Viata e împletita din clipe placute si triste si nu poate fi om care sa fie fara dureri si bucurii. Nimic nu ne poate mângâia la plecarea noastra din aceasta viata ca o constiinta buna.

            Asadar, nici noi sa nu lingusim pe cei mai mici decât noi, dar nici sa cautam sa fim lingusiti de cei mai mari. Sufletul omenesc are nevoie de amândoua aceste leacuri: de asprime si de bunatate.
            Pentru aceea Dumnezeu conduce lumea asa, uneori o cearta, alteori o cruta si nu lasa sa fie singure pe pamânt nici numai cele bune, nici numai cele rele. Uneori e noapte, alteori e zi; uneori e vara, alteori e iarna, tot asa si în viata omeneasca uneori e durere, alteori e bucurie; uneori e boala, alteori e sanatate. Sa nu ne minunam, dar, când suntem bolnavi, pentru ca ar trebui sa ne minunam si când suntem sanatosi; sa nu ne tulburam când suferim, pentru ca ar trebui sa ne tulburam si când ne bucuram. Toate, si unele si altele, se întâmpla în chip firesc si obisnuit.
            Pentru ce te minunezi ca ti se întâmpla tie acestea? Poti vedea ca si sfintii au avut si dureri si bucurii. Si ca sa afli aceasta voi aduce în fata voastra pe sfântul despre care cred ca a avut viata cea mai plina de bucurii, pe sfântul despre care crezi ca a fost lipsit de griji. Vreti sa cercetam viata lui Avraam? Ce porunca a primit el îndata? „Iesi din pamântul tau si din rudenia ta!”(Fc. 12,1) Ai vazut ce porunca dureroasa a primit? Dar iata urmeaza o alta porunca plina de bucurie: „Si vino în pamântul pe care ti-l voi arata si te voi face pe tine neam mare”(Fc. 12,1-2).
            - Ce vrei sa spui, m-ar putea întreba cineva, au încetat durerile si necazurile lui dupa ce a ajuns în pamântul dat lui, dupa ce a intrat în port?
            - Nicidecum! Vin iarasi peste el alte necazuri si mai cumplite decât cele de mai înainte: foametea, stramutarea în alta tara, rapirea sotiei lui; dar dupa aceste necazuri urmeaza alte bucurii: pedepsirea lui Faraon, liberarea sotiei sale, cinstea, daruri bogate, întoarcerea în patrie. Întreaga lui viata a fost un lant împletit din bucurii si din dureri.
            Acelasi lucru s-a petrecut si în viata apostolilor. De aceea si Pavel spunea „Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca sa putem mângâia si noi pe cei ce sunt în tot necazul”(II Cor. 1 ‚4).
            - Dar ce legatura au toate acestea cu mine, mi s-ar putea spune, care sunt totdeauna prins de dureri si de necazuri?
            - Nu fi nerecunoscator, nici nemultumitor! Este cu neputinta ca cineva sa fie totdeauna coplesit numai de dureri si de necazuri! Nici firea n-ar putea rezista! Dar pentru ca voim sa fim totdeauna fericiti, de aceea ni se pare ca suntem totdeauna necajiti. Si nu numai: pentru aceasta, ci si pentru ca uitam repede zilele de fericire si de bucurie pe care le-am avut si ne aducem aminte numai de cele triste. De aceea spunem ca avem numai necazuri si suparari. Nici nu-i cu putinta ca un om sa fie vesnic numai trist si amarât.
            Si, daca vreti, sa cercetam si viata unui om care o duce numai în placeri, în lux si în chefuri si viata unui om împovarat de necazuri, chinuit si necajit. Si vom vedea ca si cel dintâi are necazuri si cel din urma bucurii. Nu murmurati! Voi aduce în fata voastra un sclav si un împarat. Voi aduce în fata voastra de asemeni un om care munceste toata ziua cu palmele si un altul care o duce numai în desfatari. Dar sa-ti vorbesc mai întâi de necazurile si supararile celui care o duce numai în desfatari. Gândeste-te ce furtuna trebuie sa fie în sufletul lui când doreste o slava pe care n-o poate ajunge, când este dispretuit de slugi, când este ocarit de inferiori, când îl învinovateste o multime de lume, când îl critica si îl hulesc toti pentru luxul si chefurile lui. Despre celelalte câte i se întâmpla de obicei unuia care traieste în o astfel de bogatie nici nu se poate vorbi: dusmaniile, ofensele, acuzatiile, pagubele, uneltirile invidiosilor, care, pentru ca nu pot pune mâna pe averea lui, îl hartuiesc, îl ataca în fel si fel de chipuri si ridica împotriva lui nenumarate furtuni. Vrei sa-ti vorbesc si de bucuriile unui muncitor cu palmele? Este scapat de toate aceste necazuri. Daca-l ocaraste cineva, nu sufera, nu se crede superior nimanui; nu tremura pentru bani si averi; manânca cu pofta, doarme cu multa multumire. Nu simt atâta placere cei care beau un vin vechi, cât acesta care se duce la izvor si se desfateaza cu apele lui. Bogatul nu are astfel de bucurii. Iar daca nu-ti sunt de ajuns cele spuse, haide sa punem fata în fata viata unui împarat si a unui sclav, ca sa fie victoria si mai stralucita. Pe sclav îl vei vedea deseori vesel; îl vei vedea jucându-se si sarind; pe împarat, pe cel cu coroana si în purpura, îl vei vedea trist, cu mii si mii de griji, totdeauna mort de frica.
            Nu este cu putinta, sa existe o viata omeneasca lipsita de durere, dar nici lipsita de bucurie. Nici firea noastra n-ar putea rezista, asa cum spuneam mai înainte. Iar daca unul se bucura mai mult, iar altul sufera mai mult, asta se datoreste celui ce sufera, pentru ca e mic la suflet, si nu firi lucrurilor. Daca am vrea sa ne bucuram necontenit, avem o multime de prilejuri. Daca îmbratisam virtutea, nimic nu va putea sa ne întristeze. Virtutea da nadejdi de nezdruncinat celor ce o practica, îi face placuti lui Dumnezeu, cu nume bun înaintea oamenilor si-i umple de bucurie nespusa. Chiar daca virtutea cere osteneala pentru savârsirea ei, totusi umple constiinta de multa bucurie, face atâta placere sufletului câta nici un cuvânt n-o poate înfatisa. Ce ti se pare placut în viata aceasta de pe pamânt? Mesele bogate si luxoase, sanatatea trupului, slava, bogatia? Dar daca pui fata în fata toate placerile acestea cu bucuria constiintei, toate sunt mai amare decât orice în comparatie cu ea. Nimic nu-i mai placut decât o constiinta buna si o nadejde tare.
            Iar daca vreti sa cunoasteti mai bine adevarul spuselor mele, sa ne ducem la un om pe patul de moarte sau la un batrân. Sa le aducem aminte de mesele bogate si luxoase la care s-au desfatat, de slava si de cinstea de care s-au bucurat în viata si de faptele bune pe care le-au savârsit si sa-i întrebam de care se bucura mai mult; si vom vedea ca le e rusine, rosesc de acelea, iar de acestea se bucura si salta de veselie. Tot asa si Ezechia, când s-a îmbolnavit si era pe moarte, n-a facut pomenire de mesele bogate, de slava, de împaratie, ci de dreptate, ca spunea: „Adu-Ti aminte, Doamne, ca am umblat înaintea Ta în cale dreapta”( IV Reg. 20,3). Vezi-l si pe Pavel ca tot din pricina faptelor bune salta si spune: „lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savârsit, credinta am pazit”(II Tim. 4,7).
            - Dar ce putea spune Pavel? as putea fi întrebat.
            - Multe si mai multe decât acestea! Cinstea cu care a fost cinstit de credinciosi; cetele de credinciosi care-l însoteau; multa îngrijire si respectul ce i s-au dat. Oare nu­-l auzi pe el însusi spunând: „Ca pe un înger al lui Dumnezeu m-ati primit, ca pe Hristos Iisus”(Gal. 4,14) ; si: „daca era cu putinta v-ati fi scos ochii si mi i-ati fi dat”(Gal. 4,15); si: „Pentru sufletul meu si-au pus grumazul”(Rom.16,4). Pavel însa nu vorbeste de acestea, ci de ostenelile lui, de primejdiile lui, de cununile lui dobândite pentru aceste osteneli si primejdii. Si pe buna dreptate. Toate ramân pe pamânt si numai faptele noastre bune calatoresc împreuna cu noi. Pentru acelea vom da socoteala; pentru acelea vom primi plata. Nu stiti cum pacatele chinuie sufletul în ultima zi a vietii, cum framânta inima? Atunci deci, când se întâmpla asta, venind amintirea faptelor bune, mângâie sufletul tulburat, ca seninul în mijlocul furtunii. Daca suntem cu mintea treaza, frica de pacat va fi lânga noi tot timpul vietii noastre; dar daca traim nepasatori, va veni negresit peste noi frica aceasta, când vom fi scosi din lumea aceasta. Ca si întemnitatul sufera mai mult când este scos din închisoare si dus înaintea judecatii; atunci mai cu seama tremura, când este aproape de scaunul de judecata, când trebuie sa dea socoteala de faptele sale. Aceasta e pricina ca poti auzi pe multi spunând ca oamenii pe patul de moarte sânt cuprinsi de frica si au vedenii groaznice, a caror vedere n-o pot suferi; ca se framânta cu multa furie în patul în care zac si se uita cu ochi îngroziti la cei de fata, deoarece sufletul lor, îngramadindu-se înauntru, amâna despartirea de trup, neputând suferi vederea îngerilor care se apropie. Daca ne speriem la vederea unor oameni înfricosatori, ce spaima nu ne va cuprinde la vederea îngerilor amenintatori si a puterilor ceresti neînduratoare, care se apropie în clipa când sufletul este scos din trupul nostru, când este dus departe si plânge cu amar, dar în zadar si de pomana? Ca si bogatul nemilostiv, dupa ce a plecat de pe lumea aceasta, a plâns mult, dar plânsul nu i-a folosit la nimic. Sa framântam toate aceste gânduri si sa le avem mereu în minte, ca sa nu patim si noi la fel; sa ne fie necontenit vie în suflet frica de pacat, ca sa scapam de pedeapsa pentru faptele rele si sa dobândim bunatatile cele vesnice, de care, faca Dumnezeu ca noi toti sa avem parte, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatalui slava, împreuna cu Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor, Amin.[...]
            De aceea si Dumnezeu spunea „Putini sunt cei ce se mântuiesc”(Lc. 13,23). Daca nu ne este de ajuns pentru mântuire numai virtutea noastra, ci trebuie sa facem si pe altii virtuosi, ce vom pati când nu ne mântuim nici pe noi si nici pe altii? De unde mai putem avea nadejde de mântuire? Dar pentru ce aduc acuzatia ca nu ne îngrijim de mântuirea celorlalti, când noi nu spunem nici un cuvânt de mântuire celor din casa noastra, sotiei, copiilor, slugilor, ci ne îngrijim de altele în locul acelora; ne îngrijim sa avem cât mai multe slugi, sa ne slujeasca repede, sa lasam copiilor nostri mostenire mare, sa aiba sotia noastra aurarii, haine scumpe, podoabe! Nu ne îngrijim deloc de sufletul si de mântuirea noastra, ci de averile si de mosiile noastre. Nu ne îngrijim de sotia noastra, ci de gatelile si podoabele ei. Nu ne îngrijim de copiii nostri, ci de averile ce le vom lasa mostenire. Facem ca unul care, în loc sa-si repare casa darapanata si cu zidurile crapate, se apuca de zideste în jurul ei ziduri mari si frumoase; sau ca unul care, în loc sa-si îngrijeasca trupul bolnav, îl îmbraca în haine de aur; sau ca unul care lasa pe stapâna casei sa zaca bolnava în pat si sa se vaicareasca, iar el se îngrijeste de slujnice, de razboaiele de tesut, de vasele si mobilele din casa si de alte lucruri. Tot asa facem si noi. Ne îngrijim de case si de slugi si lasam sufletul prada patimilor, prada bolilor, ticalosiilor, mâniilor, ocarilor, poftelor nesabuite, slavei desarte, razvratirilor. [...]

P.S.B. (23), Sfântul Ioan Gura de Aur partea a III-a
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim