Oare nu trebuie ca si noi, crestinii ortodocsi, sa ne temem de acest lucru, noi, care suntem atât de apropiati de Hristos în viata aceasta, caci în numele Lui cel sfânt am fost botezati, numele Lui cel sfânt îl purtam, "bem si mâncam" din Preacuratele si Dumnezeiestile Taine, Trupul si Sângele Lui, si învatatura Lui din carti si de la învatatori o ascultam? Cu adevarat se cuvine sa ne temem ca sa nu ne spuna si noua: "Nu va cunosc pe voi, nu stiu de unde sunteti: departati-va de la Mine". Un exemplu al acestei lepadari a existat în istorie atunci când Israel cel iubit de Dumnezeu L-a mâniat pe Acesta cu pacatele sale, si El i-a spus cu mânie: "voi nu sunteti poporul Meu, iar Eu nu sunt Dumnezeul vostru" (Osea 1, 9). Mai înainte El îi spusese: "Asculta, Israele, Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamântul Egiptului si voi sunteti poporul Meu". Iar apoi, fiind suparat, le spune alt lucru: "Voi nu sunteti poporul Meu, iar Eu nu sunt Dumnezeul vostru!" Ce sa credem noi, crestinii, care întotdeauna ÎI mâniem cu pacatele noastre? Oare nu ne va spune si noua la fel: "Voi nu sunteti poporul Meu, iar Eu nu sunt Dumnezeul vostru"? Dupa ce am pomenit despre atâtia fii ai împaratiei care vor pierde mostenirea cereasca si vor fi izgoniti din împaratia lui Hristos, sa cercetam acum:
            Nu ar fi de mirare daca ar fi izgoniti pentru viata lor rea si nelegiuita asemenea celor despre care se spune în Apocalipsa Sfântului Ioan: "Afara câinii si vrajitorii si desfrânatii si ucigasii si închinatorii de idoli si toti cei ce lucreaza si iubesc minciuna" (Apoc. 22, 15). Nu ar fi de mirare daca ar fi izgoniti pentru viata lor de câine, pentru vrajitorie, pentru desfrânare si celelalte; ceea ce este de mirare, ceea ce este îngrozitor si vrednic de multe lacrimi si tânguieli este faptul ca vor fi alungati cei cu viata virtuoasa. De ce? Pentru ca virtutea lor au savârsit-o ori în chip fatarnic, ori pentru slava desarta.
            Pentru fatarnicie sunt izgoniti aceia care înfaptuiesc binele pentru a se arata virtuosi înaintea oamenilor. Caci ar trebui ca noi, prin virtutea noastra, sa fim lumina lumii, sa fim modele pentru ceilalti, si sa se preamareasca în noi Tatal Ceresc; ar trebui sa facem binele nu cu intentia de a ne scoate în evidenta, de a ne lauda oamenii, asa cum se purtau fariseii fatarnici, ci numai din iubire pentru Dumnezeu si pentru mântuirea sufletelor noastre si, daca Dumnezeu însusi va vrea sa arate virtutea noastra celorlalti. oameni, atunci aceasta sa fie spre slava Preasfântului Sau Nume si spre folosul celorlalti, iar nu spre slava noastra. "Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava" (Ps. 11). Caci fara Tine noi nu putem sa facem nimic bun. Pentru îngâmfare sunt izgoniti aceia care, desi fac binele nu pentru a se arata virtuosi înaintea oamenilor, desi savârsesc virtutea lor în taina, numai în fata lui Dumnezeu, totusi în sufletul lor se mândresc, socotindu-se sfinti si desavârsiti, fii adevarati ai Împaratiei Cerurilor, iar pe ceilalti îi osândesc pentru neputinta lor.
            Astfel sunt izgoniti din Împaratia Cerurilor acei oameni curati care pe lânga curatia trupeasca nu au dobândit curatia sufleteasca, si-au pazit trupul curat, iar sufletul l-au întinat cu gânduri necurate, ori s-au trufit cu curatia lor, iar pe ceilalti i-au osândit, nestiind cu adevarat cum este viata acelora si socotindu-i, numai dupa parerea lor, oameni pacatosi. Curatia unor astfel de oameni se va dovedi în ziua judecatii necuratie, fiind nevrednica de Împaratia Cerurilor. Bine spune fericitul Ieronim: "O, cum se va rusina în ziua judecatii curatia prefacuta a multor feciorelnici!" Si, dimpotriva, cum va fi încununata de Dumnezeu, Dreptul Judecator necuratia falsa a multor oameni!
            De asemenea, sunt izgoniti acei postitori care au postit în chip fariseic, de ochii lumii sau, chiar daca nu au postit ca fariseii, totusi s-au mândrit în sufletul lor, ca si cum ei ar fi fost deja desavârsiti în virtute. Despre acesti postitori Sfântul Ioan Gura de Aur spune: "Cine nu bea vin si carne nu manânca, sa nu se mândreasca, caci nu a facut nimic mai mult fata de ceea ce face un animal; caci nici unul dintre animalele domestice nu manânca nici carne si nu bea nici vin...". Un altul, desi nu posteste ca fariseii si nici în suflet nu se mândreste cu postul sau, totusi face multe alte fapte neplacute lui Dumnezeu, si pe acestea Dumnezeu le divulga prin Proorocul Isaia: "în zi de post, voi va vedeti de treburile voastre si asupriti pe toti lucratorii vostri. Voi postiti ca sa va certati si sa va sfaditi si sa bateti furiosi cu pumnul; nu postiti cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru sa se auda sus. Este oare acesta un post care îmi place?" - graieste Domnul Atottiitorul. Iar Sfântul Ioan Gura de Aur cugeta despre aceasta astfel: "Daca eu ma înfrânez de la pâine, însa nu ma abtin de la mânie, nu mai sunt om, ci fiara; caci fiara nu manânca pâine, ci carne". Si iarasi: "Nu sa nu manânci carne si sa nu bei vin este bine si vrednic de lauda, ci sa nu ai dusmanie pe cei apropiati".
            Izgoniti vor fi si unii dintre aceia, care fac milostenie, care zidesc si împodobesc sfintele biserici, însa fac aceste lucruri pentru slava desarta sau, dând unora milostenie, îi asupresc si îi jefuiesc pe altii si zidesc si împodobesc bisericile lui Dumnezeu din câstiguri necinstite, din lacrimile si sângele oamenilor, iar nu din munca lor cinstita. Voi însa, ascultatorilor, luând aminte la cuvintele mele, sa întelegeti ca toate acestea au fost zise spre mângâierea voastra ca, aflându-va în multe pacate, sa nu deznadajduiti cu privire la mântuirea voastra, ci sa va treziti din pacatele voastre ca din somn si, caindu-va sincer, sa va învredniciti de Împaratia Cerurilor, pe care sa ne îngaduie Domnul tuturor sa o dobândim. Amin! […]
            Ce este nesimtirea sufleteasca! Nesimtirea sufleteasca este împietrirea inimii, care provine din deprinderea îndelungata cu pacatul. Asa cum piatra nu simte nici o durere când o lovesti, asa nici pacatosul, împietrit la inima, fiind bolnav sufleteste, nu simte acest lucru, pentru ca are constiinta rea si nu îl doare acest lucru, nu îsi cunoaste necazurile, nu îsi vede pieirea, nici nu se teme de osânda vesnica. Are pacate grele, însa nu sufera din pricina constiintei si nu se mustra pe sine, ca si cum aceasta nu ajunge pâna la el, ca si cum nu va fi osândit la chinuri pentru faradelegile lui, ca si cum înfricosatoarea judecata, nenorocirea cumplita, focul cel nestins, viermele cel nesatul si pieirea vesnica vor trece pe lânga el.
            Aceasta este cea mai cumplita împietrire, amortire, nesimtire: sa ai rana cea mai mare, mortala, iar durerea sa nu o simti. Aceasta este cea mai mare nebunie: sa cazi în iad, în prapastie, si sa nu stii, sa nu simti, sa nu te temi de caderea ta. In aceasta stare, omul este asemenea celui ce a baut fara masura si nu mai stie ce s-a întâmplat cu el: l-au batut altii sau a cazut singur si s-a lovit? A fost necinstit, însa a doua zi dimineata nu-si mai aminteste deloc despre aceasta, ceea ce arata si Înteleptul Solomon, vorbind în numele celui neînfrânat, cu urmatoarele cuvinte: "M-au lovit... Nu m-a durut! M-au batut... Nu stiu nimic! Când ma voi destepta din somn, voi cere iarasi vin" (Pilde 23,35).
            Într-adevar, asa este: pacatosul împietrit la inima, îmbatându-se cu placerile trupesti ca si cu o bautura dulce, însa purtatoare de moarte, este deseori ranit de pacat ca de sabie sau de sulita sau de sageata vrajmasului sau, a obiceiului sau rau, a patimilor sale trupesti. Este ranit greu, însa nu simte durerea din sufletul sau, din constiinta sa: "M-au lovit... Nu m-a durut!" Diavolii îsi bat joc de el în chip nevazut, iar el nu vrea nici sa stie, nici sa se gândeasca la aceasta: "M-au batut... Nu stiu nimic!"
            Dumnezeu Cel îndelung-rabdator, Care nu îl pierde pe cel pacatos cu faradelegile lui, îl pedepseste uneori parinteste: prin foc, foamete, razboaie, boli trupesti sau alte nenorociri pe care le îngaduie ca el sa constientizeze pacatul sau si sa-si revina. Însa el, netinând cont de acest lucru, ramâne în nepasare si nesimtire: "M-au lovit ... Nu m-a durut!". Oamenii, vecinii îsi bat joc de el, luând seama la viata lui nelegiuita, plina de ispite, si îl osândesc, râd de el si asa mai departe; însa lui nici de acestea nu îi pasa: "M-au batut... Nu stiu nimic!" Moartea merge în urma lui, vrând sa îl ia pe neasteptat; diavolul merge în urma lui, ca un leu, cautând sa-l înghita dintr-odata; focul iadului îsi deschide gura sa, gata sa îl mistuie; însa pacatosului înversunat, care a ajuns la culmea rautatilor, nici de acestea nu îi pasa, sufletul lui nimic nu simte, de nimic nu se teme... Aceasta este femeia care are un duh de neputinta, nu care sufera de o boala. […]
            Aude omul cuvintele lui Dumnezeu în biserica, acasa sau în orice alt loc, si sunt precum un ciocan care loveste în inima, dupa cuvântul Domnului însusi din proorocia lui Ieremia: "Caci cuvintele Mele sunt ca focul - care arde si ca ciocanul care sfarma piatra". Dar inima nu raspunde la aceste lovituri. Îl vede omul pe mortul care este dus la groapa sau, trecând pe lânga biserica, priveste mormintele mortilor, si acestea sunt ca un ciocan care loveste în inima si prin sunetul sau spune: "Adu-ti aminte de moartea ta, caci si tu vei ajunge curând în mormânt si vei putrezi si te vei preface în scrum". Cu toate acestea, inima tot nu se înduioseaza.
            Spune sfânta credinta ca va avea loc învierea mortilor, Înfricosatoarea Judecata, rasplata dupa fapte, iar chinurile pacatosilor vor fi acolo unde este diavolul, în focul care nu se va stinge în veci. Acestea sunt, de asemenea, un ciocan, care loveste în inima si prin sunetul sau îndeamna: "Teme-te sa nu fii si tu osândit la chinuri". Cu toate acestea, inima nu se frânge de frica. Cu voia lui Dumnezeu si pentru pacatele sale, omul este împresurat si chinuit de atâtea necazuri si nenorociri, de atâtea lipsuri si neplaceri - si acestea sunt tot un ciocan care loveste în inima, spunându-i: "Revino-ti, împaca-te cu Dumnezeu, îndupleca mânia Lui care cu dreptate vine asupra ta!" însa inima se învârtoseaza si mai mult din cauza aceasta si în durerea ei îl uita pe Dumnezeu. Cade cineva într-o boala grea si aceasta este iarasi precum un ciocan care loveste în inima si îndeamna: "Pocaieste-te, caci cine stie daca te vei mai ridica din patul de boala!". Cu toate acestea, inima nici acum nu se frânge pe deplin, ci numai putin; ea înca mai asteapta sa se ridice din patul de boala si sa se desfete iarasi cu bunatatile lumesti.
            Aceasta este întocmai cruzimea noastra care nu se lasa zdrobita de nici un ciocan! Sfântul Ioan Scararul înfatiseaza împietrirea inimii nesimtitoare ca pe o persoana vie care vorbeste despre sine astfel: "Supusii mei, când îi vad pe cei morti, râd, si la rugaciune stau împietriti, fara suflet, întunecati; stând în fata sfintei mese, nu simt nimic; se împartasesc cu sfintele daruri ca si cum ar gusta pâine simpla: eu, vazându-i pe cei ce plâng, râd de ei; toate cele nascute din dragoste de Dumnezeu m-am obisnuit sa le omor; eu sunt mama batjocurii, eu sunt hrana somnului, eu sunt prietenul lacomiei, eu urzesc postul prefacut; iar daca sunt mustrat, nu ma doare".
            O, iubiti ascultatori! Sa ne pazim de o asemenea împietrire si sa nu ne învârtosam inimile cu lenea, nepasarea si obraznicia. Sfântul David ne îndeamna: "O, de I-ati auzi glasul (glasul cuvântului lui Dumnezeu) care zice: Sa nu va învârtosati inimile voastre" (Ps. 94, 8); nu va învârtosati, ci înmuiati-va si zdrobiti-va cu înduiosarea, cu frica de Dumnezeu si cu pocainta. […]

Sfântul Dimitrie al Rostovului – Viata si Omiliile, editura Bunavestire, Galati, 2003
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim