta si Dumnezeu neîncetat trimite la tine în scoala pe femeia ta si pe copiii tai. Despre femei zice aceasta Apostolul Pavel, când graieste: „de voiesc ele sa se învete ceva, acasa sa-si întrebe pe barbatii lor” (l Cor. 14: 35); iar despre copii el zice: „cresteti-i întru învatatura si certarea Domnului” (Efes. 6: 4). Gândeste ca tu ai în casa ta niste statui de aur, adica copiii tai, de aceea orânduieste-i, cerceteaza-i în toate zilele cu bagare de seama, împodobeste si formeaza sufletul lor în tot chipul. Urmeaza lui Iov celui cucernic, care, de teama ca nu cumva fiii lui sa fi pacatuit întru ceva în inimile lor, aducea jertfa pentru dânsii si era foarte luator aminte pentru dânsii. Urmeaza înca si exemplul patriarhului Avraam. Si el se îngrijea nu ca sa lase fiului sau bani si comori, ci se uita la împlinirea legii lui Dumnezeu, ca sa insufle urmasilor sai din toate puterile împlinirea aceleia. Martor pentru aceasta fapta buna a sa este Însusi Dumnezeu, când zice: „Stiu ca va porunci fiilor si urmasilor sai ca sa pazeasca caile Domnului si sa faca dreptate” (Fac. 18: 19). Iar David, când era sa moara, a chemat pe fiul sau si în loc de avere i-a lasat o sfatuire, pe care el adesea o repeta, adica: daca tu, fiul meu, vei trai dupa legea cea dumnezeiasca, nu te va întâmpina nici o nenorocire, ci toate îti vor merge cu noroc si te vei îndulci de mare siguranta si liniste. Iar daca vei pierde sprijinul lui Dumnezeu, nu-ti va putea folosi împaratia si toata puterea lumii” (3 Regi 11: 1, urm.). Acestea si altele asemenea i-a vorbit el, desi nu cu aceste cuvinte. Deci si noi, atât în viata cât si la moarte, acestea sa vorbim copiilor nostri si sa-i convingem ca frica lui Dumnezeu este averea cea mai mare, mostenirea cea mai sigura si comoara cea mai nepieritoare. Sa nu ne zbuciumam a le lasa comori trecatoare, ci cucernicia, care este o avere ramâitoare si durabila. Unde lipseste cucernicia, acolo si averea ce poseda cineva se prapadeste în primejdii si în rusine. Unde, însa, este cucernicia, acolo se vor dobândi si averile, pe care cineva înca nu le poseda. Daca tu vei creste pe fiul tau întru fapta cea buna, si altii vor creste tot asa pe fiii lor, atunci se va forma ca un lant, ca un sir de buna purtare care va cuprinde la urma pe toti, un sir care se începe de la tine si pentru cresterea cea buna a copiilor îti va aduce roduri slavite. Un copil are trebuinta de asprime, de supraveghere si de frica. Aceasta, însa, eu nu o zic pentru ca voi sa va purtati neprieteneste cu copiii, ci pentru ca sa fiti mult stimati de catre dânsii. Daca si femeia trebuie sa stimeze pe barbatul sau si sa se teama de dânsul, cu cât mai mult copiii trebuie sa se teama de tatal lor? Nu-mi raspunde mie ca tineretea nu se poate domoli. Caci daca Pavel cere o astfel de îngrijire de la o vaduva, cu cât mai mult o va cere el de la un barbat? Daca, însa, ea nu ar fi cu putinta, el desigur nu o ar fi recomandat. Însa toata rautatea copiilor se reazima pe lenea noastra, caci noi de la început, din vârsta cea frageda, nu i-am tinut în cucernicie si în frica Domnului.
            Noi ne îngrijim ca ei sa capete cultura lumeasca, sa învete lucruri si afaceri lumesti, cheltuim bani pentru acestea, rugam pentru dânsii pe prietenii nostri si nu lasam nici o cale neîncercata. Dar nu ne îngrijim nicidecum ca ei sa fie în favoare la Împaratul îngerilor. Noi totdeauna le îngaduim a vizita teatrele, dar nu-i silim sa se duca la Biserica. Si, daca copilul vine aici de vreo doua ori, sta fara nici un folos si câstig, numai pentru a-l desfata. Însa nu trebuie sa fie asa, ci precum când îi trimitem la scoala le cerem socoteala de ceea ce au învatat, tot asa trebuie sa fie si când îi trimitem la Biserica sau mai vârtos când îi ducem noi însine. Trebuie dupa aceea a-i întreba ce au auzit sau au învatat ei aici. Cu chipul acesta îndreptarea copiilor ne va fi foarte usor si îndemânatic. Daca ei acasa totdeauna ne aud vorbind de faptele cele bune si învatam datoriile lor, daca ei apoi cele ce baga de seama aici în Biserica le unesc cu cele auzite acasa, atunci ei în curând ne vor arata roadele cele slavite ale acestei nobile semintii. Dar noi nu facem nimic din toate acestea; datoriile, care sunt cele mai neaparate, noi le privim ca lucruri laturalnice si, daca cineva ne îndeamna la ele, noi râdem de dânsul. De aceea toate merg pe dos si de acolo vine ca cei ce nu au fost crescuti de parintii lor trebuie sa fie certati de legile civile. Dar nu simti tu rusine si nu te rosesti când vezi ca judecatorul pedepseste pe fiul tau si îl îndreapta, ca el asadar are trebuinta înca de cercetare straina, desi el atâta vreme de la început a fost pe lânga tine? Nu te ascunzi, nu te învelesti de rusine? Spune-mi, mai poti tu purta numele de tata, când tu ai fost un vânzator al fiului tau si nu i-ai dat paza trebuincioasa, ci l-ai lasat sa se piarda prin tot felul de rautate? Când tu vezi pe un om rau ca bate pe copilul tau, te superi, te mânii si te aprinzi si navalesti asupra faptasului. Iar când vezi pe Satana în toate zilele ranind si batând pe copilul tau si pe duhurile cele rele amagindu-l la pacat, te uiti cu nepasare si, dormitând, nu te superi si nu cauti sa mântuiesti copilul tau. Si aceasta ar fi de cea mai mare trebuinta, caci pacatul este cel mai rau dintre duhurile cele rele si cel ce traieste în pacat nu poate sa se mântuiasca. Asadar pe un fiu pacatos nu trebuie numai a-l plânge, ci înca a-l si pedepsi si a-l certa, a-l opri si a-l tine de frica si a cauta ca prin tot felul de leacuri sa-l vindeci de boala lui cea sufleteasca. Tu trebuie sa urmezi vaduvei, despre care zice Pavel: „ca a crescut feciori”. Caci marele Apostol nu îndrepteaza îndemnarea sa numai la vaduve, ci la toti si sfatuieste pe toti oamenii când zice: „Cresteti pe copii întru învatatura si cercetarea Domnului” (Efes. 6: 4). Iar aceasta este cea dintâi si mai mare avere de care parintii pot împartasi pe un copil. Amin.

Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim