[…] Întunecimea noptii ascunde lucrurile de ochii iscoditori, linistea tacerii nu raspândeste auzul. În tacere si în noapte omul se poate ruga mai cu luare-aminte. Domnul alegea pentru a Se ruga mai ales însingurarea si noaptea - le alegea cu scopul ca noi nu doar sa ne supunem poruncii lui privitoare la rugaciune, ci sa si urmam pildei Lui. Domnul, pentru El însusi, ar fi avut nevoie de rugaciune? Ramânând, ca om, cu noi pe pamânt, El totodata, ca Dumnezeu, era nedespartit de Tatal si de Duhul, avea aceeasi dumnezeiasca voie si stapânire ca a lor.
            Intra în camara ta si, încuind usa ta, roaga-te Tatalui Tau Celui într-ascuns. Fie ca de rugaciunea ta sa nu stie nici o stânga a ta - nici prietenul tau, nici ruda, nici însasi slava desarta, ce împreuna-vietuieste cu inima ta si te atâta sa povestesti cuiva despre nevointa ta în rugaciune, sa dai ceva de înteles cu privire la ea!
            Încuie usa chiliei tale de oamenii ce vin pentru vorbiri desarte, ca sa-ti rapeasca rugaciunea; închide usa mintii de gândurile straine, care se vor înfatisa ca sa te traga de la rugaciune; închide usa inimii tale de simtirile pacatoase, care vor încerca sa te tulbure si sa te pângareasca: si roaga-te.
            Nu îndrazni sa aduci lui Dumnezeu rugaciuni stufoase si maiestrite, alcatuite de tine, oricât de puternice si miscatoare ti s-ar parea: ele sunt odrasla a ratiunii cazute si, fiind jertfa spurcata, nu pot fi primite pe jertfelnicul duhovnicesc al lui Dumnezeu iar tu, admirând expresiile alese ale rugaciunilor alcatuite de catre tine si luând lucrarea subtire a slavei desarte si patimii dulcetii drept mângâiere a constiintei si chiar a harului, te vei abate departe de rugaciune. Te vei abate departe de rugaciune chiar în timp ce ti se va parea ca te rogi cu îmbelsugare si ca de acuma ai înaintat întrucâtva în a placea lui Dumnezeu. Sufletul ce se afla la începutul caii lui Dumnezeu e cufundat într-o adânca nestiinta a tot ce e dumnezeiesc si duhovnicesc, chiar de ar fi bogat în întelepciunea acestei lumi. Din pricina acestei nestiinte, el nu stie cum si cât trebuie sa se roage. Pentru a ajuta sufletul aflat în starea de pruncie, Sfânta Biserica a rânduit pravile de rugaciune. Pravila de rugaciune este o culegere de câteva rugaciuni alcatuite de Sfintii Parinti, cei de Dumnezeu insuflati, adaptata pentru anumite împrejurari si o anumita vreme. Scopul pravilei este de a aduce sufletului cantitatea de gânduri si simtiri de rugaciune care îi e de trebuinta, gânduri si simtiri neratacite, sfinte, cu adevarat placute lui Dumnezeu. De asemenea gânduri si simtiri sunt pline haricele rugaciuni ale Sfintilor Parinti. Pentru îndeletnicirea cu rugaciunea dimineata este o anumita culegere de rugaciuni care se cheama rugaciuni de dimineata sau pravila de dimineata; pentru rugaciunea de noapte, înainte de a merge spre somn, o alta culegere de rugaciuni, numita rugaciuni pentru cei ce merg spre somn sau pravila de seara. O culegere aparte de rugaciuni este citita de catre cei care se pregatesc pentru împartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine, si se numeste pravila Sfintei Împartasiri. Cei ce au închinat o parte mare din timpul lor îndeletnicirilor evlavioase citesc în jurul ceasului al treilea dupa masa o culegere aparte de rugaciuni, care se cheama pravila zilnica sau monahala. Altii citesc în fiecare zi câteva catisme, câteva capitole din Noul Legamânt, fac câteva metanii: toate acestea se cheama pravila. […]
            Rugaciunile de dimineata respira vioiciunea, prospetimea diminetii: cel care a vazut lumina soarelui si lumina pamânteasca a zilei se deprinde sa doreasca vederea Luminii celei înalte, duhovnicesti, si a zilei fara de sfârsit carora le da nastere Soarele dreptatii: Hristos. Scurta odihna a somnului din vremea noptii e o închipuire a somnului îndelungat din întunericul mormântului: si rugaciunile celor ce merg spre somn ne amintesc de trecerea noastra în vesnicie, ne fac sa cercetam tot ce am lucrat de-a lungul zilei, ne învata sa aducem lui Dumnezeu prinosul marturisirii pacatelor savârsite si al pocaintei pentru ele. Citirea Acatistului Preadulcelui Iisus, în afara de valoarea sa proprie, slujeste ca minunata pregatire pentru îndeletnicirea cu rugaciunea lui Iisus, care se spune în acest fel: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Aceasta rugaciune alcatuieste aproape singura îndeletnicire a nevoitorilor foarte sporiti, ce au ajuns la simplitatea si curatia pentru care orice multa gândire si multa graire sunt o împrastiere împovaratoare. Acatistul arata ce gânduri trebuie sa însoteasca rugaciunea lui Iisus, ce pare foarte uscata începatorilor. El, pe toata întinderea sa, înfatiseaza doar cererea pacatosului pentru miluire de catre Domnul Iisus Hristos; însa aceasta cerere capata felurite înfatisari, potrivit cu mintea prunceasca a începatorilor, pruncilor li se da mâncare înmuiata mai înainte. În Acatistul Maicii Domnului este cântata înomenirea lui Dumnezeu-Cuvântul si maretia Maicii lui Dumnezeu, pe Care pentru nasterea din Ea a lui Dumnezeu înomenit o fericesc toate neamurile (Lc. 1, 48). Ca într-un mare tablou, în Acatist e zugravita cu nenumarate si minunate trasaturi, culori si nuante marea Taina a înomenirii lui Dumnezeu-Cuvântul. Orice tablou capata viata când lumina e reusita: si Acatistul Maicii lui Dumnezeu e luminat de o neobisnuita lumina harica. Aceasta lumina are lucrare îndoita: mintea o lumineaza, umple inima de bucurie si credinta. Nepatrunsul e primit ca si cum ar fi pe deplin patruns, prin minunata lucrare pricinuita asupra mintii si inimii.
            Multi crestini evlaviosi, mai ales calugari, savârsesc o pravila de seara mult prelungita, folosindu-se de linistea si întunericul noptii. La rugaciunile celor ce merg spre somn ei adauga citirea unor catisme, citirea Evangheliei, Apostolului, citirea acatistelor si metaniile dimpreuna cu rugaciunea lui Iisus. În ceasurile când lumea oarba se deda veseliilor nebunesti si galagioase, robii lui Hristos plâng în linistea chiliei lor, revarsând rugaciuni pline de osârdie spre Domnul. Dupa ce au petrecut noaptea în priveghere nebuneasca, fiii lumii întâmpina ziua care vine cu duh întunecat si trândav; cu duh vesel si priveghetor, cu constiinta si simtirea unei neobisnuite usurinte de a cugeta la Dumnezeu si de a savârsi toata fapta buna, asa întâmpina robii lui Dumnezeu ziua a carei noapte dinainte au petrecut-o în nevointa rugaciunii. Domnul S-a pus în genunchi în vremea rugaciunii Sale: nici tu nu trebuie sa treci cu vederea plecarile genunchilor, daca ai putere îndeajuns ca sa le savârsesti. Prin închinaciunea pâna la pamânt, dupa tâlcuirea Parintilor este închipuita caderea noastra, iar prin scularea de la pamânt, rascumpararea noastra. Înainte de începerea pravilei de seara este deosebit de folositor a face metanii dupa putere: ele obosesc si încalzesc întrucâtva trupul, iar inimii îi împartasesc un simtamânt de întristare evlavioasa; atât o lucrare cât si cealalta pregatesc citirea cu osârdie si luare-aminte a pravilei.
            În timpul savârsirii pravilei si a metaniilor nu trebuie deloc graba; atât pravila cât si metaniile trebuie savârsite cu cât mai multa negraba si luare-aminte. Mai bine sa citesti mai putine rugaciuni si sa faci mai putine metanii, însa cu luare-aminte, decât mult fara luare-aminte. Alege-ti pravila pe masura puterilor tale. Ceea ce a spus Domnul despre sâmbata, ca ea e pentru om, nu omul pentru ea (Mc. 2, 27), poate si trebuie sa întelegem cu privire la toate nevointele evlavioase, printre care si pravila de rugaciune. Pravila de rugaciune e pentru om, nu omul pentru pravila: ea trebuie sa îl ajute pe om la atingerea sporirii duhovnicesti, nu sa-i fie o povara anevoie de purtat, care striveste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atât mai mult ea nu trebuie sa fie pricina trufasei si pierzatoarei pareri de sine, pierzatoarei osândiri si înjosiri a aproapelui. Pravila de rugaciune aleasa cu întelepciune, potrivit cu puterile si felul de viata al omului, este un mare ajutor celui care se nevoieste pentru mântuirea sa. Savârsirea ei la ceasurile rânduite devine obicei, nevoie fireasca neaparat trebuincioasa. Cel ce a dobândit aceste fericit obicei abia se apropie de locul unde obisnuieste sa-si savârseasca pravila, ca sufletul deja i se umple cu o asezare de rugaciune: nici nu a reusit sa rosteasca vreun cuvânt din rugaciunile pe care le citeste, ca inima i se si umple de strapungere, iar mintea s-a adâncit cu totul în camara launtrica.
            „Mai bine”, a zis un mare Parinte, „o pravila scurta, dar împlinita în chip statornic, decât una lunga, dar parasita dupa scurta vreme”, iar aceasta soarta o au întotdeauna pravilele de rugaciune nepotrivite cu puterile omului: în primul avânt al înfierbântarii, nevoitorul le împlineste câtava vreme, luând, fireste, aminte mai mult la cantitate decât la calitate; dupa care istovirea pricinuita de nevointa peste puteri îl sileste treptat sa o scurteze si sa scurteze pravila. Si adeseori nevoitorii care fara dreapta socotinta îsi iau asupra-le o pravila împovaratoare trec de la pravila mult ostenicioasa drept la parasirea oricarei pravile. Dupa lasarea pravilei, si chiar numai dupa scurtarea ei, asupra nevoitorului se abate negresit tulburarea. Din pricina tulburarii, el începe sa simta o neorânduiala sufleteasca. Din neorânduiala sufleteasca se naste trândavia (akedia). Crescând în tarie, aceasta pricinuieste slabanogire si zapaceala, iar din lucrarea acestora nevoitorul lipsit de dreapta socotinta se deda vietii nelucratoare, împrastiate, cade cu nepasare în pacatele cele mai grosolane.
            Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe potriva puterilor si trebuintei tale sufletesti, straduieste-te cu osârdie si fara de abatere s-o împlinesti: acest lucru este de trebuinta pentru pastrarea puterilor morale ale sufletului tau, asa cum e de trebuinta pentru pastrarea puterilor trupesti întrebuintarea îndestulatoare de fiecare zi, la anumite ceasuri, a unei hrane sanatoase. „Nu pentru parasirea psalmilor ne va osândi Dumnezeu în ziua judecatii Sale”, graieste Sfântul Isaac Sirul, „nu pentru parasirea rugaciunii, ci pentru intrarea dracilor în noi, care urmeaza parasirii lor. Dracii, când afla loc, intra si zavorasc usile ochilor nostri: atunci plinesc cu voi, ca si cu niste unelte ale lor, în chip silnic si necurat, cu cea mai crunta razbunare, tot ce-i oprit de Dumnezeu. Si din pricina parasirii a ceea ce este mic (a pravilei), pentru care omul se învredniceste de ocrotirea lui Hristos, ne facem supusi (dracilor), precum a scris un oarecare întelept: „Cel ce nu îsi supune voia sa lui Dumnezeu, si-o va supune potrivnicului sau”. Acestea (pravilele), care ti se par mici, se fac pentru tine ziduri împotriva celor ce cauta sa ne robeasca. Savârsirea acestora (pravilelor) înlauntrul chiliei a fost rânduita în chip preaîntelept de asezatorii tipicului bisericesc, din descoperire de Sus, pentru pastrarea vietii noastre”. […]

Sfântul Ignatie Briancianinov, Aripi duhovnicesti pentru cei osteniti si împovarati, (Experiente ascetice vol 3), Editura Sofia, Bucuresti, 2001
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim