Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           


SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV
LUCRAREA DE CAPETENIE A CRESTINULUI


            […] Sa ne straduim a îndeparta de la noi, prin nadejde si rugaciune, toata grija lumeasca; iar de nu vom putea plini aceasta cum se cuvine, sa aducem lui Dumnezeu marturisirea neajunsurilor noastre; iar de îndeletnicirea cu rugaciunea sa nu ne departam. Mai bine sa fim supusi mustrarii pentru deasa trecere cu vederea, decât pentru desavârsita parasire. În toate cele spuse de noi despre rugaciune si slujirea de neînlaturat, de multa înteleptire avem nevoie de la Dumnezeu spre a deosebi cu dreapta socotinta, ca sa stim când si carei îndeletniciri se cade sa-i dam întâietate în fata rugaciunii: caci fiecare, îndeletnicindu-se cu ceea ce îi place, crede ca savârseste slujirea cuvenita, nestiind ca slujirea trebuie judecata dupa felul în care place lui Dumnezeu, nu dupa felul în care ne place noua. Dreapta judecata în aceasta privinta este cu atât mai anevoioasa cu cât si aceste porunci trebuincioase si de neocolit nu sunt întotdeauna la fel în privinta plinirii lor, ci una, la vremea ei, trebuie sa aiba întâietate în fata alteia. Nu oricare slujire se savârseste totdeauna, ci la vremea sa, iar slujirea rugaciunii ne-a fost legiuita ca neîncetata: drept care si suntem datori sa-i dam întâietate în fata îndeletnicirilor de care nu este neaparata nevoie. […]
            Sfântul Ioan Scararul numeste rugaciunea maica a tuturor virtutilor. Preacuviosul Simeon Noul Teolog spune despre rugaciunea cu luare-aminte: „Sfintii nostri Parinti, auzind cuvintele Domnului din Sfânta Evanghelie ca din inima ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele si ca acestea sunt cele ce spurca pe om (Mt. 15, 19, 20); si auzind, iarasi, în alt loc al Evangheliei ca Domnul ne porunceste sa curatim partea cea dinlauntru a paharului ca sa fie si cea dinafara curata (Mt. 23, 26), au lasat orice alta lucrare si s-au nevoit din toate puterile în aceasta, adica în pazirea inimii, stiind ca o data cu aceasta lucrare vor dobândi lesne toate celelalte virtuti, ca fara aceasta lucrare nu poate fi dobândita sau pastrata nici o alta virtute. Unii dintre Parinti numeau aceasta lucrare linistire a inimii, altii, luare-aminte, altii, trezvie si împotrivire „fata de gânduri”, altii, paza a mintii: fiindca toti se îndeletniceau cu ea, si prin mijlocirea ei s-au învrednicit de daruirile Dumnezeiesti. […]
            Si toti Dumnezeiestii nostri Parinti au scris mult despre ea. Cel ce va voi sa citeasca scrierile lor va vedea ce a scris Marcu Ascetul, ce au spus Sfântul Ioan Scararul, si Preacuviosul Isihie, si Filotei Sinaitul, si Avva Isaia si Marele Varsanufie, si multi altii. Pe scurt: cine nu ia aminte la paza inimii sale, acela nu va putea sa fie curat cu inima, acela nu se va învrednici sa Îl vada pe Dumnezeu. Cel ce nu ia aminte nu poate fi sarac cu duhul, nu poate plânge si nu se poate tângui, nu poate fi blând si smerit, nu poate flamânzi si înseta de dreptate, nu poate fi milostiv si facator de pace, nu poate fi prigonit pentru dreptate. Îndeobste spus: nu este cu putinta a dobândi nici o alta virtute în alt chip decât prin luarea-aminte si de aceea esti dator sa te îngrijesti de ea mai mult decât de orice altceva, ca sa dobândesti cu lucrul ceea ce-ti spun. Dupa aceea, Preacuviosul îndeamna la savârsirea neîncetata a rugaciunii lui Iisus întru unirea mintii cu inima, când nevoitorul poate petrece mereu în trezvie si poate sa goneasca prin numele lui Iisus orice gând pacatos, de orisiunde ar aparea acesta, sa îl goneasca mai înainte ca el sa intre si sa prinda chip. Prin mijlocirea acestei lucrari se dobândeste cunoasterea prin cercare, cunoasterea adevarata a duhurilor cazute; cunoscându-le, dobândim ura si pomenire a raului fata de ele, intram în lupta neîncetata cu ele, stârnim împotriva lor ura fireasca, le alungam, le lovim, le nimicim. […] Fericitul Nichifor, asemenea Preacuviosului Simeon Noul Teolog si celorlalti Sfinti Parinti, propune ca mijloc de luare-aminte îndeletnicirea neîncetata cu rugaciunea lui Iisus, întru unirea mintii cu inima. […]Preacuviosul Nil Sorski sfatuieste pe cei care doresc a se îndeletnici cu linistirea inimii sa lepede toate gândurile îndeobste si sa le înlocuiasca prin chemarea numelui Domnului Iisus, adica prin rugaciunea lui Iisus. „Trebuie”, spune Preacuviosul Nil, „sa ne silim a tacea cu gândul si de gândurile ce par drepte, sa privim neîncetat în adâncul inimii si sa spunem: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Atât de minunata este aceasta lucrare, atât de întinsa si prea-plina de belsug duhovnicesc, încât Sfântul Apostol Pa-vel voia mai bine sa petreaca întru ea cu mintea decât sa aiba orice alt gând si cugetare: Ca nu am judecat a sti ceva întru voi, spune el, fara numai pe Iisus Hristos, si pe Acesta rastignit (1 Cor. 2, 2). Fericitul Staret Serafim de Sarov graieste: „Cei ce s-au hotarât cu adevarat a sluji Domnului Dumnezeu sunt datori a se îndeletnici cu aducerea-aminte de Dumnezeu si neîncetata rugaciune catre Iisus Hristos, spunând cu mintea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Darurile harice le primesc numai cei ce au lucrare launtrica si privegheaza asupra sufletelor lor”. […] La fel ca Preacuviosul Marcu în Cuvântul al patrulea, si ceilalti Parinti pe care i-am citat mai sus dau marturie ca rabdarea tuturor necazurilor ce vin asupra-ne si alungarea reusita a gândurilor se dobândeste prin rugaciune; ei numesc rugaciunea „izvor al pocaintei”. […]
            Marea comoara a rugaciunii vine din ascultare, a spus Preacuviosul Simeon Noul Teolog. Cei ce se afla întru ascultare si se îndeletnicesc cu muncile manastiresti nu trebuie nicidecum sa se socoata slobozi de îndeletnicirea cu rugaciune: fara aceasta ostenelile în sine, si chiar ascultarea vor fi neroditoare; mai mult, vor aduce roada vatamatoare a slavei desarte si altor pacate ce se arata negresit în acel suflet unde apare jalnica pustiire, unde nu traiesc puterea si buna mireasma a rugaciunii. Îndeletnicindu-te cu muncile manastiresti si cu lucrul de mâna, roaga-te des, de nu poti înca sa te rogi neîncetat; întoarce-te la rugaciune de câte ori îti amintesti de ea: rugaciunea se va preschimba treptat în obicei, si rugaciunea deasa va trece pe nesimtite în rugaciune neîncetata. „Nevoitorii ascultarii”, graieste Sfântul Ioan Scararul, „nu stau cu picioarele lipite, ci unul din ele se misca spre slujire, celalalt ramâne neclintit în rugaciune”. Prin cuvântul „picioare” se întelege întreaga lucrare a omului. „Am vazut pe unii ce straluceau în ascultare si nu se leneveau a pomeni, dupa putinta, pe Dumnezeu cu mintea”, spune acelasi sfânt, „cum, sculându-se la rugaciune, puneau neîntârziat stapânire pe mintea lor si varsau siroaie de lacrimi: ei erau pregatiti prin preacuvioasa ascultare”. De aici se vede ca vechii nevoitori nu îsi îngaduiau raspândire desarta în timpul îndeletnicirii cu muncile manastiresti, ci, îndeletnicindu-si mâinile cu rucodelia, mintea si-o îndeletniceau cu rugaciunea. Din aceasta pricina, când intrau în biserica sau începeau sa-si împlineasca în chilie pravila de rugaciune, mintea si inima lor tindeau numaidecât catre Dumnezeu, fara nici o împiedicare. Dimpotriva, cel ce în timpul muncilor si rucodeliilor îsi îngaduie gânduri si împreuna-vorbiri desarte, acela, sculându-se la rugaciune, nicicum nu poate sa se descurce cu mintea sa, ce i se smulge mereu din stapânire, ce se întoarce mereu catre acele lucruri care o atrageau înainte de vremea rugaciunii. […]

Sfântul Ignatie Briancianinov, Aripi duhovnicesti pentru cei osteniti si împovarati, (Experiente ascetice vol 3), Editura Sofia, Bucuresti, 2001
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~