Comoara nelipsita, bogatie care niciodatat nu se cheltuieste, liman neinvaluit, pricina de alinare, si radacina de nenumarate bunatati, si izvor si maica este rugaciuena, si decat insasi imparatia mai puterbnica. pentru aceea de multe ori insusi cel ce cu coroana este incoronat in fierbinteala cazand, si pe pat zacand si arzand ca fpocul, stau inainte doctorii, purtatorii de sulite, slujitorii, voievozii si nici mesterul de doctorii, nici venirea de fata a prietenilor, nici slujirea sligilor, nici indestularea doctorilor, nici scumpetea gatirii, nici avutia banilor, nici nimic altceva din cele omenesti, nu poate sa mangaie si sa usureze boala ceea ce zace asupra-i. Iar daca cineva din cei de au indrazneala catre Dumnezeu ar veni, si de trup numai s-ar atinge, si rugaciune curata pentru dansul ar face, toata boala trupului ar izgonit-o. Si ceea ce nu a putut bogatia si multimea celor ce slujesc, si stiinta iscusintii, si marimea imparatiei, aceasta a putut de multe ori rugaciunea unui sarac si scapatat. iar rugaciune zic, nu pe aceasta rece si de trandavirte plina, ci pe ceea ce cu osardie se face, cu durere in suflet, cu minte intinsa. Ca aceasta este care se suie la cer. Si precum apele, pana pe loc neted si potrivit se poarta, si de multa latime se impartasesc, nu se ridica la inaltime, iar dupa ce pe dansele mainile sligilor de jos imprejur, ingradindu-le si necajindu-le, si strangadu-le, decat toata sageata mi iute catre inaltime izbucnesc, asa cu adevarat mintea omeneasca, pana dobandeste slobozenie multa, se revarsa si curge. Iar dupa ce intamplarea lucrurilor de desupt pe dansa o va stramtora, storcandu-se si tescuindu-se bine, curate si intinse rugaciuni la inaltime trimite.
            Si ca sa te inveti ca mai ales rugaciunile acelea pot sa se auda care cu necaz si cu stramtoare se fac, auzi ce zice proorocul catre Domnul: "Cand ma necajeam am strigat, si m-a auzit pe mine". Deci sa en infierbantam stiinta, sa necajim sufletul nostru prin pomenirea pacatelor. Sa-l necajim, nu ca sa-l stramtoram, ci ca sa fim auziti sa-l gatim, sa se trezeasca si sa privegheze, si sa-l facem de insusi cerurile sa se apuce. Ca nimic nu goneste trandavirea si lenevirea, ca durerea si necazul care de pretutindeni aduna mintea, si catre sine o intoarce. Cel ce asa se necajeste, si asa se roaga, multa dulecata dupa rugaciune in sufletul sau va putea salaslui. Si precum adunarea norilor, la inceput intunecos face vazduhul, iar dupa ce se amesteca unii cu altii slobod ninsorile, si dupa ce slobod ploaia, tot vazduhul alinat si luminat il lucreaza; asa cu adevarat si mahniciunea, pana inlauntru se intoarce si se invarteste, intuneca gandul nostru. Iar dupa ce prin graiurile rugaciunii cu lacrimile acelea se va deserta, si afara se va rasufla, multa stralucire a sprijinirii lui Dumnezeu pune inlauntru, care ca o raza in mintea celui ce se roaga se sloboade.
            Dar care este cel rece al celor multi? Fara indrazneala, zice, sunt, plin de rusine, nici a-mi deschide gura nu pot. Sataniceasca este aceasta evlavie; ale trandavieii sunt aceste acoperamanturi. Ca voieste diavolul sa le incuie usile intrarii cele catre Dumnezeu, fara de indrazneala esti? Mare indrazneala este aceasta, adica a socoti ca esti fara de indrazneala, precum cu adeavrat cea mi de pe urma rusinare si osandire este, a socoti ca ai indrazneala. Ca amcar multe ispravi de ai avea, si nici un rau intru sine de nu ai sti, dar socotesti ca ai indrazneala, din toata rugaciunea ai cazut. Si macar nenumarate sarcini de pacate intru stiinta ta de ai purta, si numai cu acestea de te-ai incredinta pe sine, ca decat toti esti cel ami de pe urma, multa indrazneala vei avea catre Dumnezeu. macar ca ceasta nici smerita cugetare nu este, ca cel pacatos sa se socoteasca ca este pacatos. Ca smerita cugetare este cand cineva multe si mari ispravi, de fapte bune intru sine stiind, nimic n-are pentru sine sa nu se naluceasca. Cand cineva ca Pavel fiind, si a zice putand: "nimioc intru sine-mi nu stiu" si iarasi sa zica" ca Hristos Iisus a venit in lume sa mantuiasca pe pacatosul, dintru care cel dintai sunt eu. Aceasta este smerita cugetare, ca adica, inalt fiind cineva din ispravirea faptelor bune, sa se smereasca pe sinesi cu gandul. (I TIM. 1,15). Dar cu toate acestea Dumnezeu pentru negraita Sa milostivire, nu p ecei cu adevarat smeriti numai , ci si pe cei ce au buna cunostinta, si isi marturisesc pacatele ii imbratiseaza si ii primeste, si se face milostiv si bland celor ce se afla asa.
            Si ca sa te inveti cat de mare bunatate este, nimic mare pentru sine a socoti si a se naluci, doua care fa-ti cu cuvantul. Injuga dreptatea si mandria, si pacatul cu smerita cugetare si vei vedea jugul pacatului intrecand dreptatea, nu dintru a sa putere, ci dintru taria sotiei sale, a smeritei cugetari. Si pe acela iarasi micsorandu-se si scazand, nu din neputinta dreptatii, ci si din greutatea si povara trufiei. Ca precum smerita cugetare pentru inaltimea cea covarsitoare a ei, greutatea pacatului o biruieste, si poate sa se suie catre Dumnezeu, asa si trufia pentru multa greutate si povara a ei, poate si pe dreptatea cea mai usoara sa o biruiasca, si cu lesnire sa o traga pe dansa jos. Si cum ca perechea aceasta este mai grabnica decat aceea, adu-ti aminte de fariseul si de vamesul. A injugat fariseul dreptatea si mandria, asa zicand: "Multumesc Tie, ca nu sunt ca ceilalti din oameni, rapitori, lacomi, nici ca vamesul acesta. (Luca 18,11)". O nebunie! Nu a saturat trufia lui toata firea oamenilor ci si asupra vamesului celui ce sta aproape, cu multa nebunie a sarit. Dar acela ce afacut? Nu a impins inapoi ocarile, nu l-a durut pentru prihanire, ci a primit pe cea zisa cu multumire si i s-a facut lui sageata vrajmasului doctorie si vindecare, si oacara lauda, si defaimarea cunun. Atata de buna este smerita cugetare, atata este castigul, a nu se musca de ocarile cele de la altii, nici a se salbatici pentru dosadirile cele de la cei de aproape. Ca este cu putinta si de la dansii a dobandi mare oarecare si vitejeasca bunatate, care lucru cu adevarat si la vamesul s-a facut. Ca primind ocarile, a lepadat pacatele, si zicand: "Dumnezeule fii milostiv mie pacatosului", s-a pogorat mai indreptat decat acela. (Cap 18,13), si cuvintele au biruit lucrurile, si graiurile faptele le-au covarsit. Ca acela, adica dreptatea pune inainte, si postiri si zeciuieli. Iar acesta graiuri numai goale a zis, si toate pacatele le-a lepadat. Ca nu numai graiurile le-a auzit Dumnezeu, ci si mintea vedea cu care pe acestea le pune inainte, si smerita cugatare si inima lui zdrobita aflandu-o, l-a miluit si iubire de oameni cu dansul a facut.
            Si acestea le zic, nu ca sa pacatuim, ci cu buna cunostinta si multumire sa fim. Ca vamesul ca om, felul cel mai de pe urma al rautatii, nu ca smerit a cugetat, ci cu buna cunostinta si multumire s-a aratat numai si pacatele si le-a spus, si ceea ce era a marturisit, atata dragoste asupra-si a primit de la Dumnezeu, cata cei ce mari adica bunatati a ispravit, dar nimic mare pentru sine-si socotesc, trag asupra-si ajutorul lui Dumnezeu. Pentru aceasta va indemn si ma rog, si va poftesc sa ne marturisim adeseori lui Dumnezeu. Ca nici nu te aduc pe tine in privelistea celor impreuna robi cu tine, nici te silesc sa descoperi oamenilor pacatele tale, Stiinta ta desfa-o si descoper-o inaintea lui Dumnezeu: arata-i ranile tale, si de la dansul cere-ti doctoriile, arata acelui ce nu te ocaraste, ci te tamaduieste. Ca desi vei tacea, stie Acela pe toate ale tale. Deci spune-i Lui toate pacatele, ca sa castigi, spune-i Lui, ca aici lepadand pacatele, sa et duci acolo curat de greseli, si de nesuferita acea judecata sa te izbavesti. Cei trei tineri in cuptor petreceau, si sufletul lor, l-au dat pentru marturisirea cea catre Stapanul. Dar cu toate acestea dupa atatea si acest fel de fapte zic: "nu este cu putinta noua a deschide gura". Rusine si ocara ne-am facut robilor, gura? Ca insasi aceasta sa o zicem. Zic ei, ca nu este cu putinta noua a deschide gura, si cu aceasta insasi Stapanul sa-l tragem catre noi. Puterea rugaciunii, puterea focului au stins-o, manie de lei a infranat, razboaie a dezlegat, lupte a incetat, viforile a domolit, draci a gonit, Porti ale cerului a deschis, lagaturi ale mortii a risipit, boli a alaungat, suparari a impins, cetati clatinate a intarit, si ranile de sus aduse, si bantuielele cele de la oameni, si inscurt toate lucrurile cumplite le-a pierdut. Si rugaciunea zic iarasi, nu pe ceea ce asa simplu in gura se poarta, ci pe ceia ce dintru adancul mintii si al sufletului iesa. Ca precum din copaci cati inntru adanc isi intind radacinile, macar nenumarate izbiri de vanturi de ar primi, nu se frang, nici nu se zmulg, radacinile cu dinadinsul si cu tarie intru adancul pamantului stranse fiind, asa cu adevarat si rugaciunile cele de desupt dintru adancul mintii se inalta, inradacinate fiind cu intemeiere, si catre inaltime se intind, si de nici o asupreala de gand nu se rastoarna. pentru aceasta si proorocul zice: "Dintru adancuri am strigat catre tine Doamne". Lui se cuvine slava in veci. Amin.

            Fericit lucru este, intr-adevar, a nu pacatui. Iar daca oarecari vor pacatui, sa nu se deznadajnuiasca, ci sa planga pentru acelea intru care au pacatuit, ca prin plans iarasi sa dobandeasca fericire. deci bun lucru este totdeauna a ne ruga, si a nu ingreuia si a nu ne slabanogi, dupa cum zice Domnul. Si iarasi spune apostolul: "Neincetat rugati-va", adica noaptea si ziua, si in tot ceasul. Si nu numai cand intri in biserica, iar cealalta vreme sa fii fara de grija. Ci ori de lucrezi, ori de dormi, ori de calatoresti, ori de mananci, ori de bei, ori de stai, sa nu iti curmi rugaciunea ta. Ca nu stii cand va veni cel care va cere sufletul tau de la tine. Sa nu astepti duminica sau vreun praznic, sau deosebiri de loc; ci precuma zis proorocul David: "In tot locul stapanirii Lui". Deci ori in biserica de esti, ori in casa ta, ori in tarina, ori de pasti oi, ori zidiri de faci, ori la ospete te afli, de rugaciune sa nu te departezi. Si cand poti, pleaca-ti si genunchii, iar cand nu poti, roaga-te cu mintea. Si seara si dimineat ai sla maiaza-zi. Daca rugaciunea te va povatui inaintea lucrului, si sculandu-te din pat, miscarile tale cel edintai prin rugaciune se vor face, atunci pacatul nu afla intrare asupra sufletului tau. Rugaciunea este pazitoare intregii intelepciuni, pedepsirea maniei, prigonia ingamfarii, curatire a pomenirii de rau, surparea invifdiei, indreptarea paganitatii. Rugaciunea este virtutea trupurilor, ocarmuirea casei, buna asezare a cetatii, taria imparatiei, biruinta razboiului, intemeire a pacii. Rugaciunea este pecete a fecioriei, credinta a nuntii, arma calatorilor, aparatoar celor ce dorm, indrazneala a celor ce privegheaza, a lucratorilor de pamant buna aducere de roade, mantuire calatorilor pe mare. Rugaciunea este a celor ce judeca ajutatoare, a celor legati slabire, inima buna celor scarbiti, celor ce se bucura dulceata, mangaiere celor ce plang, a nasterilor praznic, cununa a celor casatoriti, a celor ce mor igropare. Rugaciunea este vorbire cu Dumnezeu, intocmai cinstire cu ingerii; a bunatatilor sporire, abatere de la rautati; a apcatelor indreptare. Rugaciunea lui Iona i-a facut din chit casa, iar pe Iezechia din portile mortii la viata l-a intors. Iar tinerilor din Vavilon in duh de roua vapaia a intors. Prin rugaciune Ilie a legat cerul sa nu ploua trei ani si sase luni.
            Vedeti fratilor cat poate rugaciunea? Nu este alta avere mai cinstita decat rugaciunea intru toata viata oamenilor. De aceasta nici o data sa nu va despartiti, de aceasta nici o data sa nu va departati; ci precum a zis Domnul nostru, sa ne rugam ca nu desarta sa ni se faca osteneala noastra. "Cand stati de va rugati, iertati orice aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru cel Ceresc sa va lase greselile voastre". Vedeti, iubitilor, ca in zadar ne ostenim rugandu-ne, daca avem ura asupra cuiva. Si iarasi zice Domnul: " Daca iti vei aduce darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca are cineva ceva asupra ta, lasa-ti darul tau inaintea altarului, si du-te mai inati de te impaca cu fratele tau, apoi venind, adu-ti darul tau". Deci dar, aratat este, ca daca aceasta intai nu o vei face, toate cate aduci sunt neprimite. Iar daca vei implini porunca Stapanului, atunci cu indrazneala roaga-te Domnului zicand: " Lasa-mi mie, Stapane, datoriile mele, precumsi eu am lasat fratelui meu, porunca ta plinind-o. Eu neputincios fiind, am lasat. Ca iti va raspunde Iubitorul de oameni : " Daca ai lasat iti las si Eu. Daca i iertat iti iert si Eu ale tale. Ca stapanire am sa iert pe pamant pacatele." Lasati si se va lasa si voua. Vedeti iubirea de oameni a lui Dumnezeu neasemanata? Vedeti bunatatea lui Dumnezeu nemasurata? Ati auzit, in scurt mantuirea sufletelor voastre...

Sfantul Efrem Sirul, Cuvinte si Invataturi, ed Bunavestire, Bacau
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim