Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           


SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV
DESPRE CURSELE LUMII II


            Ma cufund, gânditor, în cugetarea asupra curselor diavolului. Ele sunt raspândite în afara si înlauntrul omului. O cursa este unita îndeaproape cu alta; în unele locuri, cursele stau pe câteva rânduri; în altele sunt facute deschizaturi largi, dar care duc în laturile cele mai amarnice, din care izbavirea pare deja cu neputinta. Privind la cursele cele mult mestesugite, ma tânguiesc cu amar! Fara de voie reiau întrebarea fericitului locuitor al pustiei: „Doamne ! Cine, oare, se va izbavi din aceste curse ?“.
            Pentru mintea mea, sunt raspândite curse în felurite carti care se numesc pe sine lumina, dar cuprind învataturi ale întunericului, scrise sub înrâurirea vadita, sau ascunsa a întunecatului si atotraului stapânitor al lumii acesteia, având ca izvor întelegerea vatamata de caderea în pacat, „întru minciuna omeneasca, întru viclenia mestesugirilor înselaciunii” (Efes. 4, 14), cum spunea Apostolul, carti scrise de scriitori care „fara de minte se înfierbânta din mintea trupului lor” (Colos. 2, 18). Aproapele meu, si în iubirea catre el trebuie, doar, sa-mi caut mântuirea, mi se face cursa care ma vâneaza spre pierzania mea, atunci când mintea lui este prinsa în cursele învataturii si cugetarii mincinoase si amagitoare.[…]
            Caderea este ascunsa în toate chipurile biruintei; dorinta de a placea oamenilor, fatarnicia, slava desarta sunt ascunse sub toate chipurile virtutii. Amagirea, întunecata înselare, poarta chip duhovnicesc, ceresc. Dragostea sufleteasca, adesea patimasa, se ascunde sub chipul iubirii sfinte; desfatarea mincinoasa, închipuita, se da drept desfatare duhovniceasca. Stapânitorul lumii acesteia se straduieste prin toate mijloacele sa-l tina pe om închis în firea cazuta: si aceasta este de ajuns, fara sa fie nevoie de pacate grosolane, pentru a-l face pe om strain de Dumnezeu. Pacatele grosolane sunt înlocuite cu deplina izbânda, precum pe buna dreptate socoteste vânatorul, de trufasa parere de sine a crestinului care se multumeste cu virtutile firii cazute si se da pe mâna amagirii de sine, înstrainându-se prin aceasta de Hristos.
            Câte curse pentru trup ! EL însusi ce mai cursa! Cum se foloseste de el stapânitorul lumii acesteia! Prin mijlocirea trupului, plecându-ne înclinarilor si dorintelor sale josnice, ne apropiem de asemanarea cu dobitoacele necuvântatoare. Ce prapastie! Ce îndepartare de la Dumnezeiasca asemanare, ce cadere! În aceasta prapastie adânca, înfricosata, îndepartata de Dumnezeu ne prabusim atunci când ne lasam în voia grosolanelor desfatari trupesti, numite, dupa greutatea pacatoseniei lor, caderi. Nici desfatarile trupesti mai putin grosolane nu sunt, însa, mai putin pierzatoare. Din pricina lor este parasita grija de suflet, este uitat Dumnezeu, cerul, vesnicia, rostul omului. Stapânitorul lumii acesteia se straduieste sa ne tina într-o neîncetata distractie si întunecare tocmai prin mijlocirea desfatarilor trupesti ! Prin simturile trupesti, aceste ferestre catre suflet, prin care sufletul are legatura cu lumea vazuta, el îl adapa neîncetat cu desfatari ale simturilor, si totodata cu pacatul si robia care sunt nedespartite de acestea. În faimoasele sali de concert pamântesti rasuna o muzica ce exprima si stârneste feluritele patimi; aceste patimi sunt înfatisate si în teatrele pamântesti; (cinema, televizor, calculator, internet nn.) aceste patimi sunt rascolite prin distractiile pamântesti: omul este adus, prin toate mijloacele cu putinta, la desfatarea cu raul care îl ucide. Îmbatându-se cu acesta, ei uita binele cel mântuitor al lui Dumnezeu si sângele Dumnezeului-Om, prin care am fost rascumparati.
             Iata o slaba descriere a curselor raspândite de catre stapânitorul lumii acesteia spre vânarea crestinilor. Descrierea este slaba, dar oare nu v-a stârnit, fratilor, o groaza îndreptatita, oare în sufletul vostru nu s-a nascut întrebarea: „Cine oare poate sa scape din aceste curse ?“ Înfricosatul tablou înca nu este terminat! Mâna mea, calauzita de cuvântul lui Dumnezeu, înca, înca se mai îndeamna sa zugraveasca.
            Ce glasuieste cuvântul lui Dumnezeu? EL vesteste proorocia care se împlineste sub ochii nostri, proorocia ca în vremurile din urma, din pricina „înmultirii faradelegii, dragostea multora se va raci” (Mt.24, 12). Cuvântul cel nemincinos al lui Dumnezeu, mai nestramutat decât cerul si pamântul, ne vesteste înmultirea, în aceste vremuri din urma, a curselor diavolesti si înmultirea numarului celor ce pier în aceste curse.
            Întocmai! Ma uit la lume si vad: cursele diavolului s-au înmultit fata de vremurile de început ale Bisericii lui Hristos, s-au înmultit peste masura. S-au înmultit cartile care cuprind învataturi mincinoase; s-au împutinat, s-au împutinat peste masura cei ce urmeaza Sfântului Adevar; s-a întarit cinstirea fata de virtutile firesti, pe care le pot avea si iudeii, si pagânii; s-a ivit cinstirea fata de virtutile de-a dreptul pagânesti, potrivnice firii însasi, care le priveste ca pe niste rele; s-a împutinat întelegerea virtutilor crestine, nu mai zic ca s-a împutinat, a pierit aproape, plinirea lor cu lucrul; a prins aripi viata materiala; piere viata duhovniceasca; desfatarile si grijile trupesti înghit aproape tot timpul oamenilor; acestia nici nu mai au când sa-si aduca aminte, macar, de Dumnezeu. Si toate acestea devin datorie, devin lege. „Din pricina înmultirii faradelegii, dragostea multora se va raci”, si a acelora care ar fi ramas în iubirea de Dumnezeu daca raul nu ar fi fost atât de obstesc, daca laturile diavolului nu s-ar fi înmultit atât de amarnic. Îndreptatita era întristarea fericitului Antonie. Cu atât mai îndreptatita este întristarea crestinului din vremea de azi înaintea privelistii curselor diavolesti; întemeiata este înlacrimata întrebare: „Doamne! Cine, oare, dintre oameni poate sa scape de aceste curse si sa se mântuiasca ?“.
            La întrebarea preacuviosului pustnic a venit de la Domnul raspunsul: „Smerita cugetare trece de aceste curse, iar ele nu pot nici macar a se atinge de ea”. Dumnezeiesc raspuns ! Cum înlatura din inima orice îndoiala, aratând în putine cuvinte un mijloc de nadejde pentru a birui asupra potrivnicului nostru, mijloc de destramare si nimicire a mestesugitelor sale laturi, împletite cu ajutorul îndelungilor ani de lupta cu omul si a unei nemasurate rautati. Sa ne îngradim mintea prin smerenie, fara a-i îngadui sa tinda în chip nesocotit si cutezator catre dobândirea cunostintelor, oricât ne-ar atâta curiozitatea, noutatea si paruta lor însemnatate. Sa o pazim de ispita învataturilor mincinoase, ascunse sub numele si înfatisarea învataturii crestine.[…]
            Sa nu-i îngaduim mintii a citi despre lucrurile duhovnicesti altceva decât ceea ce este cuprins în cartile Scriitorilor adevaratei Biserici; carti despre care Biserica însasi a dat marturie ca ele sunt organe ale Sfântului Duh. Cel ce citeste pe sfintii scriitori se împartaseste nemijlocit de Sfântul Duh Care locuieste în ei si graieste prin ei; cel ce citeste scriitorii eretici, chiar daca ar fi ele împodobite cu numele de „sfinte” de catre adunatura lor eretica, se împartaseste de duhul cel viclean al înselarii (Sfântul Petru Damaschinul. Filocalia, „Despre dreapta - socotinta”): din pricina neascultarii fata de Biserica, al carei miez este trufia, el cade în cursele stapânitorului lumii acesteia.
            Ce sa facem cu inima? Sa altoim la acest maslin salbatic un ram din maslinul cel roditor, sa o întiparim cu însusirile lui Hristos, sa o deprindem cu smerenia evanghelica, sa o silim sa primeasca voia Evangheliei. Vazând nepotrivirea ei cu Evanghelia, neîncetata ei împotrivire si nesupunere fata de Evanghelie, sa vedem în aceasta împotrivire, ca într-o oglinda, caderea noastra. Vazându-ne caderea, sa plângem pentru ea înaintea Domnului, a Ziditorului si Rascumparatorului nostru, sa ne îndureram cu întristarea cea mântuitoare; sa nu contenim a petrece în aceasta întristare pâna ce nu vom vedea tamaduirea noastra. „Inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50, 19), lasând-o vânarii vrajmasului. Dumnezeu este Ziditorul nostru si Stapân cu drepturi depline: El poate sa rezideasca inima noastra si va preface inima care I se tânguieste neîncetat cu plâns si rugaciune, o va preface dintr-o inima iubitoare de pacat, într-o inima iubitoare de Dumnezeu si sfânta.
            Sa ne pazim simturile trupesti, neîngaduind pacatului sa intre prin ele în îngradirea sufletului nostru. Sa ne înfrânam ochiul cel iscoditor si urechea cea iscoditoare; sa punem zabala strânsa asupra acelui mic madular al trupului care este în stare sa dea nastere unor mari cutremure, asupra limbii noastre; sa potolim nazuintele dobitocesti ale trupului prin înfrânare, priveghere, osteneli, deasa aducere-aminte de moarte, prin rugaciunea statornica întru luare-aminte. Ce nestatornice sunt desfatarile trupesti! Cu ce miasma se sfârsesc! Dimpotriva, trupul îngradit prin înfrânare si pazirea simturilor, spalat prin lacrimile pocaintei, sfintit prin deasa rugaciune, se zideste în chip tainic ca Biserica a Sfântului Duh, care face nelucratoare toate uneltirile vrajmasului împotriva omului.
            „Smerita cugetare trece de toate cursele diavolesti, si acestea nu pot nici macar a se atinge de ea”. Amin.

Bibliografie: Sfântul Ignatie Briancianinov „Despre Înselare” Editura: Schitul românesc Lacu Sf Munte Athos 1999
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~