Talcuirea canonului 48 apostolic, despre divort

            CANONUL 48 APOSTOLIC

            Daca vreun mirean, lepadînd-o pe muierea sa, va lua pe alta sau pe cea lepadata de altul, sa fie afurisit!¹ (Soborul al VI-lea a toata lumea, canonul 87; Anchira, canonul 20; Cartagina, canonul 113; Sfîntul Vasile cel Mare, Canoanele 9, 21, 35, 77).

            TÎLCUIRE

            Fiindca si Domnul a spus în Evanghelie ca „oricine îsi va lasa muierea, fara numai din pricina de curvie, o face pe ea sa prea-curveasca. Si oricine o va lua pe cea lasata prea-curveste” (Matei 5:32; 19:7) - pentru aceasta si dumnezeiestii Apostoli, urmînd rînduirii Domnului, zic întru acest Canon al lor: Orice mirean ce se va desparti de muierea sa, fara numai din pricina de curvie (adica de prea-curvie, caci aici Evanghelistul, în loc de „prea-curvie”, a înteles „curvie”, si vezi despre aceasta Canonul al IV-lea al Sfîntului Grigorie de Nisa), si va lua pe alta sloboda de nunta, sa se afuriseasca! La fel sa se afuriseasca si daca - dupa ce se va desparti de muierea sa fara pricina de curvie - va lua alta muiere despartita si aceea de barbatul sau fara pricina de curvie, adica de prea-curvie. Acestea însa ce le-am zis pentru barbat trebuie a se întelege si pentru muierea ce-si va lasa barbatul fara pricina de curvie si va lua pe altul.
            Iar orice barbat sau muiere care s-au despartit fara pricina binecuvîntata si s-au casatorit a doua oara, ca niste prea-curvari se cuvine a se canonisi sapte ani cu neîmpartasirea, dupa Canonul 87 al Soborului al VI-lea, Canonul 20 al celui din Anchira si Canoanele 77 si 37 al marelui Vasile. Citeste si Canonul 113 al Soborului din Cartagina, care hotaraste ca, daca barbatul si muierea se vor desparti fara pricina de curvie, ori trebuie sa ramîna vaduvind, ori sa se împace si sa se uneasca, precum zice si Apostolul Pavel, în cea dintîi catre Corinteni, capitolul 7, stih 11.

~ ~ ~

NOTA¹: Scumpatatea si hotarîrea Domnului vrea întocmai ca nici barbatul sa nu se desparta de muierea sa, nici muierea de barbatul sau. Caci Domnul a zis întocmai si pentru barbat, si pentru muiere: ,,Oricine ar lasa pe muierea sa si va lua pe alta, prea-curveste. Iar daca muierea va lasa pe barbatul sau si se va marita cu altul, prea-curveste” (Marcu 10:11, 12) - fara sa adauge: „afara de pricina de curvie” doar la barbat, sau doar la muiere. Ci a lasat sa întelegem noi aceasta cu neosebire la amîndoi. Iar obiceiul Bisericii da stapînire barbatului a se desparti de muierea sa, aflînd-o curvind sau prea-curvind. Iar muierea sa nu se desparta de barbatul sau, macar de l-ar gasi curvind, sau preacurvind. Iar daca muierea s-ar desparti pentru pricina curviei sau a prea-curviei, iar el, nerabdînd, s-ar însura cu a doua muiere, muierea cea dintîi ce s-a despartit de el are pacatul despartirii acesteia, iar barbatul este vrednic de iertare pentru ca s-a însurat a doua oara. Iar muierea lui cea de-a doua nu se osîndeste ca prea-curva. Teologul Grigorie nu primeste acest obicei, ce a patruns în Biserica din legea civila romana, ca zice: „Pe cei mai multi oameni mireni îi vad întelegînd gresit cele despre curatie. Si legea ce o au despre aceasta pe muiere o pedepseste daca va curvi, iar barbatului îi da voie sa curveasca? Adica muierea, de va vicleni patul barbatului, se judeca de prea-curva, iar barbatul, avînd muierea sa, de va curvi cu alte muieri, este nevinovat? Eu nu primesc legiuirea aceasta, nu laud obiceiul! Cei ce au facut legea aceasta au fost barbati, si de aceea au legiuit numai împotriva femeilor. Caci legiuitorii legii acesteia civile au legiuit ca fiii sa fie supusi tatilor, iar partea cea mai slaba - adica pe maica, femeie neputincioasa fiind - au lasat-o fara purtarea de grija, nelegiuind a fi fiii supusi si acesteia. Iar Dumnezeu nu a legiuit asa, ci zice: «Cinsteste pe tatal tau si pe maica ta, ca sa-ti fie tie bine!» (Matei 15:4; Marcu 7:10; Deuteronomul 5:16; Iesirea 20:12). Si porunceste ca cel ce graieste rau asupra tatalui sau sau asupra maicii sale, cu moarte sa se omoare. Deopotriva - si catre tatal, si catre maica - si ascultarea a cinstit-o, si ocara a pedepsit-o. Iar blagoslovenia tatalui întareste casele fiilor, iar blestemul maicii dezradacineaza temeliile. Vedeti potrivire de legiuiri? Unul este Facatorul si al barbatului, si al muierii. Un pamînt sînt amîndoi, o Lege li s-a dat amîndorura si o înviere. Întocmai - si din barbat, si din femeie - ne-am nascut, si cu aceeasi datorie sînt datori fiii catre amîndoi nascatorii. Cum dar tu, barbat legiuitor, ceri curatie de la femeie, dar tu nu o pazesti? Cum ceri ceea ce nu dai? Cum, avînd trup asemenea cu al femeii, nu legiuiesti asemenea? Iar de socotesti relele din vremea calcarii poruncii si zici ca a pacatuit Eva, ia în seama ca a pacatuit si Adam. Pe amîndoi i-a amagit sarpele, si nici femeia nu s-a aflat mai neputincioasa întru a se amagi, nici barbatul mai tare spre a nu se amagi. Iar de socotesti bunatatile cele din a doua facere, sa stii ca Hristos i-a mîntuit pe amîndoi cu patimirile Sale, facîndu-Se trup si pentru barbat, si pentru femeie. A murit si pentru barbat, dar si femeia se mîntuieste cu moartea Lui. Poate socotesti ca a cinstit pe barbat pentru ca s-a nascut din samînta lui David? Dar, nascîndu-Se din Fecioara, a cinstit-o si pe femeie. «Vor fi – zice - amîndoi un trup!», si trupul cel unul trebuie asadar sa aiba asemanare. Iar Pavel îi legiuieste curatia si barbatului. Cum? «Mare – zice - este taina aceasta, iar eu zic de Hristos, si de biserica» (Efeseni 5:32). Bine este a se rusina femeia de Hristos, prin rusinarea pe care o arata catre barbatul sau. Bine este si barbatul a nu necinsti Biserica lui Hristos, prin necinstea pe care o face muierii sale, curvind cu alta.”
            La fel, si Hrisostom marturiseste aceasta, întru al cincilea cuvînt la prima epistola catre Tesaloniceni: „Rogu-ma – zice - sa ne pazim de pacatul acesta! Pentru ca - precum noi, barbatii, le pedepsim pe muierile noastre cînd îsi vînd cinstea lor la altii . asa ne pedepsesc si pe noi, daca nu legile romanilor, Dumnezeu, cînd vindem cinstea muierilor noastre, curvind cu altele. Fiindca si aceasta, adica pacatul barbatilor cu alta, tot prea-curvie este. Caci este prea-curvie nu numai a prea-curvi cu altul muierea cea maritata, ci si barbatul cel însurat a prea-curvi cu alta. Ia aminte cu deamaruntul la ce-ti zic: Nu este prea-curvie numai a pacatui barbatii cei însurati cu muiere straina maritata, ci si a pacatui cu muiere nemaritata. Aceasta întocmai este prea-curvie, pentru ca, desi muierea aceea cu care ar pacatui nu este legata cu barbat, cel ce pacatuieste este legat cu muiere. Si pentru aceasta ai calcat legea, si ai nedreptatit pe însusi trupul tau [pe sotie]. Caci de ce pedepsesti pe muierea ta, chiar de ar curvi cu barbat slobod? Negresit, pentru ca este prea-curvie, muierea ta fiind legata cu barbat (cu tine adica), macar ca cel ce a curvit cu dînsa nu are muiere. Deci si tu, fiindca esti legat cu muierea ta,cînd vei curvi cu muiere sloboda, asemenea prea-curvie este si curvia aceasta a ta. «Cel ce va lasa - zice Domnul - pe muierea sa, afara de pricina de curvie, o face pe ea sa prea-curveasca. Si cel ce o ia pe cea lasata, prea-curveste» (Matei 15:32; 19:7). Si, daca aceasta este asa, au nu prea-curveste cu mult mai vîrtos cel ce avînd, muierea sa, pacatuieste cu muiere sloboda? Cu adevarat, fiecaruia este aratat!”
            Si nu numai Grigorie si Hrisostom, dar nici Vasilie (atît întru alte parti, cît si întru a douasprezecea hotarîre a iticalelor [canoanelor] sale) nu sufera a urma obiceiul acesta, care surpa porunca cea predanisita de Dumnezeu. Iar în canonul 35 al sau zice ca, atunci cînd muierea va lasa pe barbatul sau, se cuvine sa cercetam pentru ce pricina l-a lasat, si, de se va vedea ca muierea l-a lasat fara cuvînt si fara pricina, barbatul sa fie vrednic de iertare, iar muierea - de canon si de certare, ca una ce s-a facut pricina raului. Iar pricina bine-cuvîntata de despartire între barbat si muiere nu este alta decît curvia, sau prea-curvia barbatului sau a muierii. Ci si adaugirea de lege 117 a lui Iustinian, ce este în Cartea 28 a Vasilicalelor, titlul 7, rînduieste ca - de are barbatul alta muiere, ori în cetatea ce se afla, ori în casa sa, si pacatuieste cu dînsa, iar muierea lui cea legiuita i-ar zice sa se departeze de aceea, si el nu ar voi a se departa - se da voie a se dezlega nunta din pricina mîniei muierii lui celei legiuite. Mînie din care unele femei manînca otrava si se omoara, altele îsi pierd mintile, altele se arunca în prapastie, iar altele fac alte lucruri prea-necuvioase. Pilde ca acestea urmeaza în toate zilele mai în fiecare cetate, si ostrov si sat. Pentru ca - precum mînia barbatului este plina de rîvna pentru muierea lui care a prea-curvit, precum zice Solomon (Pilde 6:34), si nu o va cruta în ziua judecatii, si nu va schimba vrajba cu nici o plata de izbavire, nici nu va dezlega mînia lui pentru multe daruri – la fel (ca sa nu zic ca si mai mult) plina de rîvna este si mînia din inima muierii pentru barbatul sau care curveste. Dar ia aminte ca - desi Domnul a îngaduit a se desparti barbatii de muierile lor din pricina curviei, adica a prea-curviei - arhiereii nu se cuvine a le da voie totodata a se însoti cu altcineva. Ci sa-i lase asa osebiti îndelungata vreme, pîna ce partea vinovata se va cai, si va cadea smerindu-se catre partea nevinovata si va fagadui de aici înainte sa-i pazeasca cinstea. Si asa, iarasi sa se uneasca. Pentru ca nici Domnul n-a îngaduit a se desparti asa simplu, doar pentru prea-curvie, ci si pentru alte doua pricini: întîi, pentru mînia care urmeaza din prea-curvie si pentru uciderea ce poate urma din mînie; apoi, pentru amestecarea si stricarea neamurilor care urmeaza din prea-curvie - precum zice Teologul Grigorie. Drept aceea - dupa zisa lui Zonara, în tîlcuirea Canonului 9 si 21 ale marelui Vasilie - barbatul, daca nu voieste, nu este silit a o mai avea ca sotie pe prea-curva; iar de va voi, o are pe ea si împreuna locuieste cu ea fara a gresi. Si de ce zic „fara a gresi”? Laudat si prea-întelept este barbatul acela care o va primi iarasi pe muierea sa dupa ce a curvit (însa cu fagaduinta a nu mai gresi), pentru doua pricini. Mai întîi, pentru dragostea si milostivirea ce arata pentru trupul sau - zic adica pentru muierea sa - urmînd Însusi Stapînului a toate Dumnezeu, Care - prea-curva fiind mai-nainte firea omeneasca si curvind cu idolii - a primit a o face mireasa a Sa, prin iconomia întruparii, si a o mîntui prin pocainta si prin unirea cu Sine. Si - precum fapta de barbat întelept este ca, daca se raneste vreun madular, sa nu-l taie de la sine, ci sa se sileasca a-l vindeca – tot astfel fapta de barbat întelept este ca - gresind madularul sau, adica muierea - sa nu se desparta de ea, ci mai vîrtos sa se sileasca a o îndrepta prin pocainta si întoarcere. Si al doilea, pentru ca necuratia cea de acest fel între barbat si muiere, a urmat dupa departarea lui Dumnezeu din pricina pacatelor lor mai dinainte. (Si sa-si cerceteze fiecare fiinta sa, si va gasi cuvîntul nostru adevarat.) De aceea, amîndoi se cuvine a se suferi unul pe altul si nu a se desparti. Caci - daca Apostolul zice ca barbatul credincios [crestin] se cuvine a locui împreuna cu femeia necredincioasa [pagîna]; si, la fel, femeia credincioasa, cu barbatul necredincios, pentru nadejdea mîntuirii amîndorura (,,Caci ce stii, barbate, daca nu vei mîntui pe femeie? Si ce stii, femeie, daca nu-ti vei mîntui barbatul?” (1 Corinteni 7, 16)) - cu cît mai vîrtos se cuvine a locui împreuna si a nu se desparti unul de altul, macar si curvie de ar fi, de vreme ce nu-i desparte nici pagînatatea, care e mai rea decît toate pacatele? Si cele zise pentru barbat, se înteleg asemenea si pentru femeie. Iar de zice Parimistul: ,,Barbatul ce tine muiere prea-curva este fara de minte si necredincios” (Pilde 18:23), zicerea aceasta este a asprimii si a nemilostivirii Legii celei Vechi, iar nu a blîndetii si a bunatatii legii celei bune a Evangheliei. Iar mai vîrtos, însasi Scriptura cea Veche zice, cu gura Proorocului Maleahi: ,,Pe femeia tineretii tale sa nu o lepezi, caci daca, urînd-o, o vei departa, pagînatatea va acoperi gîndurile tale - zice Domnul Atottiitorul” (Maleahi 2:15, 16).
            Iar daca, pîna în sfîrsit, nu este chip, nici vreo mestesugire a se uni de aici înainte barbatul si femeia, partea cea nevinovata poate, de mare nevoie, a se casatori a doua oara, dar nicidecum si partea aceea ce a curvit si s-a facut pricinuitoare a acestei despartiri. Caci, în loc de cîntarile si luminile nuntii de-a doua, se cade mai mult a se tîngui, si a plînge pentru pacatul sau si a se afla în întunericul întristarii si al vaduvei celei vii, pentru ca i-a despartit pe cei împreunati de Dumnezeu. Ce zic? Se cade sa sufere si paguba din averile sale, precum poruncesc legile împaratesti - dupa Hrisostom (cuvînt la zicerea: „femeia s-a legat cu lege” si celelalte). Iar a nu se casatori a doua oara partea ce a prea-curvit, se întelege din adaugirea de lege 48 a lui Leon. Caci aceasta porunceste ca barbatul muierii ce a prea-curvit sa ia zestrea ei, iar prea-curva sa fie bagata în manastire si sa fie silita, si nevrînd, a se calugari. Iar cîte lucruri are mai multe decît zestrea sa, sa le împarta copiii sai si manastirea sa. Sau, de nu va fi avînd copii, sa le ia parintii si rudele sale. Iar adaugirea de lege 117 a lui Iustinian porunceste ca, daca barbatul muierii ce se pazeste în manastire pentru prea-curvie va muri în rastimpul a doi ani mai-nainte de a o lua iar, ea sa se calugareasca (si deci sa nu se casatoreasca a doua oara). Iar cum ca este îngaduit barbatului a lua iarasi pe muierea sa ce a prea-curvit, sînt martori - de o parte Armenpolul (cartea a VI-ea, titlul 2), iar de alta parte Sfintitul Fotie (capitolul 2, titlul 1), care zice: „Adaugirea de lege 134 a lui Iustinian (pusa în cartea 28 a Vasilicalelor, dupa Valsamon) rînduieste ca barbatul poate a lua iarasi pe muierea sa ce a prea-curvit, în vremea a doi ani dupa ce a prea-curvit si s-a osîndit a se baga în manastire pentru prea-curvie. Si are toata stapînirea si voia a locui împreuna cu ea, fara a se teme cît de putin de vreo primejdie pentru aceasta si fara a se vatama nunta de pacatul facut si de despartire. Si marele Vasilie, sfatuind, îndeamna ca barbatul sa se milostiveasca, daca muierea sa se va pocai si se va îndrepta, si sa o ia iarasi, ca pe un madular al sau. Dar si canonul 93 al Soborului al VI-lea îngaduie ostasului, de va voi, sa-si ia iarasi pe femeia sa, macar de ar fi luat-o altul, pentru îndelungata lui înstrainare. Asemenea si Canonul 8 al celui din Neocezareea se vede ca îngaduie preotului, de va voi, a vietui împreuna cu muierea sa ce a prea-curvit, însa sa se cateriseasca.
            Baga de seama însa ca nu oricine poate porni pîra pentru prea-curvie, ci numai cinci persoane rînduite, si acestea sa fie prea de aproape ale muierii. Adica: tata, frate, unchi dupa tata si unchi dupa maica, iar mai cu deosebire si mai mult decît toti, barbatul ei. Însa, pîna nu se dezleaga nunta, nu se îngaduie a porni acest fel de pîra altcineva decît numai barbatul muierii, prin cinci martori, marturisind ei în frica lui Dumnezeu ca au vazut-o prea-curvind fatis. Si se porneste pîra pentru prea-curvie în curgere de cinci ani, si nu în mai multi” (Armenopul, Cartea I, Titlul 3).
            Pe lînga toate acestea însa, se cuvine a fi stiut de toti ca legile civile si împaratesti nu îngaduie niciodata barbatilor a-si omorî muierile, chiar de le-ar si prinde prea-curvind. Pentru aceasta, prea-rau fac cei ce omoara sau pe femeile lor, sau pe surori, pe fete si pe rudenii pentru ca au curvit sau au prea-curvit.
            Deci, fiindca din toate cele zise se întelege ca nu se cuvine a se desparti barbatul de femeie sau femeia de barbat, cei doi trebuie a se suferi unul pe altul - dupa Teologul Grigorie. Si atît femeia se cade a-l suferi pe barbat - macar de o ocareste, macar de o bate, macar de cheltuieste zestrea ei, sau altceva de-i face - cît si barbatul pe femeie, macar de se îndraceste (dupa canonul 4 al lui Timotei), macar alte metehne de ar patimi si neputinta de ar avea (dupa Hrisostom, în cuvîntul la zicerea: „muierea s-a legat cu lege” si celelalte).
            Chiar daca legile împaratesti si cele dinafara [civile] îngaduie a se desparti barbatul de muiere si muierea de barbat pentru multe pricini, Hrisostom (în acelasi), împotrivindu-se lor, zice, ca nu are a ne judeca Dumnezeu dupa legile acestea, ci dupa legile despre nunta pe care le-a legiuit el Însusi. O singura pricina de despartire este bine-cuvîntata din cele rînduite de legi, dupa împaratii Leon si Constantin, cînd o parte vrajmasuieste viata celeilalte (Titlul 13 din alegerea legilor). Se despart înca pe drept cuvînt atunci cînd: una din parti este drept-slavitoare, iar cealalta eretica, dupa Canonul 72 al Soborului al VI-lea; cînd sînt rudenii din sînge, sau din cuscrie, dupa canonul 54 al aceluiasi; sau din botez, dupa Canonul 53 al aceluiasi; si cînd stapînul lor (daca sînt robi) n-ar voi a se învoi la nunta lor, dupa Canonul 40, 41 si 42 ale marelui Vasilie. Iar forma cartii de despartire vezi-o la sfîrsitul cartii.

Bibliografie: Pidalion, Tipografia Sfintei Manastiri Neamtu, 1844.