[…] Pentru a lua pe umeri crucea trebuie ca mai înainte sa nu împlinim trupului dorintele sale pofticioase, dându-i doar cele neaparat trebuincioase traiului; trebuie sa socotim dreptatea noastra cea mai cumplita nedreptate înaintea lui Dumnezeu, sa socotim priceperea noastra drept desavârsita nepricepere si, în fine, predându-ne lui Dumnezeu cu toata puterea credintei, predându-ne deprinderii necontenite a Evangheliei, sa ne lepadam de voia noastra. Cel ce a savârsit aceasta lepadare de sine este în stare sa ia crucea sa. Cu supunere fata de Dumnezeu, chemând ajutorul Lui spre întarirea neputintei sale, el priveste fara teama si tulburare necazul care se apropie, se pregateste cu marime de suflet si barbatie sa îl îndure, nadajduieste ca prin mijlocirea ei se va face partas al patimirilor lui Hristos, va ajunge la tainica marturisire a lui Hristos nu doar cu mintea si cu inima, ci si cu lucrul, cu viata însasi.
            Crucea e împovaratoare atâta vreme cât ramâne cruce proprie; iar atunci când se preschimba în crucea lui Hristos primeste o neobisnuita usurime: jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara, a grait Domnul (Mt. 11, 30). Crucea se aseaza pe umerii ucenicului lui Hristos atunci când ucenicul lui Hristos se socoate vrednic de necazurile trimise lui de Dumnezeiasca Pronie. Ucenicul lui Hristos poarta cum trebuie crucea sa atunci când socoate ca tocmai necazurile trimise lui de sus, si nu altele, sunt de neaparata trebuinta pentru for­marea lui în Hristos si mântuirea lui.
            Purtarea cu rabdare a crucii proprii este adevarata vedere si recunoastere a pacatului propriu. În aceasta recunoastere nu este nici o amagire de sine; dar cel care se recunoaste pacatos, iar totodata cârteste si tipa de pe crucea sa, dovedeste prin asta ca prin recunoasterea superficiala a pacatului sau nu face altceva decât sa se amageasca, sa se însele pe sine. Purtarea rabdatoare a crucii proprii este adevarata pocainta. Tu, care esti rastignit pe cruce! Marturiseste-te Domnului întru dreptatea judecatilor Lui. Învinuindu-te pe tine însuti, da dreptate judecatilor lui Dumnezeu, si vei primi iertarea pacatelor tale.[…]
            Crucea este puterea si slava tuturor sfintilor din veac. Crucea e tamaduitoarea patimilor, pierzatoarea demonilor. Aducatoare de moarte este crucea pentru cei care nu au preschimbat crucea lor în crucea lui Hristos, care de pe crucea lor cârtesc împotriva Dumnezeiestii Pronii, care o hulesc, care se predau deznadejdii si disperarii. Pacatosii nemarturisiti si nepocaiti mor pe crucea lor de vesnica moarte, lipsindu-se prin nerabdare de viata cea adevarata, de viata în Dumnezeu. Ei sunt luati de pe crucea lor doar pentru a se pogorî cu sufletele în mormântul cel vesnic: în închisorile iadului.[…]

Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte catre cei care vor sa se mântuiasca, (Experiente ascetice vol 2), Editura Sofia, Bucuresti, 2000
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim