Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte. Fara luare-aminte toate aceste îndeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieste sa se mântuiasca trebuie sa-si rânduiasca viata în asa fel ca sa poata pastra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar si în împrastierea în care împrejurarile îl trag uneori împotriva vointei sale. Frica de Dumnezeu sa traga în cumpana inimii mai greu decât toate celelalte simtiri: atunci va fi usor sa pastrezi luarea-aminte la sine atât în linistea chiliei, cât si în mijlocul zarvei care te împresoara din toate partile. Înfrânarea cu dreapta socotinta de la mâncare, micsorând aprinderea sângelui, ajuta foarte mult luarii-aminte la sine; iar înfierbântarea sângelui, care vine fie din prisosul de mâncare, fie din miscarile puternice ale trupului, fie din focul mâniei, fie din betia slavei desarte, precum si din multe alte pricini, naste o multime de gânduri si închipuiri; altfel spus, naste împrastiere. Prima porunca pe care Sfintii Parinti o dau celui ce vrea sa ia aminte la sine e înfrânarea cu masura, egala, statornica, de la mâncare.
            Dupa trezirea ta din somn, ce preînchipuie desteptarea din morti a tuturor oamenilor, îndreapta-ti gândul catre Dumnezeu, adu jertfa lui Dumnezeu începaturile gândurilor mintii, care n-a primit înca nici o întiparire desarta. În liniste, cu mare luare-aminte, dupa ce ai împlinit tot ce este de trebuinta pentru trupul ce se scoala din somn, sa citesti obisnuita pravila de rugaciu­ne, îngrijindu-te nu atât ca rugaciunea sa fie multa, cât ca ea sa fie savârsita cu luarea-aminte, si, din pricina luarii aminte, sa sfinteasca si sa dea viata inimii prin strapungerea si mângâierea pe care le aduce rugaciunea. Dupa pravila de rugaciune, îngrijeste-te iarasi, din toate puterile, sa fii cu luare-aminte; citeste Noul Testament si mai ales Evanghelia. Când citesti acestea, ia aminte la toate poruncile si sfaturile lui Hristos, ca dupa îndreptarul lor sa îti poti rândui toata lucrarea, atât vazuta, cât si nevazuta. Cât de mult sa citesti, asta o hotarasc puterile omului si împrejurarile. Nu trebuie îngreunata mintea cu citire de prisos a rugaciunilor si a Scripturii, si nici nu trebuie ca omul sa îsi paraseasca îndatoririle pentru a se îndeletnici fara masura cu rugaciunile si citirea. Asa cum prisosul de mâncare aduce în neorânduiala pântecele si îl îmbolnaveste, si întrebuintarea fara masura a hranei duhovnicesti slabeste mintea, pricinuindu-i sila fata de îndeletnicirile evlavioase, si aduce asupra ei trândavia. Pentru începator, parintii rânduiesc rugaciuni dese, însa nu lungi. Atunci când mintea va creste cu statura duhovniceasca, va fi în stare sa se roage neîncetat. De crestinii ce au ajuns la starea vârstei desavârsite în Domnul vorbeste Apostolul când spune: „Voiesc, dar, ca sa se roage barbatii în tot locul, ridicându-si mâinile curate, fara mânie si îndoire” (1 Tim. 11, 8), adica fara patima si fara nici o împrastiere sau robire a mintii. Ceea ce se potriveste barbatului nu se potriveste înca pentru prunc. Luminat fiind, prin rugaciune si citire, de catre Soarele Dreptatii, de Domnul nostru Iisus Hristos, sa iasa omul la lucrul sau de fiecare zi, luând aminte ca în toate faptele si cuvintele sale, în toata fiinta lui sa împarateasca si sa lucreze atotsfânta voie a lui Dumnezeu, care este descoperita si lamurita oamenilor în poruncile evanghelice.
            De se vor întâmpla minute libere de-a lungul zilei, întrebuinteaza-le pentru a citi cu luare aminte rugaciuni alese, ori câteva locuri alese din Sfânta Scriptura, si prin acestea întareste-ti din nou puterile sufletesti, istovite de lucrarea desfasurata în mijlocul desertaciunii lumii. De nu vei avea asemenea minute de aur, sa-ti para rau dupa ele ca dupa o comoara. Ceea ce ai pierdut astazi nu trebuie sa mai pierzi în ziua urmatoare, fiindca inima noastra lesne se deda nepasarii si uitarii, din care se naste întunecata necunostinta, atât de pierzatoare pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru lucrarea mântuirii oamenilor. De se va întâmpla sa zici ori sa faci vreun lucru po­trivnic poruncilor lui Dumnezeu, neîntârziat sa vindeci greseala prin pocainta si prin pocainta nefatarnica întoarce-te la calea lui Dumnezeu, de la care te-ai abatut prin calcarea voii Lui. Nu te abate alaturi de calea lui Dumnezeu! Gândurilor, visarilor si simtirilor care vin, adu-le împotriva, cu credinta si smerenie, poruncile evanghelice, graind împreuna cu Patriarhul Iosif: „Cum voi face eu acest lucru rau, si sa pacatuiesc înaintea lui Dumnezeu ?“ (Fac. 39, 9). Cel ce ia aminte la sine dator este sa se fereasca de orice închipuire îndeobste, oricât de atragatoare si cu bun chip ar parea ea; orice închipuire este o ratacire a mintii în afara adevarului, pe tarâmul nalucilor lipsite de fiinta si de putinta de a lua fiinta, care lingusesc mintea si o înseala. Urmarile închipuirii si visarii: pierderea luarii-aminte la sine, împrastierea mintii si împietrirea inimii la rugaciune; de aici se naste neorânduiala sufleteasca.
            Seara, mergând spre somn (care fata de viata zilei care s-a scurs este asemenea unei morti), cerceteaza lucrurile pe care le-ai facut de-a lungul acelei zile. Pentru cel ce duce viata cu luare-aminte, aceasta cercetare nu e anevoioasa, fiindca din pricina luarii-aminte la sine, este nimicita uitarea, atât de proprie omului împrastiat. Asadar: dupa ce ti-ai adus aminte toate pacatele pe care le-ai savârsit cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu simtirea, adu pentru ele pocainta lui Dumnezeu cu hotarârea de a te îndrepta, care e chezasia inimii pentru pocainta ta. Apoi, dupa ce ti-ai facut pravila de ruga­ciune, încheie cugetând la Dumnezeu, ziua pe care ai început-o cugetând la Dumnezeu.[…]

Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte catre cei care vor sa se mântuiasca, (Experiente ascetice vol 2), Editura Sofia, Bucuresti, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim