Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           


SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV
DESPRE VISE


             În vremea somnului omenesc, starea celui ce doarme este astfel rânduita de Dumnezeu, ca orice om se afla într-o deplina odihna. Aceasta odihna este atât de deplina, încât omul, pe durata ei, pierde constiinta existentei proprii si intra într-o stare de uitare de sine. Pe timpul somnului, orice activitate care se face cu efort, în mod deliberat, sub imperiul ratiunii si al vointei, conteneste: ramâne doar acea activitate care este indispensabila existentei si nu poate fi despartita de aceasta. În corp, sângele îsi continua miscarea, stomacul mistuie hrana, plamânii respira, pielea asuda; în suflete continua sa se nasca gânduri, închipuiri si simtiri, însa nu dependent de ratiune si liberul-arbitru, ci prin lucrarea inconstienta a firii. Din asemenea închipuiri, însotite de o gândire si simtiri caracteristice, se alcatuieste visul. El este adesea straniu, dat fiind ca nu apartine sistemului de închipuiri si cugetari voluntare si deliberate, ci apare spontan si de sine statator, potrivit legii si necesitatii firii. Uneori visul poarta amprenta incoerenta a cugetarilor si închipuirilor voluntare, iar uneori constituie o urmare a dispozitiei sufletesti. În acest fel, visul în sine însusi, nu poate si nu trebuie sa aiba nici o însemnatate. Asadar, este ridicola si cu totul ilogica dorinta unora de a vedea în himerele viselor pe care le au, prevestiri asupra viitorului propriu sau asupra viitorului altora sau vreun oarecare alt tâlc. Cum poate exista un lucru care nu are nici o pricina ca sa existe?
            Demonii, care au cale libera spre sufletele noastre în vremea cât suntem treji, au cale libera spre ele si atunci când dormim. Si în vremea somnului, ei ne ispitesc cu pacatul, amestecând cu închipuirea noastra si închipuirea faurita de ei. De asemenea, vazându-ne ca luam aminte la vise, se silesc sa ne faca visele cât mai interesante, iar în noi sa stârneasca o mai mare atentie fata de aceste naluciri, sa ne faca, încetul cu încetul, sa ne încredem în ele. Aceasta încredere este întotdeauna împreunata cu parerea de sine, iar parerea de sine, falsifica modul în care ne vedem cu mintea pe noi însine, iar drept urmare, întreaga noastra activitate se lipseste de dreapta socoteala, exact ce le trebuie demonilor. Celor ce au sporit în parerea de sine, demonii încep sa li se arate în chip de îngeri de lumina, în chip de mucenici si preacuviosi, chiar si în chipul Maicii lui Dumnezeu si al lui Hristos Însusi, fericesc petrecerea lor, le fagaduiesc cununile ceresti, ridicându-i prin aceasta la înaltimea parerii de sine si a trufiei. Aceasta înaltime este, totodata, si prapastia pierzarii. Trebuie sa stim si iarasi sa stim ca în starea noastra, neînnoita înca prin har, nu suntem în stare sa vedem alte vise în afara de cele alcatuite de aiurarea sufletului si de bârfirea demonilor. Asa cum, în stare de veghe, din firea cazuta, rasar în noi, sau sunt aduse de demoni în chip statornic si neîncetat, cugete si închipuiri, si în vremea somnului vedem vise doar prin lucrarea firii cazute si prin lucrarea demonilor. Asa cum mângâierea noastra în vreme de trezie sta în strapungerea inimii, care se naste din constiinta pacatelor noastre, din aducerea-aminte de moarte si de judecata lui Dumnezeu (numai ca aceste gânduri apar în noi din harul lui Dumnezeu, care traieste în noi, sadit prin Sfântul Botez, si sunt aduse de îngerii lui Dumnezeu, potrivit starii noastre de oameni aflati sub pocainta) tot asa si în somn, foarte rar, la mare nevoie, îngerii lui Dumnezeu ne înfatiseaza fie sfârsitul nostru, fie muncile din iad, fie înfricosata judecata care începe odata cu apropierea mortii si continua dupa moarte. Aceste vise ne aduc frica de Dumnezeu, strapungerea inimii, plânsul pentru noi însine. Asemenea vise se dau, însa, foarte rar unui nevoitor, sau chiar si unui pacatos vadit si înrait, prin osebita si nestiuta iconomie a lui Dumnezeu; sunt date rar nu din zgârcenia Dumnezeiescului har, fata de noi nu! Ci din acea pricina, ca tot ce se întâmpla cu noi în afara rânduielii obisnuite ne duce la parere de sine si clatina în noi smerenia, care este neaparat trebuincioasa pentru mântuirea noastra.[…]

Bibliografie: Sfântul Ignatie Briancianinov „Despre Înselare” Editura: Schitul românesc Lacu Sf Munte Athos 1999
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~