Sfanta Treime, manastirea Sucevita

Precizare: acest site reproduce, cu permisiunea autorului, cartea "Cum sa ne mantuim" aparuta in doua editii, prima editie la editura Scara, Bucuresti, iar a doua la editura Credinta Stramoseasca, Iasi. Este posibil ca pe acest site, cu timpul, sa public si alte articole semnate de acelasi autor, sau altele care consider ca se incadreaza pe profilul acestui site. Toate articolele vor avea la sfarsit trimiterea catre sursa unde au aparut.

Avva Dorotei
Sfantul Efrem Sirul
Sfantui Ioan Casian
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Teodor Studitul
Sfantul Simeon Noul Teolog
Sfantul Nicodim Aghioritul
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Ignatie Briancianinov
Sfantul Siluan Athonitul
Sfantul Dimitrie al Rostovului
Diverse articole
web links



           

NASTEREA GANDURILOR SI URMARILE LOR, DUPA SFINTII PARINTI

~ 01 ~ + ~ 02 ~


             Auzim uneori pe unele mame plangandu-se de copiii lor pe care i-au pus de mici sa posteasca si sa se roage si i-au dus regulat la biserica, ca atunci cand s-au facut mari, s-au stricat cu totul si nu-si explica cum s-a ajuns la aceasta. Si este adevarat cele ce spun despre felul cum i-au crescut. Numai ca, desi i-au pus sa posteasca si sa se roage, si i-au dus regulat la biserica, nu s-au ostenit sa-i obisnuiasca inca de cand puteau pricepe, sa surprinda sensurile cuvintelor rugaciunilor pe cat se putea, si sa cugete ganduri contrare celor opt patimi mai generale cu care ne ispiteste diavolul. Adica: mandria, slava desarta, mania, invidia, iubirea de arginti (de cele materiale), lacomia pantecelui, desfranarea si lenevia. Si de aceea prea putin le-au folosit copiilor cele ce au facut aceste mame crestine pentru ei. Si noi insine prea putin ne folosim de participarea la slujbe, daca nu ne vom sili sa surprindem in cuvintele rugaciunilor ce le facem sau auzim in altar si la strana, gandurile ce ne pot ajuta in lupta cu patimile. Caci toate cuvintele rugaciunilor si ale scrierilor sfinte ce se citesc sau canta la strana, au in ele invataturi despre dogme, despre vietile sfintilor pe care trebuie sa-i imitam in trairea noastra, despre erezii, despre lupta cu patimile si despre alte lucruri. Invataturile despre lupta cu patimile nu putem insa sa le surprindem, pentru ca nu am citit la Sfintii Parinti scrieri ce vorbesc intr-o mai mare masura despre despatimire. De aceea nu putem ajunge sa dezradacinam patimile din noi. Unii Sfinti Parinti cand ii vedeau pe ucenicii lor, dintre monahi, entuziasmati de cantarile ce le auzeau pe la bisericile de mir, le taiau cu totul entuziasmul lor. Nu pentru ca nu ar fi fost folositoare si ele ci pentru ca ziceau ei, nu atat la ele ar trebui sa le fie gandurile, cat la acele cuvinte din ele sau din Sfintele Scripturi sau scrierile Sfintilor Parinti, care le aduc in suflet strapungere a inimii, smerenie si plans pentru pacatele lor. De aceea, Sfantul Pimen cand a venit la el unul care vorbea despre lucruri duhovnicesti inalte, nici n-a vrut sa stea de vorba cu el. Abia cand acesta, la sugestia ucenicului acestui Sfant Parinte, a inceput a-l intreba despre cum trebuie dusa lupta cu cele opt patimi mai generale si cum trebuie dobandita smerenia, fara de care nimeni nu se poate mantui, abia dupa aceasta a stat de vorba cu el. Si daca si in cele sfinte trebuie sa cautam mai intai si tot timpul pe cele ce ne ajuta in lupta cu patimile, ce sa zicem de celelalte cuvinte sau ganduri pe care le deprindem in scoli sau le auzim in conversatiile cu semenii nostri? Sfantul Macarie cel Mare spunea ca ne putem ocupa de multe invataturi si meserii, dar daca ele nu ne intaresc mintea cu ganduri despatimitoare care sa ne ajute la biruirea patimilor din noi, n-am facut nimic. Nu ne folosesc la nimic ci ne incurca mult la mantuire. In cazul acesta, chiar de nu vor fi de acord unii, literatura laica cade in totalitate, cu rare exceptii, privind invatarea unor meserii strict necesare si mantuitoare. Chiar literatura duhovniceasca trebuie lasata la o parte daca nu-i are ca autori ai ei pe Sfintii Parinti, ne invata Sfantul Ignatie Briancianinov. Iar Sfantul Grigorie Palama in polemicile sale cu ereticii catolici, Varlaam si Achindin, spunea despre monahii isihasti pe care ii apara, ca acestia nu vedeau adaugandu-se niciun folos din invatatura de afara (laica), la cea care le venea din Evanghelie. "Caci aceia, zicea Sfantul Grigorie Palama, dau cea mai mare insemnatate poruncilor lui Hristos si indeamna pe toti numai spre acestea, ca spre singurele in stare sa conduca sufletul omenesc la asemanarea cu Dumnezeu, sa-l desavarseasca si sa-l indumnezeiasca" (Filocalia VII). Dar ca sa vedem mai bine cat de nefolositoare pentru mantuire este literatura laica si ceea ce numim noi civilizatie europeana mai ales, sa citim cartea Sfantul Nicolae Velimirovici Prin fereastra temnitei si pe cea a Cuviosului Iustin Popovici Omul si Dumnezeul-om. Sfantul Ioan Scararul spune ca cele ce le citim trebuie sa ne foloseasca la mantuire, iar citirea unor asemenea scrieri, fac de prisos citirea altora. Cunosc persoane care au citit sute de carti duhovnicesti si unii chiar peste o mie de astfel de carti, dar daca atunci cand au dat peste cele despre despatimire sau smerenie, nu le-au citit de mai multe ori si nu s-au orientat dupa aceea ca sa citeasca mereu astfel de carti, cu nimic nu s-au folosit din tot cititul lor. Au ramas aceiasi oameni impatimiti, ba poate le-a crescut si pretuirea de sine datorita multelor carti ce le-au citit. Pentru ca si scrierile Sfintilor Parinti care ne invata despre dogme sau intelegeri mai adanci ale textelor Sfintelor Scripturi, daca nu ne vorbesc in chip special despre despatimire, ne desfata doar mintea noastra si nu ne fac sa ne schimbam viata noastra. O spun Sfintii Varsanufie si Ioan ale caror invataturi le gasim in Filocalia XI. Ei spuneau adesea celor ce-i intrebau despre diverse lucruri duhovnicesti, ca timpul ce ni s-a dat noua e pentru a ne lupta cu patimile noastre si a plange si a ne tangui pentru pacatele noastre. De aceea, cand ii mai intrebau unii despre unele nedumeriri, raspunsul il incepeau cu "frate, pentru ca si eu si tu suntem nerabdatori, lasam patimile noastre si intrebam de alte lucruri in locul lor". Sfantul Petru Damaschinul cere sa citim doar acele scrieri ce ne ajuta a bineplacea lui Dumnezeu si sa stergem citirile nefolositoare de mai inainte prin citiri din scrierile dumnezeiesti, potrivit masurii noastre duhovnicesti, iar "in afara de acestea sa nu citim nimic. Caci ce trebuinta este sa ia [cineva] duh necurat in loc de Duh Sfant"? (Filocalia V) in acelasi duh cu Sfantul Petru Damaschinul ne sfatuieste si Sfantul Isaac Sirul cand spune ca, cunostinta nefolositoare pentru despatimire trebuie inlaturata din suflet putin cate putin, pana o parasim de tot, si numai asa va intra in suflet cunostinta cea duhovniceasca. Stramosii nostri citeau putin, e drept, dar cele citite erau doar lucruri foarte folositoare de suflet. Scara Sfantului Ioan Scararul de pilda, pe care o gasim in Filocalia IX, era cunoscuta de cercurile largi ale credinciosilor tarilor Romanesti din secolul XVI, dupa cum zice Parintele Dumitru Staniloaie. Deci e necesar sa avem mare grija la tot ce gandim, citim sau auzim. Caci de nu o vom face, ne vom asemana in acest caz cu diavolii care "isi cheltuiesc toata puterea cugetarii data lor dupa fire in preocuparea cu nimicul", dupa cum zice Sfantul Maxim Marturisitorul in Filocalia III. Sa nu ne temem ca citindu-i doar pe Sfintii Parinti, si mai ales pe cei filocalici, care ne vorbesc cel mai mult despre despatimire, vom ramane cumva neinformati referitor la marile provocari cu care se confrunta Biserica noastra drept-slavitoare. Semenii nostri si mass-media chiar si fara voia noastra ne vor tine la curent cu toate. Insa solutii viabile pentru a le face fata, nu vom gasi decat la Sfintii Parinti si in rugaciunea catre Dumnezeu.
            Dar sa revenim si la alti Sfinti Parinti ce ne vorbesc despre necesitatea dezvoltarii necontenite doar a gandurilor despatimitoare. Sfantul Macarie cel Mare zicea ca, atunci cand vrem sa parasim deprinderile cele rele, vom vedea ca la temelia lor stau gandurile rele si impotriva lor trebuie sa venim cu ganduri despatimitoare. Iar cand va vedea Dumnezeu ca facem astfel, ne va da neincetat ganduri cu care sa ne izbavim de cele opt patimi mai generale. Sfantul Teofan Zavoratul ne arata ca "pacatul ce se apropie de noi va fi strajuit de ganduri si imagini care il ascund si il apara, iar nevoitorul, la randul lui, va nimici aceste scuturi viclene prin ganduri si imagini contrare". Sfintii Varsanufie si Ioan spun ca trebuie sa ajungem neaparat pana la stadiul celui mai inaintat duhovniceste care rapune gandurile rele prin ganduri bune contrare lor, ajutandu-ne in acelasi timp si de rugaciunea catre Dumnezeu. Nu facem nimic daca fugim de locul ispitei. Unde mergem dam tot peste acele ispite. Trebuie reprimate prin ganduri despatimitoare si invinse definitiv.
            Dar una dintre cele mai folositoare metode pentru a ne despatimi, poate cea mai eficace dupa unii Sfinti Parinti, o constituie analizarea gandurilor ce ne trec prin minte pentru a vedea calitatea lor. Atunci il depistam usor si pe diavol cand ne sugereaza gandurile rele. Si vedem clar ca nu trebuie facute anumite fapte, pentru ca au la baza ganduri scurte, netemeinice si absurde. Iar unul dintre Sfintii Parinti ce ne ofera cel mai adesea modele de astfel de analize in scrierile sale e Sfantul Ioan Gura de Aur. E bine sa citim in acest sens cartea Despre fericire, apologia vietii monahale si despre cresterea copiilor. Vom vedea cat de gresit cugetam in privinta tuturor aspectelor vietii noastre si cat de departe suntem de mantuirea noastra prin aceasta. Sfantul Maxim Marturisitorul spune foarte clar: "Mintea, aplecandu-se spre cele vazute, intelege lucrurile potrivit cu firea, prin mijlocirea simturilor. Si nici mintea nu e rea, nici intelegerea cea dupa fire, nici lucrurile, nici simturile. Caci acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu. Ce este rau atunci? Vadit este ca patima asociata la intelesul cel dupa fire. Si deci ea poate sa lipseasca din cugetarea intelesurilor, daca mintea privegheaza" (Filocalia II). Asadar, patima poate lipsi din "cugetarea intelesurilor", deci esenta ei o constituie gandurile cele rele, ce pot lipsi "daca mintea privegheaza", adica se sileste sa macine necontenit gandurile despatimitoare. Asa se face ca daca cugetam bine, cand vedem o femeie desfranata, nu lasam nicio clipa mintea sa o vada ca cel tinut de desfranare, ca pe un obiect care poate sa-i satisfaca placerile trupesti in diverse chipuri, ci pe langa gandurile simple ce ni se nasc in minte cand o vedem, adica cele referitoare la infatisarea ei, chipul cum e imbracata etc. noi cugetam cu mintea la cele ce sunt in interiorul trupului ei. Acesta, daca ne gandim bine, vom vedea ca nu e in sine decat "flegma, sange si suc al unei hrane in putrezire" si "nervi si vine si pielite si artere" cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur. Iar cand ne gandim la sufletul ei nu putem sa nu vedem slabanogirea puterilor sufletesti si mai ales a mintii ei. In plus sa nu ramanem doar la aceste ganduri, ci sa incercam sa ne ridicam la unele mai generale, mai cuprinzatoare, dupa cum ne spun Sfintii Parinti. De pilda, Cuviosul Nil Ascetul, Nichita Stithatul, Sfantul Isaac Sirul si altii, ne sugereaza sa o vedem pe respectiva femeie si in privinta trecutului ei si mai ales a viitorului ei. Caci cel ce poate sa vada sfarsitul la care ajung deopotriva toate, nu are nevoie de alt invatator pentru lepadarea cugetelor celor rele, zice Sfantul Isaac Sirul.
            Deci daca ar fi sa cugetam mai cuprinzator, privind o astfel de femeie, daca vom gandi la trecutul ei, sa ne spunem ca poate a mostenit o astfel de aplecare spre patima aceasta de la parinti sau de la educatia rea sau de la mediul in care a trait. Iar gandindu-ne la viitor, sa ne spunem ca-si poate pierde sufletul ei daca va ramane nepocaita pana la sfarsitul vietii sau ca se poate schimba ca sa moara in stare de pocainta. Ca reusind sa se mantuiasca se va ruga si pentru ai sai de pe pamant ca sa fie ajutati si ei la mantuire, atat cat se vor lasa ajutati s.a.m.d. Si astfel vom dezvolta ganduri tot mai generale. Adica n-o vom vedea pe femeie doar la timpul prezent, ci si la cel trecut si mai ales la cel viitor.
            Noi pacatuim cand cugetam rau, ne indulcim cu sentimentul sau simtirea noastra de cugetele noastre si cand consimtim cu ele. Astfel are loc savarsirea pacatului in minte, iar daca imprejurarile sunt favorabile, adica nu sunt martori, le facem si cu fapta unii. Desi cei mai multi din cei de azi nu se mai rusineaza nici de oameni si nu se tem nici de Dumnezeu sa le faca si cu fapta in fata tuturor, spre sminteala multora. Dar rolul hotarator in desfasurarea pacatului il are cugetarea noastra. De aceea, pentru cei mai sporiti duhovniceste, unii Sfinti Parinti ne cer ca atunci cand ne impresoara cugetele rele, sa aruncam si noi cu repeziciune in ele, unul dupa altul, cugetele cele bune si asa usor usor vom scapa de impresurarea lor. Asa ne invata Cuviosul Calist Catafigiotul in Filocalia VIII. Insa trebuie alternata aceasta aruncare in lupta a cugetelor celor bune cu rugaciunea catre Dumnezeu si cu vorbirea cu noi insine in taina sufletului nostru, dupa cum ne sfatuieste in sensul acesta Sfantul Teofan Zavoratul si Cuviosul Isaia Pustnicul. "Pretutindeni, gandurile mintii si reflectia inimii sunt cele ce incununeaza si osandesc pe om", zice Cuviosul Isaia in Filocalia XII. Sfintii Parinti spun ca rugaciunea, vorbirea cu sine si reflectia trebuie facute in taina sufletului nostru. Deoarece diavolul nu ne poate cunoaste interiorul, gandurile noastre deci, decat prin manifestarile exteriorizate prin trup si prin cuvintele vorbite.
            Vrajmasul nevazut nu are putere decat asupra celui care nu cugeta ganduri despatimitoare neincetat, a celui ce nu se imbogateste cu noi si noi astfel de ganduri. A celui ce nu ajunge sa aiba tot timpul o viziune de ansamblu asupra lucrurilor si persoanelor. Biruinta in razboiul duhovnicesc depinde foarte mult de o astfel de viziune de ansamblu, dupa Sfantul Teofan Zavoratul. Iar Parintele Staniloaie explicandu-l pe Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca, pe masura ce ne ridicam la ganduri tot mai nuantate si mai generale in cunoasterea si trairea noastra, ne apropiem si de Ratiunea suprema, de Mantuitorul. Deci sa ne silim sa cugetam ganduri despatimitoare tot mai nuantat, mai cupinzator, neincetat, si sa avem tot timpul o viziune de ansamblu asupra lumii.


CONCLUZII

            Nu ne ramane decat sa ne silim pe noi insine sa desfasuram gandurile noastre, tinand cont de acest plan de lupta duhovniceasca. Bazat pe ideile principale de care s-a vorbit pana acum. in incheiere incercam in randurile ce urmeaza sa vedem in linii mari, cum ar gandi mintile sanatoase sau ar fi bine sa gandeasca dupa Sfintii Parinti.
            Copiii nostri ar trebui invatati inca de pe cand pot pricepe binisor sa cunoasca mereu cu mintea gandurile ce stau la baza lucrurilor si persoanelor. Sa fie orientati spre bucuriile ce le aduc mintii gandurile bune si nu spre placerile trupesti sau intelectuale, dar rele. Daca ne gandim la patima lacomiei pantecelui, sa-i obisnuim de mici cu orice fel de mancare usor de gasit si simplu de gatit. Sa le aratam avantajele unor astfel de mancaruri. Rapesc putin timp in agonisirea si pregatirea lor si le lasa cat mai mult timp sa-l petreaca duhovniceste. Mai ales in rugaciune si citirea Sfintilor Parinti. in timp ce mananca sa le punem sa asculte inregistrari cu cuvinte de folos de la Sfintii Parinti. Daca nu gasim destule, sa ne inregistram pe noi insine, citind cele mai importante scrieri. Ca sa aiba astfel cuvinte de folos pentru mult timp. Daca asculta aceste cuvinte, inca din pantecele mamelor lor, nu vor refuza sa le asculte nici in restul vietii lor. Sa le aratam prin nenumarate cuvinte si formulari, ca de se vor obisnui cu putine in ceea ce priveste cele trupesti: hrana, imbracaminte si locuinta, vor avea foarte multe de castigat. Se vor putea adapta usor, din mers, la cele mai vitrege conditii de viata. Gasim material destul pentru a comunica astfel cu ei in scrierile Sfantul Ioan Gura de Aur. incepand cu tratatul sau Despre cresterea copiilor, apoi continuand cu toate scrierile sale, mai ales cu talcuirile Evangheliilor dupa Sfintii Apostoli Matei si Ioan cu cele la Epistolele Sfantului Apostol Pavel si la cartea Faptele Apostolilor. Au aparut pana acum doar talcuiri la Epistolele: Romani si I si II Corinteni. Pe celelalte sa ne silim sa le gasim, fie si intr-o editie mai veche si sa ni le insusim dimpreuna. Mai ales partea de la sfarsit, numita "partea morala" care e foarte practica si importanta. Trecand la patima desfranarii, asa cum am aratat si mai inainte, referindu-ne la analizele ce le face patimilor Sfantul Ioan Gura de Aur, sa-i obisnuim sa analizeze valoarea persoanelor cu care stau de vorba, in functie de bogatia de idei bune a mintii lor. Sa stie bine ca in functie de toate gandurile ce le au in mintea lor, asa le va fi si viata celor cu care se imprietenesc. Si mai ales a celor cu care vor sa se casatoreasca. Sa le demonstram mereu din scrierile Sfintilor Parinti si mai ales ale Sfantul Ioan Gura de Aur, ca persoanele desfranate cu care vor sau sunt siliti sa intre in contact, sunt de o mare saracie a mintii lor. Pot fi persoane foarte inteligente, minti enciclopedice, foarte savante, dar, daca nu-si vor avea orientate toate gandurile lor spre Dumnezeu, nu au nici o valoare. Ba pot fi foarte periculoase atat timp cat nu se ingrijesc de moralitatea tuturor gandurilor lor. Sa le aratam lipsa valorii unor astfel de persoane din slabiciunea vointei lor, cand e vorba de a face fapte bune. insa nu sporadic ci in mod continuu. Cand vor sti sa cunoasca bine caracterele oamenilor, ei insisi cunoscandu-se foarte bine pe sine de mici, nu vor avea esecuri in relatiile cu ei si mai ales in casnicie. Vor fugi ca de ciuma de persoanele desfranate si vor cauta doar frumusetea duhovniceasca, care ramane o mare comoara si pe pamant si in vesnicie.
            La fel sa facem si in privinta patimii iubirii de cele materiale si a confortului trupesc. Sa le aratam ca un om care a locuit intr-o casa modesta, pe care si-a facut-o el insusi din materiale usor de gasit si in mare parte refolosibile, cu usurinta se va muta in alta parte, daca situatia o va cere. Ei trebuie sa stie ca timpul s-a scurtat in aceste vremuri si vom da socoteala daca l-am pierdut in zadar. Daca am pierdut prea mult timp pentru asigurarea strictului necesar, pentru o viata traita cat mai ascetic. Sa stie ca, daca vor merge bine duhovniceste, vor trebui sa progreseze in a se multumi cu cat mai putin pentru trup si nu invers, cum ne sugereaza lumea sa fim. Daca pana la un moment dat au trait intr-o casuta foarte modesta ca dimensiuni si utilitati, la urmatoarea mutare, datorita vitregiilor vietii, sa poata fara nicio problema sa traiasca intr-una si mai mica si modesta, care sa le asigure doar un acoperis deasupra capului.
            Cele spuse mai sus par curata nebunie, dar daca l-am citi des si cu luare aminte doar pe Sfantul Ioan Gura de Aur, tot ce s-a tradus in romaneste pana acum, am vedea ca e vorba de cea mai sanatoasa gandire posibila, mai ales pentru vremea de acum. Si apoi, trebuie sa ne asteptam sa fim socotiti nebuni daca gandim si traim cum au scris Sfintii Parinti. Daca ar mai predica cineva ca Sfantul Ioan Gura de Aur azi, n-ar mai fi lasat. Nu s-ar fi lasat "bunii crestini" de azi pana nu l-ar fi redus la tacere. De ar fi venit si Mantuitorul pe pamant, "bunii crestini" l-ar fi rastignit din nou. O zice chiar Cuviosul Serafim Rose. Doar s-a profetit ca in vremurile de acum lumea va innebuni si le va face putinilor oameni sanatosi nenumarate necazuri (Sfantul Antonie cel Mare). Iar la finalul istoriei ii vor si omori sau vor conlucra cu zel la uciderea lor. Si apoi daca ar fi sa ne asemanam cu Sfintii sau sa mergem pe calea lor, pe masura ce inaintam in viata, ar trebui sa dam tot mai putin timp trupului. Ca si ei, care pentru asta erau socotiti "ingeri in trup". Tot timpul era petrecut de ei in rugaciunea pentru ei insisi si pentru lume.
            Revenind la copii, sa stie de asemenea ca nu trebuie sa stea deloc fara a munci, cel putin cu mintea. Cand stau, intra diavolii pe fir, gandesc, simt si voiesc in locul lor si slabesc puterile sufletului lor. Iar de nu li se impotrivesc la timp si in mod sustinut, ii pot pierde cu totul. Multe boli psihice si tendinte de sinucidere de azi se datoreaza acestei leneviri a mintii noastre in a-si face lucrarea ei. Am vazut mai la inceput ca, dupa Sfantul Maxim Marturisitorul, raul se datoreaza nelucrarii necontenite cu mintea noastra, asa cum vrea Dumnezeu sa lucram, adica nedominarii sentimentelor si vrerilor noastre de catre mintea noastra. Iar daca ar fi sa ne gandim la patimile mai duhovnicesti, ca invidia, mania, mandria si slava desarta, sa analizam pentru copii, gandurile ce stau la baza acestor patimi si sa le dam ca solutii, gandurile bune contrare lor si obisnuirea cu rugaciunea neincetata. Sa-i obisnuim sa surprinda cat mai multe sensuri din cuvintele rugaciunilor si sa le spunem ca pentru asta vor gasi sprijin in scrierile Sfintilor Parinti. Pentru patimile mai duhovnicesti sa le citim si sa-i punem sa citeasca atunci cand pot ei: Vietile Sfintilor, Proloagele, Patericul egiptean, Limonariul lui Ioan Moshul, ca sa aiba continut bogat de ganduri bune cu care sa lupte cu patimile acestea mai greu de invins. Sa le aratam cat de greu e sa locuiasca cu oameni tinuti de astfel de patimi si pericolul care exista sa nu le surprinda la timp, de nu s-au izbavit ei insisi in mare parte de ele. Apoi chinul ce-l vor avea de se vor casatori cu astfel de persoane. Faptul ca de ele nu vor putea divorta decat tinand cont de legea lui Dumnezeu. Adica, cand le vor prinde in adulter sau vor parasi credinta ortodoxa. Chiar de traim vremuri cumplit de grele pentru a da o buna crestere copiilor nostri, fiind impiedicati de legile demonice de peste tot, totusi, in mare masura vom putea face ceva, avand in vedere ca-i avem la mana noastra inca de cand se nasc, dupa cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur. Caci prunci fiind, ei ne pun la dispozitie cu usurinta gandurile lor, pe care le putem corecta cand sunt rele si indrepta pe fagasul cel bun. Daca ar fi sa gandim sanatos, asemenea unor parinti ai caror fii au devenit Sfinti, ii vom da cat mai tarziu la scoala, tocmai pentru a nu fi viciati de ceilalti copii ai parintilor iresponsabili. De cresa si gradinita nici nu poate fi vorba, oricat de greu ne-ar fi. La fel cand e vorba de joaca cu alti copii. Sa-i ducem mai degraba in sanul naturii, pe la manastiri, unde este mai multa viata duhovniceasca si sa-i obisnuim cu continutul scrierilor Sfintilor Parinti, inca dinainte de a veni pe lume, cum s-a spus. Sa-i ferim cat putem de literatura laica, de mijloacele moderne de invatare: calculator, internet... De fapt, de vor fi fost obisnuiti inca dinainte de a se naste cu cuvintele si cantarile cele dumnezeiesti, si tot timpul de la aparitia lor pe lume, vor refuza ei insisi toata literatura si cugetarea cea rea.
            Astfel crescuti copiii, se vor cunoaste foarte bine pe ei insisi si pe semenii lor. Doar cei duhovnicesti ii cunosc pe toti si buni si rai si sunt cunoscuti la randu-le, de cei asemenea lor. Vor sti sa-si aleaga sufletul pereche si vor reusi sa fie impreuna pana la moartea unuia dintre ei. Atat in problemele mai putin importante, dar mai ales in cele mai importante, cei doi vor gandi la fel, adica dupa Sfintii Parinti. Si asta pentru ca inainte de a se lua, nici n-au stat la discutii cu cei ce nu erau intr-o continua imbogatire a mintii lor cu cuvinte despatimitoare, dumnezeiesti. Daca au facut-o, a fost doar pentru a-i ajuta pe cei slabi si doar cand ei insisi erau destul de intariti duhovniceste, pentru a-i ajuta pe altii sa se despatimeasca.
            Si pentru ca Sfintii Parinti au profetit ca in vremurile de pe urma preotia va fi foarte greu de dus, nu vor lua jugul ei decat cei cu sufletul asemenea marilor Sfinti Parinti de pana acum. Cei ce se vor baga totusi in preotie, vor sti sa-si aleaga sotiile si isi vor alege cele mai mici parohii posibile. Nu vor intra in preotie decat daca li se vor da astfel de parohii. Sotiile lor vor cunoaste tot atat de bine pe Sfintii Parinti ca si ei, inclusiv scrierile filocalice si vor fi alaturi de sotii lor, ducandu-si viata in cele mai vitrege conditii, pana la sfarsitul lor. Iar ca duhovnici, data fiind decaderea duhovniceasca a crestinilor de azi, astfel de preoti nu vor avea decat cativa crestini la impartasit, ceva mai multi la dezlegat de pacate, fara a fi insa impartasiti atat timp cat cer canoanele (hotararile) Sfintilor Parinti, iar pe restul crestinilor parohiei ii vor primi doar pentru sfatuit. Nu vor putea dezlega de pacate pe astfel de crestini pentru ca nu vor fi dispusi sa accepte canonisirea pe masura pacatelor lor si nu vor vrea sa puna in fapta canonul primit la spovedanie, dupa invatatura Sfintilor Parinti. Nu vor fi deloc dispusi sa se angajeze in lupta cu patimile lor. Insa atunci cand vor vrea sa-si schimbe viata si duhovnicul se va schimba in atitudinea fata de ei. Vor avea mare grija astfel de preoti sa nu-si piarda sufletele pentru pacatele pastoritilor lor. Chiar daca ei vor avea viata curata se vor pierde din cauza pastoritilor lor, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur. De aceea Pravila bisericeasca, a parintelui Nicodim Sachelarie ar trebui citita cat mai des, iar Pidalionul macar in posturile de peste an, caci atunci au mai multi oameni la spovedit. E neaparat necesar sa citim in acest sens, cu totii, Carte foarte folositoare de suflet a Sfantului Nicodim Aghioritul.
            Cat priveste pe crestini in general, se vor retrage din profesii daca vor fi pusi sa faca pacate pierzatoare de suflet. Vor sfatui la asta si pe copiii lor si pe apropiatii ce vor sa mai gandeasca cat de cat sanatos. Nici nu se vor apropia de profesii precum cele de ginecologi. Nu vor vrea sa se angajeze aici nici ca portari sau femei de serviciu. Date fiind pacatele mari ce se fac in aceste locuri. Daca e sa ne gandim bine, multe profesii au devenit si vor deveni mai ales in viitor, total incompatibile cu crestinismul. N-avem decat sa ne retragem unul dupa altul in agricultura. Nu pentru a face mare lucru aici, ci pentru a ne asigura strictul necesar de la un an la altul. Tot timpul petrecandu-ni-l intr-o viata ascetica si in rugaciune pentru noi insine si pentru lume, si in citirea scrierilor Sfintilor Parinti. Pana ajungem la lacrimi sau plans interior necontenit, semnul adevaratei pocainte dupa Sfintii Parinti. Iar cand Dumnezeu ne-o va cere, sa ne dam viata pentru El, pentru a noastra mantuire.


~ WebMaster: Mihail Bacauanu | Site-uri: Eresul Catolic ~ Despre Masonerie ~ Despre Harry Potter | Blog: Sceptik ~