Iubeste-L pe Dumnezeu asa cum a poruncit El sa fie iubit, iar nu asa cum socot sa-L iubeasca visatorii care se amagesc pe sine. Nu-ti nascoci tie extaze, nu-ti pune în miscare nervii, nu te aprinde cu flacara materiala, flacara sângelui tau. Jertfa bine primita de Dumnezeu este smerenia inimii, strapungerea duhului. Cu mânie îsi întoarce Dumnezeu fata de la jertfa adusa cu nadajduire în sine, cu parere trufasa de sine, de-ar fi jertfa aceasta si ardere de tot. Trufia pune în miscare nervii, aprinde sângele, stârneste închipuirea, trezeste viata caderii; smerenia linisteste nervii, potoleste miscarea sângelui, nimiceste visarea, desteapta viata în Hristos lisus.[...]
            Vrei sa deprinzi iubirea dumnezeiasca? Departeaza-te de orice fapta, cuvânt, cuget, simtire oprita de Evanghelie. Prin vrajmasia ta fata de pacat, care e atât de urât Atotsfântului Dumnezeu, arata-ti si dovedeste-ti dragostea catre El. Vindeca neîntârziat prin pocainta pacatele în care ti s-ar întâmpla sa cazi din neputinta; cel mai bine e însa ca printr-o neslabita luare-aminte la sine sa nu-ti îngadui nici aceste greseli. Vrei sa deprinzi iubirea dumnezeiasca? Cerceteaza cu osârdie în Evanghelie poruncile Domnului, sileste-te a le plini cu fapta, sileste-te sa prefaci virtutile evanghelice în deprinderi, în însusiri ale tale. Se cuvine celui ce iubeste sa plineasca întocmai voia Celui Iubit. [...]
            Iubirea de Dumnezeu se întemeiaza pe iubirea de aproapele. Atunci când se va sterge în tine ranchiuna, sa stii ca te-ai apropiat de iubire. Atunci când inima ta va fi umbrita de o pace sfânta, plina de har, pentru întreaga omenire, sa stii ca esti chiar ia portile iubirii. Aceste porti însa nu se deschid decât prin Duhul Sfânt. Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu în omul care s-a pregatit prin curatia inimii, a mintii si a trupului pentru primirea, acestui dar. Dupa masura treptei pregatirii este si treapta darului, pentru ca Dumnezeu e Drept Judecator si în milostivirea Sa. [...]
            Iubirea fireasca, iubirea cazuta aprinde sângele omului, îi pune în miscare nervii, îi stârneste închipuirea; iubirea sfânta racoreste sângele, odihneste si sufletul, atrage omul launtric la ruga tacuta, îl afunda în dulceata smereniei si desfatarii duhovnicesti. Multi nevoitori, luând iubirea fireasca drept iubire dumnezeiasca, si-au înfierbântat sângele, si-au înfierbântat si închipuirea. Starea de înfierbântare se preschimba foarte usor într-o stare de frenezie (iesire din minti). Cei aflati în starea de înfierbântare si frenezie au fost socotiti de multa lume ca oameni plini de har si de sfintenie, iar ei, nefericitii, erau jertfe ale amagirii de sine. Multi asemenea nevoitori au fost în Biserica Apuseana, începând din vremea caderii ei în papism, care în chip hulitor pune pe seama unui om însusiri dumnezeiesti si îi da acestuia o închinare cuvenita si potrivita numai lui Dumnezeu; multi dintre acesti nevoitori au scris carti din starea lor de înfierbântare, în care amagirea de sine extatica li se parea iubire dumnezeiasca si în care închipuirea lor zdruncinata le zugravea o multime de vedenii care le maguleau iubirea de sine si trufia.
            Fiule al Bisericii de Rasarit! Fereste-te de citirea unor asemenea carti, fereste-te de a urma povetele celor care s-au amagit pe sine. Calauzindu-te dupa Evanghelie si dupa Sfintii Parinti ai Adevaratei Biserici, suie-te cu smerenie la înaltimea duhovniceasca a iubirii dumnezeiesti prin mijlocirea lucrarii poruncilor lui Hristos. Sa tii neclintit în minte ca iubirea de Dumnezeu este cel mai înalt dar al Sfântului Duh, iar omul poate doar sa se pregateasca, prin curatie si smerenie, pentru primirea acestui mare dar, prin care se preschimba si mintea, si inima, si trupul. [...]

Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiente ascetice vol 1, Editura Sofia, Bucuresti, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim