Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           


SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV
CONVORBIRI VI


Ucenicul: Fa-ma sa înteleg întocmai si în amanunt cele despre înselare. Ce este înselarea?
Staretul: Înselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Înselarea este starea în care se afla toti oamenii, pâna la unul, stare nascuta din caderea protoparintilor nostri. Cu totii suntem în înselare (începutul celui de-al treilea Cuvânt al Preacuviosului Simeon, Noul Teolog, ed. Pustiei Optina, 1852). Constiinta acestui fapt este cea mai de nadejde pavaza împotriva înselarii. Cea mai mare înselare este a te crede liber de înselare. Cu totii suntem înselati cu totii suntem amagiti, cu totii ne aflam într-o stare mincinoasa, având nevoie sa fim sloboziti de catre adevar; iar Adevarul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, 14-32). Sa ne facem ai acestui Adevar prin credinta în El; sa strigam prin rugaciune catre acest Adevar, si El ne va scoate din prapastia amagirii de sine si a amagirii de catre demoni. Jalnica este starea noastra. Ea este temnita din care ne rugam sa fie scos sufletul nostru, „ca sa se marturiseasca numelui” Domnului. (Ps. 141, 10).[…]

Ucenicul: Aceasta lamurire nu este destul de lesnicioasa pentru întelegerea mea: am nevoie de o lamurire mai simpla, mai apropiata de priceperea mea.
Staretul: Drept mijloc de pierzanie a neamului omenesc a fost întrebuintata de catre îngerul cazut, minciuna (Fac. 3, 13). Din aceasta pricina, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatal minciunii si ucigas de oameni dintru început” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strâns notiunea de minciuna cu cea de ucidere de oameni, întrucât cea din urma este urmarea nemijlocita a celei dintâi. Cuvântul „dintru început” arata faptul ca minciuna a slujit diavolului, chiar de la început, ca arma pentru uciderea de oameni, si îi slujeste în chip statornic ca arma pentru uciderea de oameni, spre pierzarea oamenilor. Începutul rautatilor este gândul mincinos. Izvorul amagirii de sine si al amagirii demonice este gândul mincinos!. Prin mijlocirea minciunii, diavolul a lovit omenirea cu moarte vesnica chiar în radacina ei protoparintii! Protoparintii nostri „s-au amagit”, adica au recunoscut minciuna drept adevar si, primind minciuna ascunsa sub chipul adevarului, s-au vatamat pe sine, fara putinta de tamaduire, cu pacatul aducator de moarte, lucru marturisit si de stramoasa noastra. „Sarpele m-a amagit”, a zis ea, „si am mâncat” (Fac. 3, 13). De atunci, firea noastra patrunsa de otrava raului tinde „cu voie si fara voie” spre raul care se înfatiseaza vointei pervertite, întelegerii schimonosite, simtiri pervertite a inimii, în chipul binelui si al desfatarii. „Cu voie” pentru ca în noi mai este înca o ramasita de libertate si de alegere între bine si rau. „Fara voie” pentru ca aceasta ramasita de libertate nu lucreaza ca o libertate deplina; ea lucreaza sub înrâurirea de neînlaturat a stricaciunii facute de pacat. Ne-am nascut asa; si nu putem sa nu fim asa; si de aceea ne gasim cu totii, pâna la unul, în stare de amagire de sine si de înselare demonica. Din acest fel de a privi starea oamenilor în legatura cu binele si raul, starea în care se afla, în mod obligat, fiecare om, reiese urmatoarea definitie a înselarii, care o lamureste în chip cu totul multumitor: înselarea este însusirea de catre oameni a minciunii luate de ei drept adevar. Înselarea lucreaza mai întâi asupra felului de a gândi; dupa ce a fost primita si a corupt felul de a gândi, ea nu întârzie sa se împartaseasca inimii, corupând simtirile inimii; luând stapânire asupra fiintei omului, ea se revarsa în toata activitatea lui, otravindu-i si trupul ca pe unul care a fost legat în chip nedespartit cu sufletul de catre Ziditor. Starea de înselare este starea de pierzanie sau de moarte vesnica.
            Începând din clipa caderii omului, diavolul a primit cale libera catre el (Citat din Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, în cuvântul lui Nichifor din Singuratate, Filoc.; Preacuviosul Macarie cel Mare, Omila 7, cap. 2). Diavolul are dreptul la aceasta: supunându-i-se, omul a intrat sub puterea lui de bunavoie, lepadând ascultarea fata de Dumnezeu. Dumnezeu l-a rascumparat pe om. Omului rascumparat i s-a lasat libertatea de a supune fie lui Dumnezeu, fie diavolului si ca aceasta libertate sa se arate nesiluita, diavolului i s-a lasat cale libera spre om. Fireste ca diavolul întrebuinteaza toate sfortarile ca sa-l tina pe om în legatura de mai înainte cu sine, sau chiar sa îl aduca într-o si mai mare înrobire. Pentru aceasta, el întrebuinteaza arma sa de mai înainte si de totdeauna minciuna. El se straduie sa ne amageasca si sa ne însele, sprijinindu-se pe starea noastra de amagire de sine; patimile noastre aceste înrâuriri bolnavicioase el le pune în miscare; cuvintele lor pierzatoare le învesmânteaza într-o haina placuta straduindu-se sa ne plece spre saturarea patimilor. Cel credincios Cuvântului lui Dumnezeu nu-si îngaduie aceasta, ci îsi înfrâneaza patimile, împotrivindu-se navalirilor vrajmasului (Iacov 4, 7), lucrând, sub calauzirea Evangheliei, împotriva propriei amagiri de sine, ostoind patimile. Nimicind prin aceasta, putin catre putin, înrâurirea duhurilor cazute asupra sa, el iese, încetul cu încetul, din starea de înselare, în tinutul adevarului si al libertatii (Ioan 8, 32), a caror plinatate o aduce adumbrirea harului Dumnezeiesc. Cel necredincios învataturii lui Hristos, care urmeaza propriei sale voi si întelegeri, se supune vrajmasului, si trece din starea de amagire de sine în starea de amagire demonica, îsi pierde si ramasita de libertate pe care o avea, ajunge la o supunere deplina fata de diavol. Starea oamenilor aflati în înselare demonica e foarte felurita, potrivit cu patima de care a fost omul amagit si înrobit si potrivit cu masura în care omul a fost înrobit de patima. Toti, însa, care au cazut în înselare demonica, adica au intrat, prin dezvoltarea amagirii de sine, în comuniune cu diavolul si în robie fata de el, se afla în înselare, sunt temple si unelte ale demonilor, jertfe sortite mortii vesnice, petrecerii în închisorile iadului.

Sfântul Ignatie Briancianinov ,,Despre Înselare” Editura: Schitul românesc Lacu Sf Munte Athos 1999
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~